poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1891 .



Primul pas
proză [ ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorulet ]

2005-11-21  |     | 




*Primul Pas*


Dedicata in special copiilor de la Scoala Biblica din cadrul Misiunii Crestine de la Pietrosani - Teleorman, ce apartine de Biserica Crestina Baptista ,,Sfanta Treime” din Giurgiu.
In general tuturor acelora care asemeni fiului risipitor isi vin in fire si se intorc la ,,Tata”.
Matei 15:18

Multumiri

Sincerile mele multumiri:
Minunatului Dumnezeu, care in bunatatea Sa si-a revarsat peste mine toata plinatatea Duhului Sau cel Sfant, asigurandu-mi prin aceasta inspiratia necesara.
Iubitei mele sotii, Ana, care a gasit rabdarea necesara pentru a-mi inlesni lucrul.
Dragei mele fiice Lacramioara, care a fost tot timpul alaturi de mine, incurajandu-ma si facand corecturile necesare.
Fratelui Pastor, Catalin Covaci, pentru incurajare.
Sorei Elvira Popovici de la Oradea, care in timpul conferintei Ghedeon de la Selimbar, cu toate ca a fost foarte ocupata a gasit timpul necesar pentru a citi manuscrisul si a ma incuraja sa continui.
Tuturor acelora care prin modesta lor contributie au facut posibila publicarea acestei carti.




Cuvant inainte

,,Primul pas” este o carte despre inceputuri, de orice natura ar fi ele. Este o pledoarie pentru ,,primul pas”, prima schimbare ce poate aduce o noua perspectiva in viata oricarui individ. Autorul incurajeaza cititorii in luarea unei decizii neintarziate pentru a face primul pas. Poate cel mai important pentru existenta de acum si cea viitoare.
Cand am parcurs pentru prima oara manuscrisul, urmarindu-l pe eroul central, Paul, mi-au venit in minte cuvintele lui Calinescu care se indentifica cu eroina lui preferata: Otilia, c’est moi”. ,,Da, mi-am zis, Paul sunt eu”. M-am regasit in acest personaj si, daca esti sincer, si tu poti recunoaste acest lucru. Paul este, ca noi toti, un tanar aflat în pragul maturitatii, la o rascruce de drumuri, pus in postura de a face alegeri importante pentru viata lui. Traieste intr-o lume plina de tentatii si, desi se straduieste sa fie un om bun, decent, moral, este vulnerabil si ,,falimenteaza“ de multe ori. Valorile lui etice palesc adesea in fata ,,standardelor” pe care societatea corupta ni le impune.
,,Primul pas” nu este doar o pledoarie pentru un nou inceput, este si o carte a cautarilor. Dornic de stabilitate, siguranta, liniste si echilibru , Paul cauta ,,ceva” ce i-ar putea aduce o astfel de viata. Ambitios si dornic sa faca o schimbare, Paul cauta implinirea in ceea ce-l înconjoara. In final, epuizat si dezamagit de atatea esecuri realizeaza ca prin propiile eforturi nu v-a putea nicidecum sa faca ,,primul pas”. Privind in interiorul sau, isi da seama ca ,,eul” sau nu poate fi decat inselator si nestatornic. Ca si vechii latini, el spune nostalgic, chiar daca foloseste alte cuvinte, celebra maxima ce a traversat secole: ,,Vanitas vanitatum et omnia vanitas”. Desertaciune a desertaciunii, totul este desertaciune!
In acest punct se afla Paul cand cineva i-a întins o mana de ajutor, solutia salvatoare. Cineva i-a confirmat ceea ce Paul stia deja: ca Altcineva, nu el, poate sa-i umple golul din inima, sa-i dea pace, siguranta si echilibru intr-o lume atat de bulversata.
O mana i se întindea acum lui Paul, mana strapunsa a Celui ce murise pe cruce pentru ca el sa aiba o viata din belsug.
Dintr-o data, toate incercarile lui de a fi bun i se parura niste frunze uscate spulberate de vant. Paul era in fata marii alegeri. Putea sau nu sa accepte. Isi aminti de tot haosul din viata lui de pana atunci si-si spuse ca nu mai vrea sa traiasca asa. In umilinta si sinceritate, el isi deschide inima in fata Mantuitorului sau si il roaga ca El sa ii dea siguranta vietii vesnice.
Paul este acum un om nou. Diferenta se va vedea in relatia cu familia, prietenii, colegii de serviciu, in felul sau de a se comporta, de a vorbi, de a trai. Paul traieste acum acea viata abundenta pe care si-a dorit-o dintodeauna. Are pace, echilibru, dragoste in mijlocul unei lumi zbuciumate si pline de egoism si rautate. El stie ca Dumnezeu il iubeste cu o dragoste vesnica si neconditionata. Stie ca Tatal ceresc nu-l va parasi vreodata. Paul este un om fericit si implinit. El s-a impacat cu Mantuitorul sau si are siguranta vietii de dincolo.
Paul a gasit ce a cautat. Dar tu? Care este pozitia ta fata de marea schimbare? Ai facut deja ,,primul pas” sau mai eziti? Ti se par placerile lumii prea atragatoare si nu ai puterea de a renunta? Gandeste-te ca acestea sunt ,,bucurii” de scurta durata, dar cu implicatii pe termen lung. Ti se pare avantajos ca dupa o noapte de distractie sa te alegi cu ceva ce te-ar putea costa scump, poate chiar viata? Sau crezi ca ,,mondenitatile” pe care societatea ni le impune iti poate ajuta cu ceva tineretea? Vorbesc despre violenta, alcoolism, dependenta de droguri, violuri, sarcini nedorite, rapiri, SIDA etc. Nu face ceva ce ai putea regreta mai tarziu!
Ofera-ti tineretea, viata ta Celui ce te-a iubit atat de mult ca si-a întins de bunavoie mainile pe cruce pentru tine ca sa-ti ierte pacatele si sa-ti dea viata vesnica. Nimeni nu e prea tanar sau prea batran ca sa ia o decizie pentru Hristos.
Sper din inima ca aceasta carte te va ajuta sa gasesti raspunsurile pe care le cauti si sa te hotarasti sa-L alegi pe Hristios cel Înviat, capatand astfel o noua identitate. Fie ca aceasta carte sa contribuie la luarea celei mai importante decizii: acceptarea lui Isus Hristos! M-as bucura sa stiu ca macar un suflet a fost smuls din imparatia intunericului si mutat in Imparatia Luminii ...
MIHAELA GHEORGHE - FILOLOG
*Capitolul 1*
*Evanghelistul*

