poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 669 .



Riscul de longevitate
proză [ ]
Proză (să sperăm) fantastică
Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2020-01-17  |     | 




Atenție, lectura acestui text este strict interzisă persoanelor peste 70 ani! Persoanele sub 70 ani pot fi și ele afectate emoțional, în funcție de sentimentele pe care le au pentru părinți sau bunici.

Acum, că am terminat cu reclama, încep cu un citat străvechi, apărut în februarie 2018 pe bloguri și ziare online.
“Economiștii Fondului Monetar Internațional avertizează guvernele cu privirile la riscul de longevitate. Ei recomandă ca prelungirea vârstei de pensionare să fie legată de speranța de viață, pentru ca numărul de ani în care pensionarul încasează pensia să nu crească. FMI vine și cu alte soluții – reducerea pensiilor, creșterea cotizațiilor, angajarea de către stat a unor asiguratori privați. Cetățenilor, economiștii FMI le recomandă să-și crească propriile economii prin planuri de pensii și să contracteze ipoteci inverse. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, în momentul decesului, casa devine imediat a băncii, care până la acea dată a plătit o sumă fixă lunară fostului proprietar.”
Acest citat este cheia întâmplărilor descrise mai jos, pe care le-am preluat din jurnalul unui pensionar, astăzi 10 ianuarie 2140. Jurnalul mi-a fost predat de strănepotul pensionarului care, știindu-mă ziarist, a considerat că am mijloace mai potrivite pentru a-l face public. Am extras aici câteva din însemnările primului an, după care am sărit la ultima zi din jurnal.

31 septembrie 2049
Sunt pensionar! Având timp nelimitat, m-am hotărât să țin un jurnal zilnic.
Azi am petrecut ultima zi de serviciu. Cu o săptămână în urmă împlinisem 70 ani. Dosarul meu de pensionare, în format electronic, ajunsese în aceeași zi la Serviciul Personal, trimis de Oficiul de Pensii. Cuvântul “petrecut” nu e întâmplător, colegii de serviciu mi-au organizat o petrecere de bun rămas. În alegerea cadoului au ținut cont de spusele mele din ultimele zile: “Abia aștept să ies la pensie și să încep să citesc tot ce n-am apucat până acum.” Cadoul este un ebook reader înțesat cu cărți. Au muncit toți colegii, readerul s-a plimbat timp de o lună pe la fiecare și acum conține 3000 volume, reflectând preferințele fiecăruia. Cristi mi-a introdus toate romanele polițiste posibile, menționând că în topul lui, pe primul loc se găsește Raymond Chandler. Nicu, pasionat de SF, i-a adăugat pe Asimov și compania. “Asimov – un monstru sacru!”. Cornel, abia ieșit din adolescență, a venit cu un “teanc” imens de Jules Verne și Alexandre Dumas. Violeta, care se zguduia de râs de câte ori termina de spus un banc, mi-a dăruit umoriști, spunându-mi printre hohote, pe măsură ce-și aducea aminte, că personajul ei preferat este Jeeves al lui P. G. Wodehouse. Agata, soția lui Cristi (pe care o tachinam cu exclamația “A…gata, Cristi”) mi-a demonstrat câtă dragoste găsești în literatura lumii. Când a ajuns la Andre Maurois cu al său “Climate” nu mai termina cu oftatul. Literatura clasică, proză și poezie, și-au împărțit-o mai mulți, după limba de origine - română, rusă, franceză, germană, engleză (inclusiv din State), chineză, japoneză, persană. Da, persană, Bogdan citea cu mare plăcere rubaiuri și gazeluri. Roland, regizor amator, a adăugat dramaturgie. “O bibliotecă fără Shakespeare e ca o mașină electrică fără baterie”. Cătălin, care în tinerețe cochetase cu critica literară, a considerat că nu pot lipsi moderniștii din secolul XX, recomandându-mi pentru început “Spuma zilelor” de Borin Vian. Secolul XXI era puțin reprezentat, colegii afirmând la unison că e o literatură greu de citit.
Am ajuns acasă seara târziu. Bine dispus, am făcut bilanțul și am urcat ziua pe locul I în topul ultimilor ani. Bine, nici nu era așa greu, ținând cont de frecventele crize de artroză, din ce în ce mai dese.
Abia aștept să încep lecturile!

