poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2814 .



Ca deznădejdea să-și merite prețul
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-06-16  |     | 






„Natanael, nu căuta niciodată să regăsești trecutul în viitor. Ia din fiecare clipă noutatea de neasemuit și nu-ți pregăti bucuria – sau află că în locul celei pregătite te va surprinde o altă bucurie.
De ce n-ai înțeles oare că fericirea este întîmplătoare și ți se poate ivi, în orice clipă, ca un cerșetor în cale? Vai ție, dacă spui că fericirea ta e moartă pentru că nu-ți visaseși așa fericirea – și că tu n-o admiți decît conformă dorințelor tale.”

Povața și mustrarea lui Andre Gide instruiesc disponibilitatea pentru fericire și avertizează că ea poate fi lesne ratată pentru că e totdeauna nemeritată. Fericirea e dăruită fără discriminare oricui ca să-l încerce dacă e vrednic să-i primească darul. A fi vrednic nu înseamnă însă nicidecum că ai avea vreun merit cucerit anterior și că în virtutea lui e musai să ți se ofere fericirea.

A fi vrednic înseamnă doar că, atunci cînd soarta îți hărăzește fericirea, vei ști să-i recunoști gustul, n-o vei refuza strîmbînd din nas și o vei primi recunoscător, gata să ispășești prin bucurie păcatele lumii. Căci fericirea nu e nici pe departe doar o frivolă desfătare, o oarecare voluptate iresponsabilă – ea irumpe cu tragica zădărnicie a unei insule vulcanice, răsărită dintr-un ocean de suferință pentru a fi iar înghițită în noianul durerii.

Exigența fericirii nu poate fi prin urmare asumată de invidioși și veleitari, de cîrcoatași și cusurgii, căci ei nu sînt dispuși să o accepte în simplitatea ei umilă, în neînsemnătatea ei socială, în lipsa ei de spectaculozitate și în absența prestigiozității. Precaritatea firească a fericirii e percepută de aceștia aproape ca o ofensă adusă statutului lor privilegiat, de la înălțimea căruia o privesc cu dispreț, împăunîndu-se arogant cu o nefericire mult mai reputată.

Alteori însă – cu cîtă sinceritate sau ipocrizie? – fericirea este refuzată în semn de solidaritate cu cei în suferință, cu cei nenorociți sau neputincioși, descurajați sau deznădăjduiți. Un scrupul moral pare să-i incrimineze pe cei ce își permit să fie fericiți cînd e atîta oroare pe lume drept insensibili, inconștienți sau pur și simplu cinici. Tot Gide mlădiază această judecata pripită:

„Există pe pămînt asemenea imensități de mizerie, de jale, de strîmtoare și de groază, încît omul fericit nu se poate gîndi la toate acestea fără să se rușineze de fericirea lui. Și totuși nu poate face nimic pentru fericirea altuia acela care nu știe să fie fericit el însuși. Simt în mine obligația de a fi fericit... Mi-am luat asupra-mi fericirea ca o vocație.”

Se simte în ce spune Gide că fericirea nu mai e revendicată ca un drept, pentru desfătarea sau prestigiul tău, ci asumată ca un fel de datorie sacră, pentru a recupera demnitatea periclitată a ființei umane, pentru a oferi o pildă, o dovada exemplară că se mai poate, că omul nu există doar zadarnic între cer și pămînt. Și asta cu riscul ca gestul tău să fie interpretat drept candoare vinovată, dacă nu chiar ca nerozie și nerușinare, ca sfidare cinică.

Această îndrăzneală culpabilă, acest eroism provocator, această mîndrie și onoare de a fi vinovat asumă însă fericirea pentru ca deznădejdea să-și merite prețul, căci dacă toți ne-am complace într-o universală deprimare, s-ar produce doar o păguboasă inflație – deznădejdea s-ar deprecia, s-ar degrada, s-ar descalifica devenind descurajare bleagă, tristețe mălăiață. Fericirea în ea însăși nu mai e astfel doar simplă împlinire a celui ce o resimte, ci și confirmare și consacrare a demnității condiției umane, împlinire tragică, pedeapsă sublimă, ispășire prin bucurie, legănare elegiacă de trestie îngîndurată cu tresăriri de imn în vîrf.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!