Fenomenul criminal își făcea de cap de-a lungul și de-a latul țării născocind procedee și mijloace năstrușnice pentru a se strecura printre barierele anti-infracționale. Oricât de înalte ar fi fost ele, năzdrăvanul le sărea iar lupta cea mare împotriva criminalității se transformase într-un fel de „hoții și vardiștii” în care nu se mai știa care sunt unii și care sunt ceilalți.
La curtea lui Papură–vodă era veselie mare. Dregătorii, îmbrăcați de mare gală își aduseseră jupânesele peste care, în prealabil, răsturnaseră șifoniere și safe-uri cu bijuterii și benchetuiau împreună în sunetul muzicii cu acompaniament ușor de veselă în sol major.
Deodată, dinspre marea poartă a curții, se auzi o hărmălaie care creștea din ce în ce până când, în fața Măriei Sale apăru un mesager. Adunarea dregătorilor se împărți în două, să-i facă loc.
- Măria Ta, criminalitatea legală tinde spre zero iar cifra neagră înghite non–stop sufletele pângărite de supuși căzuți în păcat, fie că sunt ei lombrossieni, oedipieni sau funcționari publici…
- Și ?… zise Papură .
-”Și” este conjuncție, Măria Ta. spuse umil mesagerul. Eu vin acum de pe câmpul de luptă împotriva fenomenului criminal și îți spun că trebuie să faci ceva până nu or să ne dea afară din țară pe noi, ăștia cinstiții .
- Are dreptate solul, Măria Ta . se băgă în vorbă boierul velit Evăzaru .
- Numai Făt Frumos ne mai poate scăpa din ăst necaz. zise grav Măria sa .
- Dar, Măria ta, Făt Frumos este plecat de vreo doi ani în țara Împăratului Verde. grăi boier Bancrutescu.
Nici nu termină acesta bine vorba că trompetele răsunară anunțând un oaspete. Curtea întreagă întoarse privirile către poartă și imediat un murmur străbătu mulțimea: Făt Frumooos…!
Măria Sa luă o poziție marțială și grăi important:
- Făt Frumos, țara te așteaptă să o salvezi. Numai tu ești destinat operei de înfăptuire a justiției adevărate pe aceste plaiuri! Du–te,dar, și curăță-le de buruieni!
- În principiu m-aș duce, Măria Ta, însă odinioară puneai și Domnia Ta la bătaie o recompensă. Ce,ori ai măritat toate prințesele sau, bată-te norocul, ai rămas fără împărăție ?
- Apăi, dragul meu, împărăția nu-i a mea, știi doar, iar prințesele s-au zburătăcit după alți Feți Frumoși ce au trecut pe aici și ne-au scăpat de șomaj, de inflație, de frig și de foame.
- Și cum, eu pentru asta n-o să primesc nimic?
- Nu , dar țara îți va fi recunoscătoare.
În mintea lui Făt Frumos se înfiripă un gând: dacă salvează el țara de la prăpastie iar poporul eliberat de infracționalitate și de insecuritatea socială îl va înscăuna în locul obositului Papură?
- Bine, accept. spuse el hotărât.
Și plecă Făt frumos din sala de banchet către tenebrele fenomenului criminal. În urma lui dregătorii se veseleau că și de data asta s-a găsit cineva s-o facă în locul lor.
Primul pe care îl căută viteazul flăcău fu Înțeleptul cel Mare al curții, izgonit de Papură cu mulți ani în urmă.
- Bătrâne Înțelept, eu vreau să scap țara asta de recrudescența criminalității și am venit la dumneata să aflu care ar trebui să fie primul pas.
- Făt Frumos, înainte de a începe astă trudă, țara trebuie scăpată de șomaj, de inflație, de foame și de frig. Trebuie însănătoșită și educată!
- Păi cum vine asta? Papură Vodă mi-a spus că, de cele ce spui, tocmai a scăpat. Și asta cu prețul înstrăinării dragelor lui fiice… Acum eu pe cine să mai cred?
- Crezi pe cine vrei dar vezi pe cine crezi!
