poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2304 .



Strada Primorska
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2021-12-29  |     | 



Nu încerci să-ți explici această fascinație. Poate e ceva atavic. Când homo erectus, sătul de vânătoare, prin stepele Eurasiei, imediat cum a început să stăpânească focul, câinele, calul, a decis că-și poate asigura hrana într-un mod lipsit de primejdii și într-o formă mai puțin sângeroasă, mult mai comodă, retrăgându-se într-un estuar și transformându-se în culegător. De midii. De stridii și perle, tip nasture, de Basra, Akoya, perle monedă și perle curcubeu, Blister sau Edison și Ikecho, Mabe și Kasumiga, de cherrystone. Privirea lui a devenit blândă ca o rază ascuțită reflectată în blana unei pisici de Siam în timp ce toarce pe prispa ridicată din spărtură de calcar amestecat cu nisip fin de maree, de sub pietrele marine. Stridii crescute în bancuri. În pescuitor de octopus, scufundându-se până la baza stâncilor. În ravene pe care, ulterior, în timpul refluxului, au zgâriat și au căptușit cu ocru de peșteră, cu niște vârfuri de cremene, solzi și guri uriașe de asprete și de celacanți. De languste, homari și creveți cărora urmașii le-au dat nume calde: Chocolate, Blue Jelly, Sakura, Ruby sau Red Rili. De cambulă. De hering și de scrumbie albastră. Megalodoni. Rechin boreal sau înger. De vulpe de mare. De chișcar și gimnură, hamsie și chepă, rapane și meduze prădătoare, rizeafcă, sardină și șprot, bacaliar și merluciu, zărgan, gambuzie și scorpie. De cocoșel ocelat, guvid de iarbă, cameleon sau zebră, de mâl sau de nisip. De chefal sau castanelă, stavrid sau lichie, lavrac sau barbun, lifar, obladă sau sparus, peștele teacă, uva sau drac de mare. Calcan și balistă. E o lume care te hipnotizează. Ai descoperit-o târziu, cum la fel de târziu ai observat că în partea ta de lume nu sunt numai salcâmi rășchirați, cei comuni, albi, robinia pseudo-acacia, ca niște lumânări înfipte, toamna târziu, în arpacașul fiert al stepei, în tot terciul acestui ținut pauperizat până la alienație, ci și salcâm roșu, armat, magnific, roz sau argintiu. De Karagan sau de Crimeea. Nu numai liliac de vară, clementine sau caprifoi, călini sau rhododendroni, hortensii sau drăcilă, cimișir și cununiță, trompetă cățărătoare, ci și arțari Beni Maiko și Little Princess. Trandafiri urcători în grădinile burgheze sau ale celor căpiată de câștiguri financiare imense și neașteptate, la loterii sau din tranzacții dubioase. E o parte de pământ mult mai uscată, în care apele curgătoare se rostogolesc, un bulgăre de magmă peste care a plouat o singură dată, o ploaie rece, polară, după care s-a întărit în muchii ascuțite. Una care te captivează și care-ți dă o stare de sațietate, de neașteptată liniște, ca un interior luminat încet și-n care doarme un copil cu un deget în gură, care nu a învățat încă să-și manifeste frustrările, momit cu fidget spinner și învelit cu gravity blanket. Un viitor consumator de Xanax într-o eră a consumerismului, a temerilor, a apocalipselor zilnice, a termenelor-limită, a vacanțelor făcute pe datorie. A unei fugi permanente care-ți acaparează viața și ți-o devoră, un fel de bacterie de țesut care te mutilează pe interior, te mănâncă de viu, ca fobiile tale de bărbat care nu știe cum să îmbătrânească. Aici e o acalmie ca înaintea unei ultime încleștări, cea din care nu ai cum să ieși învingător. Te plimbi pe strada aceea al cărei nume nu-l înțelegi, Primorska, în asfințit, cu toată întinderea aia de ape în partea stângă, cu toată singurătatea ta în partea dreaptă, cea care, uite, îți este fidelă și te iubește la nesfârșit. În urma ta cresc arbori de fum plimbăreți, șerpuitori, Royal Purple și Young Lady, de mătase, magnolii Little Gem și Susan, Genie și Liliflora Nigra, Black Tulip și Leonard Messel, Heaven Scent și George Henry Kern. Cresc nesfârșite câmpuri de lavandă mărginite de glicine urcătoare și toate înflorite, Pink și Blue Prolific. Fiecare femeie care nu te-a urmat devine o amintire dintr-o perioadă în care și tu, deopotrivă, ai fost absent. Doar aerul e mai rarefiat în jurul acestora. Un fel de cor de bocitoare care așteaptă să-ți