poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 25 .



Madlen 3
proză [ ]
Roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2019-10-13  |     | 



O dimineaţă de vară atât de frumoasă, în pomul din faţa blocului păsărele zglobii, ce s-au sculat dimineaţă bineînţeles, se certau pe viermişorul găsit din greşeală, probabil pe craca de hotar. Madlen, încă nu deschise ochii prea bine, dar după ce auzea afară îşi dădu seama că se află acasă, refuză să deschidă ochii, ţinându-i strânşi, fără să ia contact cu lumina, visul atât de frumos ce i-a umplut noaptea ar fi dorit să mai continue, degeaba se chinuia să ia firul de la început că totul era atât de ireal, parcă acum nu se mai lega deloc. Soneria de la uşă o trezi la realitate, se sculă dezorientată, aducându-şi aminte abia acum ce s-a întâmplat ieri, se pipăi îngrozită, încă nu era sigură că mai este întreagă. La uşă era cineva foarte insistent, căci făcea doar pauze mici, probabil pentru sonerie să nu se ardă, altfel nu se trezea stăpâna. În cele din urmă ieşii din transă şi stăpâna, care trase pe ea treningul în viteză, strigând în acelaşi timp, cât o ţineau plămânii.
- Imediat, imediat… sunt în baie!
Cu ocazia aceasta luă un prosop pe care îl înfăşură în jurul capului strângându-şi părul, dădu să iasă, dar se întoarse rapid să dea cu puţină apă pe faţă, pentru a arăta conform spuselor. În sfârşit se hotărî să deschidă uşa, acolo era un bărbat solid, destul de corpolent, care avea un zâmbet aproape tâmp. Prima reacţie a lui Madlen, a fost să închidă cu viteză uşa, dar prea târziu, piciorul matahalei a fost mai iute.
- Reflexele încă îmi sunt bune domnişoară, chiar şi după trei ani de când nu mai fac rugby. Zise matahala, prin crăpătura uşii.
- M-am lăsat de sport! Zise Madlen, roşie ca un rac de la atâta efort.
- Dar n-am venit să vă invit la jogging domnişoară! Şi nici n-aş putea să alerg în costum şi pantofi. Apropo’ dacă mai împingeţi mult, o să trebuiască să-mi cumpăraţi pantofi.
- Trage-l de acolo şi lasă-mă în pace!
- Domnişoară, m-a trimis domnul Pape, să vă iau cu maşina la birou!
- La ora aceasta?
- Ziua de muncă începe la ora şapte domnişoară, iar Pape este atât de pretenţios în această privinţă.
- Poate nu mă interesează! Madlen, lăsă uşa să se deschidă.
Văzând că uşa s-a deschis, dar era ocupată în totalitate, se dădu doi paşi înapoi, nevenindu-i să creadă că un om poate creşte atât de mare.
- Pot să intru!
Madlen, rămase mută, cu ochii ieşiţi din orbite, ridică a neputinţă din umeri. Matahala înaintă doi paşi, era atât de mare, încât şi Yeti s-ar fi înfricoşat.
- Daţi-mi voie să mă prezint domnişoară, Marmoz!
Marmoz întinse mâna, aplecându-se de mijloc, pentru a-i arăta buna cuviinţă.
- Iată că suntem şi bine crescuţi! Zise Madlen, de data aceasta neexteriorizându-se.
- Ştiu că vă e teamă să daţi mâna cu mine! În ciuda a ceea ce arăt pe afară, să ştiţi că sunt foarte paşnic.
- Adică, înainte de a omorî pe cineva, îi pui muzică clasică, şi-l întrebi în ce stil doreşte să moară!
- Uite o chestie frumoasă! Încă nu m-am gândit la asta!
- Păi ce mai trebuie să şi gândeşti! Din moment ce ai primit ordin, îl execuţi!
- Să ştiţi că nu am nimic cu dumneavoastră, dar dacă mai stăm mult de vorbă, există cineva acolo la birou, care ne poate pune muzică simfonică, dacă este nevoie.
- Sunt convinsă, numai că eu, nu m-am hotărât la ce bucată să mă opresc!
- Vă rog, încercaţi să vă mişcaţi mai repede!
- Du-te înainte Marmoz, o să vin cu maşina mea! În felul acesta, îţi vei linişti stăpânul.
- Nu se poate, începând de astăzi nu vă deplasaţi decât cu maşina Firmei, împreună cu mine. Eu voi fi protectorul dumneavoastră, domnişoară.
- Iată-mă, cu gardă de corp!
- N-aş putea-o numi aşa! Mai degrabă un însoţitor obosit, care vrea ca totul să fie bine până la sfârşit.
- Păi de unde şti tu, ce este binele, mă!
- Am citit eu undeva…
- Unde mă! Pe afişele alea…
- Da… scria mare, mare de tot, “Nu treceţi! Pericol de moarte!”
- Şi de la afişul acela, ai devenit aşa… mai… bun!
- Păi dacă e pericol, înseamnă că e bine să nu trecem, să nu trecem!
- Şi uite-aşa! A devenit Marmoz al meu, mai bun!
- Gata cu glumele! Hai, la-mbrăcat, că am pierdut destul timp! Mai vorbim în maşină, dacă ai chef!
- Da ce, mă duci aşa, departe?!
- Nu domnişoară, v-am mai spus, vă duc la birou!
- La care?
- La birourile Firmei, tatălui dumneavoastră.
- Care birouri?
Marmoz, deja începea să-şi schimbe culoarea de furie, dacă la intrare Madlen, avea ochii mari, acum era rândul lui. Venele de la gât erau atât de umflate, că pielea dădea peste cămaşă.
- Cele din centru, domnişoară!
În cele din urmă socoti că l-a enervat destul şi bătu în retragere.
- Forte bine! Acum că am aflat unde mergem, mă duc să mă schimb în dormitor.
Se gândi să mai facă o ultimă încercare, poate face infarct precum Galet, scoase capul pe uşă zâmbind frumos şi zise.
- Să nu te uiţi!
- Nu! Da schimbaţi-vă odată, mai am şi alte treburi!
În cele din urmă Madlen ieşi, matahala era destul de calmă, nici nu se cunoştea că s-a enervat. Madlen se gândi în sinea ei că poate joacă teatru destul de bine şi dădu din umeri neputincioasă.
- Sunt gata, Marmoz!
- Să mergem! Şeful o să-mi facă un sos de limbă, de mai mare frumuseţea!
- Lasă, că-ţi pun eu o pilă la el!
- Nu prea cred că sunteţi în cauză. De pilă aveţi şi dumneavoastră nevoie.
Madlen, se uita lung la Marmoz, nu mai ştia ce să creadă, dintr-o dată devenise omul raportat la 180 de grade, frica se instală la loc, poate că nici nu plecase de acolo, tot jocul ei nu a fost decât cauza uşoară a fricii.
Drumul până la birourile din centru a fost tăcut, chiar nimeni nu avea nimic de spus. Atât Madlen, cât şi Marmoz, se studiau cu grijă unul pe celălalt, ştiind câte ceva din toată discuţia aceea, lui Marmoz, încă nu-i venea să creadă că poate fi atât de dură, pentru Madlen, totul era clar, nu era chiar atât de tâmpit pe cât părea la suprafaţă.
Birourile rămase aceleaşi, de când le ştia Madlen, înainte de moartea tatălui lor.
- Bună ziua, Madlen!
- Este 7:30 Pape! Cred că ai luat-o razna! La vârsta ta de fapt, totul e posibil!
