ÎNCREDEREA
Piesă în două acte


Personaje


Alexandra Nițu – personajul principal, dublu rol, 16 și 26 de ani, psiholog
Mihai Nițu – tatăl, 43 de ani, medic
Corina Nițu – mama, 40 de ani, contabilă
Andreea Nițu – verișoara, 16 ani, elevă
Cristi Stanciu – prietenul Alexandrei, 16 ani, elev
Irina Munteanu – prietena Alexandrei, 16 ani, elevă
Laurențiu Aldea –coleg, 16 ani, elev
George Neagu – cunoscut al fetelor, 19 ani
Cornelia Avraam – profesoară de română, 41 de ani
Medeea Marinescu – psiholog, 36 de ani






Actul I
Scena 1
(În cabinetul psihologului. Lumina este stinsă. Medeea intră,
aprinde lumina și se îndreaptă spre cuier.)

Medeea: O nouă zi de lucru! (Îmbracă halatul și merge la bibliotecă. Alege un dosar și se așază la birou. Răsfoiește. Se aude o bătaie în ușă. Intră.
Alexandra (intră îmbrăcată cu un halat alb și având un dosar în mână): Bună-dimineața, Medeea! Þi-am adus un dosar nou.
Medeea: Bună-dimineața, Alexandra. (Închide celălalt dosar.) Despre ce e vorba?
Alexandra (îi întinde dosarul): Nu știu prea multe. Un adolescent... A venit ieri, după ce ai plecat. Magda l-a internat.
Medeea (ia dosarul): Îți mulțumesc că mi l-ai adus.
Alexandra: Cu plăcere. (Pleacă.) Îți doresc să ai o zi bună!
Medeea (deschide dosarul și începe să citească cu voce tare): Călin Monica, elevă în clasa a X-a, 16 ani. (Lasă dosarul pe birou și cu privirea în zarea amintirii.) Hmm… Asta îmi aduce aminte de Alexandra. Mi-a fost pacientă. Și ea s-a drogat. (Intuind mirarea publicului.) Da, da... (Dă din cap dezaprobator.) Drogurile puteau să-i distrugă adolescența... (Zâmbind) Am ajutat-o să-și revină. Acum, Alexandra Nițu este un tânăr psiholog al acestei clinici. (Închide dosarul). Cine-ar fi crezut?! Îmi aduc aminte prima noastră întâlnire. Parc-a fost ieri. A venit hotărâtă să scoată din viața ei drogurile. Se pare că nu i-a reușit pe deplin. Încă se mai confruntă cu ele. E drept, de cealaltă parte a baricadei. De pe poziția celui care ajută pe cei ajunși în impas. (Cu un sentiment de mândrie în glas.) Doar lucrează împreună cu mine... Alexandra s-a recuperat mai repede decât mă așteptam. A fost unul dintre cei mai cooperanți pacienți ai mei. Unul dintre cazurile mele fericite. A avut încredere în ea și în mine. Să nu credeți că începutul a fost ușor. Nu... Alexandra mi-a povestit întâmplarea ei. Dacă n-ar fi intervenit doamna Avraam, profesoara de română, cine știe unde ar fi ajuns... Eu pot să-mi închipui, dar cred că și voi. (Se aud murmure în sală.) Vreți să aflați mai multe?! Ei bine, răbdare. Să reluăm firul evenimentelor... Alexandra era o elevă bună, chiar foarte bună. Avea cele mai mari note din clasă...

Scena 2
(Se aude clopoțelul Urmează ora de română.)

Profesoara Avraam (intră în clasă): Haideți! Repede în bănci! De ce mă așteptați în ușă? Mai vreți un test?... Să vedeți mai întâi rezultatele celui anterior... Și... unii pot să-și facă deja griji...
Elevii: Ooo, nu!...
Profesoara Avraam: Ba da. Veți vedea imediat. Se pare că astăzi sunteți în formație completă. Nu lipsește nimeni. Felicitări, pentru rezistență! Și acum... să vedem notele: (Moment de tensiune maximă. Nu se aude nici un zgomot.) Petre 5, Aldea 6, Voicu 7, Munteanu 8, Stanciu 8, Nițu 9,50.
Elevii ( răsuflă ușurați și admirativ pentru nota cea mai mare): Ooo!...