O saptamana intreaga a ramas Paul langa ai sai, traind impreuna bucuria revederi si ajutandu-i la diferitele munci in gospodarie. A venit insa vremea cand trebuia sa se intoarca la familia lui. Iarasi lacrimi, imbratisari, cuvinte de ramas bun si semne cu caciula si basmaua pana ce Paul a cotit-o spre gara. Ajuns dupa colt el isi scoase batista si stergandu-si ochii porni cu pasi hotarati inainte.
Sub pasii grabiti ai lui Paul, zapada scotea gemete prelungi. Deodata, ca la comanda el se opri si privind intr-un fel anume la omatul de sub picioare, apasa cu dreptul, obligandu-l sa mai scancesca o data prelung. Apoi, ridicandu-si privirea, o roti in jurul sau, examinand cu o atentie speciala intreaga campie cu imaginea ei ca de basm. Punandu-si mana streasina la ochi si privind inainte vazu silueta orasului. Atunci isi zise:
-De ce m-oi fi grabit atata? Ca doar am plecat pe jos ca sa ma bucur de aceste locuri de care mi-a fost atat de dor. Si de altfel trenul vine la pranz, iar pana atunci mai e ceva vreme. Isi aprinse o tigara si o porni agale spre oras.
Cand Paul intra pe usa gari, mai erau exact cinsprezece minute pana la sosirea trenului. Se aseza cuminte la rand si ajuns in fata ghiseului zise politicos:
-Satrut-mana domnita! Stiti, mie imi place foarte mult natura si as dori un bilet la geam, daca se poate.
-Lasa dom’le sentimentalismele si politeturile. Nu vezi ca vine trenul? Zi repede unde mergi! se ratoi la el casiera aproape smulgandu-i din mana bancnota de-o jumatate de milion.
-La Bu.. Bucuresti, se balbai el luat prin surprindere.
Cu miscari rapide femeia ii puse intr-o mana biletele, iar pe cealalta i-o umplu cu maruntis, rostind autoritara:
-Hai , elibereaza locul! Urmatorul, ce doresti?
Ajuns pe peron Paul isi facu ordine in portmoneu si in minte dupa care se urca in tren, si gasindu-si locul, care din fericire era la fereastra, se instala comod, timp in care cu un fluierat prelung trenul se puse in miscare. Cu fata aproape lipita de geam examina fiecare bloc cu o atentie deosebita. Si cand de dupa blocuri aparu Dunarea, fu prins de o nostalgie puternica. Sub aceasta stare, nici nu baga de seama cand totul ramase în urma, iar trenul isi croia voiniceste drum printre nametii din campie, slobozind din cand in cand acelasi suierat prelung. Abia atunci isi întoarse privirea in compartiment, vazandu-si tovarasii de drum. In fata lui statea un barbat, despre care putea sa jure ca e de aceeasi varsta cu el, cat despre ceilalti, doua perechi de varste diferite, era la fel de sigur ca fac parte din aceiasi familie. Tanarul era absorbit de paginile unei carti cu coperta neagra, iar familia avea o discutie aprinsa asupra unui subiect, probabil foarte important pentru ei. Pentru el insa era de neinteles, deoarece fiind atat de prins in a admira natura, nu fusese prezent decat cu trupul in compartiment. Brusc, femeia mai in varsta se adresa tanarului studios:
-Dumneata ce parere ai despre aceasta situatie ingrozitoare?
-Iertati-ma doamna, spuse tanarul, nu am fost atent la discutia dumneavoastra.
Imediat femeia incepu sa povesteasca despre necazul ce a dat peste un bun prieten de-al lor; cum singurul lor fiu isi bate joc de ei si de el ducand o viata de desfrau, cheltuindu-le munca de o viata cu asa-zisii prieteni si femeile usoare.
Tanarul asculta intreaga poveste cu multa rabdare dupa care zise:
-Stimata doamna, in acest moment eu tin in mana o Biblie. Ea este cartea de capatai a omenirii, in ea se gaseste raspunsul la orice problema din viata noastra. Daca imi dati voie, am sa va citesc o intamplare aproape la fel. Deschise la Luca 16 si incepu sa citeasca ,,Pilda fiului risipitor”:
-,,Un om avea doi fii”... In compartiment se facu o liniste totala si aceasta se pastra pana ce tanarul citi ultimile cuvinte din povestire care ziceau:
-,,Dar trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, pentru ca acest frate al tau era mort, si a inviat, era pierdut si a fost gasit.”
Cand discutia era pe punctul de a incepe se auzi un scrasnet de roti, trenul se opri, iar Paul realizand ca se aflau in gara, isi zise in gand cu o oarecare ciuda:
-Din cauza celor doi destrabalati am ratat frumusete de priveliste pe zeci de kilometri. Si isi propuse ca pe restul traseului sa nu mai repete greseala .
Pe tot timpul stationarii trenului, Paul nu-si lua ochii de la inscriptia cu denumirea garii. O citi si o reciti de atatea ori ca la un moment dat pentru mintea lui cuvantul de pe pancarta nu mai avea nici un sens. Acest joc nu era ceva nou pentru el, in copilarie obisnuia adesea, atunci cand se plictisea sa aleaga cate un cuvant si sa-l repete intruna pana ce acesta isi pierdea intelesul. Lua apoi un altul si un altul si in felul acesta consuma o multime de timp.
Trenul se puse in miscare. Paul isi intoarse privirea in compartimentul pe care il inspecta scurt, dupa care se apleca si incepu sa scotoceasca in rucsacul de la picioarele sale. Scoase un mic aparat de fotografiat, incerca sa ia un instantaneu, dar nemultumit de ceea ce prindea aparatul in cadru renunta. Isi spuse ca ,,tot ochii sunt mai buni.” si-si lipi din nou nasul de geam. Insa discutia care se reluase in compartiment pe tema acelui fiu risipitor, ii distragea atentia. Imbufnat, Paul isi zise in sine:
-Astazi toate imi merg pe dos! Mai intai am alergat pe camp ca un disperat, apoi am mers prea incet, la gara casiera a ales sa-si verse nervii tocmai pe mine. Am crezut ca fiind la geam nu ma va deranja nimeni, dar nu e deloc asa! Ce sa-i faci, e dreptul lor sa abordeze orice subiect doresc.
Atintindu-si privirea in largul campiei, incerca sa nu ia in seama conversatia, dar cuvintele celui cu Biblia ii patrundeau in minte ca un burghiu:
-Vedeti dumneavoastra, zicea el, la noi in tara mostenirea se imparte egal intre copii. La evrei nu era asa. Ei aveau o regula a ierarhiei, fiecare primind partea sa in functie de locul pe care-l ocupa. Din acest motiv fiul cel mic a cerut partea ce i se cuvenea si nu o parte egala cu a fratelui sau. Daca imi dati voie, aici as vrea sa fac o remarca; tatal lor nu numai ca nu s-a opus, dar a impartit averea ambilor fii, cu toate ca cel mare nu o ceruse. Acum fiecare era stapan si dispunea cum voia de partea sa. Acest simt al propietatii l-a facut pe cel mic sa incerce aventura. Aici am putea face o speculatie zicand ca el era mai necopt la minte si ca de fapt tatal a gresit impartindu-le averea. Dar avand in vedere ca Domnul Isus Hristos a spus aceasta pilda intr-un anumit context si cu un scop precis, ne vom abtine de la a face speculatii.
-Aceasta povestire a spus-o chiar Fiul lui Dumnezeu? interveni femeia cea tanara.
-Ma vad nevoit, zise tanarul, sa va dau cateva explicatii: In cei trei ani si jumatate cat a durat misiunea Lui pe pamant, Domnul Isus a spus foarte multe pilde. Cea despre care discutam a fost precedata de alte doua. Tot timpul in jurul Domnului Isus se adunau multimi de oameni, unul mai pacatos decat altul. Situatia ii deranja pe marii prelati ai vremii. Fariseii, caci asa se numeau, cautau tot timpul motive de a se impotrivi Domnului. In acest context El a spus aceste pilde, pentru a scoate in relief dragostea lui Dumnezeu fata de noi. Dar sa revenim: Spuneam ca fiul cel mic a incercat aventura, insa in cele din urma a ajuns flamand si in zdrente, fiind nevoit sa intre sluga la porci.
In acelasi moment lui Paul i se paru ca vede pe camp un om zdrentaros si descult alergand dupa o turma de porci. Pentru o clipa ii îngheta sangele in vene si avu o puternica tresarire. Barbatul mai in varsta care statea langa el, crezand ca l-a lovit fara sa-si dea seama, se scuza:
-Iertati-ma daca v-am deranjat!
-Nu! stati linistit, spuse Paul, o aiureala de-a mea. Si continua sa priveasca pe geam.
Reluand subiectul, tanarul cu Biblia spuse:
-Cand s-a vazut in ce situatie nenorocita se afla acest fiu si-a amintit ca are un tata bogat atat material cat si in indurare. S-a intors acasa cu gandul de a deveni rob al tatalui sau. Oricat de rau ar fi fost acest copil, tatal nu putea decat sa-l ierte. L-a imbracat si l-a hranit, iar prin inelul ce i l-a pus in deget i-a redat autoritatea de fiu. Apoi s-au veselit impreuna.
-Mai exista oare in ziua de azi oameni care sa aiba o asemenea putere de a ierta? - interveni femeia mai in varsta.
-Nu stiu daca mai exista asemenea oameni, raspunse tanarul. Dar stiu un lucru: Domnul Isus prin intermediul acestei pilde a scos in relief dragostea nespus de mare ce o are Dumnezeu pentru noi. Fiindca trebuie sa stiti ca acest om il simbolizeaza pe Dumnezeu, fiul cel mic pe oamenii care pretind ca Il iubesc, dar traiesc dupa cum le place lor, si abia cand ajung in situatii disperate isi aduc aminte de El.
Stapanul porcilor pe vrajmasul lui Dumnezeu, iar porcii puterea pacatului. Oricat ar fi de prins un om in mrejele pacatului, daca se caieste sincer si se abate de la calea lui cea rea, Dumnezeu il iarta si ii reda demnitatea, numindu-l copilul Sau.
Un suierat prelung anunta ca trenul a intrat in oras si Paul gandi fara sa vrea cu glas tare:
-Inca o oprire in afara de aceasta si ajungem. Isi dorea tare mult sa scape de stresul asta!
In timp ce trenul tragea la peron, tanarul care facea parte din familie, isi scoase o tigara si iesi pe coridor. Paul il urma hotarand ca ar fi timpul sa traga si el cateva fumuri, ca doar nu mai fumase de la plecare.
Ajuns pe coridor, il aborda direct pe colegul de compartiment:
-Numele meu este Paul. As fi dorit sa ne cunoastem de la plecare, dar stiti eu sunt mai sentimental si m-a furat peisajul.
Trase cu sete un fum pana in adancul plamanilor, expediindu-l apoi pe geamul care tocmai fusese deschis de catre colegul de drum, dupa care continua:
-Spuneam ca m-a furat peisajul, iar mai pe urma tot timpul l-a ocupat domnul cu Biblia.
Facandu-se ca nu observa aluzia, tanarul raspunse:
- Ma bucur sa te cunosc, dar dandu-si seama ca a facut o gafa incerca s-o repare pe loc, sper ca accepti sa ne tutuim cu toate ca se pare ca eu sunt cu cativa ani mai tanar.
-Nici o problema, zise Paul, e chiar mai relaxant asa.
Bucuros colegul de drum incepu prezentarile:
-Eu sunt Nicu si dupa cum cred ca ai banuit deja, cei din compartiment sunt familia mea. Bineinteles domnul cu Biblia se exclude. Pe tata il cheama Nicolae, eu ii port numele, dar pentru a face diferenta m-au strigat Nicu, si asa ma stiu toti. Mama ,este o Ileana din mosi stramosi ca sa zic asa, dar tata todeauna i-a spus Lenuta. Iar apropiatii l-au copiat. Pe sotie am lasat-o la urma, ea e Luciana, insa eu o alint Lucy.
Incheind cu prezentarile, mai trase un fum scurt, dar in asa maniera ca aveai impresia ca acesta avea cea mai mare valoare, dupa care expedie restul de tigara pe geamul deschis. Aproape mecanic Paul ii imita gestul, apoi cu o mana impinse geamul in sus, zicand:
-Daca doresti, poti intra, eu mai raman pana la iesirea trenului din oras sa ma uit putin si la dealuri, pe cealalta parte se vede numai campia.
-O, nu, raman si eu, putina conversatie nu strica. Apropo! fumezi de mult?
-De mult? repeta Paul, pot sa spun ca de-o viata. Nu implinisem inca zece ani cand am inceput sa practic acest obicei atat de controversat. Am sa-ti spun insa un secret. Niciodata nu am sarit calul, pastrand un oarecare echilibru. Mai putin am fumat, dar niciodata nu am depasit un pachet pe zi. Nu am schimbat marca de tigari la fiecare reclama, pe acestea am inceput sa le consum imediat dupa revolutie. Un prieten al meu s-a privatizat, vinde de toate, afacerea ii merge foarte bine si cat ii merge lui treaba acest domeniu al meu este asigurat. Nu cumpar, domnule, din alta parte nici mort! Fac in asa fel sa fiu asigurat mereu. Eu am un concept al meu: la tigari si la bors sa nu le schimbi debitorul decat cand acesta moare sau falimenteaza. Al meu din fericire, cand am plecat la parinti era in viata. Cu o zi inainte de a pleca am trecut pe la el si i-am zis:
-Florine, pune-mi ratia pentru o saptamana la pachet, fiindca imi iau zborul. Gata a venit timpul sa mai trec si pe la parinti.
- Ma conformez amice, veni raspunsul lui Florin, dar sa nu stai prea mult ca ramai in urma cu studiul.
-Ce studiati? isi arata Nicu curiozitatea.
-Ei, studiu! Vorba vine. Rasfoim si noi impreuna, ca barbatii, o revista mai deocheata. Ne mai distram si noi, dar dupa cum spuneam, echilibru si aici.
-Sa stii ca ai dreptate, aproba Nicu, uite si noi din cand in cand, adica eu si Lucy, mai rasfoim asemenea reviste. De cele mai multe ori ne amuzam copios. Se mai intampla cateodata cand sotia mea, care este mai sentimentala, exclama: ,,Pacat de frumusetea lor”. Dar amandoi suntem totusi de aceeasi parere: in democratie fiecare este liber sa faca ce doreste, cu o conditie, prin aceasta sa nu deranjeze pe cei din jur.
Prinsi in discutie, nici nu au observat ca trenul se pusese in miscare. Acum era deja la cativa kilometri in afara orasului. Atintindu-si privirea spre dealurile acoperite de nameti, Paul exclama:
-Ce splendoare, domnule! Ramase un timp asa incercand sa-si impregneze in minte acel minunat tablou de iarna.
Nicu se uita si el, insa vedea ceva normal, o iarna ca oricare alta. Era totusi ceva deosebit si pentru el, mult mai frig ca iarna trecuta. La acest gand isi dadu seama ca intradevar i se facuse frig si zise:
-Eu intru ca am inghetat.
-Merg si eu, hotari Paul.
Cum intrara in compartiment, Lucy li se adresa pe un ton glumet:
-Bravo, domnilor! Ma bucur ca v-ati imprietenit. Sa nu spuneti ca nu-i adevarat, fiindca am dovezi clare. Si fara a le mai da ragaz de a raspunde, tot ea continua cu explicatiile: Pe frigul asta, odata ce ati terminat tigarile, ar fi trebuit sa va cuibariti imediat la locurile voastre. Si apoi ati tratat cu multa pasiune un subiect pentru care sunt gata sa pariez ca are la baza fumatul, posibil ca ati abordat si altceva, dar asta pe un plan secundar. Apropo, Nicule, ai procedat corect ca ai facut prezentarile. Stiu asta deoarece te-am observat atent si am vazut ca in timp ce vorbeai ne priveai pe fiecare in parte. Nici noi nu am stat degeaba, asa ca acum stim ca pe cel ce ne-a destins cu minunatul sau talent de povestitor il cheama Mihai. Domnul Mihai este evanghelist si frecventeaza o biserica protestanta din Bucuresti. Nu-i dezvalui numele fiindca i-am promis ca intr-una din urmatoarele duminici ii vom face o vizita la biserica, asa ca doresc sa fie o surpriza pentru tine.
Profitand de o scurta oprire a sotiei sale, Nicu prelua conversatia si intinzand mana spre Mihai spuse:
-Ma bucur ca sotia mea m-a prezentat, dar as vrea totusi sa va salut personal.
Paul ii urma exemplul dand mana cu fiecare din tovarasii de drum, asa ca acum rezolvasera ceea ce ar fi trebuit sa faca la inceputul calatoriei. In timp ce fiecare se retragea la locul sau Nicu reveni;
-Ca intodeauna Lucy are dreptate. Spun asta ca unul care o cunoaste si stiu ca abia asteapta sa-i confirm spusele. Se aseza mai comod, apoi continua:
-Draga mea sa stii ca ceea ce ai spus este adevarat, subiectul discutiei a fost intradevar tigarile. Am mai intarziat si pentru ca Paul este un admirator al naturii, iar eu m-am oferit sa-i tin companie. In timp ce admira partea dinspre dealuri am incercat si eu sa privesc natura in felul lui, dar am vazut-o tot ca mine. Ma uitam la el si vedeam cum simte o mare bucurie. Ma chinuiam sa am si eu acelasi sentiment, dar stii ce s-a întamplat? Simteam ca inghet din ce in ce mai tare, asa ca am hotarat sa intru, iar el m-a urmat.
Simtind ca este un moment prielnic, Mihai prelua discutia si se adresa catre toti:
-Nici ca se putea un exemplu mai bun pentru o explicatie corecta a ceea ce va spuneam in legatura cu mostenirea. Dumnezeu a dat o mostenire omului, insa ea este diferita de la individ la individ. Fiecare din noi are un dar pe care Dumnezeu doreste sa-l valorificam dupa voia Lui. Acest lucru putem sa-l facem numai daca avem o relatie permanenta cu El. Candva, la inceputul existentei sale, omul a avut o relatie permanenta cu Dumnezeu. Insa ea s-a intrerupt datorita neascultarii lui. Acest lucru nu-l spun eu, ci este scris in Sfanta Scriptura. Deschise Biblia pe care nu o lasase nici un moment din mana si citi: ,,Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin gradina in racoarea zilei: si omul si nevasta lui s-au ascuns de fata Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina”.
-Ce s-a intamplat atunci? zise Mihai inchizand Biblia. Pana si copiii stiu astazi aceasta intamplare nefericita din istoria omenirii. Si totusi cu cat oamenii cunosc mai bine acest lucru, cu atat se indeparteaza mai tare de Dumnezeu. Fiind departe de El nu vom putea niciodata sa pretuim darul Lui la adevarata sa valoare. Ganditi-va la ,,fiul risipitor”departe, instrainat, fiindca asa ne spune Biblia ca el a plecat intr-o tara indepartata, ce a facut cu partea lui de mostenire? Doamna Lenuta, ce face fiul prietenului dumneavoastra? Stiti ce se intampla? Acest om este doar fizic prezent langa familia sa, in rest este foarte departe si nu mai realizeaza ca tot ce face, face impotriva lui insusi. Si noi toti ceilalti suntem în acelasi pericol, fiindca de cele mai multe ori faptele contrazic total afirmatiile pe care le facem. Un proverb de-al nostru spune asa: ,,Ceea ce faci striga atat de tare incat nu reusesc sa aud ceea ce spui ca faci!”. Iar Domnul Isus spunea intr-o anume imprejurare:
,,.Nu orisicine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!”va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri”. Aici Mihai facu o scurta pauza, isi aduna gandurile dupa care continua:
-Imi cer iertare ca indraznesc o abordare in acest fel, dar cred ca este necesara si benefica in acelasi timp. Din relatarea domnului Nicu am inteles doua lucruri: primul este ca s-au inteles de minune asupra subiectului ,,tutun” si a altora asemanatoare; al doilea ca nu s-au potrivit deloc cand a fost vorba de admirat natura. Nu fac un interogatoriu, dar ia spuneti-mi, sunteti de acord cu mine ca fumatul este un pacat?
-Ce pacat, domnule? interveni Nicolae. Este o tampenie, o mare prostie, o mare povara care apasa omenirea. Comert clar cu boala, unii isi distrug sanatatea, iar altii se imbogatesc.
-Deci, sunteti de parerea mea ca fumatul este un pacat. Sunt sigur ca in discutia purtata pe coridor nici unul dintre ei nu si-a propus sa renunte la acest viciu atat de daunator. Au abordat probabil subiectul acesta si altele, cum ar fi de exemplu revistele la moda, din punct de vedere al echilibrului in viata.
-Cum ai reusit, domnule, sa ghicesti? intreba Paul, intorcandu-si privirea spre interiorul compartimentului, fiindca pana atunci mai tot timpul se uitase pe geam.
- Nu am ghicit, am intuit. Dupa experienta mea de viata, stiu ca doi oameni care se intalnesc pentru prima data si reusesc imediat un dialog au un subiect comun. El poate fi din orice domeniu. Vrand, nevrand v-am urmarit gesturile, fiindca tot timpul ati stat in fata usii. Iar aceste miscari sub nici o forma nu conduceau spre sport, politica sau altceva. Dupa cum vedeti nici vorba de ghicit. Ramase cateva secunde ganditor, apoi relua:
-Ma vad nevoit sa-mi cer din nou iertare ca va folosesc ca model, tabloul este mult mai amplu, aproape ca general. Mai toti oamenii considera ca pacatul mentinut in anumite limite duce la un mod normal de viata si ca viata aceasta ar fi dupa voia lui Dumnezeu. Din nefericire pentru ei nu este asa. Pacatul ramane pacat si el este zidul care desparte pe om de Dumnezeu. Ramanand in cadrul despre care vorbeam, putem spune ca Nicu si cu Paul nu fac abuz de pacate, ei le controleaza. Aici am sa va dau un exemplu concret: Sunteti cu totii de acord ca Dumnezeu l-a creat pe om! Consimtiti alaturi de mine ca fumatul distruge viata! Atunci va trebui sa impartasiti cu mine si ideea ca, o viata distrusa in cinci ani de catre cei ce fac abuz de tigari este totuna cu o viata distrusa in douazeci de ani sau chiar mai mult, de cei care spun ca ei fumeaza echilibrat.
-Interesanta teorie, spuse Lucy, aceasta ma va ajuta sa-l conving pe Nicu sa renunte la tigari.
-Poate da, poate nu! zise Mihai. Spun asta deoarece cel mai sigur mod de a renunta la pacat, este de a-ti face o relatie personala cu Cel ce S-a facut pacat pentru noi. Acesta este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Numai prin El si cu ajutorul Lui vom reusi sa ne eliberam de puterea pacatului care se manifesta in noi nu numai prin fumat, ci prin multe alte vicii si obiceiuri. Si cat timp viata noastra arata asa, noi suntem sluga la porci, precum fiul risipitor. Chiar daca avem de hranit un porc sau o turma intreaga, tot argat la porci se cheama ca suntem.
-Tinere pe mine m-ai convins, zise doamna Lenuta, eu inteleg ce spui si iti dau dreptate. La noi in casa nu s-a fumat niciodata. Nici sotul meu si nici eu nu am apucat acest viciu. Din nefericire pentru noi copilul nostru a cazut in aceasta patima, mult timp s-a ferit, dar acum nu se mai fereste. Dar orice ar fi, iarna sau vara, in casa nu fumeaza. Am sa-ti spun insa un lucru, conversatia de astazi m-a ajutat sa iau hotararea de a sta de vorba cu fiul meu in privinta fumatului.
-Minunat, spuse Mihai, eu ma voi ruga Domnului ca demersul dumneavoastra sa aiba succes. Vreau insa sa va spun ca multe sunt ispitele cu care vrajmasul lui Dumnezeu si al omului ne ademeneste in mrejele pacatului.
-Care ar fi una din ele? se interesa Lucy.
-Frumusetea, raspunse evanghelistul.
-Asta cum vine, ca nu prea pricep? se amesteca si Nicolae.
-Multe sunt lucrurile pe care noi nu le pricepem de la sine, dar care sunt foarte usor de inteles atunci cand Dumnezeu ne da intelepciune, raspunse omul cu Biblia. Banuiesc ca mai retineti ceea ce spuneam la inceput, ca Dumnezeu a dat daruri diferite oamenilor. Unul din ele este frumusetea. Nimeni nu are nici un merit ca se naste frumos si nici nu este vinovat de uratenia sa. Fiecare dintre noi, oricum am arata avem partea noastra de frumusete si suntem datori fata de Creator sa o pastram nealterata. Or in lumea de azi lucrurile nu stau tocmai asa.
-Puteti motiva aceasta afirmatie? interveni Nicu. Zambind cu subinteles ca unul care se arata a fi stapan pe situatie, Mihai spuse:
-Domnule Nicu, mai devreme afirmati ca o cunoasteti foarte bine pe doamna Lucy. Acum aveti ocazia sa demonstrati acest lucru.
- In ce mod?.
-Simplu.. Spuneti-mi cum isi petrece timpul liber sotia dumnevoastra.
-Acest lucru are legatura cu afirmatia pe care ati facut-o, ca frumusetea este unul din mijloacele prin care suntem tarati in pacat? interveni Lucy.
-Daca raspunsul sotului dumneavoastra este cel intuit de mine da, are legatura.
-Ca sa nu uit intrebarea am sa raspund. Sotia mea este o mare iubitoare de telenovele, veni raspunsul lui Nicu. Poate fi acest lucru un pacat sau o ispita?
-Privitul in sine nu, zise Mihai, dar invataturile pe care le luam din aceste filme atat de apreciate pe plan international, sunt de-a dreptul pacatoase. Am avut ocazia sa asist la o discutie intre doua doamne pe aceasta tema. Ceea ce spuneau ele pur si simplu m-a socat. In entuziasmul lor aprobau cele mai pacatoase actiuni fara a sta pe ganduri. Voi incerca pe scurt sa va explic de ce sustin acest lucru. Fiecare dintre noi am vizionat cel putin o telenovela si cred ca ne putem spune oarecum punctul de vedere asupra lor. Eu de pilda am observat un lucru, care mi s-a parut interesant. Toate sau aproape toate au aceeasi tema cu mici modificari pe ici pe colo, schimband in general doar locul actiunii si numele personajelor. Dar toate, absolut toate transmit un mesaj comun: ,,doar cei frumosi au dreptul la dragoste restul sunt decor.” Intorcandu-se spre Lucy o intreba pe neasteptate:
-Ca una care sunteti experta in acest domeniu, ce parere aveti?
-Sincera sa fiu, pana acum nu mi-a trecut prin cap sa privesc lucrurile în acest mod. Eu am luat totul din punct de vedere sentimental. In acest sens m-am bucurat cand personajul meu preferat, chiar daca era casatorit si-a gasit implinirea in dragoste.
-Pe aceasta tema discutia se poate purta la nesfarsit, zise Mihai. Eu m-am folosit de acest exemplu pentru a va arata niste lucruri care aparent sunt frumoase dar te imping spre pacat. Cum? Observati cu atentie ca ele isi pun amprenta pe viata noastra. Si daca nu pot dovedi ca aceste filme ajuta la cresterea numarului de divorturi, pot in schimb sa-mi sustin parerea ca in scurt timp numele noastre traditionale vor fi inlocuite cu nume sud-americane. Credeti ca doar pe nume isi pun ele amprenta? Eu sunt de alta parere.
Pentru o clipa in compartiment se facu tacere. Se parea ca fiecare cauta o fisura in argumentele aduse de evanghelist pentru a deschide o discutie in contradictoriu. In special pe chipul lui Paul se putea citi o mare framantare. Simtind pericolul Mihai rupse tacerea:
-Acesta a fost doar unul din exemple, mai am la indemana cel putin doua, unul mai grav decat altul. De cand cu democratia au aparut si la noi obiceiurile cu concursurile de miss.
-Vai! domnule, ce e rau in asta? sari ca arsa doamna Lenuta.
-E rau doamna, e rau si chiar e foarte rau, fiindca la aceste concursuri oamenii fura slava lui Dumnezeu. Ce va spuneam la inceput? Frumusetea este un dar de la Dumnezeu. Ce fac oamenii cu acest dar? Il transforma in meritul lor.
-Tinere, in chestiile astea esti specialist si ai raspuns la toate, interveni Nicolae. Numai ca noi stiam ca ce este frumos si lui Dumnezeu ii place.
-Aveti perfecta dreptate, numai ca trebuie sa fim atenti ca frumosul acesta sa fie dupa voia lui Dumnezeu si nu dupa voia noastra. In acest caz, asa cum v-am mai spus, avem de-a face cu un furt si nu de la oameni ci de la Dumnezeu. Iar celalalt exemplu este si mai dureros. Ca o pecingine, goliciunea ne invadeaza prin toate mijloacele: televiziune, ziare, reviste, reclame, etc. Vedem fete de o frumusete rara expuse in cele mai groaznice situatii. Ei bine toate acestea ne transmit un mesaj pacatos si vrand nevrand cadem in plasa lui. Si atunci, indemnati de cel rau cautam sa ne indreptatim apeland la zicala : ,, ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place”.
-Stand cu dumneavoastra de vorba, interveni Nicu, incet, incet parca privim si noi aceste lucruri din acelasi unghi, hai sa fim totusi sinceri noi suntem o realitate , iar dumneavoastra alta.
-Gandire perfecta, numai ca eu nu le-as spune realitati, ci tabere. Fiti atent, in ,,Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Romani” ni se spune: ,, Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”. Haideti sa ne intoarcem pentru un timp in gradina Edenului. Acolo s-a produs ruptura. Omul avea partasie cu Dumnezeu insa neascultarea l-a separat de El. Dar Creatorul a sperat tot timpul intr-o pocainta sincera a omului si reintoarcerea lui sub protectia Sa. Pentru aceasta a platit pretul cerand in acelasi timp si cadrul prin care omul se poate intoarce la El. De aceea sustin ca nu sunt o alta realitate, eu doar am schimbat tabara, mai bine zis m-am reintors de la porci la Tata. Tot ce va spun eu acuma este din perspectiva Tatalui meu care m-a imbracat si m-a hranit. Mai mult decat atat mi-a pus inelul in deget, iar prin acest gest al Sau mi-a dat dreptul sa ma reintorc la sanul Lui.
-Dupa cate inteleg eu, spuse Nicolae, dumneta, tinere, ne-ai plasat pe toti cei de fata in tabara opusa lui Dumnezeu.
-Departe de mine gandul de a face clasificari, se apara evanghelistul, dar fiti sincer cu dumneavoastra si examinati corect locul pe care va aflati in relatia cu Dumnezeu. Daca faceti acest lucru cu siguranta veti descoperi si adevarata tabara in care va aflati.
Din nou se asternu linistea in compartiment, evanghelistul reusise sa-i puna pe ganduri. Pana si Paul care mai tot timpul privise pe geam, incepu sa repete mecanic in gand cuvantul tabara. In timp ce el isi facea exercitiul din copilarie se auzi un suierat prelung insotit de zgomotul franelor. In acel moment au realizat cu totii ca intrasera in penultima gara, iar pana acasa aveau mai putin de o ora.
-Cu un insotitor ca dumneata, domnule Mihai, merita sa calatoresti. Timpul trece repede iar pe deasupra mai inveti si ceva nou, rupse doamna Lenuta tacerea.
-Ca timpul trece repede sunt de acord, cat despre invatatura vom mai vedea, replica Lucy cu un zambet siret si privind cu subinteles spre Nicu si Paul care tocmai ieseau din compartiment pipaindu-se la buzunare.
Gara fiind asezata la o intretaiere de directii era mult mai agitata, decat cele prin care trecusera. Zgomotul de afara a atras imediat atentia, punand capat cel putin pentru moment, acestui subiect care se derula cu atata pasiune. Mihai hotari sa se dezmorteasca si el putin, asa ca se ridica si iesi afara. Ajuns pe coridor masura cu privirea cladirea garii de la o extrema la cealalta, dupa care parca molipsit de tipicul lui Paul incepu sa iscodeasca grupurile de calatori de pe peron. In incursiunea lui se opri brusc asupra a doi barbati care isi luau ramas bun intr-un mod foarte original. Vorbeau amandoi deodata si schimbau cu repeziciune o sticla de la unul la altul. Abia cand trenul dadu semnalul de plecare se imbratisara si unul dintre ei se agata greoi de scara vagonului, iar celalalt, incercand sa-l ajute ii striga puternic, de parca s-ar fi aflat la cinzeci de metri distanta de el:
-Ai grija , ma , sa nu te pierzi!
-Eu, ma? Si vrand sa faca pe viteazul lua mana de pe bara de sustinere. Imediat isi pierdu echilibru fiind gata sa cada inapoi pe peron, salvarea lui venind de la cineva din apropiere care l-a agatat de haina tragandu-l inauntru.
-Multumesc pentru ajutor, dar sa stii ca ma descurcam si singur, se ratoi la salvatorul lui. Acesta vazand pericolul unui scandal ii întoarse spatele si intra in compartiment. Ramas fara replica noul calator pleca in cautarea unui loc, imprastiind in jurul lui o duhoare puternica de alcool de cea mai proasta calitate. La inceput Mihai se amuzase de comportamentul celor doi, insa cand a vazut ca lucrurile iau alta intorsatura i-a disparut zambetul de pe buze. In schimb s-a bucurat tare mult cand acea persoana l-a tras inapoi si zise aproape cu voce tare:
-Ce Bun si Milostiv esti Tu, Doamne! Cum aperi tu pe fiecare dintre noi! Si se intoarse la locul lui. Abia atunci observa ca toata lumea parasise compartimentul si asistase la scena care era gata sa fie foarte tragica. Unul cate unul si ceilalti s-au reintors la locurile lor influentati puternic de intamplarea din gara. Un timp nimeni nu a mai indraznit sa spuna nimic.
-Am destui ani in viata aceasta si o spun nu ca o lauda, mi s-a intamplat si mie sa ajung in situatii si mai dificile decat acest om, dar m-a ferit Dumnezeu de mandrie. El parca era turbat, cu moartea in brate si tot facea pe interesantul, zise Nicolae.
-Vezi dumneata, replica Paul, cel mai important in viata este sa pastrezi un echilibru in toate. Daca omul acesta ar fi baut doar pana la limita luciditatii sunt sigur ca altul ar fi fost comportamentul lui.
-Si care este aceasta limita dupa parerea dumneavoastra? intreba evanghelistul.
-Fiecare om isi cunoaste limita lui, eu de pilda stiu intodeauna cand sa ma opresc. Ba mai mult mi-am obisnuit organismul in asa fel ca nu vrea sa primeasca un gram in plus.
-Daca ar fi sa judec lucrurile superficial, nu numai ca v-as da dreptate, dar as fi obligat sa va si felicit, domnule Paul! Dar nu pot sa fac aceasta greseala , fiindca intr-o zi voi fi nevoit sa dau socoteala pentru ea, deci prefer sa va spun adevarul chiar daca pentru moment voi intra in dizgratia dumnevoastra.
-Si care ar fi acest adevar?
-Poate o sa va mire, dar sa stiti ca sunteti mai mult in pericol decat cetateanul cu pricina.
-Ce fel de pericol?
-Pericolul de a ramane despartit de Dumnezeu pentru todeauna. Cetateanul respectiv tocmai prin dezechilibrul pe care il are este avantajat si chiar intamplarea de astazi ii poate fi calauza spre Dumnezeu.
-Ma indoiesc.
-Aveti toata libertatea sa credeti ce vreti, dar eu stiu ca Dumnezeu poate oricand sa-i aminteasca ca numai El l-a scapat de la o cadere care putea fi chiar sub rotile trenului. Acum sa nu intelegeti ca trebuie sa fii neaparat un betiv de prima mana ca sa te poti impaca cu Dumnezeu. Ce doresc eu sa scot in relief?
Carapacea in care v-ati inchis este un real pericol pentru dumneavoastra. Aceasta carapace este mandria personala. Aproape in toate domeniile aveti eu-l dumneavoastra: Eu...Eu...Eu...; accentuez, aceasta este mandrie si mandria este un pacat care duce la moarte. Nu stiu cat de atent ati fost la cele ce s-au discutat aici, insa daca ati prins ideea, dumneavoastra sunteti in acelasi pericol ca fiul care si-a cerut partea de mostenire. A realizat el de la inceput pericolul? Da de unde? Foarte tarziu a facut acest lucru si anume atunci cand pierduse totul. Atunci a realizat de fapt ca era sluga la porci. Stiti cand a devenit el sluga la porci? Chiar in momentul cand si-a parasit tatal, insa cu o aparenta diferenta. La inceput era calare pe situatie , mai bine zis pe porci, iar mai pe urma situatia
l-a depasit. Adica porcii au inceput sa calce peste el.
Domnule Paul, va rog sa nu-mi luati in nume de rau ceea ce v-am spus, mai ales ca pe tot traseul cu dumneavoastra am avut cel mai scurt dialog. Insa asa cum v-am mai spus, cred ca era de datoria mea sa va atentionez ca va paste pericolul de a sta departe de Dumnezeu, mintindu-va singur ca stati langa El. Ce ar fi daca si dumneavoastra ati urma acelasi sfat pe care i l-am dat domnului Nicolae.
-Si anume?
-Revizuindu-va relatia personala cu Dumnezeu, Tatal nostru. Pentru a va fi mai usor va dau si o referinta biblica. In psalmul 1, un psalm scurt dar frumos ni se spune, haideti mai bine sa va citesc, fiti atent: ,,Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, si nu se opreste pe calea celor pacatosi, si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui, si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit”. Inchizand Biblia, continua:
-Depinde doar de sinceritatea dumneavoastra si de dorinta pe care o aveti de a va apropia de Dumnezeu. Daca sunteti sincer si aveti o dorinta reala de a va apropia de El, cu siguranta Dumnezeu vi se va descoperi. Privindu-si ceasul, realiza ca nu mai au mult si vor ajunge la destinatie, asa ca se intoarse spre ceilalti generalizand dialogul:
-Va spuneam ca fiecare dintre noi am primit de la Dumnezeu o anumita
mostenire, fie ea pe plan spiritual ori chiar fizic. Va mai spuneam, datoria noastra este s-o chivernisim dupa voia Lui si ca acest lucru nu-l putem face decat alaturi de el. Insusi Domnul Isus face afirmatia ca despartiti de El nu putem face nimic. Acest lucru este foarte adevarat si toti care au trait experienta intoarcerii la Tatal prin jertfa Fiului Sau, il marturisesc si il sustin din toata inima. Cred ca mai retineti ce va spuneam din Scriptura ca ,,toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.” Asa stand lucrurile toti au fost sau sunt inca despartiti de Creator. Fiecare se afla la o distanta mai mica sau mai mare de Dumnezeu si pe zi ce trece distanta creste. Ce este de facut in acest caz? Un singur lucru, intoarcerea rapida si neconditionata, din partea noastra, la Tata. Am putea spune ca suntem langa El, aducand in acest sens o multime de argumente. Eu nu doresc sa contest acest lucru dar vreau sa va atrag atentia asupra unui exemplu simplu. Noi de obicei obisnuim sa spunem ca locuim cu parintii, este adevarat in aceeasi curte, dar in case diferite, iar uneori mai tragem si cate un gard la mijloc. Fiindca prietenii nostri de la CFR au aprins lumina, am sa va citesc ce intelege Domnul Isus prin a fi laolalta: ,,Eu in ei, si Tu in Mine; - pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una” .
Observati cum trebuie sa fim noi? O intrepatrundere perfecta prin Fiul Sau in Tatal. Daca nu suntem asa, nu este in ordine si fiecare dintre noi, sub pretextul ca stapanim situatia calarim cel putin un porc. De fapt noi suntem cei stapaniti de patimile, viciile sau dorintele noastre. La ultima noastra oprire doamna Lucy a facut o afirmatie, atunci cand doamna Lenuta spunea ca in compania mea a avut de castigat.
-Mai retineti ce ati spus?
-Desigur, confirma sotia lui Nicu, afirmam ca intr-adevar timpul trece repede, cat despre invatatura urmeaza sa mai vedem. Dar sa stiti ca faceam aluzie la sotul meu care se grabea sa mai traga o tigara, sau cum ziceti dumneavoastra, sa mai pasca un porc.
-Ma bucur ca ati retinut ideea, insa eu nu m-as opri doar la domnul Nicu. De aceea doresc sa afirm cu toata responsabilitatea ca toti cei ce nu se intorc la Dumnezeu asemeni fiului risipitor raman departe de El.
Trenul facu un scurt viraj la dreapta si pentru moment luminile Bucurestiului puteau fi vazute ca printr-un ecran. Paul nu pierdu prilejul de a exclama:
-Batranul Bucur ne asteapta cu bratele deschise!
-Sunteti de o sensibilitate rara, domnule, spuse Mihai. Dar ceea ce avem in fata este opera noastra a oamenilor. Este adevarat oamenii din multe generatii au muncit enorm pentru ca Bucurestiul sa arate asa cum il vedem astazi. Dar nu este mai putin adevarat ca Domnul Isus a depus un efort mult mai mare ca sa ne deschida o cale de intoarcere la Tatal Nostru. De aceea va sfatuiesc sa va folositi de aceasta minunata mostenire si sa treceti dincolo de imaginea ciobanului Bucur. Daca veti face acest efort, veti avea marea bucurie de a-L vedea pe insusi Dumnezeu cu bratele intinse spre dumneavoastra. Si nu numai cei sensibili pot avea aceasta experienta minunata ci toti aceia care cred cu adevarat in Dumnezeu. Cu aceasta imagine in fata noastra nu trebuie decat sa-I spunem: ,,Tata,
iarta-ma“! iar restul il va face El. Dar uite ca deja am intrat sub Podul Grand si cred ca este cazul sa ne luam ,,La Revedere”.
Rand pe rand Mihai a dat mana cu fiecare, neuitand sa le aminteasca de mostenirea primita de la Tatal Cresc.
Cand a venit randul lui Paul, evanghelistul l-a strans puternic de mana, l-a privit drept in ochi si i-a spus:
-Domnule, aveti un dar foarte special primit de la Creator! Dati-mi voie sa va fac o provocare, luptati-va sa aflati cu ce scop vi s-a dat. Dar pentru aceasta va trebui sa va impacati cu El.
Paul incerca sa raspunda ceva, dar parca i se pusese un nod in gat asa ca raspunse cu un gest timid din cap. Pregatindu-se de coborare au inceput sa iasa unul cate unul pe coridor. Afara se intunecase de-a binelea.