- Domnişoară, nu-ţi permit! Mai sunt doar trei zile, până la citirea testamentului!
- Te-ai hotărât să bei oul cu paiul!
- Da, numai că nu mă pricep la găuri, de aceea m-am gândit să le dai tu! Astfel vei învăţa şi tu, cum se creşte un copil!
- Mai degrabă cum se omoară! Pentru că dacă oul e gol, nu voi mai avea cu ce să-l cresc!
- Stai liniştită, eşti destul de frumoasă, îţi vei găsii un om suficient de bogat, să te scoată din toată povestea asta, draga mea!
- Un om bogat vrea o dotă, ori cum eşti hotărât să mi-o tragi cu paiul…
- Uite, dacă mi te-alături, vom face amândoi cuplul invincibil…
- Ce păcat, că nu ne lasă să stăm în cuplu şi la puşcărie, trăiam ani fericiţi împreună!
- Gata, cu vorbăria!
- Pape, luă cele două plicuri, bătându-le uşor de colţul mesei, zicând în acelaşi timp.
- Acestea nu sunt decât plicurile de legătură, după cum scrie şi în ele, am nevoie de celelalte plicuri, pentru a face un întreg. Le-am studiat şi n-au nici o noimă. Ai cumva cunoştinţă de plicurile de bază?
- Nu am avut timp să căutăm prea mult Pape, probabil că sunt pe undeva pe acolo, pe unde l-ai lăsat pe Sergiu.
- Le găseaţi voi, sunt aproape sigur că plicurile sunt la Sofia, acasă. Acestea nu au nici o legătură cu Firma, aici avem de-a face cu contabilitate adevărată şi nu cred că şi-ar fi găsit locul în birourile acelea.
- Pape, n-am nici cea mai mică idee!
- La Sergiu acasă, în biroul tatălui vostru, nu am găsit nimic. Am curăţit şi seiful… nimic, nimic, nimic!
Madlen, era aproape să se dea de gol, aşa de tare se cutremură. Noroc că Pape, tocmai studia plicurile acelea, în timp ce vorbea, crezând că v-a găsi ceva, care să-l ajute
- Şi ai găsit ceva?
- Draga mea, nici nu mai ştiu ce-am găsit, toate actele sunt pe aici pe undeva prin biroul acesta, dar nu era nimic de genul acesta, totul s-a petrecut când l-am racolat eu pe Sergiu, de partea mea, atunci am adus toate actele de la biroul de acasă aici, ca să nu mai existe probleme… stai că n-am aia, stai că-mi trebuie aia! Eficienţa, draga mea… este obligaţia mea, bine definită!
- Cine te obligă Pape, să fi eficient?
- Nevoia de mai mult.
- Frumos răspuns, păcat că nu este şi tata, te-ar fi aplaudat!
- Sunt absolut convins, Madlen. Eu acum mă uit la tine, dar eşti atât de palidă! Cred că n-ai băgat nimic în gură de aseară. Marmoz!
- Da, şefu!
- Nu îmi mai spune, şefu! Adu ceva de mâncare pentru domnişoara! Sau nu! Mai bine, ia-o cu tine la bucătărie, să-şi aleagă singură ce-i pace.
- Foarte bine, domnule!
- Vai, ce valet stilat ai! Pape, ori i-ai dat numele ăsta de fată în Franţa, la vreun curs de specializare!?
- Hai, hai… la masă! Ai 15 minute, atât!
- Atunci să ne grăbim, Marmoz!
Madlen făcu câţiva paşi eleganţi, întinzând mâna lui Marmoz, acesta dădu să i-o ia, dar privirea i se întâlni cu a şefului său, devenind dintr-o dată serios, urmând-o în bucătărie.
Birourile din centru nu erau la fel de somptuoase, precum cele din zona de lucru a Firmei, tatăl Madlenei, avea sufletul acolo, lângă atelierele unde a crescut acel colos cu mâinile lui. Birourile din oraş, erau mai mult locuri de întâlnire cu mici oameni de afaceri, mai ales de retragere pentru confidenţialitate. Clădirea era totuşi asemănătoare cu cea veche, dar numai că la proporţie de 1 la 10 poate chiar mai mică. Se păstra acea linie dreaptă, iar sticla şi oţelul dădeau şi de această dată o notă deosebită. Intrarea pardosită cu marmură albă, având ici acolo modele ce realizau mai degrabă forme tehnice, dând o notă de seriozitate şi îndemn la lucru, poate că era secretul ascendent acelei Firme. Nu lipseau nici florile ornamentale, ce erau aproape de intrare, pentru a se folosi de lumina naturală, dar mai ales pentru a fi puse în valoare, în faţă se găsea la fel un mic birou de informaţii, care era mult mai mic decât al lui Galet, dar nu mai avea acea hrubă în spate, cum obişnuia să-i zică Pape, nu era decât o tejghea, după care te îmbia o fată frumoasă, pentru un bărbat, oricât de dur ar fi fost el, era foarte greu să nu se piardă. La parter era biroul tatălui lui Madlen, contrar obiceiului care spune că biroul şefului trebuie să fie cel mai sus, de data aceasta Namec cel bătrân, purtat de vreme, nu a mai vrut la înălţime, biroul lui sau fostul, dădea în spate într-o grădiniţă verde, cu copaci pe fundal, acoperind construcţiile oraşului, iar de la măsuţa aşezată lângă uşile biroului, se putea admira cel mai frumos gazon, ce ducea până la copacii mari, chiar şi sub ei, fiind tuns frumos în jurul copacilor, distanţa nu era prea mare, dar discordanţa între umbra deasă, întunecată a copacilor, care aducea răcoare şi acea poieniţă luminoasă, înverzită, era minunată. La etaj, erau birouri de toate felurile, necesare pentru conducerea Firmei, cu prisosinţă. Dacă la parter, holurile aveau marmură pe ele, la etaj, de data aceasta puteai vedea o frumoasă mochetă nici prea groasă, nici prea subţire, culorile erau destul de vioi, dar obositoare, atât cât să-ţi dea buna dispoziţie, înainte de a intra la muncă, s-a optat pentru mochetă la vremea aceea, deoarece tot traficul oamenilor ce lucrau acolo sau aveau treabă în clădire, ar fi deranjat parterul, pentru că trebuie să subliniem, clădirea nu avea decât două caturi de lucru, birourile de la etaj, nu prea multe, parterul în care se găsea biroul lui Namec, plus dependinţele, printre care şi bucătăria.
Madlen, lua masa însoţită de Marmoz, chiar nu avea poftă de mâncare, după toată discuţia aceea, mai ales după toate evenimentele câte s-au petrecut, dar era în prezenţa lui Marmoz, trebuind să arate că este o dură, aşa că mâncă, e drept cam fandosită că doar era fată de mare patron, vreo două porţii de gustări, făcute de bucătăreasa tatălui ei, abia la terminarea celei de-a doua porţii, îşi dădu seama că frica o adusese în extrema cealaltă, oprindu-se brusc din mâncat, rămânând cu gura plină, holbându-se tâmp la Marmoz, acesta observă, dar la întâlnirea celor două feţe, se făcu că citeşte pe o revistă, întorcând pagina. Madlen, înghiţii de voie, de nevoie, tot ce avea în gură şi dădu să se ridice de la masă.
- Staţi, domnişoară! Beţi puţine lichide, o să vă crape inima, de la atâta uscătură, ar fi păcat de dumneavoastră!