Scena 3
(În cabinet.)

Medeea (continuă povestirea): ...Alexandra spunea că d-na profesoară Avraam era foarte exigentă. Cu toate acestea îi ierta deseori, făcându-i să conștientizeze însă greșelile. Ambele părți aveau de câștigat... Mi-a povestit și despre părinți. Era unicul lor copil. Tatăl ei a avut un frate, Victor. Un copil problemă. A fugit de acasă la vârsta de 17 ani. Mama lui s-a îmbolnăvit de tristețe și la puțin timp a murit. După moartea soției sale, bunicul Alexandrei s-a dedicat în totalitate lui Mihai, singurul copil care i-a rămas. Pe patul de moarte i-a cerut lui Mihai să-l caute pe Victor și să-i spună că atât el cât și mama lui l-au iertat pentru ce a făcut. Asta a fost ultima dorință a bătrânului. Mihai a respectat-o. L-a găsit pe Victor și s-au împăcat. Dar a urmat acel accident tragic în care Victor și soția lui și-au pierdut viața. Andreea, fiica lor, a scăpat ca prin minune. După acel accident, într-o seară, părinții Alexandrei i-au dat o veste care urma să-i schimbe viața...


Scena 4
(În casa familiei Nițu. Părinții stau pe canapea.)

Alexandra (le dă câte un pupic): Bună tati, mami...
Mihai: Ce bine că ai venit!
Alexandra (se așază lângă ei): De ce? S-a întâmplat ceva?
Corina (încercând să pară cât mai puțin gravă): Trebuie să-ți dăm o veste.
Alexandra (ridică din umeri, exprimându-și curiozitatea în privire.): ?!?
Mihai: Când a ieșit din spital, după accidentul în care și-a pierdut părinții, Andreea a venit la noi.
Alexandra: Da...
Corina: Am hotărât că cel mai bine pentru Andreea este să rămână în familia noastră. Ea va trece mai bine peste tragedia care i-a marcat viața, iar tu nu vei mai fi singură...


Scena 5
(În cabinet.)

Medeea (continuă povestirea): ...Andreea a fost înscrisă în aceeași clasă cu Alexandra. Fiind elevă nouă și cu statutul de orfană, atrăgea atenția profesorilor. Cel mai dureros pentru Alexandra a fost atunci când și-a dat seama ce însemna Andreea pentru Cristi, prietenul ei...



Scena 6
(În parc.)