* Capitolul 2*
*Familia*
Ajuns pe peron Paul se bucura sa constate un lucru. Cu toate ca se intunecase de-a binelea temperatura nu scazuse prea mult fata de cea de la pranz. Avea motiv sa se bucure fiindca voia sa traga de timp cat mai mult si daca se putea sa ajunga acasa odata cu Ana, sotia lui, care lucra in schimbul doi. Merse atat de incet incat atunci cand ajunse la capatul peronului constata ca toti calatorii din trenul lui parasisera gara de mult. Se opri in loc, privi ceasul de la mana si murmura:
-Da este timp destul! si apoi daca ajung acasa inaintea Anei, mama soacra ma va trage de limba despre calatorie, iar eu vreau ca sotia mea sa afle prima noutatile.
Traversa agale cladirea garii si ajuns la gura metroului se opri si isi atinti privirea spre oras. Se uita cu atata insistenta de parca ar fi vrut sa vada casa din spatele ,,Halelor Obor” in care locuia impreuna cu Ana si mama ei de peste noua ani. Ce putea insa sa vada erau doar cladirile din apropiere si apoi luminile Bucurestiului care se perdeau in zare din ce in ce mai marunte. Dupa aproape un minut rasufla usurat ca si cum ar fi gasit un lucru pierdut si cobori in statie. Nici nu ajunse bine si trenul isi facu aparitia. Intra in vagon si se aseza la intamplare pe unul din multele scaune libere. In clipa urmatoare in mintea lui incolti o intrebare pe care aproape ca o rosti cu glas tare:
-Coincidenta sau Dumnezeul evanghelistului a trimis trenul la fix? Incepu sa deruleze in minte secvente din aceasta calatorie dar nimic nu se lega. Ba era pe camp, ba in tren, ba in gara, ba la parinti. Prins in aceasta invalmaseala, era sa treaca de statia lui. Il trezi la realitate ultima parte a anuntului facut din cabina trenului:
-.............. Obor cu peronul pe partea dreapta. In acel moment se ridica, isi puse rucsacul pe umar si se pregati de coborare.
De aceasta data Paul se grabi si abia cand ajunse dincolo de linia de tramvai isi incetini pasii.
Ajuns pe aleea din spatele magazinului Bucur, isi regla mersul exact ca pe timpuri cand se plimba seara de seara pe aici cu Ana de mana. Ii erau in minte atat de recente acele clipe incat in momentul in care vazu o pereche ca se apropia brat la brat, se vedea pe el cu Ana. Mare i-a fost dezamagirea cand a ajuns in dreptul lor, deoarece in timp ce isi aruncau priviri de indragostiti si se sarutau indelung, foloseau cuvinte obscene pe care le rosteau fara sfiala cu glas tare.
-Urata treaba! murmura, scuturandu-se de parca un roi de albine s-ar fi asezat pe el. Sub aceasta stare traversa piata si abia cand observa luminile de la fabrica in care lucra de vreo doisprezece ani, se inviora zicand:
-Daca m-as face o musca sa stau in preajma Anei in acest moment, cu siguranta as vedea ca si ei ii bate inima la fel de tare ca si mie. Mai ales ca ea abia asteapta sa ajunga acasa crezand ca ma va gasi in pat. Daca ar sti ce surpriza o asteapta la iesirea pe poarta? Interesant gand, daca ar sti, nu ar mai fi surpriza. Cercetandu-si ceasul, observa ca era trecut de sapte. Dupa stiinta lui, coana Eleonora de la florarie tine deschis pana dupa opt, dar mai stii ce se poate intampla? Mai bine sa se grabeasca si apoi va toca timpul la o cafea.
Clopoteii de la intrarea in florarie scoasera un sunet prelung atragand atentia coanei Eleonora, care in lipsa de alta ocupatie rasfoia o revista de moda. Vazandu-l pe Paul, zise razand:
-Ia te uita, lume noua! Bine ai venit, amice! Dupa cum se vede treaba nu ai trecut inca pe acasa. Mai, mai! cine nu si-ar dori un sot asa de atent? Spune-mi, alegi tu florile sau ma lasi pe mine sa-ti fac buchetul?
-Coana, coana tot vorba multa ai ramas, lasa-ma usurel ca m-au turuit altii destul. Mai intai seara buna si bine te-am gasit! Iar acum daca ai de pus intrebari, pune-le pe rand ca am destul timp.
-Pai nu te grabesti s-o vezi pe Ana?
-M-as grabi eu, dar iese la zece si vreau s-o astept la iesire. Stii, cred ca merita sa fie prima persoana careia sa-i dau vestile din calatorie.
-Mai Paule, stii ca purtarea asta a ta ma face sa fiu invidioasa pe nevasta-ta? O stiu de cand era mica, fiindca eu sunt cu vreo zece ani mai mare. O cunosc si pe ea si pe celelalte fete din grupul ei. Mai ales tin minte cum se bateau pe tine chiar din clipa in care te-ai mutat cu chirie pe strada noastra. Fii sincer, ce te-a facut sa te insori cu Ana? Dragostea pentru ea sau ceea ce spuneau gurile rele in acea vreme?
-Mai, coana Eleonoro! Daca nu te-as cunoaste ar trebui sa ma supar rau pe dumneata, insa asa te iert pentru, hai sa-i spunem, neatentia in exprimare. Sa stii insa ca m-ai facut curios. Ce spuneau gurile rele?
-Pai, ce sa spuna? Ca tu esti din provincie, ea are o casa frumoasa si fiind singurul copil o mosteneste, iar pe deasupra de la ei pana la fabrica sunt doar doua strazi.
-Si ce mai spuneau gurile rele?
-Ca te-ai folosit de faptul ca toate fetele alergau dupa tine, iar tu te-ai lasat prins de casa si nu de Ana.
-Curat guri rele, coano, daca-i asa, e de rau. Numai ca nu este asa si am
sa-ti spun de ce. Prima la mana: aceste guri rele sunt fetele, pe care cu parere de rau o spun nu le-am iubit. Doi la mana: daca acum mi-ar spune sotia mea ca vrea sa plece din Bucuresti, eu as urma-o fara sa-i cer explicatii. Dar ia spune, dumneata il iubesti pe nea Dumitru?
-Cum sa nu, mai baiatule. De ce crezi tu ca stau eu cu el? De douazeci de ani nu mi-a adus o floare, ba cateodata ma mai si firuie, de batut nu m-a batut niciodata. Nu cred ca nu mi-a adus flori fiindca nu m-ar iubi. Stii ce cred eu? El si-a format o impresie falsa. Noi aici in florarie ne-am cunoscut, de aceea parerea lui este ca eu as fi plictisita de flori. Imi face tot felul de cadouri dar niciodata nu mi-a adus o floare. Daca ar sti cat imi doresc o floare de la el!...
-Si de ce nu-i dai de inteles?
-Am incercat la inceput dar nu am insistat, iar acum imi este frica pur si simplu. Iti dai seama, imagineaza-ti ca intr-un fel sau altul l-as face sa inteleaga. Cum s-ar simti vazandu-si stangacia care persista de douazeci de ani. Intelegi de ce mai bine sufar? Il iubesc, bata-l norocul sa-l bata. Cand este plecat mai mult timp simt cum ma roade ceva in interior si ma tine asa pana se intoarce. Esti multumit de raspuns? intreba femeia adanc miscata.
-Nu stiu ce am astazi, dar pe unde trec tot pe dos imi iese. Pe casiera de la gara am facut-o sa ma repeada, pe dumneata te-am intristat! Ce-o fi asta, Doamne?
-Ce-i cu casiera?
-O alta poveste, ti-o spun eu, acum vreau sa-mi repar greseala. Cat costa o garoafa?
-Sapte mii.
-Da-mi te rog pe cea mai frumoasa. Femeia incepu sa cerceteze cu privirea intreaga gramada de flori, se opri la una, o cerceta mai atent, apoi o scoase cu grija si i-o intinse lui Paul. El o lua, o admira o clipa dupa care zise:
-Am sa-ti propun un joc, te rog sa inchizi ochii. Fara sa priceapa prea bine sensul acestui joc, ea totusi se conforma.
-Imagineaza-ti ca in acest moment pe usa intra nea Dumitru. In timp ce spunea acestea, el se trase inapoi si atinse cu mana clopoteii de deasupra usii care scoasera din nou acelasi sunet de atentionare. Reveni si îi puse Eleonorei garoafa in mana, zicand:
-Aceasta este prima floare pe care ti-o daruieste sotul dumitale. Acum poti deschide ochii.
-Esti plin de imaginatie, mai baiatule. Sa stii ca pentru o clipa am crezut ca este chiar Dumitru al meu..
-Eu te sfatuesc sa crezi in continuare si cu siguranta vor veni si altele chiar de la el, iar acum la munca, sa pregatim trandafirii pentru Ana.
Cu buchetul de trandafiri in mana si cu rucsacul pe umar, Paul se indrepta spre cafeneaua de dupa colt. Ajuns in dreptul geamului si privind inauntru, constata ca era mare aglomeratie , iar deasupra tuturor plutea un fum gros de-l puteai taia cu cutitul.
-Ar fi mare pacat sa imbacsesc frumusete de flori cu mirosul din interior si apoi, in aerul de acolo nici cafeaua nu mai are gust. Cu aceste ganduri in minte se indrepta spre cofetaria de peste drum. Inauntru era aproape gol, doar intr-un colt stateau doi tineri cu cate o prajitura in fata, vorbind in soapta.
-Nici ca se putea un loc mai bun, de aici in zece minute ajung la fabrica, iar o bere si o cafea ma vor ajuta sa umplu timpul ce a mai ramas. Alese o masa langa geam, puse trandafirii pe masa, lasa rucsacul jos si se indrepta spre tejgheaua dupa care statea vanzatoarea.
-Buna seara! o trezi Paul la realitate, deoarece trebaluind sub un raft, nu-i daduse nici o atentie pana atunci.
-Buna seara, veni raspunsul de sub raft. Ce doriti?
-Cafea ferbinte aveti?
-Da. Altceva?
-O bere la sticla.
-Va desfac berea?
-Da, va rog. Vanzatoarea lua o sticla din raft, o desfacu si i-o intinse.
-Imediat va prepar si cafeaua.
Si intr-adevar pana sa scoata el banii, ceasca cu lichidul aburind statea in fata lui pe tejghea. Plati si se retrase la masa lui de langa geam. Se aseza in asa fel incat putea sa vada si afara si in interior. Sorbi o gura de cafea, apoi trase berea spre el, dar se razgandi, impingand-o inapoi spre centrul mesei zicandu-si:
-Mai intai cafeaua, amestecate nu au nici un gust. Mai sorbi o data si isi atinti privirea pe geam. Vedea luminile de afara, circulatia de pe strada dar mintea lui fugea repede inapoi pe traseul de pe care abia venise. Totodata se intoarse in timp, revazand scena dinaintea plecarii lui la meseria de bobinatori motoare electrice. Treapta intai de liceu o facuse in provincie la un liceu industrial, dar spre sfarsitul clasei a zecea i-a intrat in cap Bucurestiul si nu l-a mai putut scoate.
Degeaba se chinuiau ai lui, mai ales mama care-i spunea mereu:
-Paulica mama! daca ai invata altceva, o alta meserie intr-un alt domeniu, te-am intelege. Nu pricepem insa de ce vrei sa faci in alta parte ceea ce poti face si aici. Noi imbatranim, nu intinerim si-o sa avem nevoe de ajutorul tau.
-Voi, astia batranii sunteti intr-un fel egoisti, va ganditi numai la interesul vostru si pierdeti si voi, pierd si copiii. De ce nu vreti sa va ganditi ca vreau sa am si eu libertatea mea, pe de-o parte. Iar pe cealalta parte sa stiti ca mai mult va voi putea ajuta fiind in Bucuresti. Peste doi ani voi avea deja banii mei, e drept aceasta se poate intampla si aici, dar acolo sunt mult mai multe perspective de specializare. Pot face chiar si facultatea in timp ce muncesc, pentru aceasta aici e nevoie de mult sacrificiu, acolo sunt pe loc si nu ma costa nici un ban in plus. Toate astea chiar nu conteaza la voi?
-Dragul mamei, vorbesti ca din carti si aproape ca te-as crede, dar experienta vietii ma face sa fiu un pic mai pesimista fata de optimismul asta al tau. Stiu si ce gandesti depre modul in care crezi ca ne poti ajuta. De fapt, tu ai spus ca in cativa ani vei avea masina ta, iar daca va fi nevoie in cateva ore, esti langa noi. Eu doresc din toata inima sa fie asa, si ca sa ma crezi, uite, voi vorbi cu taica-tu sa fie de acord sa faci treapta a doua la Bucuresti. Ai de pe acum dezlegarea sa spui celor de la scoala sa te inscrie pentru capitala. Sa dea Domnul sa ai tu dreptate, iar noi sa ne inselam. Iar in ziua cand ne vei plimba cu masina ne vom cere iertare pentru pesimismul nostru.
-Pana astazi nu le-am dat ocazia sa-si ceara iertare, isi zise el mai sorbind o gura de cafea. Dar am avut un castig mult mai mare si acest castig este Ana. Nu stiu daca ei vad lucrurile ca si mine dar eu, cum am vazut-o, am realizat ca este perechea mea. In acel moment ii reveni in minte clipa intalnirii. Ea invata la acelasi liceu in care a facut el treapta a doua, dar fiind cu un an mai mica se cunosteau doar din vedere.
El a terminat liceul si s-a angajat, mutandu-se de la internat cu chirie în apropiere de fabrica si acolo a locuit pana in ziua cand s-a mutat la Ana. Era intr-o zi de toamna pe la sfarsitul lui septembrie. Venise la munca in schimbul intai isi luase bancul in primire si se apuca de lucru. Pe la noua isi facu aparitia seful de sectie insotit de vreo zece fete si indreptandu-se direct spre bancul lui, li se adresa:
-Pe trei dintre voi am sa va las in grija lui Paul, probabil ca il cunoasteti din scoala. Nu are decat doua luni de cand lucreaza la noi, insa ne-am dori ca multi dintre cei vechi sa-i semene. Apoi adresandu-se lui:
-Ai grija mai baiatule cum le inveti, pentru ca la anul pe vremea asta si ele vor trebui sa invete pe altii. Apoi intorcandu-se spre grup:
- Care dintre voi isi incredinteaza viitorul in mana acestui flacau de isprava? Trei dintre ele printre care si Ana se desprinsera de grup. Fara a mai astepta raspunsul, seful se indeparta urmat de celelalte fete. Ramas cu cele trei, pentru o clipa se simti descumpanit. Avea in acelasi timp si un sentiment de o oarecare mandrie dar si de responsabilitate. Dar cu echilibrul ce-l caracteriza, intra imediat in normal:
-Ei bine, fetelor, daca in doi ani nu am reusit decat sa ne salutam din mers, astazi ne vom cunoaste mult mai bine si vom invata si ceva meserie. Cu toate ca imi cunoasteti numele, daca nu mai dinainte cel putin de la sefu’, eu totusi tin sa ma recomand.
-Numele meu este Paul, spuse in timp ce intindea mana spre prima dintre ele, o bruneta cu ochi caprui.
-Ionela, zise fata, strangandu-i mana cu o oarecare sfiala.
-Mariana, se recomanda a doua fata.
-Ana, veni raspunsul celei de-a treia. Aici se intampla ceva inexplicabil. In timp ce ii strangea mana intr-un fel anume, fata il privi drept in ochi. In acea clipa simti o caldura prin tot corpul si avea impresia ca lesina, ceea ce il facu sa-si traga mana aproape cu repeziciune.
Se remonta insa rapid si spuse intr-un fel autoritar:
-Urmeaza protectia muncii si apoi la lucru! Cele patru ore de practica au trecut rapid, iar la plecare le zise in gluma:
-Daca v-am fost un profesor bun cred ca merit sa ma rasplatiti cu o prajitura. Luand gluma in serios fetele s-au sfatuit un timp dupa care au raspuns prin Ana:
-Credem ca meriti. Te asteptam la cinci in fata cofetariei de la Doamna Ghica.
Statea in fata oglinzii din camera lui si nu-i venea sa creada. Nu-i vorba, mai iesise el cu fete la plimbare, dar acum era o situatie speciala. Dintr-o simpla gluma s-a trezit invitat la cofetarie si nu de-o fata ci de trei. Venise in graba de la munca si dupa ce a mancat ceva la repezeala, a inceput sa se pregateasca de intalnire. Dupa un ceas de asa-zise pregatiri, iata-l ca la inceput. Privi la ceasul de perete si acesta ii spuse ca e deja patru.
-Gata cu zapaceala, murmura el. Speciala, nespeciala intalnirea se apropie. Voi incerca sa fiu cat se poate de natural si cred ca e mai bine sa las hotararile de moment sa rezolve situatia. Peste cateva clipe iesea din casa bine dispus.
Pentru un moment Paul se intoarse la cafeaua lui si mai sorbi o data.
,,Frumoase ganduri, dar mi s-a cam racit cafeaua datorita lor”, ingaima aruncandu-si privirea pe fereastra. Circulatia se rarise de tot, atat datorita temperaturii scazute cat si orei inaintate, dar pana la iesirea schimbului tot mai era. Privind in continuare in lungul strazii relua firul amintirii
-Buna fetelor, zise el oprindu-se in dreptul bancii pe care stateau cele trei.
-Buna, raspunsera ele in cor. Inspiratia de moment isi facu datoria, asa ca simtindu-se stapan pe situatie le zise:
-Eu m-am conformat invitatiei voastre si va multumesc tare mult, dar de acum incolo sunteti invitatele mele. Poftiti inauntru!
-Nici vorba, sari Ana, vei ramane in continuare invitatul nostru. Si ca sa nu se uite lumea la noi in cofetarie spune-ne acum cu ce te servim.
-Mai fetelor nu am visat niciodata asemenea onoare si ma simt flatat, totusi nu se cade ca eu sa profit de voi mai ales ca nici nu aveti salariu. Va propun in schimb un aranjament. Voi imi luati mie prajitura preferata la fel procedez si eu cu voi, iar sucul il platim cu totii.
-Cred ca este o solutie onorabila, isi spuse Ionela parerea. Voi ce ziceti fetelor?
-Pare corect, aproba Mariana.
-Oricum sunt in minoritate, deci subscriu si eu raspunse Ana.
-Vorba multa saracia omului asa ca spre obiectiv inainte, ordona Paul.
Asa a inceput o pietenie minunata care a durat aproape doi ani. Grupul celor trei plus unu, asa le spuneau toti, era nelipsit de la plimbarile pe Colentina, exceptie facand zilele de schimbul doi. Anul urmator cand fetele s-au angajat la fabrica s-au intarit si mai mult legaturile intre ei. Ceva insa era in neregula, fiecare dintre fete spera ca Paul sa se indragosteasca de ea. El a simtit pericolul si cu toate ca inima lui se legase de Ana nu i-a marturisit pana ce a plecat militar. Tinea prea mult la frumusetea acestui grup si nu ar fi vrut ca printr-un gest necugetat sa arunce totul in aer. Cand a primit ordinul de incorporare a avut o discutie cu ea in particular si i-a spus:
-Sa stii ca strangerea de mana si privirea din ochi din acea zi in care ai venit la bancul meu de lucru nu le-am uitat nici o clipa. Nu ti-am spus pana acum ca pentru tine am un sentiment aparte fiindca grupul nostru ar fi fost in pericol sa se destrame. Dar acum, prin plecarea mea, acest lucru este inevitabil, de aceea, din armata am sa-ti scriu doar tie. Daca imi vei fi credincioasa si-ai sa ma astepti, ma voi intoarce cu inelul de logodna in valiza. Ana a vrut sa spuna ceva dar nu a reusit, in schimb au inceput sa-i curga lacrimile siroaie pe fata. Despartirea a fost grea cu putine cuvinte si lacrimi multe. Dar pe urma au inceput sa curga scrisorile din ambele parti,niciodata nu ajungea hartia pentru tot ce aveau sa-si spuna. A venit insa si ziua mult asteptata si el s-a tinut de cuvant. In schimb a trebuit sa lupte pentru a-si tine cuvantul. La plecare nu avea de unde sti cum stau lucrurile in armata. Isi amenajase un colt special in valiza in care pastra toate amintirile despre iubita lui si bineinteles, scrisorile. Isi propusese ca la intoarcerea acasa sa-i arate special acest loc, iar cand ea ar fi ridicat prima scrisoare ar fi gasit dedesupt cutiuta cu inelul de logodna. Il cumparase chiar de la plecarea in armata si il tinea mereu sub primul plic. Acest plan frumos al lui era in mare pericol datorita unui obicei destul de urat al baietilor. Pe la mijlocul ciclului doi, valizele erau sparte priintr-un ritual special. De aici incolo baietii se simteau ca si acasa. Ba cei mai multi dintre ei isi adusesera haine civile pentru iesirile in oras. Pana in ziua ritualului nu spusese nimic despre valiza lui. In acea zi s-a gandit pana seara sa le spuna sau nu. In cele din urma s-a hotarat sa pastreze secretul si sa-si apere valiza cu orice pret. Cand totul era pregatit, le-a spus:
-Imi pare rau baieti, dar eu nu particip la jocul vostru.
- Da ce ma, valiza ta e din aur sau e mostenire de familie? isi batu joc de el un camarad.
- Aur, sau nu, cine se va atinge de ea isi va crea mari probleme. Vazand ca e lucru serios, il lasara in pace. Din acea zi el a devenit pentru ei ,,omul cu valiza”. Habar n-au avut ei ce bine i-au facut, pentru ca de fiecare data cand il strigau asa, îi aminteau de Ana.
In ziua liberarii, s-a intors la iubita lui cu inelul in valiza. Peste o luna avea deja actul de casatorie in buzunar si era mutat din casa de langa florarie, la coana Anica careia astazi ii spune cu atata placere ,, mama“.