Dând cu sinapsele de pragul acestor cuvinte înțelepte, neuronii lui Făt Frumos se zburliră ca de un frig năpraznic. Asta însemna, pe undeva, că „il cappo di tutti cappi” nu trebuia căutat în afara palatului voievodal papurian, ori că Înțeleptul era vreo iscoadă a Împăratului (Verde sau Roșu) care voia cu tot dinadinsul să îl folosească în opera lui mârșavă de cucerire.
Văzând el cum cade pradă gândurilor negre zise: Numai poporul poate să îmi arate care este adevărul adevărat. Numai el, sărmanul ,suferă fără putere de a crâcni și de a-și schimba soarta. Deci, mă duc la popor!
Și se duse .
Poporul nu era departe. La poalele muntelui pe care se înălța îndrăzneț palatul, își ducea zilele un orășel sărăcăcios, locuit de amărâții supuși ai lui Papură-Vodă.
Atunci când frumosul flăcău apăru în capul uliței principale, călare pe calul său alb și învelit în mantia-i strălucitoare, locuitorii prinseră a se aduna pe la porți și, strigând din vecin în vecin, au pus mână de la mână să îi facă viteazului o primire triumfală.
Sufletul lui se umplu de bucurie la gândul că el este alesul, cel care va conduce lupta împotriva criminalității și că poporul, în recunoștința lui, îl va înscăuna peste țară pentru o domnie lungă și prosperă pentru toți.
Mulțimea se dădu la o parte și, înaintea lui apărură trei ipochimeni mai răsăriți care păreau că vor să îi ureze bun venit, pasămite - oficialitățile .
- Cine sunteți voi?
- Eu sunt primarul. zise unul slab și pițigăiat. Măria Ta, salvatorul nostru, bine ai venit ! Bine c-ai venit, că te așteptam demult și ochii noștri plânși mai că nu puteau zări lumina acum, în clipa sosirii tale .
- Eu, Măria Ta, Dumnezeu să-ți ajute, sunt preotul turmei acesteia. În ruga noastră către Bunul Dumnezeu, continuă preotul ca la un montaj literar – artistic, ni s-a arătat că ai să vii și ai să ne salvezi din ghearele Hapsânului Papură. Fii bine venit! El e armașul, nu știe multe dar a vrut să te întâmpine. Zii, măi Vasile !
- Te-om ajuta, ne vom aduna și, sub spada ta, vom… se încurcă și începu a se bâlbâi.
- …Obține victoria. continuă zâmbitor și dând din cap cu aprobare primarul.
- …Vom obține victoria! mulțămim, dom primar. reuși armașul.
Însuflețit de această primire, de cuvintele frumoase și de vuietul mulțimii, Făt Frumos găsi de cuviință că ar fi momentul pentru un spici. Și astfel se urcă pe șaua calului și grăi:
- Popor, iată-mă-s, am venit să vă fac dreptate! Să vă aduc bunăstarea!
- Ãăăă!!! zise poporul entuziast.
- Am venit să vă redau libertatea!
- Ãăăă!!! zise poporul în extaz.
- Vreau să vă garantez că, după ce vom duce lupta cea de pe urmă, fiecare va trăi și va munci liniștit, fără teamă de sărăcie!
- Ãăăă?… Adică cum să muncim? întrebă unul din mulțime.
- … Să trăim cu toții în frica lui Dumnezeu și a legii! continuă netulburat flăcăul cel viteaz.
- Ãăăă ?… Ce spune ăsta? întrebă un altul.
- Lasă-l, mă, să zică. îl înghionti primarul pe recalcitrant.
- Și acum, la luptă viteji! rosti îmbărbătarea Făt Frumos și coborî în șa.
După o clipă de derută, flăcăul duse mâna în partea stângă a cingătorii, să scoată spada. Pipăi bine,… foarte bine,…și mai bine:
- Aoleu, care mi-ai luat spada? Mi-a dispărut spada de la tata!
Primarul se uită în juru-i și porunci să se facă loc .