Alexandra (aleargă spre Cristi și-l îmbrățișează): Bună! Scuză-mă că am întârziat. Autobuzul este de vină.
Cristi (pe un ton serios): Nu-i nimic. Nu aștept de mult timp. Trebuie să-ți spun ceva.
Alexandra: Ceva grav?! (Glumind și lungind cuvintele.) Ai o față lungă...
Cristi: Are legătură cu Andreea.
Alexandra: Andreea? (Alintându-se. Ia o atitudine supărată.) O, nu! Nu mai vreau! La școală profesorii o văd numai pe ea. Acasă, mama nu mai știe cum să-i intre în grații, iar tata... oricât de ocupat ar fi, pentru Andreea este întotdeauna prezent. (Îmbufnată) Măcar tu nu-mi mai aminti de ea...
Cristi (supărat): Nu cred că ești corectă. Ești încă preferata profesorilor, numai că vor să vadă ce știe și Andreea, iar acasă, sunt sigur că mama ta vrea doar ca ea să se simtă bine. Să treacă mai repede peste tragedia care s-a abătut asupra familiei ei. Cred că exagerezi!
Alexandra (vădit supărată): Poftim!? Exagerez?! Cred că glumești. (Accentuând fiecare cuvânt.) Sper că glumești. Tu ar trebui să fii de partea mea, nu să-i iei apărarea. Tu ești prietenul meu.
Cristi: Pentru că sunt prietenul tău nu înseamnă că trebuie să-ți dau întotdeauna dreptate.
Alexandra (insistând): Ba da. Trebuie să fii de partea mea! Ești prietenul meu și trebuie să mă susții.
Cristi (neliniștit): De fapt,... despre asta vreau să-ți vorbesc. Vreau să ne despărțim.
Alexandra (foarte mirată): Poftim?! Cred că n-am auzit bine! Să ne despărțim?!? De ce? Eu te iubesc și credeam că sentimentul este reciproc...
Cristi (încurcat): Te-am iubit. Te-am iubit foarte mult, dar acum o iubesc pe… (Lasă privirea în jos) Nu contează...
Alexandra: Pe… Pe cine? (Dintr-o dată luminată.) Să nu-mi spui că te-ai îndrăgostit de… de Andreea. (Cristi ridică privirea mirat că Alex și-a dat seama.) (Enervată) De Andreea te-ai îndrăgostit, nu-i așa?!
Cristi (și mai încurcat): Nu știu cum s-a întâmplat. Acum câteva zile mi-am dat seama de sentimentele mele pentru verișoara ta.
Alexandra (bravând): Glumești?!? Cum vrei să cred așa ceva?! Nu te poți schimba ca și cum ai pocni din degete.
Cristi: Ba da... Eu sunt îndrăgostit de Andreea.
Alexandra (cu precipitare în glas): Nu mai spune asta. Nu pot să cred că te-ai îndrăgostit de ea. Nu pot să cred că mă părăsești pentru ea. Mi-a luat totul. Mi-a luat admirația colegilor și a profesorilor. Mi-a luat dragostea părinților. Mi-a luat până și... (Face o scurtă pauză.) dragostea ta. (Strigă, îndepărtându-se.) O urăsc! O urăsc!


Scena 7
(În casa familiei Nițu. Alexandra intră plângând. Trece ca o furtună pe lângă mama sa și se duce direct la Andreea care, întoarsă cu spatele, răsfoiește o revistă. Se sperie puțin când Alex o apucă de braț și-o întoarce brusc cu fața spre public. D-na Nițu, luată prin surprindere, pare blocată în fața acestei scene. Apare și Mihai intrigat de vocile ridicate.)

Andreea: Ce-i cu tine?... Ce te-a apucat?... Ce-i cu fața asta?
Alexandra (printre lacrimi): Tu să taci! Tu ești cauza nenorocirilor mele!
Andreea (mirată): Eu?! De ce?
Alexandra (țipând): M-ai întrebi?! Mi-ai luat totul, totul. Mi-am pierdut părinții…
Andreea (intrigată): Poftim?!... Ce vorbești acolo?!... Cum poți să spui asta? Eu i-am pierdut pe ai mei. Habar n-ai ce înseamnă asta!...
Alexandra (ca și cum n-ar auzi ce spune Andreea): Mi-ai luat colegii și admirația profesorilor…
Andreea: (împăciuitoare): Hai, fii serioasă!... Toți te admiră!
Alexandra (parcă își revine brusc; privește spre Andreea): Greșit! Toți mă admirau, până să vii tu. Dar știi ce mă doare cel mai tare? Cel mai tare mă doare că mi-ai luat până și prietenul. (Tonalitate în crescendo.) Mi l-ai luat pe Cristi. L-am pierdut până și pe el. Ești o hoață. Fiica celui care și-a omorât mama...
Andreea: Nu este adevărat.
Alexandra: Ba da. Tatăl tău e cauza morții bunicii mele!
Corina (țipă): Alexandra! Doamne, ce vorbești?! Victor a fost unchiul tău!
Mihai (intervine vizibil tulburat): Victor a fost fratele meu și te rog să-i respecți memoria.
Alexandra (nu pare intimidată de intervenția părinților; se întoarce spre tatăl ei): Să-i respect memoria?! Care memorie?! Te rog. Tu l-ai urât până în ultima clipă.
Corina (tot mai neliniștită): Alexandra, oprește-te!
Alexandra (hotărâtă): Ba nu, nu mă opresc! De ce să mă opresc? Victor a fost cel care a omorât-o pe bunica! El a omorât-o!
Corina (se apropie de Alexandra și-i trage o palmă. Surprinsă, aceasta fuge din cameră plângând.)


