poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1962 .



Miez de copil
proză [ ]
fragment de varsta

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [morfeus ]

2007-04-17  |     | 



Miez de vară, de ardere și coacere-desfacere. În vatra bolții s-a copt lumina și dogoarea. Acolo, împrejurul rotocolului de lavă al fructului-soare s-a închegat toiul verii. În casa cu miros de var încins, ochii ferestrelor respiră prin pleoape de in. Căldura îmi domolește visările, mi le dilată, le joacă siluetele cu aburul pământului, până la dansul încetării totale. Stări amintite, retrăite, reiterate din verile copilăriei... Stări pe care le surprindeam năpădindu-mi pieptul atunci când dormitam acolo, în casa de jos, cum o numeam noi… ascultând inundarea luminii și somnului peste satul oprit în loc. Și răcoarea cămăruței îmi devenea deodată neîncăpătoare, sufocantă. Îmi țiuia în urechi seva clocotind, fermentând castanii. Plesnind prin coaja vulcanică a tuturor trunchiurilor ce își îmbrățișau sus coamele de flăcări... Și rădăcinile lor pocneau în strânsoare pământului întețit, uscat; pielea castanilor căpăta solzi de întuneric, de umbră, dintre copcile ei se înălțau către cer duhuri de ape. Și foșnetul frunzelor se auzea îndepărtat ca o părere. Și mirosul frunzelor încălzea aerul, înmuia văzduhul și praful încins. Picoteau apele prin șanțuri și vocile orătăniilor, totul era o lâncezeală dulce, totul era aromat de zăduful zmeurei și al trandafirilor prea deschiși. Dar mai ales de pârjolul liniștii. Văzduhul apăsa țărâna cu giulgiuri de liniște, de neclintire. Astfel erau amiezile zămislite în sâmburele verii. Palpând, cu papilele palmelor, cu mii de simțuri și nări, lumina bezmetică ce scormonea, descompunea muzica, umbrele și colbul. Cele trei trepte de piatră din fața casei erau plita pe care se coceau gâzele, pe care mă coceam și eu, cu tâmplele zvâcnind sub pulsul atâtor vremi de tăcere și închipuire, intuire bezmetică a culorilor pârjolite de soare.
Îmi legănam pașii înspre grădina cea mare, pământul șurii și scările de piatră din capătul grădinii îmi răsfățau neted tălpile și eu mă urcam în nuc; zăceam întinsă pe craca cea groasă – vecină cu acoperișul șurii… Salutam de acolo dealul, în hohote de degete fluturânde. Și el îmi trimitea îndărăt unduiri de brațe lemnoase, mii de brațe îngreunate de fructe avea dealul meu drag... Mă înduioșa mereu toropeala lui de țestoasă teșită și blândă, cu carapacea îmbibată de-o somnolență ierboasă. Și aceeași atmosferă bezmetică, plină de o lumină cumplită, uscând, uniformizând culorile. Mi se făcea dor de blănița moale a țestoasei mele, era o carapace pletoasă, ziceam eu râzând de ea și mi-o închipuiam bosumflându-se a răsfăț. Găseam prilejuri să alerg de colo până colo, înspre vârful ei, să o mângâi, să mă rostogolesc împreună cu soarele de sus, de pe culme, printre firele de iarbă cu miros cald de clorofilă... Săream cu tropote de ied, sub o ploaie dogoritoare de mirări și fericiri. Dădeam buzna în mine însămi, sorbeam aerul cu lăcomie și cu singura părere de rău că nu am plămânii destul de mari pentru a înhăța, pentru a păstra acolo întregul miez de vară... Și deodată mă opream din hârjoneală, mă întindeam gâfâind pe pământ, ascultând, închipuindu-mi pocnetul, sfârâitul și cutremurul lutos în creșterea ierbii. Și iarba îmi aburea privirea și ochii cu un soi de tristețe a amintirii că totul se trece, că mâine iarba nu mai avea să fie aceeași și nici măcar colina cu moleșeala și brațele sale... Și nici măcar eu nu mai aveam să fiu aceeași...
Și iată-mă azi, când dogoarea are alt miros, când culorile s-au îngălbenit de atâta trecere și vreme... Unde e soarele răsărind dintre firele de iarbă, din carapacea colinei moleșite? Merg astăzi cu tălpile în căutarea freamătului și pașii mei nu mai au tropotul iezilor... Unde sunt mirările și fericirile goanei și jocului?