Madlen, îl ascultă şi bău puţină apă, pe care o înghiţii cu noduri, pentru că nu mai avea loc una şi a doua, pentru că se simţea vulnerabilă.
- Să mergem! Zise Marmoz, ridicându-se în picioare.
- Stai, să-mi fac siesta, băiete!
- Hai, las-o jos cu siesta ta! Să mergem, că ne aşteaptă şeful!
Madlen, se supuse fără a mai spune nimic, de data aceasta era groasă rău şi simţea că nu este a bună.
- Gata, ai mâncat Madlen?
- Da, am gustat ceva! Încercă Madlen, să fie în continuare puţin dură.
- Atunci cred că e cazul să ne pregătim pentru înmormântare, Madlen.
- Doar nu-l îngroapă astăzi!?
- Ba da! Am aflat eu, tocmai am vorbit cu Sofia.
- N-am nici un fel de haine negre aici, dar ce-i vom spune lui Sofia, dacă nu-l vede pe Sergiu.
- M-am gândit la toate Madlen, o să spunem că Sergiu, este plecat cu afaceri.
- Ce afacere te poate ţine pe loc, atunci când este îngropat cel care a ţinut locul tatălui tău?
- Ai dreptate, asta cu afacerea nu merge… dar, cu orice preţ, trebuie să mergem acolo. Numai tu cunoşti toate cotloanele acelei case, doar ai copilărit şi pe acolo.
- La fel de bine ştie şi Sergiu, de ce nu-l iei pe el?
- Pentru că pe tine te-am ales a fi afară şi pe el înăuntru.
- Să facem schimb.
- Nu se poate, el este imprevizibil şi-apoi un bărbat, este mult mai puternic. O să găsim noi ceva! Uite, Marmoz ţi-a cumpărat o toaletă întreagă în negru, rochii elegante şi toate ce trebuiesc.
- Am de ales, Pape!?
- Madlen, şti bine că nu! Să nu ne mai enervăm prea tare, trebuie să fi cuminte, altfel! Pape, făcu un semn cu degetul în dreptul gâtului.
- Fac tot ce vrei, numai să nu-l mai văd pe Marmoz lângă mine, că vomit!
- Va trebui să vomiţi acum, pentru că la înmormântare va fi lume multă şi… ştii, se interpretează! Mai ales când vei fi la braţ, cu un bărbat atât de chipeş!
- Sper ca tot jocul acesta să se termine cât mai repede şi să dea Dumnezeu, să scăpăm sănătoşi din toată povestea aceasta.
- Antecamera îţi aparţine Madlen! Ai exact 20 de minute la dispoziţie, să te îmbraci în doliu.
- Bine, am plecat!
Madlen, era o fată expeditivă, nu punea preţ prea mare pe haine, pentru ea hainele sport erau cele mai comode. Un tricou şi un plug, era componenţa ei favorită. Aşa că lăsă toate simandicalele la o parte şi se îmbrăcă rapid. Corpul ei tânăr şi frumos, ar fi arătat bine în orice fel de haine, părul blond şi ondulat, peste hainele de culoare neagră, contrasta într-un mod atât de plăcut, se hotărî să-l bage sub o pălărie neagră, la care adăugă voalul negru de rigoare.
- Sunt gata, domnilor! Madlen, ieşii defilând prin faţa lui Pape şi Marmoz.
- Excelent, draga mea, excelent! Eşti o femeie în toată regula, acum observ şi eu, când te văd îmbrăcată mai serios. Mâna mea îţi stă la dispoziţie, Madlen. Gândeşte-te, toată această avere, pe mâinile noastre! Nimic, nu ne va mai putea opri din ascensiune!
- Există ceva care opreşte pe oricine din ascensiune! Cel puţin cea corporală, care o cam ia în jos, Pape!
- Ptiu, ptiu, ptiu… ceva mai frumos, nu şti să zici şi tu, Madlen!
- Da, ce-a păţit Marmoz, al tău? Văd că a rămas pur şi simplu blocat! Ori nu-l laşi la femei!?
- Domnişoară Madlen, schimbarea în hainele… acestea mai femeieşti, m-a frapat, pur şi simplu! Abia acum îmi dau seama, că sunteţi o femeie în toată regula!
- Deci, în caz că ai să primeşti ordin să mă elimini, m-ai salva, nu!?
- Hai, hai, hai… cu prostiile! Madlen, te credeam fată serioasă! Ia-l de braţ pe Marmoz, să vedem cum vă stă împreună. Aşa, foarte bine, sunteţi un cuplu reuşit! Pentru lumea indiscretă, Marmoz este prietenul tău şi atât, fără să detaliem!
- Da, ce-o să spunem de Sergiu? Unde o să le spunem că este?
- Madlen, stai liniştită, găsim noi ceva! A… uite, o să le spunem că este bolnav, la pat!
- Cu ce boală?
- Pe cine o să intereseze?
- Pe Sofia! Şti foarte bine, dacă îi vom spune aceasta, ne va iscodi să vadă cât este de grav.
- Doar n-o să-mi spui, că ar fi în stare să lase înmormântarea, să vină să-l vadă!
- Ar fi în stare, la cum o cunosc!
- Atunci îi vom spune că nu are decât o banală gripă şi atât, doar că este slăbit şi nu poate părăsi patul, medicul…
- Bine, aşa vom face! Zise calm, în cele din urmă, Madlen.
- Atunci, după voi, porumbeilor!
Ieşiră cu toţii, luând maşina se îndreptară către casa Galet. Madlen, mai tristă ca oricând, privea pe fereastră, neputinţa ei era vizibilă în faţa acestor oameni cu intenţii criminale, ştia foarte bine că o parte din informaţiile pe care le căuta Pape, sunt la ea, iar cealaltă parte, mai mică ce-i drept sunt în seiful tatălui ei. Acum se ruga să nu-i treacă prin cap lui Sergiu, să mai controleze din nou biroul tatălui lor, astfel ar fi fost descoperiţi, iar aceasta n-ar fi bine pentru siguranţa lui Sergiu şi a ei.
Ajunşi acasă la Galet, în mulţimea adunată, Madlen aproape că-şi pierdu identitatea, cei mai mulţi vorbeau de trecutul lui Galet, mai ales de relaţiile ce le avusese cu cei de faţă, durerea era la unison cu alte cuvinte, totul era o masă de oameni plângăreaţă, înmormântare. Cei trei se adunaseră precum sportivii în grup, pentru a dezbate planul de atac, Madlen dădu să plece, dar o mână fermă i se prinse de braţ, reducând-o la tăcere cu degetul pus pe buze, Marmoz era la datorie.
- Dragii mei, zise Pape foarte uşor, vom merge să aducem onor răposatului, aprindem o lumânare, iar după aceea vom transmite condoleanţe familiei, imediat după, voi doi veţi începe căutările, iar eu vă voi asigura spatele, mai întâi veţi începe cu biroul lui Galet… e posibil să găsim ceva acolo.
- Poate că mai vreau să stau de vorbă cu Sofia… şi eu!
- Ai să stai de vorbă, după citirea testamentului, până atunci, avem treabă! Nu mai vreau să aud nimic! Marmoz, nu uita, ochii cât mai mari, dacă vrei să mai prinzi vreun post liber la Firmă!
- Da, şefu!
- Atunci, la treabă! Acum, ştim ce avem de făcut!