-Sub impulsul acestor amintiri Paul se lumina la fata, capatand in acelasi timp o stare interioara excelenta. Traia aproape aceleasi sentimente ca in ziua liberarii. Prins in aceasta activitate, nu a observat ca de un timp bun era urmarit de pe trotuar. Abia cand si-a ridicat ochii, dupa ce a sorbit ultima gura de cafea, a vazut o fata plimbandu-se pe langa geam. Cum a ridicat capul, ea s-a oprit examinandu-l scurt, dupa care a intrat inauntru venind direct la masa lui:
-N-ai pic de mila, prietene, zise zambind cochet. Mai bine de-o jumatate de ora am asteptat pana ce in sfarsit te-ai hotarat sa ma inviti inauntru.
Spunand acestea, se aseza fara a mai astepta invitatia de a lua loc. Cu toata stapanirea de sine ce o poseda, Paul ramase ca la dentist, asa ceva nu i se mai intamplase in viata lui. Ce-i drept, stia ca Bucurestiul e plin de asemenea fete, dar el nu daduse niciodata ocazia sa fie implicat in astfel de evenimente. Tot fata il scoase din incurcatura:
-Inteleg ca nu pentru mine ai cumparat frumusete de trandafiri, dar nu te supara, cea pe care o astepti nu mai vine. Dupa cum vezi pe strada nu mai circula aproape nimeni. Plimbandu-ma prin fata geamului am avut timp sa te cercetez amanuntit si cred ca ti-ai facut o multime de planuri in privinta ei. Nu-i asa ca atunci cand m-ai vazut ai avut impresia ca este ea? Eu sunt sigura ca asa e. Oi avea eu viata pe care o am, dar la intalniri todeauna sunt punctuala. Si sa mai stii un lucru: urasc femeile care nu au cuvant, iar partenera ta din seara aceasta pare a fi una dintre ele. Te sfatuiesc sincer sa scapi de ea si primul pas catre aceasta este sa schimbi destinatia florilor. Ce-ar fi sa mi le oferi mie?
In timp ce fata vorbea, lui Paul ii veneau in minte cand ganduri despre cat de usor se poate darama o casnicie, cand secvente din expunerea evanghelistului sau viata tanarului despre care vorbea doamna Lenuta. Intrase fara voia lui intr-o situatie din care trebuia sa iasa intr-un chip onorabil. Privindu-si ceasul, constata ca mai avea ceva timp la dispozitie si deci se hotari sa actioneze.
-In primul rand cred ca esti inghetata. Lasa-ma sa-ti ofer o cafea inaintea florilor. Trase buchetul in fata lui, apoi se ridica si intr-un minut se intoarse cu cafeaua.
-Poftim, incalzeste-te si in acelasi timp asculta-ma cu atentie.
-Frumoasa pleduarie! iar pentru asta te admir sincer. Inainte de toate vreau sa stabilim un lucru. Printre altele, ai spus ca tu ai cuvant.
-Adevarat, si nu numai atat, am invatat sa fiu si recunoscatoare. Deci vreau sa-ti multumesc pentru cafea.
-Cu multa placere, dar sa revenim. Vreau sa-mi dai cuvantul ca ma vei asculta rabdatoare, iar eu iti promit ca la sfarsit vei obtine de la mine ceea ce urmaresti.
-S-a facut, aproba fata entuziasmata.
-Ma vad nevoit sa te dezamagesc putin cu privire la intuitia ta. Aici nu asteptam pe nimeni ci voiam doar sa treaca timpul ca sa ma duc eu la intalnire, dar ai aparut tu. Si fiindca mai e ceva vreme, cred ca merita efortul de a rezolva si aceasta problema. Mai intai da-mi voie sa te servesc si cu o tigara, nu sunt ele din cele mai speciale dar nici din cele mai proaste. O servi pe fata o lua si el pe ultima, arunca pachetul gol la cos, trase un fum scurt si, asezand tigara pe marginea scrumierei, continua:
-Acum o saptamana am plecat in vizita la parinti. Intorcandu-ma acasa, am luat hotararea sa-mi astept sotia care lucreaza in schimbul doi si deci am cumparat florile si am venit aici, asteptand ca ea sa iasa din tura. In timp ce imi vorbeai, ma gandeam cat de simplu este sa daram ceea ce am cladit de noua ani incoace. Stiu ca afirmatia aceasta pare o prostie in ochii celor mai multi dintre oameni, in special in zilele noastre. Nu neg faptul ca am si eu curiozitatile mele de multe ori fiind tentat sa le aflu. Una din aceste curiozitati era o intalnire, cu specificul zilei de acum. Din nefericire sau din fericire, nu stiu cum sa calific aceasta situatie, ea a aparut cu cateva ore mai tarziu pentru a se consuma ca de obicei. Un lucru sa ramana stabilit, imi iubesc sotia mult de tot. Langa acest argument astazi a mai aparut unul.
-Dupa cate inteleg imi dai papucii!
-Parca ne intelesesem sa ai rabdare, iar la sfarsit vei obtine ceea ce ti-ai propus. Stii, noi doi ne potrivim intr-un fel. Fiecare a plecat astazi la drum, chiar daca in directii diferite, cu gandul de a obtine ceva. Eu, de pilda, am plecat special cu trenul de pranz ca sa pot admira peisajul de iarna pe traseul de intoarcere. S-a intamplat insa sa fiu in compartiment cu un grup de oameni, care au purtat o discutie care pur si simplu mi-a distras atentia de la activitatea mea. La inceput am fost agasat, apoi m-am resemnat, dar acum realizez cat de mult imi foloseste acea discutie.
-Cum anume?
-Dandu-mi inca un argument la fel sau poate chiar mai puternic, decat iubirea mea pentru sotie. In felul acesta eu sa-i raman credincios. Stiu ca esti nedumerita, de aceea te rog sa mai ai un pic de rabdare si totul se va clarifica. In tren discutia a inceput-o o doamna care era foarte indignata de comportamentul copilului unui prieten. Atunci un barbat cam de varsta mea a scos o Biblie si a citit o intamplare la fel. Pe tot parcursul discutia s-a purtat pe marginea acestei povestiri. Repet, la inceput am fost deranjat puternic, apoi m-am obisnuit, insa acum imi dau seama cat de folositor mi-a fost acest deranj, daca putem sa-i spunem asa.
-Nu prea vad legatura.
-Daca vei avea rabdare o vei vedea. Omul cu Biblia ne-a citit si explicat despre un tanar care si-a cerut partea lui de avere de la tatal sau si a plecat cu ea in lume. Si stii ce a facut cu ea?
-Ce-a facut?
-A cheltuit-o cu baieti petrecareti si cu fete ca tine. Te rog sa nu te superi ca te-am dat exemplu dar asa scrie in Biblie.
-Bine nu ma supar, ce-a facut pe urma?
-Pe urma, a ajuns in zdrente si sluga la porci.
-Daca a fost bleg, asa merita.
-Eu nu as spune chiar asa, mai degraba a fost neintelept si nepasator. Neintelept pentru ca avea de toate la casa tatalui sau, dar a plecat fara sa chibzuiasca bine intr-un loc necunoscut. Si nepasator pentru ca banii nu erau ai lui si i-a aruncat la intamplare. Acest comportament s-a intors impotriva lui. Hai sa revenim la noi! La sfarsitul pleduariei tale mi-ai propus sa-ti daruiesc florile. Ele nu-mi apartin, din momentul cumpararii au devenit proprietatea sotiei mele. Daca ti le-as da, as fi la fel ca tanarul din povestire.
-De ce crezi asta?
-Simplu, cu oricine se intalnea fara sa gandeasca, el il facea partas la agoniseala tatalui sau. Eu ti-am dat o cafea si o tigara dar acestea sunt din munca mea. Am plecat in vizita la parinti cu o parte din banii pe care i-am primit pe concediul de odihna. Ai inteles acum de ce nu-ti pot da si trandafirii?
-Asta da, dar cu promisiunea ca voi obtine ce mi-am propus cum ramane? Ca, dupa cate vad mai e putin si va trebui sa ne luam la revedere. Asta inteleg eu din toata pledoaria ta, ca sa folosesc si eu termenii tai.
-Tu esti foarte frumoasa si vreau sa cred ca tot atat de inteligenta. Sa stii ca sunt foarte sincer cu tine. Daca sotia mea nu ar exista nu m-as da in laturi sa te cer in casatorie. Din nefericire pentru tine, nu te gandesti la casatorie si iti folosesti frumusetea intr-un mod nedemn. Si acum te rog sa fii sincera. Cu ce gand ai iesit pe strada? Sa cuceresti un barbat, sau sa obtii o suma de bani de la el contra unui anumit serviciu?
-Daca stii de ce mai intrebi?
-Pentru ca vreau sa-mi tin promisiunea si in acelasi timp sa-ti dau un sfat. Cred ca cinzeci de mii este o suma onorabila, iar sfatul ti-l dau ca la o sora mai mica. Ai mila de tineretea ta, fiindca mai tarziu o sa-ti para rau, dar degeaba.
-Ai reusit sa ma pui intr-o situatie destul de dificila, din care nu vad deocamdata decat doua alternative de iesire. Prima, o fire vulgara ti-ar arunca banii in fata si si-ar vedea de drum. Eu o prefer pe cea de a doua pentru a-ti demonstra ca sunt inteligenta. Adica sincer vreau sa-ti multumesc pentru timpul petrecut cu mine si daca n-as avea nevoie de bani i-as refuza. Cat despre sfat, sa stii ca ma voi gandi la el. Nu esti primul care imi da o asemenea povata, insa tu esti un tip pe cinste si merita sa te ascult. Cel putin in seara aceasta, am sa ma duc direct acasa.
Tanara se ridica si parasi localul, privind peste umar din usa si zambind in semn de multumire. Paul ramase cateva clipe pe ganduri apoi se pregati si el de plecare zicand in sine: ,, Interesanta zi, oare ce mi-o mai rerzerva?
Nu a asteptat prea mult si pe poarta fabricii au inceput sa iasa unul cate unul lucratorii. Cand si-a vazut sotia a parasit locul de asteptare si a plecat in intampinarea ei.
-Buna seara! Imi dati voie sa va conduc? Luate prin surprindere Ana si colega cu care mergea la brat s-au oprit instantaneu , dar recunoscandu-l au zis aproape in acelasi timp:
-Uite cine era! Vazandu-l cu florile si rucsacul, colega intui ca Paul vine din calatorie, asa ca se scuza si se alatura unui grup care tocmai trecea. El o trase pe Ana din drumul trecatorilor si-i zise:
-Lasa-ma sa te privesc o clipa. O admira un timp apoi trase mana de la spate, scotand la iveala trandafirii.
-Ti-am adus florile tale preferate!
-Nu stiu cum reusesti, dar de fiecare data tu aduci ceva nou in viata noastra. Ce sa fac mai intai? Sa-ti multumesc pentru flori? Sa-ti urez bun venit s-au sa apreciez faptul ca de la gara ai venit direct la fabrica? Stii ce, am sa fiu si eu inedita si am sa le fac pe toate odata. Agatandu-se de gatul lui il saruta indelung si patimas. Paul simti intreaga ei fiinta vibrand, si pus el de aceasta data in situatia de a nu avea raspuns. De fapt, todeauna ei si-au transmis dragostea unul fata de altul prin priviri insistente si cuvinte putine.
-Gata cu melancolia, rupse el tacerea. Nu te intreb daca ti-a fost dor de mine fiindca asta se vede. Vreau insa sa stiu daca ti-a fost greu?
-Nici mai mult, dar nici mai putin ca de fiecare data cand ma lasi singura.
-Singura, singura nu te-am lasat eu ca doar esti cu mama ta.
-Vezi, Paule, tu faci parte din viata mea intr-un mod special! Golul pe care il lasi tu in mine atunci cand esti departe, mama nu il va putea umple niciodata. Pentru ce crezi oare ca m-am luptat trei ani de zile? Pentru ca in clipa in care am ajuns la bancul tau de lucru, nu m-a interesat ce voi invata de la tine, ci am stiut ca am intalnit omul vietii mele.
-Mi-ai mai spus asta de multe ori si tocmai repetarea aceasta ma convinge ca spui adevarul. Dar mai convingatoare a fost si ramane privirea ta. Felul in care m-ai privit atunci drept, in ochi, intr-un mod cu totul special si pe care l-ai pastrat mereu pentru fiecare intalnire. Acest fel al tau de a ma privi contine in el toata dragostea ta. Vreau sa-ti fac o marturisire. Pana astazi am crezut ca numai tu ma poti privi asa. Astazi insa cineva m-a privit intr-un fel asemanator cu al tau. La aceasta afirmatie Ana avu o tresarire puternica.
-Nu, nu te gandi la prapastii, iubito! E o situatie pe care nici eu nu o inteleg, de aceea inainte de culcare vreau sa-ti povestesc totul si poate ca vom deslusi lucruri pe care nu le-am bagat in seama pana in prezent.
-Ce s-a intamplat cu tine? Niciodata nu te-am auzit vorbind asa.
-Ano, draga mea, poate ca subiectul acesta trebuia deschis acasa. Eu pur si simplu l-am abordat manat de instinct, fiindca voiam sa scot in relief privirea ta. Dupa cum vezi, este vorba de o privire si nu de o persoana. Tocmai de aceea vreau sa ma sfatuiesc cu tine, fiindca cel care mi-a transmis-o era un barbat care ne-a vorbit din Biblie pe tot traseul. Dar cred ca e timpul sa mai mergem spre casa, ca doar nu om fi inchiriat bucata asta de trotuar!
Ajunsi in poarta casei, observara ca la bucatarie lumina era aprinsa, iar in spatele perdelei se distingea o silueta. Ca intodeauna, coana Anica ii astepta cu masa.
-Buna seara! Sarut mana! spusera ei, intrand pe usa.
-Bine ati venit copii! Mai Paulica, credeam ca nu mai vii in seara asta.
-Se poate mama soacra, am spus eu vreodata ceva si nu m-am tinut de cuvant?
-Asa este, numai ca dupa stiinta mea trenul trebuia sa ajunga demult. Sau a avut intarziere?
-Trenul a ajuns la timp,dar eu am vrut sa-mi intampin sotia la iesire.
-Lasa mama, nu-l mai chestiona atâta, mai bine adu o vaza sa pun florile. Coana Anica se conforma si intr-un minut se intoarse.
-Uite vaza, ii spuse Anei. Ocupa-te tu de flori si apoi treceti la masa, pana va spalati pe maini eu am si pregatit totul. Ca intodeauna coana Anica isi facu datoria iar in cateva clipe toti erau asezati in jurul mesei si au inceput sa manance in tacere. Dintr-o data tacerea fu sparta.
-Ce mai fac cuscrii? Sunt sanatosi?
-Mai sanatosi ca niciodata! Chiar si eu am fost mirat, de fapt mirarea mea este bucurie.
-Cum vine asta? isi arata Ana curiozitatea.
-Simplu, nu ma duc eu prea des acasa, dar de cate ori ma duceam, de fiecare data se plangeau intr-un fel sau altul, chiar daca nu era ceva grav. Acum nu s-au plans deloc. Singura lor nemultumire a fost ca m-am dus singur.
-Nu le-ai explicat intelegerea noastra? interveni mama soacra.
-Ba le-am spus ca acum am simtit eu nevoia sa-i vad neaparat. In schimb, la vara, cand va lua si Ana concediu, toti trei le vom sta pe cap doua saptamani. ,,Asa mai merge” a exclamat mama, iar tata a si hotarat de pe acum o iesire la iarba verde avand in prim plan o partida de pescuit.
-Abia astept sa vina vara, isi arata satisfactia coana Anica. Spune-ne insa si noua cum a fost de data asta.
-Emotionant, mama soacra. Ca si cum ar fi stiut exact clipa sosirii mele, mama a iesit in curte exact in momentul intrarii mele pe poarta. Cred ca va imaginati scena, asa ca n-am sa va mai spun decat ca am stat ceva timp in fata casei. Tata era ocupat ca de obicei cu o emisiune despre pescuit. Dar cand m-a vazut intrand pe usa, a renuntat pe loc.
- Am o idee, interveni Ana. Renunta si tu pentru cateva clipe la povestit si mananca ca noi am terminat.
-E vina mea, recunoscu mama soacra. El vine de pe drum iar eu, in loc sa-l las sa manance il cicalesc cu intrebarile. Din nou se facu liniste. In timp ce strangea de pe masa, coana Anica intreba:
-Si pe urma?
-Pe urma am inceput sa vorbim toti deodata, ca la carciuma. Tata a fost cel care a depistat neregula si a zis: ,,Ce facem noi aici oameni buni? Intai trebuie sa ne imbatam si pe urma sa vorbim toti deodata”.
La atentionarea lui ne-am repliat, luandu-le pe fiecare la rand. Le-am spus intai despre voi, dupa care am vorbit despre servicul nostru si dorinta mea de a-i vizita neaparat. La urma le-am dezvaluit si planul pe care ni l-am facut pentru vara. S-au bucurat enorm si am inceput sa ne gandim impreuna despre cum am putea sa folosim cat mai chibzuit cele doua saptamani petrecute impreuna la vara. Nu ma intrebati cum, fiindca n-am sa dezvalui secretul, vreau sa fie o surpriza pentru voi si asta deoarece va iubesc. Am vizitat si o parte din rude, am si muncit. Dar una peste alta, a fost o saptamana in care m-am destins, iar acum sunt bucuros ca am putut sa ma intorc la voi si ca sunteti bine.
-Ai ocolit un lucru. Nu ne-ai spus daca pana la urma v-ati imbatat sau nu?
-Vai, mama soacra, se poate sa gandesti asa? Ne cunosti de noua ani. In tot acest timp stii despre mine sa ma fi imbatat vreodata sau altcineva din familia mea?
-A fost o gluma, sper ca nu o iei in serios, eu am facut aluzie la ce a spus cuscru.
-Tata a facut o comparatie la ce se intampla in acel moment.
-Am inteles si asta. Si tine minte bine, niciodata n-ai sa intelegi cat de mult ma bucur ca fata mea te-a intalnit pe tine. Voi sunteti o familie echilibrata si aceasta a fost dorinta mea de cand fata mea era mica. Din acest motiv nici nu
m-am mai maritat dupa moartea lui taica-su, Dumnezeu sa-l ierte!
-Noi stim toate astea mama, interveni Ana. Dar acum cred ca e cazul sa mergem la culcare, fiindca socotesc ca toti suntem obositi.
-Bine copii, eu ma retrag, noapte buna!
Nici nu au intrat bine in pat ca a si venit intrebarea:
-Acum ca suntem noi doi, lamureste-ma, ce-i cu privirea?
-Ano, Ano am vazut eu ca stateai ca pe ghimpi, dar nu puteam s-o refuz pe maica-ta. Hai sa incercam lamurirea acestei probleme cu toate ca nu pot decat
sa-ti povestesc cum au stat treburile. S-a intamplat ceva ce eu nu pricep. De obicei fac tot posibilul sa nu supar pe nimeni. Astazi am calcat regula si fara voia mea am facut pe casiera de la gara sa tipe la mine, apoi mai tot drumul am fost suparat pe omul cu Biblia despre care ti-am vorbit deja.
-Bine, bine ce legatura au acestea cu privirea despre care mi-ai spus?
-Intr-un fel au, dar stai sa vezi. Stii ca atunci cand merg cu trenul vreau sa admir, sa vad cat mai mult peisaj. Astazi nu am reusit acest lucru prea mult, cu toate ca pana la urma casiera mi-a dat loc la geam.
-Trenul l-ai prins, loc la geam ai avut. Cine te-a oprit sa te uiti la tot ce se putea vedea?
-Nimeni! Numai ca eu ma uitam la ce era afara, dar la un moment dat am inceput sa vad ceea ce spunea omul cu Biblia.
-Fii mai clar te rog, ca nu pricep nimic!
-Uite cum stau lucrurile... Si-i povesti cu de-amanuntul aproape intreaga calatorie. ...Cand am ajuns aproape de Bucuresti mi s-a adresat personal. Printre altele mi-a zis ca toata lupta mea de a duce o viata cat mai echilibrata nu are nici o valoare daca nu-I cer iertare lui Dumnezeu. Toate acestea poate le-as fi considerat discutii si pareri ce sunt normale atunci cand calatoresti impreuna cu cineva.
-Si ce te impedica sa faci asta?
-La despartire mi-a strans mana, spunandu-mi ca am un dar special de la Dumnezeu si sa aflu neaparat cu ce scop mi l-a dat. In timp ce-mi spunea acestea m-a privit in ochi aproape la fel cum m-ai privit tu prima data. Eu, care intodeauna am raspunsuri, de aceasta data nu am putut sa raspund nimic. Pur si simplu mi s-a pus un nod in gat. Tot drumul vorbise de dragostea lui Dumnezeu, de iertarea Lui. Eu incercam sa nu-l ascult dar cuvintele lui ma asaltau fara ca eu sa ma pot impotrivi. Aceste cuvinte mi-au fost de folos chiar in seara aceasta.
-In ce fel?
-Tu stii ca nu te-am mintit niciodata, de aceea te rog sa intelegi exact ce vreau sa spun si nu altceva. In seara aceasta, pentru prima data de cand te cunosc, am fost pus in situatia de a te insela, si unde mai pui ca a atentat si la trandafirii tai.
-Paule, tu ai racit pe tren iar acum delirezi din cauza febrei!
-Eu nu glumesc deloc. In timp ce eram la cofetarie m-a acostat o prostituata.
-Iar tu ai lasat-o la masa si ai fugit.
-Nici vorba. I-am tinut o predica cum mi-a tinut mie evanghelistul in tren, bineinteles in felul meu, dar cu efect imediat. Cel putin asa cred.
-Si care a fost efectul?
-Ne-am despartit ca doi oameni civilizati si mi-a promis ca se duce direct acasa. Ghemuindu-se la pieptul lui , Ana sopti gatuita de emotie:
-Am asteptat trei ani, dar acum mi-ai demonstrat cu varf si indesat ca a meritat, te iubesc, dragul meu! Se lipi mai tare de el si-l saruta indelung, apoi ii sopti:
-Hai sa dormim ca suntem amandoi foarte obositi. Noapte buna!