- Pesemne că ți-a căzut în timp ce vorbeai, Măria Ta. S-o căutăm!
Și o căutară mult și bine prin tot orașul dar nimeni nu veni cu vestea cea bună. Deznădăjduit, Făt Frumos aștepta la casa primarului alături de preot și de armaș. Armașul îi spuse:
- Măria Ta, n-ai teamă, fiindcă oi da poruncă la covaciu să îți facă o spadă din aur, bătută în nestemate!
- Spada aceea mi-a dat-o tătâne-meu, Viteaz Vodă, când am plecat în lume să mă fac bărbat și eu am pierdut-o ca un copil. M-am făcut de rușine!
- Ei, Măria Ta, lasă necazul, c-om găsi-o! Ia de-aici un păhărel de rachiu de pe la noi și gustă din bucatele noastre, poate ești ostenit… Și mâine om porni la luptă. zise armașul fără nici un chef.
Și începu ospățul. Servitorii nu mai conteneau să aducă mâncăruri noi și băuturi fine. Făt Frumos uită puțin câte puțin cele ce avea de gând să facă și se obișnui cu ideea că e bun un răgaz înainte de o luptă.
Plimbându-și ochii prin sala de ospăț văzu într-un colț o făptură de o frumusețe fără seamăn. O fată zveltă, cu părul bălai, cu bujori în obraji și cu un chip ce îi luă ochii și inima.
- Cine este frumoasa care apare de după perdele când intră servitorii cu tăvile de bucate?
- Este chiar fata mea cea mare, zise armașul, care îi era vecin la masă. Îți place, Măria Ta?
Făt Frumos, prins cu fofârlica, înghiți în sec stânjenit și nu spuse nimic. Lupta pe care voia să o ducă nu-i dădea voie să facă un atare popas ori să caute drumul plăcerii. Hotărât lucru, această misiune nobilă îl pătrundea până în sânge însă, analizând ceea ce făcuse până acum pentru a o îndeplini, descoperi că pășise cu stângul. Își aminti vorbele Marelui Înțelept: Crezi pe cine vrei dar vezi pe cine crezi! Era cam târziu…
Viteazul se ridică de la masă și vru să părăsească adunarea. Toți mesenii îl priviră nedumeriți.
- Ce ai pățit, flăcău, întrebă primarul prefăcându-se curios, ți-au picat greu bucatele ori vinul este prea tare?
Până să mai spună ceva, Făt Frumos simți că îi fuge pământul de sub picioare și căzu polog sub masă. Atunci, ca la comandă, patru slujbași vârtoși îl apucară de mâini și de picioare și îl duseră într-o odaie.
Zăcu în odaia albă, cu ferestre acoperite de draperii groase, până în zori. Pe când îl chinuiau gândurile negre cum că lăsase baltă misiunea eradicării fenomenului criminal, auzi câteva bătăi ușoare în ușă. Nu zise nimic. Ușa se deschise încet și în cadrul ei apăru frumoasa fată din sala de ospețe. El rămase mut. Ea se apropie și-i astupă gura cu buzele-i fierbinți și i se încolăci de trup. Luat de val flăcăul prinse a o săruta și a-și face loc între pulpele ei pietroase.
Când se gândea el cum de îl lovise un așa noroc, un zgomot puternic se auzi dinspre ușă și lumina câtorva făclii dezvălui priveliștea camerei unui număr mare de privitori în frunte cu tatăl fetei.
- Deci așa, din ăsta-mi erai, viteazule! Viteaz la mândre fecioare…Aici ți-e lupta împotriva criminalității? Iată-l, Măria Ta – Papură, cu ce se îndeletnicește viteazul Măriei Tale: ațâță poporul la luptă. să te uzurpe, bea ca un porc și înșeală fete curate. Ãsta e !
- Armaș, ia-l și aruncă-l în temniță, lângă ceilalți Feți Frumoși! Iar tu, boier Evăzarule, trimite un sol la Împărat (roșu sau verde) să-i spună că am diminuat și rata infracționalității. Bunînțeles, cu prețul vieții lui Făt Frumos…