Madlen, se supuse în linişte, până la urmă dacă găseau ceva era şi ea de faţă, lucru foarte bun de altfel pentru a ştii ce deţin duşmanii şi ce arme au. Deci, iată spionul introdus în celula de lucru, trecu pe la mort mai întâi, conform instrucţiunilor, aprinzând câte o lumânare, după care întâlnind-o pe Sofia, o îmbrăţişă plângând amândouă una în braţele celeilalte, retrăgându-se la braţul lui Marmoz. Sofia, observă cu toată supărarea ei că Madlen, este însoţită de altcineva decât Sergiu.
- Da, dumnealui… cine este, că nu-l cunosc?
- Prietenul meu. Zise Madlen, strângând în acelaşi timp braţul lui Marmoz, puţin mai tare.
- Frumos bărbat ţi-ai ales Madlen, păcat că nu este şi Galet, să te vadă.
- Tocmai de aceea am venit cu el la înmormântare, spiritul lui Galet, este încă aici în casă şi mă vede.
- Sper să ai dreptate, Madlen! Ptiu… da, voinic mai este! Îl scuipă pe Marmoz, să nu-l deoache, dintr-o dată se opri, uitându-se la toţi trei, căutând după aceea cu privirea în mulţime, Pape care-şi dădu seama despre ce este vorba, intervenii imediat.
- Vă rog să primiţi, condoleanţele noastre, doamna Sofia.
- Lasă-mă, stai puţin! Nu-l văd pe Sergiu al meu! Nu cumva trebuia să fie cu voi?
- Aveţi dreptate doamnă, trebuia să fie aici, numai că o mică gripă l-a pus la pat, tocmai astăzi! Fiţi sigură, că imediat ce se va ridica din pat, o să fie aici. Zise Pape, cu un aer liniştitor.
- Sper că nu e nimic grav! Zise Sofia, cu mâna pe piept, în dreptul inimii.
- Puteţi fi sigură că nu vă minţim, de altfel este şi Madlen aici, care vă poate confirma totul.
- Stai liniştită Sofia, totul o să fie bine, astăzi tu ai multe altele pe cap. Zise Madlen.
- Poate că ai dreptate Madlen. Galet, care acum stă liniştit, mai cuminte ca niciodată în cosciugul lui, trebuie condus pe ultimul drum.
Sofia, plecă de lângă ei apatică şi fără vlagă. Pape, care deja pierduse prea mult timp, îi suflă încet la ureche lui Madlen.
- Madlen, draga mea, sper că nu te ia sentimentalismele pe dinainte să faci vreo criză, cred că a venit momentul să te apuci de treabă, ia-l pe Marmoz şi căutaţi documentele!
- Stai liniştit Pape! Auzi, tu chiar nu ai nici un pic de suflet în pieptul ăla?
- Se vede treaba că au început să-ţi iasă ghearele, nu uita de Sergiu, te aşteaptă să-l salvezi!
- Abia acum văd, cât de bine semănaţi împreună.
- Cel puţin draga mea, el s-a trezit, până la urmă şi-a dat seama că are o familie, eu nu o am, dar cu banii mastodontului, îmi voi face una!
- Banii n-or să înlocuiască nimic ce iese din inimă, Pape.
- Hai, ia-l pe mutul ăsta de Marmoz şi la muncă, Madlen!
- Am plecat.
Madlen îl luă la braţ pe Marmoz, îndreptându-se către biroul lui Galet. Cu greu, dar ajunse în cele din urmă, după ce salută, vorbind cu cei cunoscuţi. Biroul era undeva în spatele casei, pentru că lui Galet, îi plăcea foarte mult liniştea, fugind de gălăgia străzii. Intră pe holul destul de mare, ce despărţea biroul de restul casei, loc în care era o bibliotecă amplasată pe tot ce era perete în locul acela, de data aceasta nu întâlneai doar cărţi de specialitate, erau acolo adunate într-o viaţă de om, cărţi de toate genurile, de la literatură până la ştiinţele exacte, toate erau frumos îngrijite şi mai ales frumos legate, majoritatea fiind cărţi de colecţie.
- N-am văzut atâtea cărţi într-o casă de om, în viaţa mea! Zise Marmoz, punându-şi mâna în cap.
- Cred că pentru tine e foarte mult, mai ales că singura carte pe care ai pus mâna a fost Abecedarul.
- Şi de aici unde mergem? Zise Marmoz, supărat.
Holul avea trei uşi, una care făcea legătura cu casa, una ce ieşea în grădină şi una care se deschidea către birou.
- Normal că afară nu mergem sau ai chef de vreo păsărică!?
- Aici, cu atâta lume!
- Nu, să-ţi cânte, în pom!
- A... nu! Mai bine să intrăm în birou.
În sfârşit se dezvălui biroul lui Galet, nu era mare, ba chiar cam redus, dar având în vedere pretenţiile cu care a trăit toată viaţa Galet, arăta destul de bine, privindu-l cu atenţie Madlen, abia acum îşi dădu seama cât de mult seamănă la formă cu biroul tatălui ei. Era aceeaşi formă şi aşezare, numai că aici lipsea foarte mult sticla, pereţii transparenţi, lumina fiind dată de ferestre normale, aşezate pe toţi pereţii, în afară de cel din spatele biroului, unde se afla un şemineu de proporţii mai mici, lacul parchetului era extrem de bine întreţinut, totul lucea de o măreţie extraordinară. Sub biroul de nuc se afla un mic covor lucrat de mână, ce se îmbina deosebit de bine cu frumseţea lemnului, biroul nu era prea mult deosebit faţă de cel de la serviciu, liniile simple de data ceasta, dar destul de clasice, îi confereau oarecare sobrietate. Pe birou se afla o mapă de scris, iar în dreapta, ca de obicei, vestita cutie cu ţigări. Marmoz, deja o deschise să se servească, dar Madlen îi făcu semn cu degetul a negaţie.
- Nu-i frumos! Fi atent să nu deranjezi nimic de la locul lui. Te uiţi şi pui în acelaşi loc obiectul ridicat.
- Da, bine!
Madlen, se aşeză pe scaunul confortabil din spatele biroului şi începu a studia cu calm biroul. Ridică mapa, dar de data aceasta nu avu noroc, aşa că luă la mână sertarele. Marmoz se aciui lângă micul bar şi căuta de zor printre pahare.
- Nu mai zăngănii de pomană Marmoz! Mai bine uită-te pe geam şi admiră frumuseţea grădinii.
- Ascultă, dacă ai de gând să doseşti ceva, ai încurcat-o cu mine! Să şti că nu glumesc!
- Stai liniştit, Marmoz!
- Ha, ha, ha... nu-mi vine să cred! Sora cea ocrotitoare, ţine la fratele risipitor! Este adevărat că sângele apă nu se face, dar să nu uiţi, întotdeauna v-a trebui să ai pregătit un as în mânecă, pentru că nu şti niciodată cine vinde şi atunci!
- Marmoz, ţin la fratele meu, pentru că vă ştiu în stare de orice şi hainele negre nu prea-mi stau bine, după cum observi.
- Ba din contră, eu şi şeful, am apreciat că te deschide altfel, arăţi mult mai serioasă.
- Eu sunt...
- Madlen, să lăsăm lucrurile aşa cum sunt că se termină înmormântarea şi rămânem cu buza umflată.
- Atunci ar fi bine să munceşti în linişte, umflatule!
- Bine, bine!