*Capitolul 3*
* Prietenii*
- Desteptarea, lenesule! Ca un ecou, aceste cuvinte rasunau in urechea lui Paul. Incerca din toate puterile sa deschida ochii, dar nu reusea. Simtea capul greu ca dupa un chef puternic cu toate ca nu facuse nici un chef. Cu un ultim efort reusi totusi si in acel moment o vazu ca prin ceata pe Ana apropiindu-se de pat.
-Ce se intampla cu tine, Paule? Toata noaptea ai tresarit si ai vorbit in somn, iar de pe la sase nu ai mai miscat deloc. Mi-ai dat fiori, nu gluma!
-Pe rand, ca nu inteleg nimic. Ce-i cu tresarirea, vorbitul in somn si cu fiorii? mormai el in timp ce se freca de zor la ochi.
-Lasa ochii in pace si du-te de te spala, dar repede te rog, fiindca e trecut de doisprezece si acusi trebuie sa plec la serviciu. In timpul mesei vom incerca sa aflam ce se intampla. Paul pleca clatinandu-se, spre baie, dar dupa un sfert de ceas se reintoarse ras proaspat si mult mai refacut. In acest timp Ana pregatise masa. Cum intra in camera, il si invita:
-Ia loc la masa si hai sa incepem. Pe mama nu o mai asteptam ca abia a plecat in oras si nu stie exact cand se intoarce. Pofta buna, dragul meu!
-Multumesc, la fel! In timp ce sorbea din supa aburinda, Ana deschise subiectul.
-Avem la dispozitie cel mult o ora, de aceea eu propun sa folosim timpul acesta chibzuit. Datorita acestei discutii n-o sa mai am timp sa fac curat dupa masa, de aceea te rog ca astazi sa faci tu acest oficiu.
-In privinta asta nici o problema, dar spune odata, ce-i cu ingrijorarea asta la tine?
-Dragul meu, te cunosc de peste doisprezece ani, iar de mai bine de noua suntem impreuna si niciodata nu ai avut asemenea manifestari in somn.
-Ai face foarte bine daca mi-ai si explica despre ce este vorba.
-Pai asta si incerc sa fac, dar asculta-ma cu atentie. Intodeauna ai fost omul care ai actionat spontan si aseara ai avut o actiune de felul acesta. Ba mai mult, eu cred ca este unul din cele mai frumoase gesturi pe care le-ai facut fata de mine, in schimb dupa ce ne-am culcat m-ai speriat groaznic. Atat de mult ai vorbit in somn si de fiecare data tresareai. Incercam sa te trezesc, dar imi spuneai sa te las sa dormi, te linisteai un pic si iar incepeai. Nu prea intelegeam ce spui, am retinut totusi cateva cuvinte. Spuneai ceva de niste porci, zdrente, descult. Nu astea m-au speriat, ci starea de agitatie in care te aflai. Paule, nu stiu cum sa-ti spun. Eu am mare incredere in tine, a bautura nu miroseai si totusi asta-noapte te-ai comportat ca un om beat.
-Si daca ti-as spune ca intr-o oarecare masura ai dreptate, ce-ai zice?
-M-as linisti. Orice om are dreptul sa mai calce pe bec din cand in cand.
-Numai ca nu am calcat pe bec, eu am avut doar simptomele, aproape ca le mai am si acum. Vezi, aici e problema, asa cum ti-am spus si aseara, sticla de bere a ramas pe masa la cofetarie, iar in tren nu am baut. Eu cred ca in alta parte trebuie cautata cauza, nu la bautura, dar deocamdata nu am nici eu habar. Poate oboseala, poate discutia din tren si-a pus amprenta pe inconstientul meu, cine poate sti exact? Sa speram ca e ceva trecator.
-Bine, dragul meu, eu ma pregatesc de plecare. Tu fa-ti treaba de gospodina si apoi relaxeaza-te, dar sa nu te culci diseara pana nu vin ca vreau sa mai sporovaim. Spunand acestea, Ana il saruta si pleca sa se schimbe. In mintea lui navalira o multime de ganduri, dar intr-un mod neordonat, fapt ce-l puse intr-o stare de oarecare iritare. Privea la masa ce trebuia stransa, dar nu reusea sa inceapa activitatea. ,,Ce-i cu ravaseala asta din mine?”se intreba in timp ce facea eforturi disperate sa se redreseze. Auzea un glas, dar nu distingea ce spune, la un moment dat se simti tras de mana:
-Hei! Ma lasi sa vorbesc de una singura? Se intoarse si, vazand-o pe Ana ingrijorata incerca sa restabileasca rapid situatia:
-De ce te impacientezi? Am si eu gandurile mele, ca orice om. Ce spuneai?
-Ce sa spun? Incercam sa-mi iau la revedere, dar tu nu ma bagai in seama.
-Iarta-ma, draga mea! O trase la piept si sarutand-o incerca s-o linisteasca:
-Ma cunosti de atata timp si stii ca sunt destul de echilibrat, te rog sa ai incredere in mine. Hai du-te, ca intarzii. Servici usor, iubito!
-La revedere, dragul meu! Dupa plecarea Anei, isi sufleca manecile si se apuca de treaba zicandu-si: ,,Trebuie sa-mi pastrez echilibrul, nu se poate ca niste ganduri sa ma deruteze dereglandu-mi somnul si activitatea.” Lua tacamurile, le puse in chiuveta si dupa ce sterse masa se apuca sa le spele. Totusi ceva nu era in regula, tinea farfuria in mana, privea la vasele din chiuveta, dar gandurile ii erau in alta parte. Incepu sa-i sune in minte cuvantul echilibrat si fara sa vrea intra in jocul lui din copilarie: echilibrat, echilibrat, echilibrat, echilibrat, echili... Un zgomot de cioburi il scoase din joc. Privind in chiuveta, vazu ca farfuria din mana se contopise cu cea de deasupra intr-o gramada de cioburi. Ii venea sa rada, dar in acelasi timp il cuprinse ingrijorarea. ,,Asta nu mai este echilibru.” Zicandu-si aceasta isi aminti de discutia purtata in tren; de felul cum acel om ii vorbise; ca aceasta pretentie a omului se dovedeste pana la urma a fi fara valoare; ca omul este creat si ca nu poate sa aiba o viata adevarata despartit de creator. Ii reveni în minte momentul despartirii. Cu cata caldura i-a strans mana si cu cata afectiune l-a privit in ochi! Toate acestea l-au facut sa se intrebe: ,,Oare nu cumva omul acela a spus adevarul? Si daca a spus adevarul inseamna ca trebuie actionat. Dar cum?” Tot intrebandu-se, incepu sa culeaga unul cate unul cioburile din chiuveta si sa le puna in gunoiera. Atunci ii veni in minte un gand: ,,Cam asa s-ar putea sa arate si viata oamenilor, ca vasele acestea. Mai curata, mai murdara si cu mai putine sau mai multe cioburi. Eu cate cioburi oi avea?” Zambi intr-un fel amar si-si continua gandul: ,,Prea des nu sunt eu dus la biserica si totusi undeva in sufletul meu cred ca exista Dumnezeu. Ce-ar fi sa-L pun la incercare? Evanghelistul spunea ca putem vorbi direct cu El.” Pregatindu-se pentru aceasta, Paul se asigura ca mama soacra nu a ajuns acasa fara ca el sa bage de seama. Nu de alta, dar ce impresii si-ar face daca l-ar auzi vorbind de unul singur? Lucrul acesta nu-l fac decat betivii si dereglatii mintali. O data asigurat de aceasta, intr-un mod foarte serios, zise:
-Daca existi cu adevarat, asa cum mai toti oamenii afirma si in mare parte sunt si eu de aceeasi parere, Doamne, eu te rog un lucru: Reda-mi echilibrul pe care pana asta noapte l-am avut! In timp ce rostea aceste cuvinte, simti cum se reinstaleaza in el ceva ce pana atunci lipsise. Capata siguranta de sine si isi propuse ca in urmatoarele zece minute bucataria sa arate ca noua. Intr-adevar cand acest timp se scurse, treaba era terminata iar el asezandu-se pe scaun si privind ceasul isi zise: ,,Interesant m-am balbait o ora ca in zece minute sa rezolv totul. Nu stiu inca sigur cine a facut aceasta minune. Dumnezeu, sau autosugestia? Important este ca ea s-a infaptuit, totusi va trebui sa lamuresc acest mister. Acum este foarte important sa ma relaxez putin.” Deschise radioul cautand o muzica in acest sens, dar negasind renunta si se duse in dormitor. Se intinse putin pe pat, dar isi aminti ca se sculase abia acum doua ceasuri. Se ridica si hotari sa iasa: ,,Ma voi duce pe la Florin si asa nu mai am tigari.”
Odata hotararea luata, o si puse in practica, asa ca in scurt timp iesi pe poarta si se indrepta agale spre magazinul prietenului sau. Din cand in cand, cate o masina ii distragea atentia de la gandurile care il framantau. Nu putea sa inteleaga ce se intampla cu viata lui. Pana acum o saptamana ea isi urmase cursul normal cu evenimentele importante care marcau timpul la anumite intervale. Deodata totul s-a schimbat. O calatorie cu trenul il rascoleste in asa fel, incat somnul lui devine un cosmar. De fapt a ajuns la aceasta concluzie dupa spusele Anei, fiindca el nu-si aminteste sa fi tresarit in somn. In schimb isi aminteste cu precizie visul de la un cap la celalalt. Oare l-a visat o singura data sau s-a repetat de mai multe ori? O masina claxona chiar in dreptul lui. Dar pana sa intoarca capul se departase, asa ca doar numarul ei ii spuse ca un sofer de la fabrica il salutase. Privi in urma ei pana ce se pierdu dupa colt, apoi se intoarse si, afundandu-si mainile in buzunare, isi continua mersul si gandurile. Aproape ca ii venea sa creada ca mai parcursese o data traseul de la parinti la Bucuresti, totusi ceva era diferit. ,,Se afla pe campul dintre satul lui si gara. Deodata i-a venit pofta de-o tigara si a vrut sa-si aprinda una, dar nu le gasea, a cautat in toate buzunarele fara nici un rezultat. A asezat rucsacul jos si a ingenuncheat langa el cautand vreo rezerva, insa fara folos. Cand se pregatea sa se ridice si-a aruncat privirea spre oras si prima imagine a fost cosul de la fabrica ce scotea un fum gros si negru. In acel moment l-a apucat groaza, fiindca imaginatia lui l-a dus cu mintea in interiorul acelui cos si totodata si-a privit caile respiratorii. Pe cat de mare ii era supararea de lipsa tigarilor pe atat de mare ii era acum bucuria ca
s-au terminat. Ridicandu-se, isi puse rucsacul pe umar si privind o clipa la bricheta din palma o baga in buzunar gandind ca poate fi folosita si la altceva decat la aprinsul tigarii. Privind in jurul lui vazu campia in toata splendoarea ei, inundata de razele soarelui: semana cu o campie din basmele copilariei. Arbustii imbracati in gheata pareau a fi din diamant, fiindca razele soarelui, cu toate ca raspandeau o lumina foarte puternica nu topeau gheata. Un iepure sari de la picioarele lui facand acrobatii pe campie, iar cand se departa parea un bulgare de aur ce se rostogoleste pe zapada. Urmarindu-l cu privirea, ajunse la marginea campiei si se lovi iarasi de cosul fabricii care ii strica buna dispozitie. Imaginea campiei fu schimbata instantaneu cu interiorul unui compartiment de tren, iar in urechile lui Paul rasuna mereu vocea nervoasa a femeii de la casieria garii. Privea pe geam chinuindu-se sa revada campia asa cum o vazuse pana la gara, dar discutia aprinsa din compartiment ii distragea atentia. Subiectul era strain pentru el si de obicei atunci cand in jurul lui se discuta ceva ce nu-l interesa, putea sa-si vada linistit de ale lui. Acum era ceva mai dificil, de fapt foarte dificil. Cu toate ca acest subiect ii era total strain nu-l lasa in pace, sfredelindu-i interiorul. La un moment dat se vazu singur in mijlocul campiei, cu picioarele goale pe zapada imbracat ca vai de el, incercand sa tina la un loc o turma de porci. Simti cum un frig puternic il patrunde pana in maduva oaselor. La acest sentiment tresari puternic si murmura: ,,Bine ca nu m-a vazut cineva, ar fi putut crede cine stie ce despre mine. Acum inteleg de ce a spus Ana ca am tresarit intreaga noapte.”
Trezit la realitate observa ca nu se departase prea mult de casa. Aceasta constatare il facu sa se bucure. ,,Am nevoie ca pana la Florin sa-mi limpezesc gandurile, fiindca nu vreau sa creada despre mine anumite lucruri. De fapt nici eu nu inteleg ce ar putea crede, dar am totusi nevoie de o minte limpede. Ia sa vedem ce s-a mai intamplat in visul meu. Da, omul acela cu Biblia mi-a revenit de mai multe ori in vis, iar scena despartirii s-a repetat ca si cum ar fi fost aievea. Privirea , strangerea de mana si acea recomandare de a fi atent la siguranta echilibrului pe care pretind ca il am. Aici are dreptate, un om echilibrat nu scapa farfuriile din mana in timp ce le spala. Totusi acest om spunea de un dar special. Interesant ca acest lucru s-a repetat si in vis. Una din doua: ori acest om m-a hipnotizat, ceea ce nu cred fiindca nu arata deloc a sarlatan si am pretentia ca ma pricep catusi de putin la oameni, ori informatia transmisa de el are o asa de mare importanta, ca a patruns in subconstientul meu, iar acolo lucreaza fara ca eu sa ma pot impotrivi. As vrea totusi sa aflu care este acel dar atat de special pe care eu il am. Cu siguranta ca timpul le va rezolva pe toate. Ia sa vedem cum s-a incheiat visul meu. Extraordinar, intalnirea cu acea fata la cofetarie si apoi cu Ana au fost redate pas cu pas, ca aproape nu mai stiu care este versiunea reala si care-i visul. Un singur lucru este diferit, sfarsitul intalnirii cu Ana, acesta este la fel pana in momentul imbratisarii. Apoi un somn adanc m-a cuprins si m-am trezit cu glasul ei in urechi spunand ceva despre un lenes. Da, acum cred ca am inteles intr-o masura destul de mare ca omul este controlat si ca nu poate face doar ce-i trece prin cap. Inteleg si de ce persoana din gara nu a intrat sub rotile trenului, inteleg si de ce am avut acest vis. Trebuia ca in memoria mea sa se intipareasca importanta celor intamplate pe parcursul acestei calatorii. La acest gand Paul avu din nou o tresarire. In cei treizeci de ani ai vietii sale niciodata nu-si pusese astfel de probleme si totusi ele par a fi de mare importanta pentru viata omului.,, Niciodata nu e prea tarziu!” isi spuse el si mari pasul spre magazinul prietenului sau. Cum dadu coltul, ii si vazu vitrinele inca impodobite cu prilejul sarbatorilor de iarna. Pe trotuar prietenul lui tocmai isi lua ramas bun de la un cunoscut. Intorcandu-se si vazandu-l, exclama:
-Ehe! Lume noua. Bine ai venit amice! Vino sa te imbratisez, ca mi-ai lipsit tare mult. Din cativa pasi ajunse langa el. Se imbratisara barbateste, se batura pe umeri apoi Paul ii zise:
-Bine te-am gasit, Florine! Sincer iti spun ca mi-a fost dor de tine, motiv pentru care tu esti prima persoana din afara familiei pe care o vizitez de la intoarcerea mea.
-Sunt tare bucuros sa aud acest lucru din gura ta. Dar ia stai nu cumva ai terminat ratia pe care ti-am dat-o la plecare? La cuvantul ratie in mintea lui Paul incepu sa sune ca un ecou o voce ce repeta mereu: ,,Porcii, porcii, porcii ...”
-Te-am prins cu gogorita, nu mai ai raspuns, hai incearca sa ma contrazici, glumi el. Dar prietenul lui nu dadea semn ca ar vrea sa spuna ceva. Acest lucru il obliga pe Florin sa-l scuture puternic si sa-l intrebe:
-Ce-i cu tine, ma baiatule? Dormi in picioare sau joci teatru cu mine? Revenindu-si, Paul se scuza.
-Iarta-ma, te rog! Nu e nici una, nici alta. Este o poveste mai lunga. Cand ma voi hotari s-o spun cuiva, cu siguranta tu vei fi acela. Acum pentru a-ti dovedi ca am venit din prietenie renunt la ratie, cu toate ca am plecat de acasa si cu acest gand.
-Ei si tu acuma, o iei in serios, am glumit si eu sau poate nu mai stii de gluma. Hai inauntru si-ti fac cinste cu un pachet, daca vrei mai multe le platesti.
-Vorbesc foarte serios, cel putin astazi nu vreau tigari.
-Ti-ai propus sa te lasi, bravo felicitarile mele!
-Nu ai pentru ce ma felicita, fiindca nu mi-am propus acest lucru. Nu ti-am spus ca am plecat spre tine cu doua scopuri? Primul de a te vedea, iar al doilea de a-mi lua ratia. Insa acum pe loc m-am hotarat sa ma limitez doar la primul.
-Daca-i asa, atunci esti invitatul meu la o cafea. Hai in birou. Intrand pe usa Florin se adresa vanzatorului:
-Baiete, daca apare ceva important sunt in birou, altfel nu vreau sa fiu deranjat. Pentru Paul biroul prietenului sau nu era ceva necunoscut, asa ca se instala imediat in fotoliu si astepta ca Florin sa termine cafeaua. In cateva minute stateau fata in fata ca doi vechi si buni prieteni ce se aflau.
-Ei bine, astept; spuse Florin.
-O, da! Ma simt onorat sa pot povesti celui mai apropiat dintre prietenii mei peripetiile prin care am trecut pe parcursul calatoriei.
-Chiar ai avut peripetii, sau exagerezi intentionat?
-Ma stii tu pe mine omul care denatureaza lucrurile?
-Asta cu nici un chip; hai sa auzim atunci.
-Orice lucru se incepe cu inceputul, asa voi face si eu. Stii ce mi se pare extrordinar? Cei care-mi sunt apropiati, parca ar sti cand sosesc eu, ca exact atunci apar inaintea mea.
-Concret!
-La venirea mea tocmai iesisei in fata magazinului.
-Poate fi o coincidenta.
-Cand am ajuns la poarta casei parintesti mama tocmai iesise in curte. Ce zici de asta?
-Coincidenta si nu prea.
-Vezi? Intodeauna mama m-a iubit mai mult decat tata, sau cel putin asta am dedus eu din purtarea ei fata de mine. Tot ea m-a intampinat la intrarea pe poarta. Daca ai fi fost acolo cu siguranta ai fi plans impreuna cu noi.
-Era si normal sa plangeti, dupa cate stiu eu, cam de un an nu v-ati vazut.
-Aproape. La Pasti se implineste anul, si atunci doar cu mama, fiindca a venit sa ne aduca cate ceva. Tata a fost retinut acasa de niste probleme care nu sufereau amanare.
-Acum insa ati avut timp sa recuperati toate pierderile, pacat ca nu a fost si Ana.
-Sa stii ca ai dreptate, deoarece am colindat intreaga saptamana pe la rude si prieteni din copilarie. Peste tot a fost o atmosfera ce a creat buna dispozitie. Dar daca vom ajunge sanatosi pana la vara, am sa-i fac parte si ei de aceeasi bucurie, poate si mai mare.
-Ar fi un gest frumos din partea ta.
-Eu zic ca este mai mult decat un gest, fiindca special am lasat jumatate din concediu ca sa-l petrec la vara impreuna cu ea si cu mama soacra la parintii mei.
-Minunata idee, insa nu ma mira, deoarece vine de la un om pe care-l cunosc de mult, si stiu ca toate lucrurile le face bine gandite. Ca sa-l parafrazez as spune ca ,,echilibrat”.
-Ei acuma si tu, vrei sa ma flatezi, dar se pare ca tocmai acum mi-am cam pierdut din echilibru.
-Parerea mea este ca ti l-ai mentinut, daca ai avut peripetii, asa cum mi-ai spus, iar acum esti intreg si nevatamat in mea.
-Tot ce se poate, daca ai facut vreo criza de absenteism ca adineaori, ai primit cel putin o injuratura zdravana de la vreun sofer. Si multumeste-te ca a fost doar atat.
-De aceasta data esti total pe dinafara, nu este vorba de vre-un accident fizic, ci de unul moral si poate chiar afectiv. Tu stii cat o iubesc pe Ana!
-Da, intre voi este intr-adevar o relatie pe care multi ar dori sa o aiba, dar nu reusesc sa o realizeze. Se vede treaba ca numai cu ajutorul unor sentimente puternice care trebuie sa existe in ambii parteneri, se poate realiza asa ceva. Iar voi le posedati cu prisosinta. Trecerea timpului a demonstrat acest lucru. Au trecut zece ani de cand va cunoasteti?
-Peste doisprezece, iar la toamna devenim decari in casatorie.
-Vezi, tocmai ceea ce spuneam, mai ales in zilele noastre cand nici nu se pune bine in cui rochia de mireasa si se ajunge la divort. Dar spuneai ca s-a intamplat ceva pe fond afectiv, privitor la Ana, daca inteleg bine.
-De intamplat nu s-a intamplat, insa era cat pe ce.
-V-ati certat? Eu stiu ca cearta la voi in casa este un termen necunoscut.
-Ai perfecta dreptate si cred ca acesta este si motivul pentru care eu nu pricep nici in ruptul capului cum ajung unii la divort. Dar sa revenim la subiect. Nu este vorba de nici o cearta, in schimb aseara am avut parte de o experienta unica in viata mea.
-Deci, o peripetie.
-Si inca una cat se poate de reala. Si aici iese in relief subrezenia echilibrului pe care eu pretindeam ca il am.