1 octombrie 2049
Fiind o zi superbă, am amânat toate treburile casnice și am plecat în parc. Instalat comod pe o bancă, am scos readerul și am constatat cu plăcere că, spre deosebire de tabletă, telefon și ceasul cu GPS, ecranul readerului nu reflectă lumina soarelui. Înainte de a începe lecturile, am încercat să-mi fac un plan și am hotărât să citesc pe rând câte o carte din fiecare folder, în ordinea existentă. Cum primul pe la care trecuse readerul fusese Cristi, mi-am propus să încep cu o carte polițistă. Am trecut scurt în revistă puzderia de titluri și autori - Edgar Allan Poe, Arthur Conan Doyle, Edgar Wallace, Maurice Leblanc, Agatha Christie, George Simenon, Dashiell Hammett, Raymond Chandler... Dintre români, cele mai multe titluri erau semnate de Rodica Ojog-Brașoveanu.
Am început lectura cu un titlu incitant, “Misterul camerei galbene”, de Gaston Leroux. E vorba de o crimă enigmatică, urmată de o rezolvare ingenioasă. După ce am terminat-o, am căzut pe gânduri. Dacă o carte de acum 150 ani poate fi atât de captivantă, oare cum sunt celelalte, pe care le laudă Cristi? De Agatha Christie mai citisem câte ceva. Aștept să ajung la favoritul lui Cristi, Raymond Chandler.
Ce bine e să fii pensionar!

20 octombrie 2049
20 ale lunii e ziua mea de plăți. Făcând un mic calcul, a reieșit că pensia privată, pentru care plătisem 47 ani, e suficientă pentru cheltuielile lunare – utilități, servicii, abonamentul la cantina de vis-à-vis. De haine noi n-am nevoie, oricum n-am ținut niciodată pasul cu moda. Pentru medicamente folosesc pensia de la stat. Mă rog la Dumnezeu să nu apară alte nevoi, o operație, ceva.
Am hotărât să-mi înseninez ziua cu ebook-ul. Venise rândul SF-ului, un gen despre care nu știam mare lucru. În listă erau multe nume, o bună parte necunoscute - Edgar Rice Burroughs, H. G. Wells, Frank Herbert, Michael Crichton, Orson Scott Card, Arthur Clarke, John Brunner, Ursula K. Le Guin, Stanislaw Lem, Arkadi și Boris Strugațki…
Singurul criteriu în alegerea unui volum era recomandarea lui Nicu - Isaac Asimov. Am început cu “Eu, robotul”. Inspirată alegere! Până azi, nu prea citisem literatură SF. Văzusem câteva filme și, în mintea mea, era vorba fie de monștri extratereștri, fie de nave spațiale care se defectează. Catastrofe, horror, suspans, dar nu SF. Citindu-l pe Asimov eu, fostul inginer, am rămas încântat. SF-ul este cadru și nu scop în sine. Mai presus de orice, Asimov inventează concepte pe care le prezintă cu atâta consecvenţă încât intră în limbajul curent – vezi cele trei legi ale roboticii. Nu tratează lupta cu extratereştrii, ci lupta omului cu el însuşi. Acţiunea este alertă şi umorul abundă. Ce-ți poți dori mai mult?

28 octombrie 2049
Am citit undeva că 28 e un număr perfect. “Numărul perfect este un număr întreg egal cu suma divizorilor săi, din care se exclude numărul însuși.” Sunt foarte rare – 6, 28, 496, 8128… Totdeauna mi-a plăcut matematica.
Am trecut la folderul lui Cornel. Multe îmi erau cunoscute. Mi-am amintit o discuție cu un tânăr absolvent de liceu, purtată cu câțiva ani în urmă:
- Oare există cineva care n-a citit “Cei trei mușchetari”?
- Da, eu! m-a surprins tânărul, nu atât cu afirmația în sine, cât cu tonul din voce, senin, cumva sfidător.
“Insula cu elice” mi-a confirmat o dată în plus cât de vizionar fusese Jules Verne la vremea lui. Ce altceva sunt navele uriașe de croazieră, cu mii de oameni în pântece, decât orașe cu elice?
Citind “Mathias Sandorf”, m-am întrebat dacă Jules Verne s-a inspirat din “Contele de Monte Cristo” sau e vorba de fenomenul “Marile spirite se întâlnesc”.

