poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3210 .



Zborul spre Bruxelles
proză [ ]
continuarea poveștii Danielei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mariada ]

2007-09-01  |     | 



Abandonasem caietele Danielei pentru că scrisul era atît de urît încît îmi devenise imposibil să le mai descifrez. Evenimentele personale recente m-au făcut să uit cu totul de povestea ei și frustrată chiar, mi-am găsit alte subiecte cu care să-mi umplu timpul. Însă ieri am făcut ordine pe noptiere și am dat de cele cinci caiete. Înainte de-a mă pregăti să le înapoiez, mi-am zis, hai să le mai răsfoiesc un pic. Am început să privesc cu atenție desenele ce sintetizau poveștile ,am căutat să dezleg enigma cifrelor de pe ultima copertă. Mi-a atras atenția un singur lucru. Pe colțul de jos, foarte mărunt puteam citi: gmail. p: bucatădecer. Fără să stau pe gînduri, dau fuga și-mi iau laptopul, mă fac comodă în pat și încerc niște variante. Cînd sunt tocmai gata s-o las baltă, în fața ochilor mi se deschide un paradis. În jur de șase sute de mesaje, majoritatea pentru Iulia.

Dau fuga la VitaMix, pun în ea o banană, un măr, niște vișine congelate, niște bucăți de gheață și torn lapte de soia cu vanile. Apăs ON și număr pînă la treizeci. Îmi torn lichidul într-un pahar și restul îl iau și mi-l pun pe noptieră. Se pare că va fi o zi lungă...

“Draga mea dragă!
Sunt la un Internet Cafe în Bruxelles. Am trei ore de stat aici și m-am gîndit să-ți scriu primele mele impresii. Nu știu de ce după ce am trecut linia galbenă la aeroport și am dat pașaportul mi s-a făcut teamă cînd am văzut privirea lucrătorului de la Passport control. Ochii lui m-au sfredelit ca și cum ar fi încercat să găsească ce-i în mintea mea, dacă dincolo de viza mea de studentă nu se ascunde gîndul pervers de a nu mă mai întoarce. Mi-a zis că arăt diferit în poza de pașaport și am făcut o glumă, dar lipsa lui totală de simțul umorului, multumescul cu dublu sens, m-a făcut să-mi pun pașaportul în geantă repede și să trec fără să mă gindesc că ar fi găsit doamne ferește un motiv să-mi împiedice plecarea. Nu pot să-ți redau în cuvinte sentimentul pe care l-am avut cînd înaintam spre poarta de la care a plecat avionul. A fost ceva ce a pornit din stomac. Un val de răcoare, apoi de ușurare, apoi de măreție. Nu puteam decît să-mi repet într-una: Ai scăpat! Ai scăpat! Ai scăpat! Poate că e asemănător cu sentimentul unui condamnat la moarte, care în momentul în care i se pune pe cap cămașa morții, călăul lui primește o înștiințare să se oprească pentru că pedeapsa morții tocmai s-a abolit în țara aceea. Lumea a devenit dintr-odată mai bună. Oamenii au devenit dintr-o dată amabili și atunci mi-am dat seama că dincolo de frontieră, la noi atmosfera generală a fost de suspiciune. Da. A fost suspiciune și acum, cîțiva metri mai încoace, după un perete de sticlă, am putut să văd cu ochii minții forța acelei suspiciuni. Poate și eliberarea de teamă. Adu-ți aminte cum a fost la ambasadă cînd ne-am dus să-mi iau viza. Dacă îți aduci aminte cum am fost în clipa cînd blonda de la ghișeu a început să-mi pună întrebări, presiunea aceea, pune-o din nou, apoi compară cu sentimentul pe care l-am avut cînd am deschis pașaportul și am văzut ce frumos era imprimată viza. Cum am uitat complet că îmi spusese că nu am documentele necesare, cum am arătat absolut filă cu filă tot ce-mi cerea și încă nu era convinsă. Chiar dacă în spatele ei apăruse consulul și zîmbetul meu disperat l-o fi făcut să intervină și foarte amabil și glumeț să spună că e totul Ok. Adu-ți aminte de consul și de atitudinea lui și imaginează-ți că toată lumea se pare că practică același tip de înțelegere umană după peretele de sticlă. Ce m-a izbit prima dată a fost faptul că aerul era mai curat și asta din cauza faptului că nu mai mirosea a fum de țigară. Apoi vitrinele cu Lancome și Christian Dior. Dar știu că nu te impresionează asta. Pe culoarul spre poartă era un bol de sticlă cam de mărimea unei găleți, plin cu bancnote românești. Am avut un impuls să las tot acolo, dar repede mi s-a evaporat impulsul. Mai bine să le arăt celor de acolo cum arată banii noștri. Și oricum bine că nu i-am lăsat pentru că mi-a venit poftă să-mi iau o ciocolată cu lapte și a costat de cinci ori mai mult.
Cînd am ajuns la poartă, lumea era tăcută, poate somnoroasă. S-a anunțat îmbarcarea și s-a făcut repede coadă. N-am știut de ce unii se înghesuie, doar biletele erau cu locuri. Căpitanul de zbor semăna cu Leonardo di Caprio. Însoțitoarele, elegante și înalte toate patru, aveau clasă și tot timpul le-am urmărit mișcările. Nu prea zîmbeau, așa cum am văzut în filme. Dar am primit băuturi și mîncare mai mult decît mi-am imaginat. Am stat la fereastră și zborul nu a fost deloc ușor . În primul rînd mi-a fost frică la decolare. Mă uitam pe geam și-mi venea să vomit. După ce ne-am desfăcut centurile și avionul s-a îndreptat, a început să se zgîlțiie și atunci am crezut că ne vom prăbuși. Am văzut că unii erau total indiferenți. Lîngă mine un cuplu mai în vîrstă a dormit aproape tot timpul și n-am schimbat prea multe vorbe decît atunci cînd ne-a adus mîncarea. Apoi am devenit dintr-odată nostalgică și cred că de la faptul că toată lumea vorbea engleza ori germana. Atunci am realizat că la destinație voi vorbi altă limbă și nu cunosc nici un român acolo. Atunci mi-a părut rău că n-am căutat nici un alt bursier român la University of Dallas. Dar imediat m-am liniștit, la gîndul că există un nucleu de români de unde aș putea să aflu; mi-am adus aminte că am văzut pe internet biserica românească.
Aici în aeroport toată lumea e grăbită. Oamenii sunt foarte eleganți. Îmi place să trag cu urechea la toate culorile și la toate limbile. Acum trebuie să închei pentru că am de trecut o vamă spre poarta cu zborul meu și am văzut că se face coadă mare. Ai grijă de tine, o să-ți scriu îndată ce am conectare la internet după ce trec oceanul. Pup.”


Detaliile pe care le citesc îmi sunt mai mult decît suficiente ca să încep s-o cunosc pe Daniela. Sorb din băutura mea de fructe și citesc mai departe, încep să fiu din ce în ce mai convinsă că tot ce scrie Daniela mătușii ei, Iulia, seamănă cu notele ei indescifrabile din caiete. Va urma.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!