Am rămas și fără Teodor Corban.Că așa ne trebuie! Am o întrebare: maxima cu nu e nimeni de neînlocuit se aplică și la artiști, sau doar la lucrătorii/funcționarii sui-generis? Uram eu din toți rărunchii expresia asta, dar dacă mi se confirmă că și actorii sunt „spare”- că tot e la modă – cred că fac moarte de om. Am o revelație! Da, se aplică, dar doar la actorii de teatru. La film e mai greu. Adică se poate reecraniza „Aferim!", dar e mult prea costisitor și Sir Anthony Hopkins a îmbătrânit, iar Sir Sean Connery a întins bocancii ceva mai devreme. În teatru, quid pro quo-ul s-a mai văzut, aș putea spune că se și poartă. Mi s-a întâmplat în egală măsură cu ”Regina Mamă”, dar și cu ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Ce să ne mai ascundem după degetul mijlociu, viața merge înainte. Ce tare sună asta la o înmormântare, când reverberează toată jalea din lume, să vii tu, furnică de o zi și să spui asta... Până la urmă, să fiu al naibii dacă nu e chiar așa! Interesant la actorii de film, dar și la muzicieni e că moartea lor te stimulează aproape întotdeauna să le mai dai un play.

„Aferim!", „Un etaj mai jos", „Betoniera", „O vară foarte instabilă", „Poziţia copilului", „Portretul luptătorului la tinereţe", „Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa!", „Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber", „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", „California Dreamin' (nesfârşit)", „Călătorie la oraş", „A fost sau n-a fost”. O zi, aproximativ 24 ore, cam atât pot să îi aloc eu lui Teodor Corban din viața mea, pentru a-mi aduce curând aminte de probabil cel mai promițător actor român de film, matur. Nu e rușine chestia asta cu vârsta, s-a mai întâmplat doar și la Hopkins, de Nickolson ce să mai spun. Și ca mine sunt convins că mai sunt și alții care îi vor aloca în primă fază în jur de 24 ore, care îi vor da, la rândul lor viață.

Ulterior, vom reveni la filmul pe care îl iubim cel mai mult dintre cele de mai sus, în cazul meu „A fost sau n-a fost” fiind producția românească cea mai apropiată de gusturi, cu o rată dublă de vizionare anual. E filmul în care de fiecare dată regăsesc miejii, rădăcina subconștientă a românului în istorie, îi regăsesc pe cei trei ciobănei de celuloid, Jderescu, Pișcoci și Mănescu, gata să îi tranșeze mioriticul destin al revoluției noastre, oriunde s-o fi petrecut ea. „Am facut si noi revoluție cum am putut!” Cam așa și cu actorul Teodor Corban, de fapt, cu fiecare dintre cele trei personaje principale ale acestui film: Corban, Andreescu și Sapdaru, trei actori de la teatrele românești de provincie care ne-au făcut să regretăm că nu locuim și noi la Iași sau la Brașov. Pe Mircea Andreescu îmi amintesc că m-am dat peste cap să îl văd pe scena de la Nottara în Vizitatorul, alături de Alexandru Repan. Teodor Corban a făcut si el actorie cum a putut! Și cu aceeași smerenie s-a grăbit să ne părăsească la începutul acestui an, periculos de tranșant an.

Dumnezeu să îl odihnească în pace pe ACTORUL Teodor Corban!

P.S.

Și să o lăsăm mai moale cu s-a dus să joace teatru cu îngerii, da? Să ne obișnuim cu ideea că Teodor Corban pur și simplu a murit, și atât.