-Mai, Paule! Am impresia ca nu ne mai intelegem. Am stabilit noi prin tot ceea ce am discutat aici si acum, ca viata ta, mai bine zis a voastra are un echilibru de invidiat? Da sau nu?
-Eu as spune ca aceasta este constatarea ta, pana ieri si a mea. Dar acum nu mai sunt asa de sigur.
-Cu tine se intampla ceva, am observat asta chiar de le sosirea ta aici, dar nu am dat prea mare importanta, vad insa ca situatia devine interesanta.
-Florine, as vrea sa te fac sa intelegi, dar inca nici eu nu pricep mare lucru, deci lasa-ma sa-ti spun ce s-a intamplat aseara si-ai sa vezi ca-mi dai dreptate.
-Gata, promit sa nu te mai intrerup.
-Spuneam ca am fost la un pas de a produce o rana in relatia cu Ana. Salvarea mea a venit de la o alta asa zisa peripetie pe care am avut-o in tren. Stii cat de mult imi place sa admir natura, si crede-ma ca in aceasta perioada e fantastica. Pentru calatoria de ieri imi propusesem sa nu fac altceva decat sa admir si iar sa admir. Ghinionul meu insa a fost ca am nimerit in compartiment cu un grup de persoane care au discutat foarte mult. Discutia lor mi-a distras atentia de la activitatea mea, mai mult decat atat, aproape ca m-au integrat si pe mine in aceasta discutie. De fapt a fost o expunere pe teme din Biblie a unei persoane ce s-a aratat a fi stapana pe aceste subiecte. In expunerea lui provoca si dialogul. Am impresia ca facea acest lucru tocmai ca sa capteze atentia.
-Iarta-ma, am promis ca nu te mai intrerup, dar ma obligi s-o fac. Inteleg ca ai avut ghinionul, dupa cum spui tu, sa calatoresti alaturi de un evanghelist. Pe unii ii agaseaza felul lor de a insista asupra celor scrise in Biblie, dar mie imi plac asemenea oameni si subiectele pe care le dezbat. Nu sunt eu dus prea des la biserica, dar cred in existenta lui Dumnezeu si ma bucur ca El are asemenea sustinatori. Deci consider ca in tren nu ai avut o peripetie ci ti s-a inlocuit un subiect foarte interesant cu un altul de aceeasi valoare sau poate mai mare.
-Florine, ma uimesti. Vorbesti de parca ai fi evanghelistul in persoana.
-Amice, uiti un lucru. Fiind necasatorit am libertate de miscare, vreau sa spun ca pot sa lipsesc mult de acasa. Si pentru a-mi consuma timpul liber am participat si eu la cateva intruniri pe aceasta tema. Si un al doilea lucru, pe la magazin trec tot felul de oameni, deci si asemenea celui cu care ai calatorit ieri. Vezi de unde am ideile? Numai ca pe mine nu prea ma afecteaza, cel putin deocamdata. Acum spune-mi cum te-a salvat discutia cu evanghelistul.
-Totul a inceput de la o intamplare reala. Spunea cineva in tren ca un bun prieten al lor are un copil, care de fapt nu mai este copil, dar le face niste greutati enorme. Legat de aceasta, Evangheluistul a citit un text din Biblie si apoi, pe marginea lui a intrat in mai multe domenii ale vietii
-Acum inteleg de ce nu ai luat tigari.
-O, nu, dar astazi nu am chef.
-Bine, fie cum spui tu, zi mai departe.
-Printre altele acest om a reusit sa aiba si cu mine un dialog, daca pot sa-i spun asa, fiindca eu, ca sa fiu sincer m-am cam pierdut. Ceea ce mi-a spus el mi-a folosit foarte mult aseara la cofetarie in timp ce asteptam sa treaca timpul ca s-o iau pe Ana de la serviciu.
-Ce s-a intamplat la cofetarie?
-Pentru prima data in viata mea am fost acostat de o fata foarte frumosa intr-un mod foarte inteligent si irezistibil in acelasi timp.
-Ma faci sa-mi para rau ca nu am fost eu in locul tau.
-Nu glumi, ca nu-i de gluma. Daca nu era evanghelistul in trenul meu, foarte probabil ca as fi ajuns de dimineata acasa. Asa ca...
-Asa ca ce?
-Am constatat ca fara ajutorul lui, echilibrul meu nu ar fi facut fata. De fapt tot ce a urmat a fost consecinta intalnirii cu acest om.
-Concret.
-Am servit fata cu o cafea si i-am tinut o predica ca si acest om. Apoi i-am platit timpul consumat cu mine, smulgandu-i promisiunea ca se va duce direct acasa.
-Si cum v-ati despartit?
-Ca doi buni prieteni.
-Si aceasta prietenie nu va afecta relatia ta cu Ana?
-Cred ca astazi avem mari probleme in a ne intelege. Despartirea a fost ca intre doi buni prieteni, iar asta nu inseamna ca am legat o prietenie care sa aiba urmari de genul vizetelor reciproce.
-Si altceva. Cum crezi ca ar reactiona Ana daca ar afla de aceasta-Raspunsul vine sub forma de intrebare. Cum crezi tu ca a reactionat?
-Deci i-ai si spus?
-Oare nu era normal ca ea sa fie prima persoana care sa afle acest lucru?
-Da, cred ca da, insa eu neavand experienta in domeniul casatoriei, nu m-am gandit de prima data la acest lucru.
-Si nu consideri ca a cam venit vremea pentru a incepe sa capeti experienta si in acest domeniu? Ca in comert vad ca esti foarte experimentat.
-Vezi tu, amice, fara nici o gluma iti spun. Nu prea am parte de experiente cum ai avut tu aseara. Daca as fi fost in locul tau, as fi prelungit sederea in cofetarie incercand sa incheg o legatura stabila intre noi, mai ales ca spui ca este foarte frumoasa.
-Si destul de inteligenta, pacat de comportamentul pe care il are. Apropo, stii ca i-am spus si eu acelasi lucru?
-Adica?
-Daca nu as fi casatorit as cere-o pe ea. Dar cred ca i-am spus aceasta, nu neaparat intr-un mod logic gandit, ci datorita invalmaselilor de idei din mintea mea.
-Eu cred ca ai gandit logic. Si de ce spun asta? Erai pus intr-o situatie din care se iese in cel putin trei feluri. Primul: respingere totala, al doilea: acceptare totala, al treilea: felul pe care l-ai ales tu si asa mai departe.
-De ce crezi ca modul in care m-am raportat eu la ea, a fost logic si nu spontan?
-Simplu, dupa logica mea. Cafeaua a fost arma ta de baza pentru ca ea sa-ti dea ragaz sa intri in logica, iar pe parcurs totul se lega pana ai ajuns la replica cu casatoria. Aici ai pus degetul pe rana. Hai sa intram un pic in mintea ei. Dupa o jumatate de ceas de stat in frig, parca asa ai spus?
-Mai bine de o jumatate de ora, dupa spusele ei, ca eu nu am observat-o decat atunci cand m-a acostat.
-Ei bine, dupa ce ea a stat atata timp la panda suferind frig si dezamagire la un moment dat sperantele ei par a fi rasplatite. Numai ca se intampla ceva, tu constient sau inconstient ii pui in fata doua situatii: cea reala si rochia de mireasa, la care poate a renuntat sa mai viseze tocmai din cauza situatiei in care se afla.
-Florine, ma uimesti cu filozofia ta, care de fapt are cap si coada.
-Nu este filozofie, ci constatare logica pe baza spuselor tale, fiindca eu nu am fost acolo.
-Tocmai de aceea ma intreb, cum ai reusit sa extragi aceasta concluzie atat de pertinenta?
-Sincer sa fiu, la acest lucru mi-au fost de mare ajutor acele expuneri pe teme biblice si chiar cei care trec din cand in cand pe la magazin.
-In ce fel?
-La una din aceste expuneri vorbitorul spunea ca fiecare din noi are sentimente, nazuinte, impliniri si neimpliniri si cel putin macar un singur lucru pozitiv. Si cea mai interesanta afirmatie pe care a facut-o a fost ca: ,,Oamenilor le place sa afiseze intodeauna partea nagativa, chiar daca aceasta este mai mica decat cea pozitiva.” Si mai spunea ceva acel om: ,,Intodeauna Dumnezeu cauta in noi partea buna si o dezvolta, dar cu o conditie, noi sa acceptam acest lucru.” Iti dai seama amice ca tu ai procedat cu acea fata chiar in modul acesta?
-Acuma da, dar atunci nu rationam asa cu toate ca si evanghelistul din tren a insistat si el pe aceasta latura. Pot sa-ti spun ca intr-adevar intalnirea de astazi a fost ceva special, fiindca m-ai ajutat foarte mult.
-Si eu cred acelasi lucru, mai ales ca astazi am avut ocazia sa discut despre lucruri pe care le tineam in mine.
-Inseamna ca si eu ti-am fost de un oarecare ajutor, ceea ce ma bucura, dar uite ca se intuneca si cred ca este cazul sa te las. Probabil mai ai si alte treburi afara de mine.
Ajuns in strada, Paul se opri cateva clipe incercand sa ia o hotarare in privinta a ceea ce urma sa faca in acea seara. ,,Sa se duca acasa sa vada un film si apoi sa se culce. Sau sa se mai plimbe putin si poate sa bea o bere, ca cea de aseara a ramas neatinsa pe masa. Macar nu i-a dat-o fetei.” Hotarandu-se pentru varianta a doua schimba directia ai porni agale la drum. Se lasase rece dar nu era atat de frig,incat sa trebuiasca a grabi pasii. Ajuns in dreptul chioscului de ziare si reviste intentiona sa salute fata pe care o cunostea de cand a inceput sa lucreze aici, dar ea i-a luat-o inainte;
-Bine ai venit, domnule Paul, sa stii ca ti-am simtit lipsa saptamana aceasta.
-Bine te - am gasit, domnisoara, dar de unde stii ca am fost plecat?
-Mi-a spus domnul Florin cand a venit dupa ,,marfa“. Intr-un fel se plangea ca de data aceasta va trebui s-o exploreze singur. Am un numar nou sosit chiar astazi dupa masa. Nu vrei sa-l vezi?
-Ce numar?
-Ceva special, dar pot sa ti-l arat deocamdata, ca se aude despre o lege noua care va obliga la vanzarea lor numai in tipla. Curiozitatea lui fu starnita si se apropie sa vada despre ce este vorba. In acelasi timp isi aduse aminte ca Florin nu scosese o vorba despre noul numar, dar isi spuse ca datorita subiectului aparte, revista nu a mai avut prioritate. Intre timp fata alese revista, dar ramase cu mana intinsa deoarece Paul devenise absent iar in mintea lui o voce ii repeta mereu: porcii, porcii, po... Ca electrocutat se dadu un pas inapoi si spuse:
-Las-o pe altadata.
Mirata fata intreba:
-Ce s-a intamplat?
-Nu stiu, raspunse el plecand in graba.
-Doamne ajuta-l, spuse fata fara sa vrea si isi vazu in continuare de ale ei. Paul se departa cativa zeci de metri dupa care se opri incercand sa realizeze ce se intampla de fapt. Dupa un moment de gandire isi zise: ,,Intr-adevar cineva sau ceva se opune ca eu sa mai practic acest obicei, foarte bine, economie de bani si de timp.” Cu acest gand se indrepta spre prima berarie din cartier. Ajuns aici, observa ca in ciuda frigului de afara mai toti consumau bere. Se hotari si el pentru una. Merse la bar, o cumpara si cautand o masa libera vazu doi colegi de la fabrica. Se duse la masa lor si le zise bucuros:
-Salut, baieti!
-Sa traiesti, Paule, ia loc si spune-ne cum a fost calatoria?
-Pai cum sa fie, exact ca o deplasare pe timp de iarna. Deoarece colegii lui nu se aflau la prima sticla, unul din ei isi aminti pe loc de o calatorie cu aventuri dintr-o iarna trecuta si incepu sa povesteasca cu mare patos. La inceput Paul il asculta cu atentie insa imediat isi dadu seama ca improvizeaza si isi indrepta gandurile in alta parte. Incepu sa cerceteze localul cu privirea de parca acum i-ar fi pasit pragul pentru prima data. Nu era aici pentru prima data, insa observa niste amanunte pe care pana acum nu le luase in seama: localul era plin de fum, fiecare vorbea cat mai tare pentru a se putea face auzit, daca ascultai cu atentie vedeai ca spuneau vorbe murdare sau fara valoare. Nu fusese el de atatea ori aici? Si intodeauna nu consumase mai mult de doua beri. De ce nu vazuse aceste lucruri?
Intodeauna venise aici cu scopul de a se destinde, cu echilibrul ce-l caracteriza, niciodata nu a sarit peste cal. Consuma una sau cel mult doua beri. Mai discuta una alta, cu un cunoscut sau chiar cu cineva pe care-l cunostea pe loc, apoi pleca acasa si se simtea destins. Cu acelasi gand venise si-n aceasta seara si cand dadu cu ochii de cei doi colegi de munca isi imaginase ca va fi o seara deosebita. Dar nu a fost sa fie asa. Acum, dupa atata timp de cand frecventeaza acest local isi dadu seama ca intre el si bodega de aseara nu este nici o diferenta. Incepu sa se intrebe: ,,Cum poti sa te destinzi intr-un asemenea loc ? Si mai ales, cum a putut sa se pacaleasca singur atata vreme? Dar cel mai important era, cum de nu vazuse pana acum aceste lucruri?” Deodata ii aparu in fata ochilor chipul omului din tren, parca Mihai il chema, da Mihai. Il vede clar, aproape ca ii simte strangerea de mana de la despartire. Iar vocea lui ii suna in minte ca o trompeta, dar nu tipator ci lin: ,,Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, si nu se opreste pe calea celor pacatosi...”. Privind in jurul lui isi zise: ,,Era nevoie sa vin neaparat aici ca sa pot intelege ceea ce dorea sa-mi transmita acest om. Ce loc caraghios!” Nu-si termina bine gandul, ca se si ridica si fara a-si, mai lua ramas bun de la colegi, parasi localul. Ajuns in strada isi dadu seama de acest lucru si mai observa ceva, sticla de bere a ramas iarasi neatinsa. ,,Atata paguba, isi zise, ba nici macar paguba nu e ca o vor bea baietii, cu siguranta. Oare au observat plecarea mea? Sau nici macar nu-si mai amintesc ca am fost la masa lor? Acum nu mai are nici o importanta, hai acasa, baiatule, ca ai hoinarit de ajuns astazi.” Pleca hotarat spre casa, dar nu merse mai mult de cinzeci de metri, ca se simti tras de maneca. Se intoarse instantaneu si mare ii fu mirarea vazand un chip cunoscut.
-Ce faci, domnisoara? Acum ma opresti pe strada?
-Te rog sa nu te superi, nu este deloc ceea ce pare la prima vedere. Am meditat mult la cele ce mi-ai spus aseara. Acum te-am tras de maneca cu doua scopuri; primul este de a-ti inapoia banii, iar al doilea este ca am mare nevoie de ajutorul tau.
Pentru primul scop este de ajuns intalnirea de aici, uite banii si-ti multumesc ca ai fost un domn cu mine. Fara ca Paul sa aiba timp sa se impotriveasca, fata ii si puse in mana bancnota de cinzeci de mii, spunandu-i:
-Nu este cea de aseara, pe aceea am cheltuit-o, dar astazi m-am imprumutat la cineva si vreau s-o iei impreuna cu multumirile mele.
-Aseara te-am uimit eu, acum, sincer iti spun tu esti cea care m-ai facut praf.
-Nu vreau sa te fac praf, intentia mea este de a te ruga sa ma ajuti, stiu ca poti, de aceea cu insistenta te rog, vreau sa stam de vorba intr-un loc linistit.
-Eram ferm hotarat sa ma duc direct acasa, dar se vede treaba ca astazi hotararile mele nu au nici o valoare. Deci nu am incotro, trebuie sa accept.
-De ce spui ca hotararile tale nu au valoare astazi? Eu am venit la tine plina de speranta.
-Nu este vorba de hotararile care te privesc pe tine, ci despre cele care ma privesc pe mine. Dar mai bine hai sa mergem intr-un loc linistit, asa cum ai spus. Ce-ai zice de cofetaria de aseara?
-Mie imi convine, dar nu as vrea sa-ti fac tie rau.
-Adica?
-Este aproape de locuinta ta si am putea fi vazuti de cineva care ar da o intrepretare gresita intalnirii noastre.
-De unde stii tu unde locuiesc eu?
-Va trebui sa ma asculti cu atentie,pentru ca la prima vedere pare un abuz. Oricum abuz, neabuz, te rog sa ma ierti ca te-am urmarit. Hai totusi sa stabilim unde putem sta un timp pentru a lamuri lucrurile.
-Sotia mea stie deja despre tine, deci mergem la cofetarie. Peste zece minute stateau fata in fata la aceeasi masa ca seara trecuta. Paul scoase bancnota pe care i-o daduse fata si-i spuse:
-In timp ce eu am sa aduc doua cafele, tu pui aceasta bancnota inapoi de unde ai scos-o. Fara nici un fel de protest, aceasta este conditia pentru a continua discutia noastra.
-Nu vrei sa-mi dai nici o sansa de reabilitare?
-Ba din contra, sansa incepe cu pastrarea banilor.
-Bine, sa nu mai pierdem timp. In doua minute Paul se intoarse cu cafelele si zise:
-Ei bine, te ascult.
-In zilele noastre totul se priveste superficial motiv pentru care lumea arata asa cum arata. Si eu daca sunt privita in acest fel, pot fi considerata fara personalitate. Am crezut ca si tu ai despre mine aceeasi parere, asta pana ce am meditat mai profund la cele ce mi-ai spus.
-Fii mai explicita, te rog.
-Am stat destul timp impreuna, dar nici unul nu stie cum il cheama pe celalalt. Aseara interesul meu nu era sa-ti stiu numele si deci nu te-am intrebat. Insa dezinteresul tau fata de numele meu m-a facut la inceput sa cred ca in ochii tai sunt un nimeni. Dar mi-am dat seama ca gresesc cand am vazut ca prin cele ce mi-ai spus aseara, pe drumul meu intunecat s-a aprins o lumina a sperantei.
-Nici nu stii cat ma bucur ca am putut sa-ti fiu de folos.
-Acum intelegi de ce te-am urmarit? Voiam sa stiu unde locuiesti ca sa mai pot incerca o intalnire. Te rog iarta-ma pentru indrazneala.
-Faptul ca ne aflam impreuna dovedeste ca te-am iertat.
-Sa stii ca in realitate nu sunt ceea ce se vede la suprafata. Aici am ajuns datorita problemelor si apoi anturajului in care am fost angrenata. In realitate sunt o fata de douazeci si doi de ani, ma cheama Mihaela.
-Iar pe mine Paul.
-Frumos nume si pe deasupra a fost purtat de un mare sfant. Dar sa revenim, am diploma de bacalaureat si doi ani la drept. Aveam niste visuri marete insa au fost ingropate mai intai de lipsurile materiale, iar mai pe urma de anturaj. Eu nu sunt bucuresteanca, am venit in Bucuresti pentru facultate. De doi ani viata mea a devenit un dezastru, nu mai stiu nimic de ai mei si nici ei de mine. M-am dat pur si simplu la fund, fiindca nu am avut curajul sa le spun ca am intrerupt facultatea. Imi era din ce in ce mai greu sa platesc taxele. O asa zisa prietena m-a introdus intr-un cerc nenorocit sub pretextul ca voi avea destui bani ca sa-mi platesc taxele, iar pe deasupra sa traiesc in lux. Experienta a fost groaznica, imi dadeau bani numai ca sa supravietuiesc, in schimb ma exploatau la maxim. Zile intregi nu ma lasau la cursuri si incet, dar sigur, pe la mijlocul anului trei a trebuit sa renunt la studii. Am parasit cercul incercand sa ma reabilitez cautand un loc de munca, dar nu am gasit nimic care sa-mi fie de ajutor pentru a putea relua cursurile. Atunci m-am hotarat sa lucrez pe cont propiu, dar nici asa nu a mers. Nu reusesc decat sa platesc chiria si sa traiesc de la o zi la alta. Se vede treaba ca nu sunt facuta pentru asa ceva.
-Cu siguranta ca nu.
-Incepand de aseara am inceput sa ma gandesc din nou sa lupt pentru o viata adevarata. Vreau sa-ti mai spun un lucru. M-a durut mult ce crezi despre mine in privinta casatoriei, spun ca m-a durut, deoarece prin acea afirmatie m-ai si provocat in acelasi timp. Stii ce mi-a venit in minte prima data?
-Daca-mi spui, am sa stiu.
-Tu mi-ai rascolit trecutul, de la tine voi cere ajutorul.
-In ce consta acest ajutor?
-Un loc de munca corespunzator si o camera cu chirie ieftina ca sa pot reincepe studiile.
-Mihaela, povestea ta m-a miscat tare mult si cred ca merita sa fii ajutata. Nu vreau sa-ti dau sperante desarte, dar iti promit ca ma voi gandi foarte serios la acest lucru. Asteapta cateva zile. Uite ce-ti propun, ne vedem in acest loc sambata seara la ora sase. Iti promit sa fiu punctual si ca ma voi lupta sa-ti aduc vesti bune. Pana in acea clipa Mihaela nu a aratat nici un fel de slabiciune, dar la auzul acestei promisiuni deodata au podidit-o lacrimile si sarind in picioare se agata de gatul lui Paul sarutandu-l pe amandoi obrajii. Facu acest gest cu atat entuziasm, ca era cat pe ce sa rastoarne masa.
-Ei, mai lasa din bucurie si pentru momentul adevarului, n-o consuma toata acum.
-Daca ai sti cat de fericita m-ai facut. Am exact aceleasi sentimente ca in ziua admiterii la facultate.
-Gata, a venit vremea despartirii. Ne vedem tot aici sambata, la sase seara. Peste o jumatate de ora Paul mergea cu Ana la brat spre casa. In acea noapte aproape ca nu au dormit. Insa a meritat efortul.