- Madlen, trase uşor primul sertar, dintr-o dată nu se mai uită înăuntru ca şi cum nu vedea lucrurile din el, urechea parcă era în căutarea unor noi sunete, nasul mirosea ceva ciudat de acum, aşteptându-se să găsească ceva din clipă, în clipă. Marmoz, se opri lângă un soi de servantă şi luă una din cele mai groase cărţi de acolo în mână, ochii lui Madlen, alunecă imediat pe cotorul cărţii, un manual despre fluturi, pentru Madlen, era ciudat faptul că nu ştia sau nu aflase să-i fi plăcut lui Galet fluturii, o asociere ca un fulger îi trecu prin minte, poate Galet a vrut într-adevăr să spună ceva cu cartea aceea, de ce nu, hrana păsărelelor până la urmă, bine a unora, aşa că intervenii în ultimul moment, strigându-l pe Marmoz, ca şi cum ar fi găsit ceva interesant, deşi nici măcar nu se uitase în sertar.
- Marmoz, ia te uită sertarul acesta seamănă cu cel de la Firmă!
Marmoz, lăsă cartea aceea groasă şi grea, care se armoniza la mărime cu el şi se apropie de sertar în fugă. Madlen, îi făcu loc sculându-se după scaun şi îmbiindu-l să ia loc, Marmoz pentru mintea pe care o avea, de-acum nici nu-l mai interesa conţinutul sertarului, se lăsă pe spate fericit, imaginându-şi că e mare mahăr. Madlen, se apropie cu prudenţă de carte, ştia că dacă sare ca înecata pe ea, Marmoz o să miroasă ceva şi v-a fi foarte greu să recupereze totul, aşa că se sprijini de mobilier, căutând cu privirea pe birou, ignorându-l pe Marmoz, cu timpul acesta încercă să se uite în sertar, iar Madlen, luă altă carte la întâmplare, ceva mai subţirică, ce semăna cu un dosar, nici aceasta nu-i trecu neobservată lui Marmoz.
- Nu, nu! Domnişoară, mai întâi, v-a trebui să treceţi pe la biroul meu, cu dosarul acela.
- Poftim, nu-i decât o amărâtă de carte!
- Tot rea ai rămas, poate îmi place şi mie economia, de unde şti că n-am înclinaţii?!
- Economice? Poate, kilogramice!
- Doamna Sofia, a fost de altă părere!
- Sofia, ca orice femeie care se ataşează de un copil, vrea să mă vadă liniştită la casa mea, să nu mai lupt cu toţi nebunii.
- Bine, bine! Caută în continuare Madlen, poate că ai noroc.
De data aceasta Marmoz, se aplecă ceva mai aproape de sertar, încercând să aleagă una din multele scrisori ce se aflau acolo. Nu i se mai vedea capul în raza vizuală a Madlenei, nu rămăsese decât o grămadă mare şi rotundă, de om, luă tratatul despre fluturi şi-l băgă într-un compartiment al servantei, de unde scoase un alt dosar şi o carte de economie aproximativ la fel de groasă ca aceea, pe care o înlocuise. Lăsă cartea afară şi închise compartimentul la loc, întorcându-se cu dosarul în mână, Marmoz încă nu se ridicase, ceea ce o avantajă pe Madlen, găsind-o cu treburile terminate.
- Iată, am găsit aici un plic adresat tatălui tău, s-ar putea să fie ceva interesant în el.
- Şi eu am găsit un dosar destul de gros, despre Firmă.
Împreună au rămas blocaţi, afară se auzeau paşi, tocuri de femeie înaintau către biroul lui Galet. Marmoz, se ridică mişcându-se ca o umbră mare şi neagră, împingând cu dexteritate sertarul la loc, după care strecură aproape instantaneu plicul în buzunarul interior al hainei, ar fi putut să facă acelaşi lucru şi Madlen, dar ştia că dacă lua informaţiile de aici, ele la rândul lor vor fi folosite împotriva ei şi a fratelui. Cu toate că era obligată de situaţie să aducă cât mai multe dosare pentru a-l elibera pe fratele ei, de data aceasta socoti altfel. Marmoz însă, a fost de altă părere şi se aşeză la fel de repede cu masa lui colosală, acoperind-o cu spatele pe Madlen, luă din mâna ei dosarul pe care îl dosii în pantaloni pe la spate, după care trase haina peste el, Madlen rămase cu mâinile întinse, locul liber dintre degete arăta că acolo a fost ceva, Marmoz îi luă braţele şi le întinse pe lângă corp, dorind să mimeze o îmbrăţişare, dar hainele negre de pe Madlen, pe care tocmai el le cumpărase, îi aduse aminte cauza pentru care se aflau acolo, până şi Marmoz, cu tot tupeul lui, avu puţin respect şi renunţă la timp, luând tratatul de economie îl răsfoia ca un copil cuminte, în momentul intrării Sofiei, pe uşă.
- Dragi mei, cât de cuminţi sunteţi voi aici. Nu v-am văzut deloc şi mi-am dat eu seama imediat! Madlen, trebuie să vină pe unde a fost răsfăţată de Galet.
- Ne scuzaţi doamnă, dacă v-am pricinuit necazuri, ştiţi cum e Madlen, s-a lipit de fereastra aceasta şi nu se mai poate mişca! Zise Marmoz, galant.
- O cred mititica, era locul ei de retragere, de liniştire dacă pot să mă exprim aşa! Venea cu Galet, rareori bineînţeles şi tot lângă fereastra aceea rămânea ore în şir, privind frumuseţea de grădină.
- Sofia, trebuie să recunosc, grădina voastră a fost întotdeauna minunată, dar tot n-am înţeles cine o îngrijea atât de frumos? Florile atât de proaspete, ca să nu mai vorbim de pomii aceştia care aduc umbră şi răcoare, în zilele de vară.
- Draga mea, grădina a fost îngrijită de mine, până în momentul despărţirii lui Galet, de tatăl tău. Din ziua în care contabilul a devenit portar, s-a schimbat problema, Galet al meu, aproape că m-a dat la o parte.
- Da, parcă mi-aduc aminte, că aţi fost bolnavă în perioada aceea.
- Aşa este Madlen, o mare însemnătate a avut-o şi boala mea de atunci, ai dreptate, poate că nu mi-ar fi luat locul în grădină neapărat, dar boala mea în acelaşi timp cu problemele lui, pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, l-a determinat să-şi omoare timpul şi nervii, cu grădina.
- Totuşi doamnă, am înţeles că mai făcea unele onoruri, chiar în postura de portar, iar după aceea am înţeles că era omul cheie în toate hotărârile ce le lua Firma. Zise Marmoz.
- La început, i-a fost greu, dar cu timpul îşi făcea programul aşa fel încât să aibă grijă şi de grădină.
- Cred că asta, numai pentru a nu vă mai vedea depunând efort.
- Prietenul tău este un galant, Madlen.
- Nici nu ştiu de unde poate să iasă atâta galanterie, din muntele acesta, Sofia.
- Copii, am venit după voi, pentru că e timpul să mergem, să-l conducem pe Galet, pe ultimul drum.
- Da. Zise Marmoz, punând capul în pământ şi încrucişând braţele în faţă.
- Să mergem, Sofia! Zise Madlen, lăcrimând din tot sufletul.
Doi cai imenşi, negri ca tuciul, înhămaţi la un dric, la fel de negru, cu geamuri transparente, prin care puteai vedea sicriul înconjurat de coroanele multicolore, ce vroiau parcă să mai aducă un pic de viaţă locului morbid, iar în sicriu stătea liniştit de acuma, Galet. Pape şi Marmoz, o înconjură pe Madlen, încercând să o scoată din rând, trăgând-o de mâinile ce le avea băgate pe sub mâinile bărbaţilor, Madlen nu cedă sub nici o formă, menţinându-i în cortegiu cu toată puterea ei.