Scena 8
(În cabinet)

Medeea (continuă povestirea): ...După acea palmă, Alexandra s-a dus la Irina, cea mai bună prietenă a ei, crezând că acolo va găsi rezolvarea problemelor ei...


Scena 9
(Alexandra apare plângând acasă la Irina.)

Irina (nedumerită): Alex, ce ți s-a întâmplat? De ce arăți în halul ăsta?
Alexandra (plângând cu suspine): Andreea… Cristi… (Irina o îmbrățișează.) Cristi m-a părăsit. S-a îndrăgostit de Andreea...
Irina (fără să intuiască dramatismul faptelor și încercând s-o calmeze pe Alexandra, adoptă un ton glumeț): Regele a murit! Trăiască regele!..
Alexandra (pare că nu aude ce spune Irina): Mama mi-a dat o palmă din cauza ei... Pentru prima oară, mama mi-a tras o palmă și tata nu mi-a luat apărarea!...
Irina (încercând s-o consoleze): O, Doamne, Alex!... Îmi pare rău. Va trece cumva și asta...
Alexandra: Eu știu cum va trece... Tu... mă poți ajuta!...
Irina (nedumerită): Cum?!?
Alexandra: Neagu!...
Irina: Ce-i cu el?!
Alexandra: Numărul lui de telefon. Îmi poți da numărul lui de telefon. El...numai el mă poate face să uit de problemele mele.
Irina (surprinsă și înțelegând abia acum de ce a venit Alexandra la ea): Alex, sper că nu vorbești serios!
Alexandra (convingătoare): Pe tine te-au ajutat, nu-i așa? De ce nu m-ar ajuta și pe mine?!?
Irina (speriată): Alex! E vorba de droguri! Cum poți spune asta? Nu mai știi de câte ori mi-ai spus că nu este bine ceea ce fac? Și-ai avut dreptate. Nu trebuia să trec prin așa ceva, niciodată!.. A fost o experiență pe care n-o doresc nimănui...
Alexandra (enervată de atâtea vorbe și nerăbdătoare): Dar tu nu-nțelegi? Numai ele mă pot ajuta acum!
Irina (nu mai are forță de convingere): De unde-ai scos-o și pe asta?! Drogurile nu-ți fac bine! Eu... nu-ți pot face asta!
Alexandra (cu o undă de regret în glas și dând semne de plecare): Dacă tu nu vrei să mă ajuți nu-i nimic, mă descurc eu... dar nu mai ești prietena mea... (Alexandra vrea să plece, dar Irina o oprește.)
Irina (speriată de ceea ce aude): Alex, stai! Îți dau numărul lui de telefon.


Scena 1o
(În cabinet)

Medeea (continuă povestirea): ...L-au sunat pe Neagu și s-au întâlnit cu el...


Actul II
Scena 1
(La Neagu.)