15 noiembrie 2049
Frunzărind știrile on-line, am aflat cu îngrijorare că firma la care îmi făcusem asigurarea de pensie privată a dat faliment. Am mers imediat la sediul firmei și am căutat-o pe doamna care, la reînnoirea anuală a contractului, mă asigura că nu e niciun risc.
- În urma falimentului, plățile pentru pensia privată încetează ?
Doamna a lăsat ochii în jos:
- Din păcate, da.
- Bine, dar am cotizat 47 ani și am beneficiat numai două luni. Cum îmi pot recupera banii?
- Puteți să dați firma în judecată și, probabil, veți recupera o parte din bani. Dar un asemenea proces durează câțiva ani.
- Și eu din ce dracu trăiesc până atunci? Nu mă mai angajează nimeni la vârsta asta. Teoretic aș putea da meditații de matematică, dar sindicatul profesorilor are metode dure de eliminare a concurenței.
- Pot să vă dau un sfat. Am auzit că etajul de sus este închiriat de o altă firmă de asigurări, care oferă o pensie numită “ipotecă inversă”. Ei îți plătesc pensia până mori, după care apartamentul rămâne al firmei de asigurări.

18 noiembrie 2049
Câteva zile în șir am mers la discuții cu mai mulți consilieri de asigurări ai firmei de la etajul de sus, din ce în ce mai sus pe linie ierarhică. Primul lucru pe care mi l-au cerut cu toții a fost dosarul de analize medicale. Diabetul și hipertensiunea au constituit atuuri majore în acceptarea unui contract de ipotecă inversă. Valoarea apartamentului - două camere în buricul târgului - estimată de un expert al firmei, a contat și ea destul de mult. Pensia lunară oferită era ceva mai mică decât vechea pensie privată, dar dacă aș reduce abonamentele de servicii - cablu TV, internet, cantină - ar fi suficientă pentru viețuire. Mai bine zis, supraviețuire. Azi am semnat contractul.

20 noiembrie 2049
Un lucru nu-mi dădea pace. Noua firmă de asigurări a apărut exact când cea veche a dat faliment. Și nu oriunde, ci în aceeași clădire. După ce am umblat degeaba pe internet, l-am rugat pe un prieten hacker să caute mai adânc date despre cele două firme de asigurări. A aflat repede că au aceiași patroni. Lucru care m-a înfuriat teribil. Mă simțeam în aceeași situație cu Edmond Dantès, când și-a dat seama că fusese trădat de cei mai buni prieteni. Câteva zile mi-au trecut prin minte tot felul de planuri de răzbunare, toate ilegale, toate irealizabile. Până mi-am dat seama că răul cel mai mare pe care îl puteam face firmei de asigurări era să trăiesc cât mai mult. Am pus la punct un plan de acțiune cu mai multe puncte:
- respectarea dietelor alimentare recomandate de medicii diabetologi și cardiologi;
- căutarea pe internet a unor activități care să ducă la prelungirea vieții, compatibile cu organismul meu - diabet, hipertensiune, artroză;
- analize zilnice de glicemie și tensiune astfel încât, la sfârșitul zilei, să îmi dau seama ce anume din ziua respectivă mi-a influențat starea în bine sau în rău.
Pentru ultimul punct, m-am hotărât sî înregistrez într-o tabelă excel nu numai analizele zilnice, ci și activitățile din ziua respectivă.

10 decembrie 2049
Am revenit la ebook. Violeta îmi pregătise un folder cu umoriștii ei preferați - Mark Twain, George Bernard Shaw, Alphonse Daudet, Jerome K. Jerome, P. G. Wodehouse, Jaroslav Hašek, Alphonse Allais... Dintre români - I. L. Caragiale, George Topârceanu, Ion Băieșu, Vlad Mușatescu, Valentin Silvestru, Ananie Gagniuc, Radu Paraschivescu... Cu ocazia asta am constatat că unii scriitori apar în două sau mai multe foldere diferite. John Steinbeck apare la umoriști cu “Joia dulce” și “Strada sardelelor”, dar și în folderul cu literatură clasică americană cu “Fructele mâniei”, “La est de Eden”, “Iarna vrajbei noastre”…
Am început lecturile din folder cu un roman al unui scriitor pe care, până atunci, îl credeam eminamente epigramist – “Hronicul măscăriciului Vălătuc” de Al. O Teodoreanu, mai cunoscut drept Păstorel. A fost o surpriză extraordinar de plăcută.