- Madlen! Te rog, fi înţelegătoare, mai avem trei zile cu tot cu aceasta, care este pe trecute. Hai să mergem la biroul Companiei, să vedem ce este de făcut!
Madlen, se făcu că nu aude, iar la insistenţele fizice ale acestora o dădea în plâns mai puternic, strigându-l pe Galet, după care pe Sofia, care la rândul ei se uita la fata care i-a fost ca o fiică, determinându-i pe cei doi bărbaţi să slăbească legătura.
La cimitir, toţi s-au cuminţit în felul lor, unii plângând după răposat, iar Pape şi Marmoz, uitându-se printre clipele de smerenie impuse de preot, la ceas. Madlen, reuşii în cele din urmă să apuce pe Sofia de braţ, slujba se termină, Pape o luă la rândul lui de braţ pe Madlen, încercând să o îndepărteze de lângă groapa în care era de acuma sicriul, lumea plecase aproape toată, mai rămăsese în urmă doar cei care probabil n-au avut loc pe alee, în cele din urmă chiar şi Sofia, se debarasă plângând din strânsoarea Madlenei, schimbând câteva vorbe cu groparii, după care se îndepărtă cu batista la nas îndurerată.
- Madlen... e timpul să plecăm, de acum nu mai suntem decât noi şi groparii, hai să mergem! Încercând Pape, să o tragă de lângă groapă.
Madlen, luă crucea de lemn în braţe şi o strânse cu putere, plângând în hohote.
- Gata domnişoară, ajunge! Nu ne mai vede nimeni de acuma! Încetaţi cu teatrul acesta fără rost!
Groparii îşi făceau datoria de zor, punând pământ peste sicriu, Marmoz încercă să o tragă de mână, fără nici o izbândă.
- Marmoz, ai vorbit când trebuia să taci, lasă fata să-şi plângă mortul liniştită.
- Da, ce-am zis şefule! Cu ce am deranjat-o?
- Mai sunt câteva lopeţi şi om' pleca noi şi de aici. Lasă că ne socotim noi, la birou!
O mână boantă de atâta muncă, cu degetele pline de crăpături, se aşeză pe crucea de lemn, lângă fruntea îmbrobonată de atâta plâns a Madlenei, cealaltă îndepărtă încet, braţ cu braţ, mâinile îmbrăţişate de pe cruce, trăgând-o uşor, groparul atinse uşor cu dosul palmei fruntea, ştergând câteva din picăturile de transpiraţie şi îndepărtă părul umed din ochii înlăcrimaţi, Madlen se supuse voinţei groparului, acesta luă crucea şi o înfipse în mormânt, chiar în faţa ei. Madlen, nu mai avea în faţa ei decât un nume, toată acea fiinţă vie se transformase într-un simplu nume scris pe o cruce, "Dominic Galet" citi numele şi căscă gura ca un peşte scos pe uscat după aer, leşină căzând moale în braţele de oţel ale groparului.
Ochii se deschise mari, rotindu-se uşor prin cameră, întâlnindu-i pe Pape şi Marmoz. Îi închise la loc, dorind să creadă că a fost doar un vis urât, dar o voce groasă şi o mână hotărâtă, i-a demonstrat imediat contrariul.
- Credeam că am scăpat de voi.
- Madlen, crede-mă avem de lucru; şi nu orice, o megafirmă ne aşteaptă.
- Ori l-ai scos la pensie pe Marmoz, stă aşa cuminte?!
- Draga mea, nu am vrut să-l las pe Marmoz, să atingă frumuseţe de fată.
- Pape, ia mâna de pe mine! M-am trezit de-a binelea, nu se observă! Stau de vorbă cu tine!
- În sfârşit iat-o pe fata mea, credeam că nu te mai scoli, ţi-am dat şi cu apă, dar degeaba.
Madlen îşi puse mâna instinctiv pe faţă, continuând cu restul hainelor. Pape şi Marmoz, râdeau de mama focului.
- Nu, n-am aruncat cu găleata, te-am tamponat cu batista uşor. Zise Pape, râzând în continuare.
- Da, ce să spun! Sunt de-a dreptul flatată, ce băieţi pricepuţi, mi-au pus comprese! Mă duc să-mi dau hainele jos, cine ştie ce instincte vă mai trezesc, hienelor!
- Madlen, ai doar 20 de minute.
- 20 de minute, 20 de minute, numai asta şti să zici din gura aia! Cred că la pat reduci timpul la maxim, mai ales că la vârsta ta, nici nu m-aş gândi că există sex pe lumea asta!
- Marmoz, nu mai râde ca, ca... Madlen, du-te în antecameră şi te schimbă în blugii tăi bărbăteşti!
- Parcă ziceai, că vrei să conduci Concernul, cu mine alături!
- Madlen, am o înclinaţie deosebit de materială, pe care am învăţat-o de la tatăl tău fireşte, dar tot de la el am învăţat, că trebuie să nutresc respect faţă de cei din familie.
- De-asta l-ai terminat aşa pe Sergiu, pentru că-l respecţi?
- Pentru Dumnezeu, copile... du-te şi te schimbă liniştită, să ne apucăm de treabă, timpul zboară!
- Pape, dar n-am fost la pomană! Ce-o să zică Sofia, de aceasta?
- Marmoz, ai grijă ca domnişoara să se schimbe imediat.
- Marmoz, te rog frumos! Numai cu muzică grea, îmi place!
- Haideţi domnişoară, vă rog schimbaţi-vă! Marmoz, o luă de mână şi o duse aproape politicos, până la uşa cu pricina.
- Ce-are asta cu muzica grea? Auzi, sper că nu te-ai apucat de ea?
- Se poate şefu!
- Şi nu mai îmi spune, şefu! Da… ce tot, zice de muzică...
- Am glumit cu ea un pic, ca s-o sperii.
- Auzi, tu nu glumeşti cu fata fostului meu şef... adică... ptiu, patron!
- Nu, a fost doar o glumă aşa...
- Nu faci glume cu nimeni, ai înţeles! Ia uite mă, s-a transformat omul!
- Adevărul e, că... este frumoasă!
- Uite vezi, te-ai luat de ea mucosule, păi tu şti că asta e fiica bossului care a avut pe vremuri tot oraşul la picioare şi tu... flirtezi cu ea!
- Aţi spus bine a avut, pentru că nu-i mai trebuie nimic acum, s-a liniştit.
- Vezi să nu te liniştesc eu pe tine acuma, mai bine ai grijă de fată, fi cu ochii mari, doar atât te rog, Marmoz!
- Da şefu! Vă rog să mă scuzaţi, doar am glumit un pic, să vă mai descreţiţi fruntea obosită, nu s-a întâmplat nimic, vă jur!
- Bine Marmoz, aşa te vreau, băiat bun şi vigilent!
- Ochi şi urechile mele, vor lucra pentru dumneavoastră.
- Marmoz, va trebui să lucrezi cu întregul tău corp de astă dată, sper că nu-ţi cer prea mult nu, ce zici?
- Evident că aşa se v-a întâmpla, m-am referit la recepţie.
Madlen îşi face apariţia în blugii ei favoriţi şi tricoul, nedespărţite.
- Şefu, e bună şi aşa, până la urmă!
- Marmoz, du-te şi te ocupă de hainele domnişoarei!