Neagu (mimând surprinderea): Bună Alex! În sfârșit dai și tu pe la mine!
Irina (nemulțumită de situația în care se găsește): Hai, George, lasă politețea! Știi de ce am venit. Să nu pierdem vremea!
Neagu (glumeț): Bine, bine... Cum vrei... (Se întoarce spre Alex.) Cu ce dorește să fie servită domnișoara?
Alexandra: Știi prea bine ce vreau! Vreau să uit! Am neapărată nevoie să uit!
Neagu (continuând jocul surprinderii): Tu?! Nemaipomenita!... Alexandra Nițu are nevoie să uite?!?
Alexandra (enervată de vorbăria lui Neagu): Da, are! Nu-i treaba ta! (Se precipită.) Dă-mi mai repede?!
Neagu (împăciuitor): Sigur!... Dar nu-ți dau decât o pastilă. Mai am și eu nevoie.
Alexandra (nemulțumită, dar fără să se trădeze): Bine! Mă mulțumesc și cu atât. (Nerăbdătoare) Hai dă-mi-o!
Neagu (bagă mâna în buzunar și scoate un pliculeț cu o pastilă, pe care îl ridică la nivelul ochilor, într-un joc al amânării, nefiind sigur dacă să i-l dea sau nu; apropie și îndepărtează plicul de Alexandra): Nu știu... Să ți-l dau... Să nu ți-l dau.
Alexandra (se întinde după plic, dar nu îl poate prinde): George, te rog, nu te juca cu nervii mei!
Neagu (lasă plicul jos ca Alexandra să-l poată lua): Bine! Poftim! Ești mulțumită acum?!
Alexandra (bucuroasă): Merci! (Se întoarce spre Irina.) Uite, Irina, am făcut rost!
Irina (nemulțumită): Da, bine! Hai să plecăm mai repede de aici. (O trage pe Alexandra spre ieșire.)
Neagu: Ce-i atâta grabă? (Aleargă după ele și o prinde pe Irina de mână.) Stai puțin! Nu-mi spuneți la revedere? Se poate?! Așa se comportă domnișoarele bine educate?!?
Irina (își retrage supărată mâna): Bine, bine! Adio!
Neagu (după ce fetele au ieșit, convins): Te înșeli cu bună știință. Nici vorbă de așa ceva. Știi bine că Alexandra mă va căuta din nou. Nu plec nicăieri. Mă găsiți tot aici. Vă aștept!...



Scena 2
(În cabinet)

Medeea (continuă povestirea): ...Prima pastilă a luat-o la Irina acasă. Efectul ei a fost de scurtă durată. A doua zi Alexandra l-a vizitat, din nou, pe Neagu. A mai primit o pastilă. S-a întors acasă, pentru că nu mai avea bani. A reușit să ascundă bine noua sa preocupare. Părinții au crezut că a depășit momentul. După câteva săptămâni secretul ei a fost descoperit. Doamna profesoară de română a surprins-o luând o pastilă, înaintea unui test...


Scena 3
(În clasă)

Profesoara Avraam (intră și o vede pe Alexandra înghițind o pastilă; crede că fata este bolnavă): Alexandra! Nu te simți bine? Ce pastilă ai luat?
Alexandra (luată prin surprindere nu-și găsește cuvintele, se bâlbâie): Doamna profesoară... știți... stați să vă explic!...
Profesoara Avraam (grăbită): Dacă este ceva de explicat, te aștept în pauză la cabinet!


Scena 4
(În cabinetul psihologului.)

Medeea (continuă povestirea): ...Alexandra i-a mărturisit tot d-nei profesoare. Și bine a făcut. D-na Avraam i-a chemat la școală pe soții Nițu. Părinții Alexandrei nu puteau să creadă ceea ce auzeau. Vroiau dovezi. Le-au găsit. Au căutat-o pe Alexandra în toată școala și într-un final au găsit-o, în baie, așezată pe podea și plângând. Tatăl Alexandrei când a văzut-o nu s-a putut stăpâni. Dacă n-ar fi fost Laurențiu, ar fi lovit-o. Mama ei era înmărmurită. Laurențiu a luat-o pe Alexandra la el acasă...





Scena 5
(Acasă la Laurențiu. Acesta intră în cameră cu o cană în care se află ceai cald. Alexandra este așezată pe canapea.)