strige plecarea, cu o voce inexpresivă, ca aceea care anunță plecarea trenurilor, sosirea trenurilor. Stimați călători, trenul InterRegio 1928, operat de CFR Călători, din direcția Sibiu-Făgăraș-Brașov-Predeal-Sinaia-Ploiești Vest, sosește în stație la linia 9 și va pleca în direcția Fetești-Constanța. Trenul circulă fără oprire până la stația Fetești. Vă rugăm să fiți atenți la îmbarcarea în vagoane! Anunță sfârșitul lumii. Expansiunea universului, încălzirea globală. Scufundarea vapoarelor cu migranți în Marea Tireniană, în gări austere, în grupuri sanitare comune amplasate pe drumuri de mare viteză. Scufundarea Titanicului și nesfârșite războaie prin țări exotice, orașe-cetăți. Uragane de categoria 5. Cutremurele din Chile și invazia lăcustelor pe câmpurile de orez situate de-a lungul fluviului Yangtze. Dispariția bătrânei păsări a terorii. A marelui pinguin nordic. A mamuților. A șoarecelui gigant de Baleare. A corbului feroez. A anemonei de mare a lui Ivelly. A dropiei din partea ta de pustă, lătrătoare în perioada de cuibărit, nu altfel decât un câine ascuns în lanurile de sorg și de secară. O astfel de pace ai mai simțit-o în alte câteva locuri. În fața unei librării botezate Prăvălia cu Cărți. Comercializa atlase tipărite pe hârtie rugoasă. Papetărie Bond pentru epistole afectuoase, tandre, trimise într-o lume imaterială și către destinatari imaginari. Cerneluri Parker și Pelikan, Turkis Turqoise și Rot Red. De la Faber-Castell. Royal Blue, de la Montblanc, Edelstein și Iroshizuku. Trăgeai adânc dintr-un rest de Sobranie Redefined Black Longs, pe o canapea metalică dată cu grund, fără spătar, în față la Steilmann. În timp ce ea cotrobăia după rochii de vară, Tom Tailor, Iriedaily, Edited, Only, Buffalo sau Olivia Rubin. Lascana sau Vero Moda. Love Traingle sau Trendyol. Moze sau Ella Collection Sasha După eșarfe Blue Mandala. Desigual sau Marella. Pinko și Surdic. Viking, Emilio Pucci, New Silk și Mid Cardigan, din dantelă. După lenjerii erotice Blanchet Black, Obsessive sau Passion. Chilirose sau Noir Handmade. Toate menite să îți stârnească imaginația, frenezia. Emperita și Red Rose, Amallie și Ravenna. Detașabile. Provocatoare. Extrem de incitante, deși cu tine dormea goală. O prințesă care mușcase dintr-un măr. Dormea de-a curmezișul, acaparând toată lățimea patului, tot spațiul care rămânea între voi de fiecare dată când absența ei devenea o preocupare chinuitoare și de care scăpai inventându-ți alte manii. Ai văzut partea aceea de întuneric din fața terasei, la ore extrem de mici, când nu se mai aude nici frecarea elitrelor micilor gângănii în aerul rarefiat al scurtelor nopți de vară. Când toată întinderea aia de nesfârșite ape e un fel de pojghiță crescută pe fața pământului, pe care o poți traversa călărind dromaderi și având pe față un hijab. Pentru a te proteja. De sudoare. De iritații. De mușcătura fierbinte a celei mai apropiate stele. O așa întunecime ai mai văzut într-un alt oraș, tot la astfel de ore matinale, pe strada Telecabinei, dintr-un loc pierdut în deșertăciune. Ușa balconului dădea într-un zid de negreală. Fumai fără nici un fel de gând în minte, cu un fel de autosuficiență care nu te irita, în vreme ce în pântecul unei femei care făcea dragoste scoțând sunete ciudate, stridente, extrem de înalte, creștea un copil care nu va mai apuca să se nască. Ai aflat asta mai târziu, tot pe o altă stradă dintr-un orășel cufundat în propria lui singurătate, strada Nouă, sunt mult prea nenorocită ca să mă mai nenorocești și tu. Atunci ai urât-o. Instinctiv ai vrut să o ucizi. Să cauți o bucată de sticlă și să o lovești în zona aceea care a adus-o în acea stare, direct în vulvă, aplicându-i lovitură după lovitură. Dintr-o ură greu de înțeles. Patologică. Era peste puterile tale să judeci și să poți asimila o asemenea frivolitate care te speria. Era definiția anostității cumulată într-un singur gest, singurul adevărat făcut până atunci și care o definea prin excelență. Care denota lipsa ei de încredere. Lipsa zonei de confort în preajma ta. Tot ce-ai putut să faci a fost să o săruți, în parcarea supermarketului, hai să ne mai gândim la asta, i-ai șoptit la ureche. Nesiguranța. Așa