- Vai, ce băiat silitor, face şi serviciul în cameră! Auzi Pape, după ce terminăm cu afacerile, să mi-l dai şi mie, văd că le face pe toate!
- Madlen, să fim un pic mai indulgenţi, mai ales atenţi cu aceste brute, niciodată nu ştim când îşi scot latura animalică în evidenţă.
- Normal că atunci când vei comanda tu, Pape!
- Da, să lăsăm amănuntele acestea deoparte şi să ne apucăm de treburile noastre.
- Auzi Pape, tocmai mă gândeam, dacă eşti un aşa de bun contabil, mai ales acaparator în ultimul rând, de ce nu gândeşti singur întregul sistem de acaparare economică.
- Vezi tu Madlen, nu e chiar atât de simplu să construieşti un sistem economic pentru un aşa colos şi chiar dacă aş face-o, nu cred că voi reuşii în doar două zile şi jumătate, câte ne-au mai rămas.
- Păi atunci, nu cred că ai nevoie de plicurile lui Galet, pentru că el avea un sistem de reconstruire a sistemului.
- Tocmai aici e chichiţa, luată în sens invers, lucrarea este ca şi desăvârşită.
- Pape, am înţeles că ai cam dărâmat jumătate, poate chiar mai mult, din avuţia tatălui meu.
- Cea mai mare parte am făcut-o cu bună ştiinţă tatăl tău, pentru a-i da o lecţie lui Sergiu, dar toate acestea nu erau decât cuburi pentru copii, sumele ce au ieşit, încă nu reprezintă cifra de afaceri ale colosului.
- A, acum înţeleg!
- Foarte bine, sunt îndreptăţit să cred că Namec, mai folosea un contabil, cu care îşi făcea de fapt afacerile de zi cu zi.
- Adică de fapt, tu nu ai fost decât contabilul fiului râzgâiat, al lui Sergiu. Ha. ha, ha!...
- Şi ceva din firmă bineînţeles, dar numai cât să-mi păstreze distanţa.
- Bine, bine, dar tu erai totuşi contabilul şef al colosului ăsta, nu controlai ce făceau ceilalţi angajaţi ai tăi, doar nu semnai ca primarul şi gata… ţi se termina programul! Nu vreau să aud asta, atunci nu ai fi omul calic de aici din faţa mea.
- Madlen, eram totuşi la început, iar natura caliciei mele, aşa cum bine ai spus tu, a fost foarte uşor de observat de către o vulpe bătrână ca Namec.
- Dar totuşi, nu-mi vine să cred! Ha, ha, ha...
- Tocmai aici este treaba, fiindu-mi descoperite calităţile...
- Cele negative!
- Exact, la ele mă refeream, Namec îmi mai arunca câte un os...
- Pe care bineînţeles, tu îl luai cu o calicie nemăsurată.
- Osul de fapt, era pentru fiul lui, dar cum pe el nu prea îl interesau afacerile...
- Tu îl luai cu totul!
- Nu, chiar aşa! Suma era transformată, la cererea fratelui tău bineînţeles, într-un alt tip de economie…
- Adică într-o formă fantomă.
- Exact, iar banii stăteau ca în bancă, chiar mai bine, fără comisioane, până ce erau transferaţi.
- De către tine în contul tău, de astă dată legal.
- Aproape adevărat Madlen, numai că banii erau mutaţi la cererea lui Sergiu, pentru nevoile sale personale.
- Adică el nu mai dorea să facă afaceri pentru a înmulţi suma, o lua pur şi simplu, la distracţie.
- Exact.
- Şi atunci ce ţi-ai zis tu Pape, ia să-mi fac şi eu un biet cont, pentru nevoi personale!
- În cea mai mare parte ai dreptate Madlen, numai că mare parte din banii dosiţi de mine, i-am investit în afaceri, de acum profitabile, pentru copilul răsfăţat al lui Namec.
- Foarte bine, acum de ce nu te întorci la afacerile tale din trecut, bănuiesc că s-a strâns o cifră de afaceri bunicică.
- Tot ce am făcut a fost pe numele companiei, eu nu am putut semna acte, totul e semnat de Sergiu, tocmai de aceea l-am acaparat pe el…
- Distrugându-i mintea, iar în calicia ta nemăsurată, în loc să-i arăţi calea cea bună, l-ai învăţat toate nemerniciile tale murdare.
- Recunosc, asta am făcut.
- Înseamnă că tata a făcut bine, că nu te-a angrenat în treburile Firmei.
- Poate că da, poate că nu!
- Adică!
- Adică… acum eram poate, un slujbaş normal, ce făcea economie pentru o Firmă de renume, cu un salariu de rahat.
- Tu crezi că tata a muncit, gândindu-se la bani tot timpul!
- Era un om calic din fire, ţintea tot timpul mai sus.
- Nu, nu era calic, muncea de dimineaţă până seara târziu, uitând de copii, de soţie, de tot. El a fost una cu Firma aceasta, numai aşa a ridicat-o şi-a folosit inima pentru a ajunge la nivelul la care a ajuns.
- O inimă obosită, întotdeauna crapă. Iată şi exemplul lui Galet, oboseala!
- Adică tu, vrei să spui că n-ai nici un amestec în moartea lui Galet?
- Adevărul este… că era un om foarte obosit.
- La 60 de ani ai lui, Galet nu era de moarte, sub nici o formă!
- Draga mea, cu inima nu te pui, crapă tocmai când ţi-e lumea mai dragă.
- Eu zic că ar trebui să te mulţumeşti cu ce ai câştigat până acum. Sunt aproape sigură că ai o sumă bunicică în cont, că ai mai învăţat şi ceva pe deasupra, lucru pe care aşa cum spuneai tu, un mic slujbaş nu ar fi reuşit niciodată să-l facă.
- Este adevărat draga mea, că mi-am luat partea, mică de altfel, dar cea mai mare parte o am în afacerile semnate de fratele tău.
- De ce nu le-ai semnat tu?
- Pentru că legile interioare ale firmei, nu-mi permiteau să fac afaceri, atâta timp cât eram angajat.
- Normal, mai ales angajat contabil, ţi-ar fi fost foarte uşor să muţi sumele acolo unde vroiai tu, Pape.
- Şi atunci toate acestea le-am făcut, după cum îţi dai seama, cu Sergiu.
- Păi atunci, nu v-a trebui decât să aşteptăm ziua citirii testamentului, atunci când fiecare o să fie stăpân pe bucăţica lui şi ce-i al tău de drept, o să-ţi dăm fără nici o ezitare, vorbesc chiar eu cu Sergiu.
- Tu chiar crezi că Sergiu, este de acord să-mi dea mie afacerile pe care crede că el le-a înfăptuit de fapt? Tu, ţi-ai vinde copiii?
- O să-i explicăm că de fapt sunt copiii tăi, Pape… astfel lucrurile vor fi foarte clare.
- Poate pentru tine, că eşti un copil, care nu ştie absolut nimic despre afaceri.
- Oi fi eu un copil, dar tot ce vreau e să se termine tot acest război inutil, Pape.
- Madlen, nici un tribunal, de pe tot globul pământesc, nu o să aprobe să iau ce nu este al meu de fapt.
- Dacă firmele sunt înfiinţate de tine şi sunt legate doar printr-o chestie de regulament interior de firma mare, atunci vom face act de donaţie sau vânzare poftim, cum vei dori şi afacerea va fi a ta.
- Eu ştiu!