Laurențiu (grijuliu): Cum te mai simți? (Se apropie de pat și îi întinde cana cu ceai.)
Alexandra (ia cana): Mulțumesc. (apatică) Nu prea bine. (Soarbe o înghițitură.) De ce ai intervenit, Laurențiu?
Laurențiu: De ce?! Pentru că și eu am trecut prin asta.
Alexandra (ridică privirea mirată): Poftim?! Și tu te-ai drogat?!
Laurențiu: Da, dar m-am lăsat. Am fost internat la o clinică de dezintoxicare. Chiar mai rău decât tine. După o lună luam și injectabile, fumam tot ce se putea. Ajunsesem rău de tot. Cel care m-a ajutat a fost fratele meu. Dacă nu era el, acum aș fi fost cu siguranță mort. Nu m-am dus la clinică decât după ce am făcut o intoxicație. M-a găsit fratele meu și m-a dus la spital. Am avut foarte mult noroc.
Alexandra (mirată și curioasă în același timp): Cum ai început?
Laurențiu (nemulțumit de amintire): Am început glumind, cu niște prieteni. Toți spuneau că nu am curaj să fumez Le-am arătat că am curaj, dar astfel am devenit dependent... Ar trebui să te internezi într-o clinică de dezintoxicare.
Alexandra (puțin însuflețită și încrezătoare): Poate că nu-i nevoie, o să reușesc să mă las și singură.
Laurențiu (dezaprobator și încercând să fie convingător, simțind pericolul): Nu-i adevărat! Singură nu vei reuși niciodată. Þi-o spun din proprie experiență. Dar tu cum ai ajuns în această situație?
Alexandra (oftând): În viața mea a intrat Andreea și mi-a luat totul, totul... părinții, colegii, profesorii, până și pe... Cristi...
Laurențiu (cu un râs forțat): Cum poți spune asta? Nu este posibil ca cineva să vină și să-ți ia dragostea atâtor persoane, în doar câteva săptămâni…
Alexandra (insistând): Ba da! Ba da! Este!.. Andreea a făcut asta!.. (Alexandra se ridică din pat și se duce la geam; e cu spatele spre Laurențiu.)
Laurențiu (merge lângă ea, o prinde de braț și o întoarce cu fața spre el, hotărât): Nimeni nu-ți poate lua dragostea atâtor persoane în numai câteva săptămâni, decât dacă tu permiți. Numai tu ai lăsat-o pe Andreea să-ți ia locul în inima tuturor...
Alexandra (nemulțumită de ceea ce auzea): Deci... eu sunt singura vinovată?
Laurențiu (cu convingere): Se poate spune și așa.
Alexandra (dă din cap, în semn că s-ar putea să aibă dreptate): Atunci... ar fi cel mai bine să mă internez într-o clinică de dezintoxicare? (Hotărâtă) Să mă fac bine și să mă duc să-mi iau locul înapoi în inimile tuturor.
Laurențiu (cu jumătate de glas): Și în inima lui Cristi? Ce mai simți tu pentru el?
Alexandra (dă din mână în semn de negație): Nu vreau să mai facă parte din viața mea. Mi-a făcut foarte mult rău și nu cred că-l voi putea ierta vreodată… (zâmbind) Dar... viața merge-nainte!...


Scena 6
(În cabinet)

Medeea (se ridică de la birou, trece în fața lui și continuă povestirea): ...Laurentiu a determinat-o pe Alexandra să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Dacă n-ar fi fost el nu știu ce s-ar fi întâmplat cu această fată. Laurentiu și-a ales bine meseria. Așa cum a apărat-o pe Alexandra de furia tatălui ei, apără alți oameni. Este avocat. Această poveste a avut un final fericit. Dar mai sunt atâtea povești... nefericite. (Cu părere de rău.) Din păcate Alexandra nu a fost nici prima și nici ultima persoană care a trecut pragul acestui cabinet. Îmi permiți un sfat? Același pe care îl dau și pacienților mei. Încearcă să fii responsabil! Pentru că nimeni nu te cunoaște și nu te poate ajuta mai mult decât tine însuți. Fii sincer cu tine! Adevărul îl știi deja. Avem o singură viață. Iubește-o ca pe cea mai prețioasă comoară și te va răsplăti! Dacă ajungi în impas, lăsă-te ajutat! Dar cel mai important este să-ți găsești încrederea în tine! (Medeea revine la birou și studiază noul dosar.)

Cortina