cum și tu ai căutat, în tot acest timp, un spațiu care să te accepte sau căruia să nu îi pese că exiști. Biped depresiv mergând desculț, cu cămașa fluturând peste turul pantalonilor sau pur și simplu aruncată pe umărul drept, neglijent, pe strada Primorska. Unde ești un nimeni care privește ferestre, reflexia luminii în ele, ziduri vechi și măcinate de brize și ploi, trepte calcaroase urcând spre locuri pe care nu aveai curajul să le descoperi în întregime. Îți spuneai că vei face asta a doua zi. Totul se întâmpla a doua zi, într-o nesfârșită amânare. Ca un fel de ideal pe care ți-l propuneai, unul care, dacă era atins, își pierdea utilitatea. Ești un nimeni printre smochini crescuți și ei în bancuri, pe marginea drumurilor prăfuite și populate de oameni bizari, neglijenți, ca niște manechine, singurul lor rol fiind acela de a-i da o aparentă doză de normalitate acelui oraș și că nu e ceva izvorât doar din închipuirile tale, vorbind într-o limbă pe care nu o cunoșteai. Mergeai la gelaterie și cereai, prin semne, ce produs vrei. Stracciatella cu nuci Macadamia. Sau de Pecan. Honey & Walnut. Salted Caramel. Nestle Nirvana Pralines & Cream. Venchi și Sensation Duble Lemon & Meringue. Îți spui că ești atât de împăcat cum arareori ai mai simțit asta. Pe strada Bizanț, în timp ce o așteptai. A venit, în cele din urmă, călcând vesel în niște pantofi cu tocul jos. I-ai mirosit sudoarea picioarelor și-ți părea un parfum aproape mistic. Cu note misterioase, magice și inconfundabile. Dulci, picante și lemnoase. După care ți-a cerut un aparat de ras, nebunule, ai răbdare! Brusc traversai o altă stradă, dintr-un alt oraș, situată undeva lângă o piață denumită Matei Ambrozie. Avea o rochie de tul. Tot așa, călca apăsat. În timp ce așteptați să se schimbe culoarea roșie a semaforului, în mulțimea aia stridentă, fremătătoare, care aștepta în rând cu voi, ai ciupit-o încet de coapsă. Ca un gest de complicitate perversă. Apoi tot șirul străzilor pe care te-au purtat vremurile. Beclenuț și Dealul Florilor. Karatzali, Ostra și Sâiului. Strada Griviței, cu acea clădire de un gri-petrol în care te cazai peste vară. Priveai prin deschizătura geamului freamătul de pe trotuare, negustori de mărunțișuri, de tutun adus din Serbia și din ținuturile la fel de austere ale Albaniei. Vânzători de maculaturi și de băuturi dulci și acidulate, cu arome nemaiauzite până atunci. De papaya. De mango. De fructul-pasiunii, ananas și guava. Kumquat și opuntia. Litchi și mangostan. Totul fiind acoperit de mirosul înțepător al unui grătar pe care sfârâiau cârnați. O așteptai, ea venea legănându-se, Rilă-Rilă Iepurilă, după care vă retrăgeați într-o speluncă din apropiere, să mâncați. Cartofi gratinați și pastă de creveți, totul amestecat de-a valma într-un sos făcut dintr-o pastă dubioasă de roșii. Mergeați apoi să vă mângâiați și să vă sărutați îndelung, ore în șir, până trecea și ultimul tramvai al acelei zile, frânând pe șine. Sau strada Lalelelor. Unde tot ea, dar cu chipul altei femei, te săruta la fel de îndelung și parcă înaintea unei apocalipse. Făceați dragoste și transpirați până la saturație în înăbușitoarele nopți ale verii. Până când tot corpul vă era acoperit cu o pojghiță subțire de sare. Uite, acum ești un om care merge cu capsule de silodosină prin buzunare, oprindu-te printre tufe de buxus, laur Novita, de thuja și de sălcii pitice. Urinând dureros și puțin. Direct pe pereții White Rock Castle Suite Hotel & SPA sau Maria Palace Complex. Un fel de câine hăituit și cu dinții căzuți, hrănit rar și prost, care-și marchează teritoriul. La fel cum fac și groparii când întind sfori pentru a trasa conturul viitorului mormânt. Dar îți e bine. E o căldură la fel de blândă ca o femeie bolnavă de Alzheimer care mângâie blana unui pisic împăiat. Totul dintr-o obișnuință și o empatie pe care nu și le mai poate explica. Pe strada Primorska e un fel de aură care însoțește sfinții pictați pe pereții bisericilor bizantine atunci când aceștia se hotărăsc să plece în lume. De nebuni. De plictiseală. De saturație și de ură. Din mult prea multă saturație și din prea multă ură.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!