*Capitolul 4*
*Salvatorul*

Nici o adiere de vant. Ca niste roiuri de fluturi si intr-o uniformitate matematica, fulgii mari coborau lin, asezandu-se pe pamant cu atata gingasie, de parca ar fi fost o plapuma asezata de mana unei mame peste copilul ei. Undeva sus erau norii, dar nu se vedeau. Tot ce se putea vedea era aceasta masa compacta de fluturi albi in continua miscare. Rezemat cu coatele de pervazul ferestrei, Paul, privea aceasta atmosfera de basm mai bine de o jumatate de ceas. Incerca din cand in cand sa priveasca in lungul strazii, dar nu putea vedea prea departe. Putinii trecatori erau inveliti in intregime de aceasta masa alba, contopindu-se cu natura. Mai rar aparea cineva protejat de o umbrela, dar nu facea decat sa strice peisajul, formand o gaura neagra in locul in care se afla. Din fericire pentru Paul aceste pete negre dispareau imediat in imensitatea albului miscator. Da, se bucura cu adevarat de aceasta dimineata si pentru aceasta ii era dator Anei, fiindca ea il sculase spunandu-i cu vocea gingasa si domoala ce o caracteriza:
-Dragul meu, stiu ca somnul este dulce dimineata, dar daca nu faci un minim de efort sa te deplasezi pana la fereastra, nu stiu cand vei mai avea ocazia de o asemenea desfatare.
-Ce este, draga?
-Hai, du-te la geam si vei vedea ca merita sa te ridici din pat. Eu prin natura obligatiei de gospodina, am sa intru in contact direct cu aceasta frumusete, fiindca trebuie sa fac aprovizionarea. Ajuns la fereastra Paul exclama:
-Ce minunatie! Intr-adevar merita sa-ti multumesc ca nu m-ai lasat sa dorm. Dar Ana nu-l mai auzi deoarece iesise deja.
Prins in aceasta activitate, nici nu-si dadu seama ce repede trece timpul, simti doar la un momentdat o mana pe umar si intorcandu-se, o vazu pe Ana.
-Ce faci draga, nu mai pleci?
-Ia pune mana pe mana mea si atinge-mi obrajii, ca sa te lamuresti ca m-am intors de la piata. Iar daca vrei sa te convingi cu adevarat, hai in bucatarie si-ai sa vezi sacosele pline.
-Iarta-ma, nici nu mi-am dat seama ce repede a trecut timpul.
-Multe nu bagam noi in seama si prin aceasta trecem foarte des pe langa sanse ce poate nu ni se mai ofera niciodata.
-Ce vrei sa spui cu asta?
-Faceam doar o comparatie, fiindca la intrarea pe poarta ti-am facut cu mana. Am stat mai mult de un minut si m-am uitat la tine cum aproape ca voiai sa iesi prin geam, dar nu pentru a ma intampina. Stii la ce m-am gandit?
-La ce?
-Ce s-ar fi intamplat, daca cu ani in urma cand seful sectiei m-a adus la bancul tau de lucru, ai fi fost la fel de absent?
-Simplu, in aceasta dimineata as fi pierdut o mare ocazie de a admira frumusetea iernii. Si aceasta deoarece nu ai fi fost tu sa ma trezesti ca sa pot face acest lucru.
-Numai atat?
-Ei, am glumit si eu, draga. Dar daca vrei un raspuns serios, ei bine, s-ar fi intamplat un dezastru, si stii de ce?
-Am pretentia ca stiu, noi doi ne completam perfect, iar lipsa unuia dintre noi ar fi produs intr-adevar dezastru in casniciile pe care le-am fi avut sub alte forme.
-Cum sa nu ma bucur eu, ca te am langa mine, cand noi ne potrivim chiar si in gandire?
-Da, ai dreptate. Putine cupluri se pot lauda cu asa ceva. Hai sa facem o proba sa vedem daca este asa, de acord?
-Subscriu.
-La ce crezi ca ma gandesc eu in momentul de fata?
-Cred ca este vorba de un ajutor la bucatarie.
-Foarte bine! Dar acesta este numai jumatate de gand, fiindca mai intai va trebui sa te speli si sa te imbraci. Doar nu vrei sa vii la bucatarie in pijamale!
-Perfect, in zece minute sunt gata de actiune. Peste trei ore totul era gata, de fapt stateau la masa impreuna cu coana Anica si se infruptau din rezultatul muncii lor. Mama soacra manca incet si din cand in cand ramanea pe ganduri.
-Ce ai, mama? intreba Ana. Nu te simti prea bine?
-O, nu dimpotriva, dar ma uit la voi si ma bucur ca singuratatea mea imi este compensata de prezenta voastra.
-Ne flatezi mama soacra, eu cred ca orice familie cu bun simt ar proceda la fel. De fapt un comportament civilizat creeaza armonie si asta in beneficiul tuturor celor ce locuiesc impreuna.
-Ai perfecta dreptate, dar din nefericire in zilele noastre tot mai putini oameni inteleg lucrul acesta. De aceea ma bucur eu, fiindca, voi, copii ati inteles acest lucru si faceti tot ce va sta in putinta ca sa semanati armonie in jurul vostru.
-Asa se vede din exterior? intreba Ana, mie nu mi se pare ca as face un efort deosebit. Eu pur si simplu actionez in modul in care cred ca trebuie.
-Vad ca sunteti amandoi, hai sa-i spunem, impotriva mea. Dar v-as intreba eu, ceilalti oameni, si sunt asa de multi, nu cred oare ca actioneaza in modul in care trebuie, atunci de ce sunt din ce in ce mai multe familii care se destrama?
-Se pare ca ai dreptate, mama soacra, dar totusi nu sunt de acord cu ridicatul in slavi.
-Dar eu nu vreau sa ridic pe nimeni in slavi, pur si simplu ma bucuram de constatarea mea, iar voi m-ati intrebat si eu v-am impartasit bucuria mea. Dar stiti ceva, nu vreau sa facem pe aceasta tema o filozofie. Asa ca eu va zic, sa va fie de bine, iar bucataria lasati-o in seama mea. Voi mergeti de va odihniti, fiindca Ana mai are un pic si va trebui sa mearga la serviciu, iar tu, baiatule, mai ai cateva zile si gata cu jumatate de concediu.
-A trecut intr-adevar repede, dar sa stii ca-mi este dor de zarva unei zile petrecute in fabrica. Cu odihna ai dreptate, deci noi iti spunem sarut mana pentru masa si ne retragem.
-Eu ar trebui sa fiu cea care multumeste, fiindca voi ati fost bucatarii.
-Asta asa este, totusi dumneata esti cea mai in varsta si deci se cade sa primesti multumirile.
-Dupa cate vad eu iar incepem cu filozofiile. Gata, afara repede!.
Timpul de odihna a trecut repede si Ana a trebuit sa plece la serviciu. Ramas singur, Paul a inceput sa-si scormoneasca mintea in ce fel va trebui sa actioneze in privinta Mihaelei. Sambata se apropia, iar el ar fi dorit sa se duca la intalnire cu o veste pozitiva. Cand i-a povestit Anei intreaga poveste, ea a fost foarte miscata.
S-a oferit pe loc sa incerce sa-i caute ceva la fabrica, insa i-a pierit entuziasmul cand au luat lucrurile cu de-amanuntul. Pentru a putea merge la cursuri, fata ar fi trebuit sa lucreze numai schimbul doi si fara meserie la baza, cine mai face astazi concesii din acestea. Cat despre locuinta, parerea Anei era ca ar fi bine s-o ia la ei, insa el s-a opus acestei idei, cel putin deocamdata. Considera ca este normal ca inaintea acestui pas sotia lui si cu Mihaela vor trebui sa se cunoasca foarte bine. Ajunsi in impas, au hotarat sa incerce el rezolvarea acestei probleme, de fapt lui i se ceruse acest lucru. Acum se chinuia si nu stia incotro sa porneasca. Aceeasi zbatere a avut-o si-n zilele urmatoare, abia sambata dimineata cand s-a trezit din somn ideea i-a venit fara nici un fel de efort. Ar fi vrut sa-si trezeasca sotia si sa-i spuna, dar s-a gandit ca se culcase tarziu. A asteptat rabdator iar cand a vazut ca se misca a si zis:
-Problema este pe jumatate rezolvata.
-Care problema? intreba ea somnoroasa.
-Cum care problema? Cea despre care am vorbit o jumatate de noapte.
-Stiu draga, dar cand ai inceput sa-mi spui, eu inca dormeam, abia acum realizez despre ce este vorba. Dar ce ai facut, nu ai dormit toata noaptea, de ai reusit pana la urma?
-Nici vorba, ideea mi-a venit pur si simplu cand m-am trezit. Nu este Florin cel mai bun prieten al meu?
-Da, si ce-i cu asta?
-Nu are el atatia cunoscuti prin angrouri, si nu are el o casa destul de mare in care locuieste doar el cu parintii lui?
-Da acum inteleg. Cum de nu ne-a venit ideea pana acum?
-Uite ca nu ne-a venit, dar acum nu mai are nici o importanta acest lucru. Ce este cu adevarat important, e ca pana diseara la ora sase va trebui sa-l lamuresc pe Florin sa intre in aceasta afacere.
Nici nu plecase bine Ana la munca ca si alerga la prietenul lui.
-Salut, amice! ii striga din usa. Astazi am venit cu interes, vreau sa stii de la inceput acest lucru.
-Foarte bine, hai in birou si sa auzim care-i interesul. Dupa ce se facu comod, Paul incepu:
-Vreau sa-ti spun ca-mi pare rau ca nu am mai trecut zilele astea pe la tine.
-Ma bucur sa aud asta, fiindca ma intrebam ce s-o fi intamplat cu tine de te-ai dat la fund.
-Poate vei rade, de ce-am sa-ti spun, dar stii ca aceste zile am meditat.
-Nu este nimic de ras in asta, dar daca nu sunt indiscret, la ce ai meditat atata timp?
-De fapt a fost mai mult o zbatere decat o meditatie. Si spun asta deoarece in urma unei meditatii apare intodeauna o concluzie. Eu nu am aceasta concluzie si de aceea am venit la tine.
-Perfect, vom afla impreuna care este concluzia, dar pentru aceasta este necesar sa aflu si eu subiectul meditatiei tale.
-De fapt acest subiect se compune din doua probleme foarte serioase a caror rezolvare depinde in foarte mare masura de tine.
-Dragul meu, noi ne cunoastem de mult timp si niciodata pana in prezent nu m-ai pus fata in fata cu asemenea situatie, de aceea cred ca intr-adevar vizita ta are un scop foarte serios. Propun deci sa trecem la ,,concret”.
-Mai tii minte despre ce am discutat data trecuta?
-Cred ca da. Ia sa vedem, mi-ai povestit asa-zisele tale peripetii care au avut si doua personaje principale: unul in tren, parca spuneai ca Mihai il cheama, gresesc?
-Nu, ai reprodus corect.
-Si un alt personaj aici la cofetarie, o fetita care acosteaza barbatii.
-Mihaela.
-Imi pare rau, dar atunci nu mi-ai spus numele.
-Fiindca nu-l stiam, l-am aflat ulterior.
-Perfect, dovezi noi la dosar. Dar cum i-ai aflat numele, ai angajat cumva vreun detectiv particular?
-Nici vorba de asa ceva, ea m-a cautat, iar in seara asta la sase avem intalnire. Si ca sa-ti alung orice fel de banuiala afla, ca Ana are cunostinta de aceasta intalnire.
-Asta chiar ca e ceva la care nu m-as fi asteptat.
-Bun, hai sa-ti spun cele doua probleme la care cred ca poti sa-mi dai o mana de ajutor. Prima este in legatura cu primul personaj.
-Evanghelistul Mihai?
-Da. Intalnirea cu el m-a rascolit intr-un mod pozitiv. Si la aceasta problema pot spune ca intr-adevar am meditat mult. Fara ca eu sa-ti fi cerut, mi-ai vorbit despre asemenea oameni si mi-ai spus ca ai si niste adrese.
-Vrei sa mergi la ei in vizita.
-Sincer, da. De aceea am nevoie de o adresa precisa, fiindca am si eu idee pe unde se afla cateva din aceste locuri de intalnire, dar vreau sa merg la sigur.
-Foarte simplu pentru mine, am sa-ti dau tot ce am notat in agenda, dar ia spune-mi cu Ana te-ai sfatuit in aceasta chestiune?
-Sincer sa fiu nu, deoarece consider ca aceasta este ceva personal, motiv pentru care doresc sa fac acest test doar cu persoana mea, iar atunci cand voi fi sigur de anumite lucruri, cu siguranta le voi impartasi si ei.
-Si cum, maine vrei sa pleci de acasa fara sa le spui unde?
-M-ai inteles gresit, am de gand sa le spun la amandoua, dar nu am de gand sa le cer sa ma insoteasca.
-Am inteles ideea, uite adresele, alege ce-ti convine. Si care este a doua problema?
-Este in legatura cu al doilea personaj.
-Mihaela!
-Despre ea este vorba. M-a cautat, mi-a povestit viata ei si mi-a cerut ajutorul.
-Si vrei sa te sfatuiesti cu mine in aceasta privinta.
-Intai m-am sfatuit cu sotia mea, dar nu am gasit nici o rezolvare.
-In ce privinta trebuie sa gasesti aceasta rezolvare?
-Fata nu este ceea ce pare la prima vedere. A ajuns aici impinsa de necazuri si luata de val. Are insa dorinta de a se reabilita, numai ca totul ii iese pe dos.
-Asta e clar, chiar si intalnirea cu tine a iesit altfel de cum se astepta.
-Da, dar tocmai aceasta intalnire a facut-o sa ia hotararea definitiva. Dar mai bine sa-ti povestesc viata ei asa cum mi-a relatat-o ea. Nu este bucuresteanca...
Pe masura ce inainta cu povestitul, Paul observa ca amicul lui devine din ce in ce mai miscat, la urma il intreba:
-Ce zici, merita ajutata?
-Da, sigur da. dar despre ce ajutor este nevoie, ca asta nu mi-ai spus?
-E simplu pentru cine poate, dar foarte complicat pentru ea.
-Mai concret.
-In primul rand un loc de munca care sa-i permita sa studieze si platit in asa fel incat sa-si poata achita taxele, iar in al doilea rand inchirierea unei camere care sa solicite cat mai putin efort financiar.
-Si la ce te-ai gandit?
-Ana propunea s-o luam la noi, dar eu m-am opus pana ce nu se vor cunoaste foarte bine.
-Sunt de aceeasi parere, fiindca ar fi pacat ca din dorinta de a face bine sa apara unele neplaceri intre voi. Dar nu mi-ai spus la ce v-ati gandit totusi.
-Ne-am gandit ca tu cunosti o multime de oameni de afaceri pe la angrourile de unde te aprovizionezi, asta pentru angajare. Iar ca locuinta, la voi este suficient spatiu si pentru ea. Asta o perioada, pana ce Ana va hotari s-o luam la noi.
-Trebuie sa recunosc ca este un plan exceptional, dar mai este ceva de pus la punct.
-Ce anume?
-Este necesar sa stau si eu de vorba cu ea, ca altfel repetam povestea lui Caragiale cu interventia pentru elevul Popescu.
In acea seara Ana a avut surpriza sa fie intampinata la poarta fabricii de trei persoane.