18 august 2050
După ce am trecut de câteva ori prin fiecare folder, mi-a venit o idee - să fac o medie statistică a analizelor din tabela excel. Pe abscisă am trecut genul literar, pe ordonată media valorică a analizelor. Rezultatul a fost fără echivoc, cele mai bune analize erau în zilele în care citeam din folderul cu umoriști. Cum nimic nu e întâmplător pe lume, am căutat pe internet un suport științific al acestei concluzii surprinzătoare. Iată ce am găsit: “Autor: Roberta Cautiş. Râsetele eliberează endorfine ce provoacă euforia şi calmează durerea. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford (Marea Britanie) au făcut cercetări pe această temă şi au descoperit că în timpul râsului, pe lângă mişcarea a mai mult de 300 de muşchi din organism, au loc şi calmarea durerilor, schimbarea şi îmbunătăţirea stării de spirit, acţionând ca un analgezic natural. Acum echipa Oxford doreşte să exploreze rolul râsului în fundamentul societăţii umane: să verifice dacă râsetele provoacă mai multă generozitate oamenilor şi mai multă predispoziţie pentru a se uni şi a lucra mai bine în echipă.”
O primă urmare a articolului a fost decizia de a citi numai literatură umoristică. Nu-mi convenea prea mult, rămăseseră o mulțime de volume necitite din celelalte genuri. Dar - sănătatea înainte de toate. Pe urmă mi-a venit ideea să revin la planul inițial, de a citi din toate folderele pe rând, cu condiția ca seara să citesc neapărat și ceva umoristic - proză scurtă sau poezie umoristică. Scotocind prin folderul Violetei, am găsit un subfolder de epigrame, care mi-a rezolvat definitiv problema. În afară de cunoscuții Cincinat Pavelescu și Păstorel, erau acolo multe nume de care nu auzisem, dar m-au încântat - Mircea Trifu, Sorin Beiu, Giuseppe Navarra, Alexandru Clenciu, George Petrone, Nicolae Bunduri, Gheorghe Șchiop, Ion Diviza, Gheorghe Bâlici, Ionuț-Daniel Țucă, Florin Rotaru, Petru-Ioan Gârda…

26 septembrie 2050
Am recitit articolul despre studiul Universității Oxford și m-am hotărât să verific și ultima parte: “dacă râsetele provoacă mai multă generozitate oamenilor şi mai multă predispoziţie pentru a se uni şi a lucra mai bine în echipă”. Pentru asta, am apelat la prietenul meu, hackerul și l-am rugat să-mi scoată, din baza de date a firmei de asigurări, o listă a tuturor clienților cu ipotecă inversă. Am trimis un email fiecăruia din listă, fără să menționez modul de selecție, lăsând vag să se înțeleagă că eram cu toții pensionari. Le-am prezentat studiul echipei din Oxford, plus alte două articole similare, găsite între timp și le-am propus să formăm împreună un club online de umor, promițându-le că le pun la dispoziție volumele umoristice pe care le aveam.

10 octombrie 2050
Din miile de pensionari cărora le-am trimis invitația pe internet, o majoritate covârșitoare a acceptat să facă parte din clubul de umor. Câțiva din ei, deși erau bolnavi în faze relativ terminale și nu le păsa prea mult de prelungirea vieții, au intrat pentru distracție. Alți câțiva au recunoscut că nu agreau lecturile, dar considerau acțiunea o formă nouă de socializare. Am fost ales moderator al clubului, lucru pentru care eram dispus să depun un oarecare timp și efort.

12 martie 2051
Înființarea clubului de umor a adus câteva avantaje nescontate inițial. Cei care nu agreau lecturile și nu numai ei, au venit cu o puzderie de bancuri. Mulți membri au îmbogățit biblioteca de umor cu volume noi și chiar cu genuri noi. Un coleg a venit cu un volum de limerick-uri. Un altul, pasionat de haiku, ne-a prezentat un gen de haiku umoristic - senryu. Cel pe care mi l-a adus ca exemplu, scris de Jules Cohn-Botea, m-a cucerit din prima.
sunt foarte bolnav -
voi lua medicamente
să mor sănătos
Cred că voi încerca să scriu epigrame. Și senryu.

...

18 noiembrie 2139
Azi se împlinesc 90 ani de la semnarea contractului de ipotecă inversă. Făcând un calcul estimativ, pensia totală încasată a depășit valoarea apartamentului. Ținând cont nu numai de asta ci, în general, de longevitatea umoriștilor din club, cei mai mulți asigurați și ei cu ipotecă inversă, consider că m-am răzbunat pe firma de asigurări cu vârf și îndesat.
În cei 90 ani, am citit întreg conținutul ebook-ului de mai multe ori. La lecturi repetate, diminuarea treptată a memoriei constituie un mare avantaj. Drept recunoștință pentru colegii mei de serviciu – Cristi, Nicu, Violeta și ceilalți - i-am invitat pe toți în clubul de umor.
Cum am privirea ușor încețoșată și găsesc tastele laptop-ului din ce în ce mai greu, în ziua în care am împlinit 160 ani am predat calitatea de moderator al clubului unui coleg mai tânăr, proaspăt pensiont la 85 ani. Ultimul mesaj către grup a fost un zâmbet imens, pe tot ecranul.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!