***
Îmi aduc aminte de caietele noastre de amintiri. Cum le completam, pe ascuns, în bancă, în timpul orelor, cum ne gândeam la răspunsuri cât mai trăznite... Și îmi aduc aminte că am avut și eu un asemenea caiet. Am avut o înfiorare neînțeleasă în momentul în care, pe prima pagină, am scris așa: "Pentru atunci când răsăritul de soare va fi altfel decât în anii copilăriei…" O! Abia acum îmi înțeleg înfiorarea prevestitoare, intuiția risipei...! Căci iată-mă ajunsă acolo! Iată-ne pe toți ajunși acolo!
Ce încântare, ce eliberare stârneau în mine lumina și căldura verii! Ce tare mă fericea priveliștea naturii aproape coapte și cu câtă lăcomie sorbeam aerul cald… Și acum mă mai bucur. Mă bucură sosirea verii întocmai ca solul care îmi aduce vești bune de pe front: mă simt întrucâtva mângâiată, răzbunată pentru spaimele iernii, și mă frământă pericolul iminent al apropierii altui ger... Parcă nu mai acord atâta importanță lucrurilor pe care le văd, pentru că nu le mai simt. Mă bucur când vine vara pentru că nu trebuie să mă mai îmbrac gros, pentru că mă mai simt mai ușoară, pentru că ziua este mai lungă…pentru că e mai cald… Dar nu mai am vreme să surprind, să mă umplu de farmecul lumii. M-a atins un soi de aripă morbidă a pragmatismului... senzațiilor.
Nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă, de fapt, cu noi, oamenii. Ceva se surpă în noi, de-a lungul vremii. Ceva se stinge. E drept, nu mai există clipe de cules dintre ramurile emoțiilor și armoniilor. Nu ne mai bântuie decât căutarea drumurilor mai scurte și mai simple spre câștig. Nu mai vedem, nu mai auzim, nu mai mirosim, nu mai pipăim decât palpabilul. Pentru că ni se pare că deja cunoaștem ceea ce era de cunoscut. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât mai serbede ne sunt zilele. Ne scapă nuanțele, fețele diferite ale lumii înconjurătoare. Ne scapă noima adâncă a lucrurilor. Adultul trăiește totul pe fugă; nu mai zăbovește să prindă frumusețea sau căldura adevărului. Ii scapă profunzimea. Și asta, nu pentru că ar fi o ființă decăzută, sortită încă de la început să nu vadă, ci pentru că felul în care își târăște viața îi ferecă porțile semnificațiilor subtile. Cu fiecare zi care trece, omul se îndepărtează tot mai mult de adevărata bucurie. Trufia și goana materială îl fac să coboare panta condiției umane. O dată cu anii, omul își pierde un simț foarte delicat, dar pătrunzător; o dată cu anii, omul își pierde simțul rafinat al profunzimii; sâmburele divin moare în el.
Dimpotrivă, copilul este o făptură proaspătă și neatinsă de vină, necâștigată de ispitele nălucirilor cu promisiuni deșarte. Copilul este o ființă a trăirii imaculate, netraduse, netrădate de stereotipiile măștilor atât de dragi nouă. De aceea el găsește pretutindeni umbre și forme ale minunilor. În el vibrează germenul dumnezeiesc dat omului încă de la începuturile lumii. Iată de ce un copil este un dar atât de prețios al vieții noastre: pentru că aduce, ne aduce, ne readuce nevinovăția, candoarea și mirarea. El luminează bezna în care ne afundăm, amintindu-ne să deschidem obloanele sufletului pentru a mai privi și a ne bucura de cer.
Îmi aduc aminte de niște versuri ale lui Virgil Carianopol: "Trăim cum suntem doar o dată/ O dată dăm din ani scântei/ Suntem copii o dată-n viață/ O dată feți-frumoși și zei…" Exercițiul de retrăire a copilăriei este ca o ploaie de vară îndelung așteptată. Prin aceasta, de fapt, retrăim bucuria nețărmuită a atingerii de tot ceea ce ne înconjoară. De lumea întreagă cu luminile și minunile ei. Abia astfel viața își răsfrânge ecourile clipelor în trupurile noastre.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!