In linistea salii se auzea un freamat usor, ca bazaitul unui roi de albine, undeva departe. Oamenii care veneau in grupuri sau unul cate unul erau salutati la intrare, de un barbat prezentabil si ingrijit imbracat, cu o strangere de mana si un zambet prietenos. Dupa salut si un scurt schimb de amabilitati, luau loc in sala. Se parea ca fiecare isi are locul lui deoarece de la intrare se indreptau intr-o directie precisa fara nici un pic de sovaire. La acea ora sala parea inca goala cu toate ca oamenii soseau neincetat. Cu siguranta ca aceasta se intampla datorita numarului mare de locuri. Bancile de lemn lustruit si lacuit, erau asezate pe sase randuri, iar pe fiecare banca puteau sa se aseze cel putin sase persoane. Nu toti cei care veneau preferau sala, o mare parte din ei, dupa salutul de la intrare, patrundeau pe o usa laterala si urcau la balcon. Acesta acoperea un sfert din sala, apoi se intindea pe ambele parti pana la locul ce despartea auditoriul de vorbitori. Prin geamurile spatioase patrundea atat de multa lumina, incat nu era nevoie sa se foloseasca becurile decat in zona acoperita de balcon. Perdele simple de un alb imaculat acopereau geamurile. Albul lor aproape ca se contopea cu cel al peretilor. O constructie simpla, dar care iti crea o stare de confort exceptionala. Doar in partea din fata mobilierul era ceva mai aglomerat. Langa peretele pe care se afla o cruce uriasa din lemn, Se inalta un podium pe o suprafata de mai bine de treizeci de metri patrati. Pe partea din fata era asezat un mobilier special, iar in spatele lui stateau randuite frumos peste patruzeci de scaune. Pe partea dreapta, de asemenea, intr-o ordine desavarsita, asteptau o multime de instrumente muzicale. Parchetul de sub picoare avea o stralucire aparte, de nici nu ziceai ca s-a calcat pe el. Aceasta minunatie ii atrasese atat de mult atentia lui Paul, incat avea impresia ca se afla singur in sala imensa. Insa o voce soptita venita din stanga lui il trezi la realitate.
-Pot sa ma asez langa dumneavoastra?
-Da, poftiti, ingaima el. Cel care il oprise din cercetarea salii, era un barbat la vreo patruzeci de ani, cu o privire blajina si vorba domoala. Acelasi glas i se adresa din nou:
-Numele meu este Alexandru, daca nu va suparati puteti sa-mi spuneti cum sa ma adresez catre dumnevoastra?
-Nu este nici o suparare, Paul este numele meu, mi se mai zice si Paulica, dar de catre cei mai apropiati ca de exemplu parintii.
-Probabil si fratii,surorile.
-Din nefericire nu exista.
-Poate pe viitor, mai stii!
-Ma faceti sa rad, parintii mei sunt la varsta cand acest ciclu al vietii este epuizat.
-Intr-un fel aveti dreptate. Mi-ar face placere sa va fiu dintre cei mai apropiati, insa deocamdata am sa va spun asa cum va spun toti, Paul. In acest timp un grup masiv de tineri, baieti si fete, au inceput sa ocupe in liniste locurile de pe podium, iar pe partea dreapta un grup de barbati inainta spre instrumente.
-Corul si orchestra, ii sopti Alexandru. Cateva momente in sala se mai auzi un freamat usor, apoi pe partea stanga a peretelui din fata aparu un dreptunghi luminos. In acea clipa in sala se facu o liniste desavarsita. Apoi, in interiorul dreptunghiului se afisa un cantec. Acesta a fost momentul in care orchestra, cor si sala au izbucnit:
-In aceasta ora Doamne Te rugam - Sa iei parte tu cu noi. Se crease o atmosfera atat de inaltatoare, incat Paul simti un fior prin tot corpul. In acel moment nimic din lumea aceasta nu mai conta pentru el, ar fi vrut sa ramana in aceasta stare de fericire toata viata. Era atat de entuziasmat incat nici nu observa cand s-a terminat cantecul, iar un barbat cu parul carunt a urcat pe podium si a inceput sa se roage:
-Tata, Bun si Minunat! Te rugam sa ne ingadui sa ne prezentam in fata Ta cu multumirile noastre pertru tot ce Tu ne-ai daruit in perioada in care nu am fost aici in casa Ta. Cu toate ca noi nu meritam nici un fel de binecuvantare, Tu, Parinte, ne coplesesti cu ele. Noi ne cunoastem ticalosia, dar Iti multumim ca Fiul Tau a urcat calvarul in locul nostru. La aceste cuvinte entuziasmul lui Paul scazu brusc. Ticalosie, da ticalosie. Incepu sa repete mecanic in minte acest cuvant. Conform obisnuintei sale ar fi trebuit ca el sa-si piarda intelesul. Dar de aceasta data nu s-a mai intamplat asa. Cu cat il repeta mai mult, cu atat avea mai multa claritate. Da, acum intelegea rugaciunea barbatului cu parul carunt. Nu era deloc o fatarnicie ceea ce spunea, dimpotriva recunostea slabiciunea umana in raport cu maretia creatorului. Acum intelegea ca si el face parte din randul ticalosilor, deoarece a fi ticalos nu inseamna sa fii neaparat un criminal sau un hot. Mult mai mare este ticalosia de a-L tine pe Dumnezeu departe de tine pretinzand ca esti cu El. Acum intelegea atmosfera mareata din timpul cantarii si schimbarea brusca odata cu inceputul rugaciunii. Sub aceasta stare murmura:
-Doamne, ce rau imi pare pentru cei treizeci de ani ratati. Ai mila de mine! Alexandru auzi murmurul si incepu sa se roage in sinea lui pentru acest om care se caia atat de sincer. Cel din fata incheie rugaciunea si cobori. In locul lui veni un alt barbat si in timp ce se pregatea sa ia cuvantul, Alexandru ii sopti lui Paul:
-Este pastorul asistent, responsabil cu inchinarea. In acel moment se auzi in difuzoare:
-Iubiti frati in Domnul Isus, dragi surori, stimati prieteni ai Cuvantului lui Dumnezeu, va spunem bun venit cu noi la inchinare si vrem sa va dam o veste importanta. In aceasta dimineata avem in mijlocul nostru pe cea mai de vaza persoana care a existat si va exista vreodata. Prin cantarea noastra de inceput L-am rugat sa vina in mijlocul nostru, iar El nu a intarziat sa-si arate prezenta. Insasi maretia atmosferei din timpul cantarii ne-a demonstrat acest lucru, mai apoi starea pe care cu totii am avut-o in timp ce fratele nostru se ruga aduce marturie ca Tatal ceresc si-a facut prezenta in mijlocul nostru.
-Si eu care crezusem ca numai cu mine are loc asemenea manifestare, isi spuse Paul in sinea lui
-Fiindca suntem in prezenta Lui ne vom ridica si vom deschide bibliile la Psalmul 1. In aceasta dimineata acest Psalm ne va fi ghid pentru timpul de rugaciune. Alexandru deschise Biblia la locul indicat si o trecu in fata lui Paul in asa fel incat sa poata urmari amandoi. Pastorul asistent incepu sa citeasca:
-Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, si nu se opreste pe calea celor pacatosi, lent disparea impreuna cu sala bisericii, fiind inlocuita de chipul evanghelistului Mihai in interiorul compartimentului de tren. Aceleasi cuvinte rasunau in urechile lui Paul numai ca in fata lui aparea cand pastorul asistent, cand evanghelistul. Ceva nu intelegea, aproape ca i s-a facut frica si daca nu ar fi fost langa el Alexandru cu siguranta ar fi parasit sala. Dar in clipa urmatoare a inteles chiar si prezenta acestui om langa el. Ar fi vrut sa fuga de mustrare, dar tocmai prezenta lui Alexandru il tinea pe loc. ...Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la peire. Cu aceste cuvinte se incheie citirea Bibliei, iar sala aproba cu Amin. Timpul de rugaciune a fost pentru Paul ceva extraordinar. Urmarea cu atentie pe fiecare persoana care se ruga si simtea ca fiecare din cuvintele lor de fapt ar trebui sa fie si cuvintele lui.
-Ce bine ca nu am parasit sala, spuse el aproape cu glas tare.
-Ai spus ceva? intreba vecinul de banca.
-O, nu nimic, raspunse el si isi zise, trebuie sa fiu mai atent. Timpul de rugaciune fu urmat de unul de lauda. In acest timp oameni din biserica ieseau in fata, recitau o poezie, cantau un cantec sau citeau pur si simplu cateva cuvinte din Biblie. Acest lucru i s-a parut erxtraordinar. Sa-L lauzi pe Dumnezeu este cel mai frumos lucru. El pe cine laudase pana acum? Se simtea mic in raport cu acesti oameni. Ii era rusine de egoismul lui, isi aminti conversatia din tren cu Nicu. Doamne, cat incercase sa-si scoata in evidenta viata lui echilibrata, murmura din nou: ,,Doamne iarta-ma si pentru acest lucru, pare o nimica toata, dar acum imi dau seama, toata lauda ti se cuvine doar tie iar eu Te-am furat.” In clipele urmatoare capata o liniste interioara greu de explicat, se bucura ca un copil pentru toti cei ce treceau prin fata recitand sau cantand. Ar fi vrut sa se ridice in picioare si sa-si marturiseasca bucuria,dar nu a avut curajul. Nu l-a avuit nici macar atunci cand conducatorul acestui program s-a ridicat si a zis:
-Toti cei pe care i-ati ascultat ne-au trimis biletele in care si-au exprimat dorinta de a-L lauda pe Dumnezeu. Daca este cineva care a venit mai tarziu sau nu a avut curaj sa ne spuna dorinta de a-L slavi pe Domnul in mijlocul bisericii inca mai suntem aici, iar timpul nu conteaza. Indrazniti, fratilor, pentru ca de fapt acum si aici noi facem o repetitie la ceea ce vom face o vesnicie in cer. Facu o scurta pauza pentru a da ragaz eventualilor doritori sa-si anunte participarea, examinand in acest timp cu privirile fiecare sector al salii, apoi relua:
-Daca nimeni nu mai are curajul atunci vom incheia aici partea de lauda din programul de azi. Vom mai canta o cantare impreuna cu corul si orchestra apoi vom trece la partea de vestire a Cuvantului lui Dumnezeu care astazi va fi rostit de catre un frate musafir care a mai fost de cateva ori in mijlocul nostru. Este vorba de fratele Mihai Ianculescu. In acel moment din primul rand se ridica, intorcandu-se cu fata spre biserica, un tanar salutand respectuos. Era Mihai Evanghelistul. Sala, pana atunci linistita, izbucni dintr-o data cu un ,,Slavit sa fie Domnul.” Acesta era un semn ca fratele Mihai este o persoana agreata si chiar dorita in aceasta biserica. Pe Paul il cuprinse dintr-o data un fior puternic, bucurandu-se atat de mult de parca Mihai ar fi fost cel mai bun prieten al lui sau chiar o ruda foarte apropiata. Conducatorul programului continua:
-Daca fratele Mihai tot este ridicat in picioare, va invit sa-i urmam exemplul. Prin aceasta vom da cinste cuvantului lui Dumnezeu pe care il vom citi in continuare si pe marginea caruia fratele nostru isi va face expunerea de astazi. Va rog sa deschideti Bibliile la Sfanta Evanghelie dupa Luca si vom citi de la capitolul 15, versetele de la 11 la 23. Aproximativ o jumatate de minut in sala se auzi un amestec de fosnet si soapte apoi se facu liniste. De la microfon se auzi:
La aceste cuvinte Paul avu o usoara tresarire: ,,Eu am mai auzit despre asta. Unde? Da, da! In tren, din acelasi loc a citit si evanghelistul. Sa fie oare o coincidenta sau este un mesaj special pentru mine? Prea se potrivesc toate. Cred ca este bine sa fiu atent si daca este un mesaj, cu siguranta il voi depista.” In timp ce el isi framanta gandurile, citirea paragrafului din Biblie ajunsese la sfarsit. In difuzoarele asezate de o parte si de alta a salii se mai auzi:
Inchizand Biblia cititorul spuse:
-Pana aici cuvantul Domnului citit astazi, va rog sa ocupati locurile. Vom mai canta o cantare comuna si in acest timp il invitam pe fratela nostru la amvon, rugandu-l sa nu ne ascunda nimic din ceea ce ii va descoperi Duhul Domnului. Amin, fratilor?
-Amin! raspunse intreaga suflare din sala. Apoi la afisarea textului au inceput cu totii sa cante: ,,O, Doamne Mare, cand privesc eu lumea - Ce ai creat-o prin al Tau Cuvant - Si fiintele ce-mpodobesc natura - Cum le-ntretii cu bratul Tau cel sfant”. Paul simti ca se afla in mijlocul unui eveniment extraordinar. Se simti cuprins de bucurie nemarginita. Mai fusese el in viata lui la biserica, traise un sentiment special, dar acum era ceva aparte. Daca cineva l-ar fi pus sa explice starea in care se afla i-ar fi creat o mare dificultate, asa ceva nu poate fi explicat. Glasul lui Mihai ii intrerupse meditatia:
-Iubitii mei, ma bucur din toata fiinta mea ca ma aflu din nou in mijlocul vostru. Dar bucuria mea este si mai mare pentru ca astazi pot iarasi sa va slujesc. Pentru majoritatea dintre voi sunt o cunostinta veche, nadajduiesc ca in acelasi timp si un prieten.
-Amin! se auzira glasuri din sala.
-Va multumesc pentru prietenia voastra. Cred in acelasi timp ca sunt acum in mijlocul nostru si oameni care ma vad pentru prima data. Lor vreau sa le spun, asa cum si voua v-am spus la vremea potrivita, ca de fel sunt de pe langa Braila. Pe undeva si numele meu spune acest lucru. Se zice ca Ianculescu s-ar trage de la localitatea Ianca si invers. Sincer sa fiu eu nu stiu exact ce si cum in aceasta situatie, fiindca nu am cercetat si nici nu am de gand sa cercetez. Eu, fratilor, cred ca este mult mai de folos sa ma ocup de cercetarea Cuvantului lui Dumnezeu.
-Amin! aprobara cei din sala la unison.
-Multumesc pentru incurajare, fratilor. Este extraordinar sa stii ca ceea ce faci este si-n asentimentul altora. Vreau insa sa ne apropiem de subiectul zilei, legat de textul care s-a citit. De obicei cand sunt invitat sa predic undeva, inainte de a alege textul cer lui Dumnezeu in rugaciune calauzire. Stiti ceva? Pana acum niciodata nu m-a dat de rusine. Doresc sa va mai spun una si mai si. Invitatia de a fi astazi in mijlocul vostru mi s-a facut cu mai bine de doua saptamani in urma. Eu de obicei ma rog pentru text cu trei, patru zile inainte. Acum fiti atenti; cu sase zile in urma ma intorceam de la Braila. De fiecare data cand calatoresc am obiceiul de a discuta cu tovarasii de drum pe teme din ,,Sfanta Scriptura“, de aceasta data insa imi propusesem sa fac studiu. Credeti ca am reusit? Nu. Motivul, aparent insotitorii mei. De fapt ei erau o familie formata din: sot, sotie, fiu si nora. Mai era in compartiment inca o persoana, un domn foarte pasionat de natura. La inceput parea foarte agasat de discutia noastra, chiar suparat pe mine. Dar pana la urma, slava Domnului, ne-am despartit prieteni. Ce voiam sa va spun insa, este ca la un moment dat femeia in varsta a inceput sa povesteasca un caz real, care seamana pana la un punct cu pasajul citit astazi. Apoi stiti ce a facut? Mi-a cerut parerea, iar eu nu puteam decat sa-i arat parerea lui Dumnezeu in aceasta situatie. Si asa a inceput o discutie care ar mai fi continuat daca trenul nu ajungea la Bucuresti. Am discutat mult, insa tot la fel de mult a ramas nespus. In acest fel am ajuns la concluzia ca acesta este textul din care sa va vorbesc. Deci, in loc sa ma rog pentru calauzire, am multumit lui Dumnezeu si iata-ma in fata voastra cu textul pe care El mi l-a dat.
-Slava Domnului! se auzira din sala voci. Pentru Paul era clar. Cu mai bine de doua saptamani in urma, sau poate mai mult cine stie, Dumnezeu ii pregatise o lectie iar ca profesor il alesese pe Mihai, care acum se afla deja la carma acestei lectii, spunand in continuare:
-Intodeauna obisnuiesc sa dau un titlu predicilor mele pentru a tine ideea in perimetrul respectiv si nu a sari de la un la alta.
Expunerea de astazi am intitulat-o: Primul pas . De ce asa? Vom vedea imediat. In textul nostru observam doua situatii clare: 1) Departarea de tatal. Cine a facut primul pas in realizarea ei? Clar ca lumina zilei, fiul cel mic.
2) Apropierea de tatal. Cine a facut aici primul pas? Am fi tentati sa spunem ca tot fiul cel mic. Avem si o baza biblica in acest sens. Versetul 18 din text spune asa: ,,Ma voi scula, si ma voi duce la tatal meu” , iar versetul 20: Si s-a sculat, si a plecat la tatal sau. Daca nu cercetam mai cu atentie, ne vom pripi, zicand: ,,Mai, ce fiu cu initiativa, a gresit dar a gasit un mijloc onorabil pentru a-si repara greseala”. In a doua parte a versetului 20 deja ideea incepe sa fie demontata. Ce ni se spune acolo, citez: ,,Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut, si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui, si l-a sarutat mult. Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut.
Cum ar fi putut tatal sa-l vada daca nu ar fi fost tot timpul cu ochii pe drumul pe care a plecat fiul sau? Consider ca am lamurit acest aspect, asa ca in continuare voi scoate in evidenta trei situatii din text in care tatal a facut primul pas. Inainte insa as vrea sa mai lamurim un lucru. Aceasta pilda face parte dintr-un ansamblu de pilde pe care Domnul Isus le-a spus intr-un context special: cartirea fariseilor si carturarilor impotriva partasiei Domnului Isus cu vamesii si pacatosii. Ce scop au avut aceste pilde? Scoaterea in evidenta a dragostei lui Dumnezeu fata de pacatos, atentie fata de pacatos si nu fata de pacat. In textul citit tatal intruchipeaza pe Dumnezeu, iar fiul cel mic pe omul pacatos care isi duce viata departe de Dumnezeu, pretinzand in acelasi timp ca se afla langa El. Acum putem sa ne intoarcem la cele trei situatii despre care ne-am propus sa vorbim: 1) Intampinarea fiului; Versetul 20 ne vorbeste clar despre aceasta situatie. El se intorcea acasa intr-o situatie jalnica, avand inima cat un purice si probabil, ganduri din cele mai negre ii framantau mintea. Puneti-va in situatia lui si imi veti da dreptate. In acest timp tatal este la post, il vede de departe, dar nu asteapta in poarta pregatit sa-i predea fiului neascultator una dintre cele mai dure lectii de comportament, cum de altfel merita. Nu, el nu procedeaza asa. El aplica un procedeu pe care nu stiu cati dintre noi am fi in stare sa-l punem in practica. Plin de mila si dragoste parinteasca, alearga in intampinarea fiului sau, cade pe grumazul lui si il saruta mult. In sala aceasta sunt oameni care au fost in situatia fiului risipitor, dar s-au reintors acasa primind sarutul iertarii si al dragostei parintesti. Tot aici sunt si din cei care au nevoie de acest sarut, dar inca nu-si dau seama sau nu au curajul sa recunoasca acest lucru. Pentru ei am o veste buna, ea a fost data oamenilor cu peste doua mii cinci sute de ani in urma, din nefericire insa cei mai multi au ignorat-o si o ignora in continuare. In Isaia 53, versetul 5 ni se spune ,,Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea , a cazut peste El, si prin ranile lui suntem tamaduiti.” Aceasta este una din multele prorocii privitoare la pedeapsa pe care Domnul Isus a primit-o in locul nostru. Noi meritam sa stam atarnati pe o cruce cum este cea din spatele meu. Intelegeti acum care este vestea pe care voiam sa v-o dau? Punand aceasta intrebare Mihai facu o pauza si incepu sa iscodeasca incet cu privirea fiecare sector al salii. Cand ajunse in sectorul lui Paul, acesta avu impresia ca il cauta special pe el. Se simtea atat de vinovat, incat se inchipuia atarnat pe crucea din spatele lui Mihai, dar imediat pe cruce in locul lui aparu altcineva. Atunci isi dadu seama de actul real si simti cum lacrimi ferbinti ii brazdeaza obrajii. Se simti jenat si ca nu cumva sa fie vazut, scoase repede batista si-si sterse fata. Dar nimeni nu l-a observat, fiindca toti erau captivati de cuvintele lui Mihai care intre timp reluase:
-Vedeti, spunea el, Dumnezeu abia asteapta ca noi sa ne intoarcem cu fata spre El pentru a putea face primul pas in intampinarea noastra. Dar El nu se opreste aici, merge mai departe si ia initiativa innoirii din punct de vedere al imbracamintii. Deci putem nota: 2) Imbracarea fiului; Versetul 21 ne arata ca fiul cauta, pe buna dreptate, sa obtina o oarecare clementa din partea tatalui. Dar tatal ce face? Nici macar nu-l asculta. Versetul 22 ne spune ca porunceste robilor sai sa-l imbrace cu cea mai buna haina, sa-i puna un inel in deget si incaltaminte in picioare. Tot asa si pacatosul cand se intoarce la Dumnezeu ar vrea si el un coltisor acolo. Dar ce face Dumnezeu? Il spala in sangele sfant al Domnului Isus, ii arunca zdrentele de pe el, imbracandu-l in cea mai buna haina, ii pune in deget inelul demnitatii de copil a lui Dumnezeu si ii incalta piciorele. Un proverb romanesc spune ca: ,,Haina face pe om”. Dragii mei, si Dumnezeu stie acest proverb, de aceea daca te intorci la El te imbraca dandu-ti nasterea din nou.
Dati-mi voie sa va citesc ce scrie in Evanghelia dupa Ioan la capitolul 1, versetele 12 si 13: ,,Dar tuturor celor ce L-au primit, Adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Tu alegi astazi ce fel de nastere vrei sa ai, cu ce sa fii imbracat si ce porti in picioare.
Stie careva unde gasim scris in Sfanta Scriptura despre ce reprezinta incaltamintea pe care ne-o da Dumnezeu?
-In Efeseni 6, se auzira mai multe glasuri din sala.
-Sa citim dar Efeseni 6:15 care spune: ,,avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii”. Vedeti cum se cunoaste copilul lui Dumnezeu? Are ravna pentru Evanghelie. Tu ai asa ceva? La aceasta intrebare Paul avu o noua tresarire, ,,Doamne cate lipsuri am “ , gandi el.
-Daca nu ai, continua Mihai, nu uita, Tatal Ceresc a facut deja primul pas si asteapta ca tu sa recunosti ca ai nevoie de El provocand prin aceasta o mare bucurie in cer. Si acum putem spune ca am ajuns la cea de-a treia situatie despre care voiam sa vorbim, deci notam: 3) Ospatul veseliei; Si in aceasta situatie tot tatal face primul pas. De ce spun asta? Bazandu-ma pe versetul 23 care zice: ,,Aduceti vitelul cel ingrasat, si taiati-l! Sa mancam si sa ne veselim;”. De ce tinea tatal cu tot dinadinsul sa aiba loc acest ospat? Ar fi putut foarte simplu sa-l duca in casa si sa-i dea sa manance, iar apoi sa-i spuna: ,,Fiule, odihneste-te fiindca vii de departe si esti obosit”. Dar nu s-a intamplat asa. Tatal avea doua motive speciale de veselie, si anume: fiul fusese ca si mort, dar prin intoarcerea acasa a revenit la viata, iar in alta ordine de idei fusese pierdut in negura pacatului dar a fost gasit. Stiti ce spune Biblia despre oamenii care stau departe de Dumnezeu? Citim in Efeseni 2:1 ,, Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre,” iar mai incolo: “Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos”. Biblia ne mai spune ca atunci cand un singur pacatos se intoarce la Dumnezeu, in cer e sarbatoare. Si acum o intrebare: Ai dat prilej cerului sa sarbatoreasca sau inca semeni tristete? Daca pentru tine inca nu a avut loc ospatul veseliei, sa stii ca astazi este cea mai potrivita zi pentru ca el sa aiba loc. Dar pentru aceasta este nevoie ca Tatal Ceresc sa vada ca te-ai intors cu fata spre El si atunci cu siguranta va alerga spre tine imbratisandu-te, imbracandu-te si redandu-ti demnitatea , apoi va porunci pregatirea ospatului. Depinde de tine ca aceasta sa se intample astazi, mai tarziu sau niciodata. Va invit sa ne rugam impreuna ca sa primim ajutor din partea Domnului pentru implinirea acestui deziderat. Dupa ce toti s-au ridicat, Mihai a rostit o rugaciune apoi a coborat luandu-si locul din sala. Locul i-a fost luat de pastorul asistent, care a anuntat programul de seara dupa care, in timp ce corul canta, oamenii paraseau sala in liniste. In timp ce se pregateau sa plece Alexandru il intreba:
-Ce spui, ti-ai format o parere despre ce se intampla aici?
-Nu numai ca mi-am format o parere dar cred ca trebuie sa mai vin.
-Esti liber dupa-amiaza?
-In principiu, da.
-Atunci esti invitatul meu, ne intalnim intr-un loc anume si apoi venim impreuna. Ajunsi in strada s-au despartit ca doi vechi prieteni. Ninsoarea care nu a contenit intreaga zi nu l-a impedicat pe Paul sa se tina de cuvant. Programul de seara a fost mult diferit fata de dimineata, dar i-a placut la fel de mult. La plecare cineva la batut pe umar si i-a zis:
-Prietene, te-am urmarit astazi cu atentie si am vazut ca esti tare doritor de Cuvantul lui Dumnezeu. Daca nu te superi as vrea sa-ti daruiesc un Nou Testament. Vrei sa-l primesti?
-O, multumesc tare mult.
-Ma bucur ca nu m-ai refuzat. Mai e ceva, nu este neaparat o regula, dar s-a observat ca este mai folositor sa se inceapa citirea cu Evanghelia dupa Ioan si apoi restul.
-Multumesc inca o data, voi tine cont de sfat. Orasul arata minunat imbracat in mantia alba. Paul ar fi vrut sa alerge la Florin sa-i povesteasca despre intreaga zi, dar nu, Ana trebuie sa fie cea care sa auda prima. A mers agale pe mai multe strazi, apoi s-a dus acasa si dupa ce a mancat ceva s-a spalat si urcandu-se in pat a inceput sa citeasca asa cum ii recomandase cel care i-a daruit cartea. Voia neaparat s-o astepte pe Ana, dar a adormit citind. Nu a simtit-o cand a venit si nici ea nu l-a trezit. Acum statea cu ochii inchisi si retraia evenimentele din ultimul timp. Deschise ochii si privi ceasul. De mai bine de o ora se afla in aceasta stare. Privi spre Ana si vazand ca s-a trezit ii spuse:
-Buna dimineata, draga!
-Buna, iubitule! Nu te supara ca nu te-am trezit aseara, aratai asa de fericit, incat nu am indraznit.
-Intr-adevar, sunt fericit si vreau ca aceasta fericire s-o impart cu tine.










*Epilog*
*Dupa cinsprezece luni*
Cladirea bisericii radea in soarele inceputului de vara. Privind la pomii, iarba si florile din curte, aveai impresia ca sunt gata sa izbucneasca intr-un strigat de bucurie. In curte, barbati si femei adunati in grupuri mai mari sau mai mici, purtau discutii pe diferite teme de la cele religioase pana la cele sociale. Indiferent care era subiectul discutat, toti aratau o foarte buna dispozitie. Aceasta spunea de la sine ca erau in asteptarea unui eveniment deosebit. Intr-unul din grupuri cineva spuse:
-As fi vrut sa fiu si eu cu ei, dar mici probleme m-au intarziat si deci am venit direct aici.
-Asta cred ca ni s-a intamplat tuturor celor de aici, dar sa fii sigur, frate, ca sunt destui si acolo, zise un altul din grup. Si avea mare dreptate, deoarece sala de festivitati a primariei de sector se dovedise neincapatoare pentru multimea care era aici in aceasta dimineata. Primarul insotit de doi consilieri, incepuse oficierea casatoriilor programate pentru acea zi. Oamenii patrundeau in sala, avea loc ritualul care se incheia intodeauna cu cionirea unui pahar de sampanie. Apoi se forma un pod de flori pe sub care trecea tanara familie, eliberand sala pentru doar cateva clipe, fiindca imediat un nou grup ii lua locul si ritualul reincepea. Cand s-a strigat grupul cu numarul patru, in sala au inceput sa intre o multime de oameni, tineri si batrani laolalta, umpland-o pana la refuz. Unul din consilieri spuse in gluma:
-Mai ce familie numeroasa!
-Ehei, domnule consilier, daca ar fi aici toata familia! replica un om mai in varsta.
Intre timp primarul isi asezase tricolorul pe piept, incepand oficierea:
-Cetatene Florin Dogaru, de buna voie si nesilit de nimeni, iei in casatorie pe cetateana Mihaela Isac?
-Da, raspunse el hotarat.
-Cetateana Mihaela Isac, de buna voie si nesilita de nimeni, iei in casatorie pe cetateanul Florin Dogaru? Mihaela scoase un Da emotionat, iar in acest timp lacrimile ii brazdau obrajii.
-Vedem cu totii cat de fericita esti si iti intelegem timiditatea, dar vrem totusi sa auzim un Da mai apasat, spuse primarul. Incercand sa-si invinga emotia ea repeta:Da.
-Asa mai merge. Aceasta formalitate fiind indeplinita, va invit sa ascultati textul din Constitutia Romaniei cu privire la familie. Dupa citirea pasajului respectiv, Florin si Mihaela au fost invitati sa semneze. In timp ce semnau, ca la comanda intreaga suflare a inceput sa cante: ,,Binecuvanta-ne Doamne pe noi intodeauna - Ca sa fim noi poporul Tau vesnic spre a Te lauda” Continuand sa cante au iesit in curte formand podul de flori pe sub care au trecut la brat Florin si Mihaela si neoprindu-se din cantare s-au urcat in masini, parasind primaria in aplauzele tuturor celor prezenti. Primarul care iesise in usa zise:
-Aceasta a fost cea mai buna sampanie!
In timp ce coloana de masini intra in parcarea bisericii cei din curte s-au grupat laolalta, iar cand au inceput sa coboare din masini un ropot de aplauze a izbucnit in multime. Insotiti de aceste aplauze au patruns cu totii in incinta bisericii pentru celebrarea slujbei de binecuvantare.
-Intalnirea noastra de astazi are un scop special si ma bucur tare mult ca in numar asa de mare ati dat curs invitatiei pe care v-am facut-o, spuse in deschiderea programului pastorul bisericii. Noi am mai avut slujbe pentru binecuvantarea casatoriilor, continua el, dar fiecare este unica in felul ei pentru ca si noi suntem unici. Programul de astazi care a inceput la primarie se va incheia diseara dar nu foarte tarziu fiindca maine avem program de biserica si nu am vrea ca ceea ce facem astazi sa aiba efect negativ asupra a ceea ce trebuie implinit maine. Amin, fratilor?
-Amin!
-Atunci invit tanara familie sa vina aici si sa ocupe locurile special pregatite pentru ea.Inainte de a incepe, doresc sa va anunt cu bucurie ca de la evenimentul de astazi nu putea lipsi fratele Mihai. Si stiti de ce nu avea voie sa lipseasca? Va spun imediat, daca stam si ne gandim bine, vom vedea ca tanara familie de astazi face parte dintr-un snop ce se afla in biserica noastra cu aportul direct al fratelui. Intre timp Florin si Mihaela si-au ocupat locurile, iar corul si orchestra au inceput sa cante. A urmat un scurt timp de rugaciune dupa care a fost invitat sa ia cuvantul Mihai Ianculescu:
-Evenimentul de astazi, a inceput el, a facut ca acum sa ne aflam cu totii in acest loc. Suntem aici fosti si actuali fii si fiice care au risipit si care inca mai risipesc partea de avere primita de la ,,Tata”. Pana la venirea Domnului cei mai multi dintre oameni vor risipi mereu averea primita, dar tot atat de adevarat este ca multi vor provoca cerul la sarbatoare. Cred cu toata puterea mea ca cerul participa alaturi de noi la aceasta bucurie si pentru aceasta am motiv bine intemeiat. Cu mai bine de un an in urma Dumnezeu insusi a inceput pregatirea lui. Atunci ma intorceam dintr-o vizita in zona mea natala, iar pe drum am avut o conversatie pe tema ,,Fiului risipitor” cu tovarasii de calatorie. Dumnezeu a facut ca printre ei sa se afle si fratele Paul, pe atunci un om care punea la mare pret stapanirea de sine. Mihai povesti in asa fel aceasta calatorie, presarand-o pe ici, colo cu versete din Biblie, incat aproape ca o transforma intr-o predica, in care nu a uitat sa dea cele mai bune sfaturi tinerei familii. Dupa ce vorbi de despartirea din tren isi intoarse privirea spre randul pe care statea Paul impreuna cu Ana, coana Anica, coana Eleonora si Dumitru, zicand:
-As vrea sa-l invit pe fratele Paul sa ne arate mai departe drumul pe care a mers pana a ajuns aici. Te rog, frate, vino la microfonul din fata. El se ridica, iesi in fata si luand microfonul incepu sa povesteasca amanuntit intreaga intamplare. Cand termina, pe randul din fata o femeie cam la patruzeci si cinci de ani plangea aproape in hohote. Pastorul se ridica de la locul lui si mergand la ea o intreba:
-De ce plangeti asa? Ca doar suntem la nunta nu la inmormantare.
-Oare pot sa nu plang cand pana acum patru luni, atata timp nu am stiut nimic de fiica noastra, iar acum vedem atata fericire in jurul ei.
-Daca pana acum patru luni nu v-a dat nici un semn de viata, a fost petru ca a dorit sa fie sigura de vestile pe care voia sa vi le dea si dupa cum vedeti ele s-au adeverit si sunt din cele mai bune. Un timp ati pierdut un copil, dar Dumnezeu v-a adus inapoi doi. Apoi intorcandu-se catre sala zise:
-Iubiti frati, dragi surori, stimati prieteni si musafiri va invitam sa mergem impreuna in sala de festivitati pentru a manca si a ne veseli. In acordurile orchestrei cu totii au dat curs invitatiei.

Sfarsit



*Nota autorului*
Dragul meu prieten

Acum ca ai ajuns la sfarsitul acestei povestiri, n-am sa te intreb daca ti-a placut sau nu. Eu ma bucur ca ai parcurs in intregime aceasta carte si as vrea sa te provoc la o scurta meditatie. Nu cumva viata lui Paul si a celorlalte personaje pe care le-ai intalnit este si viata ta? Nu cumva te confrunti cu probleme asemanatoare? .Daca nu, esti un om fericit. Daca ai deja o relatie cu Dumnezeu, prin Fiul Sau Isus Hristos, esti un om binecuvantat. . Dar daca nu ti-ai rezolvat problema vietii, priveste la Paul. El si-a rezolvat-o, deschizand usa inimii lui Regelui regilor. Aceeasi persoana inca mai asteapta si la usa inimii tale.
Nu rata momentul!
“Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide , voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.”
A Apocalipsa 3:20

Dorin Buga
Str. Tineretului Bl. B200CF
Sc. A Et. 4 Ap. 20
Giurgiu
Tel 0246222195
E-mail dorin_buga@ k.ro
290651@ personal.ro


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!