- Înseamnă că afacerea ta este legată cu un cordon ombilical de Firma mamă.
- Cele mai multe afaceri erau şi sunt strâns legate de firma mamă, aşa cum spui tu. Lupul bătrân de taică-tu, ştia să ne ţină cu lanţul legaţi.
- Pape, uite ce este, atunci îţi vom da afacerile, cu condiţia să păstrăm legăturile economice în continuare.
- Madlen, eu le-aş numi mai degrabă, legături de afaceri.
- Doar tu singur ai spus că sunt o fată nepregătită.
- Nu ştiu dacă m-am exprimat chiar aşa, dar mă rog.
- Atunci batem palma! Îl voi suna chiar acum pe Bramus Matei şi vom face un act de convenienţă, în cazul în care afacerea ta va cădea la unul din fraţi.
- Tocmai aici e problema, Madlen.
- Ce problemă, doar noi suntem moştenitorii de drept a Firmei, tatălui nostru!
- Şi asta este adevărat, însă vezi tu, tot caruselul acesta era condus de trei persoane, numai ele ştiau dedesubturile acestui colos.
- Auzi Pape, doar nu vrei să spui că partea neagră, este mai mare decât partea albă.
- Se poate traduce şi astfel, draga mea Madlen.
- Da tu, care eşti ceea ce eşti, în afara faptului că eşti un calic fără margini, prin natura meseriei tale de contabil, că nu mai înţeleg nimic din toată discuţia noastră, adică nu poţi delimita ce este al tău, de restul companiei?
- Nu există decât un…
- Stai puţin, înseamnă că mai sunt cel mult două persoane prinse în povestea aceasta, pentru că unul dintre ei, sigur a fost tata.
- Exact, poate că…
- Chiar la asta mă gândeam şi eu, poate că doar o persoană mai este în viaţă, care cunoaşte sistemul.
- Până acum…
- Scuză-mă, dar trebuie să-ţi spun că nu ai fost capabil, din moment ce nu ai avut acces al aceste cunoştinţe de bază ale Firmei.
- Eu am fost mai mult…
- Mai mult o doică bine plătită, ce acum doreşte să se răzbune, nu-i aşa!?
- Totuşi, sunt multe chestii pe care nu le-am coordonat eu.
- Atunci ia-ţi-le pentru numele lui Dumnezeu, doar tu eşti contabilul sau eu nu am prins bine firul poveştii. Nu cumva tu vrei să afiliezi şi partea ta ca fiind bucată din toată afacerea neagră mărindu-se astfel cifra de afaceri, cum ar veni!
- Madlen, de fapt problema este mult mai complicată decât ar apărea la prima vedere.
- Acum înţeleg neghiob calic ce eşti, practic tu doreşti să afli numele celei de-a treia persoane care cunoaşte tot dichisul, din plicurile acelea, tot ce am vorbit noi până acum nu este decât o abureală de doi bani!
- S-ar putea ca unul din plicurile care se tot învârt de la un timp, după moartea tatălui tău, să conţină şi lista cu cei care cunosc afacerea.
- Deci ţie îţi mai trebuie un nume, pentru drăguţul de Marmoz, ca să acaparezi totul! Eu care credeam că pot scoate din tine, partea umană.
- Draga mea Madlen, până şi lumea e tronată de două părţi care se înţeleg totuşi bine între ele. De ce nu ia Dumnezeu, totul de partea sa, că doar e pământul lui, El l-a făcut, în cele şapte zile! Mă rog, şase! Vezi tu, ca şi în cazul nostru, Dumnezeu a acceptat economia subterană în ograda Lui şi ce vină are El, dacă cei mai mulţi au preferat să muncească la „negru”.
Madlen, rămase pe gânduri, cu toate că se străduise din toate puterile să se termine totul în pace, nu rezolvase nimic. Mai mult, nu aflase mare lucru, tot ce ştia încă dinainte parcă era un făcut, le repeta Pape, ca un robot. Nimic nu se mai lega în mintea ei, probabil că nici în mintea lui Pape, pentru că şi el la rândul lui, descoperea chestiuni care nu se legau între ele. Pape, o urmărea cum se frământă, bucuria creştea pentru că discuţia aceasta a condus-o acolo unde a dorit el, în definitiv ameţind-o mai mult, dându-i să înţeleagă că deşi ştie mai mult, de fapt nu ştie nimic din tot angrenajul rămas după moartea marelui motor al tuturor, Namec.
- Auzi, Pape! Se trezi Madlen, vorbind ca din senin. Dacă tu zici că nu ai nici un amestec în moartea lui Galet, aşa cum ai încercat să mă faci să înţeleg la începutul discuţiei sau mă rog, înseamnă că mai trebuie să afli de fapt, două din cele trei persoane care se află în posesia puterii afacerilor subterane, cum vrei tu să mă faci să înţeleg.
- Se poate spune şi astfel.
- Deci tu nu eşti decât un amărât de slujbaş, care contribuie material, zici tu, la înfloritoarea afacere.
- Tocmai asta e.
- Auzi, da tu, în tot acest timp, nu ai primit salariul?
- Ba da!
- Şi atunci, ce mama naibii mai vrei?! Dacă fiecare angajat al tatei, ar vrea să i se dea concernul pe mână, pentru că a muncit şi el, ca şi tine, la ridicarea lui, unde am ajunge!?
- Da, numai că eu am fost un angajat special, m-am ocupat de odrasla marelui boss, iar în tot acest timp, s-a dezvoltat de fapt toată mizeria asta.
- Pape, lăsând la o parte toată discuţia aceasta, care ne-a ajutat să aflăm că de fapt noi nu ştim nimic mai mult, unul faţă de celălalt sau cel puţin aşa m-ai făcut să înţeleg, vreau să te întreb ceva, dar te rog din toată inima să-mi răspunzi cinstit. Tu, Pape Maion, angajat la Firma tatălui meu, faci parte din lista celor trei persoane care au acces, material vreau să zic, la această afacere?
- Vezi tu…
- Auzi, dacă mă duci iar cu zăhărelul, n-am făcut nimic, zi-mi corect, da sau nu!
- Eu cunosc dedesubturile afacerii, cât de cât, dar nu sunt singurul şi nici esenţialul.
- De fapt, de ce nu vrei să-mi răspunzi la întrebare? Ultima oară când am vorbit cu Galet şi el tot la fel ca şi tine, mi-a spus că afacerea e cunoscută de trei persoane, i-am pus aceeaşi întrebare ultima oară şi iată ce s-a întâmplat cu el…
Madlen, puse mâna pe gură, pentru că scoase mai multe informaţii decât ar fi fost nevoie, în speranţa că Pape, v-a pune botul şi astfel descoperirea iese la iveală.
- Altceva…
- Aşa, de exemplu, tu poţi să-mi faci capul mare cu poveştile tale frumoase, poveşti pe care le-am auzit la Fabia, de exemplu.
- Dezvoltă Madlen, poate puse cap la cap, v-a ieşii ceva.
- Dacă executive în această afacere sunt doar trei persoane, cum vei putea pune mâna pe tot, dacă tu nu ai drept de semnătură finală.
- Tocmai de aceea v-am ataşat lângă mine, indiferent cine v-a câştiga Firma, fraţii se vor salva între ei.
- Tu singur ai spus Pape, că toată povestea asta este în afara Firmei, noi vom lua tot ce este legal.
- În plicuri se află cheia de legalizare, numai că nu asta mă îngrijorează cel mai tare.
- Dar ce?
- Faptul că cei doi, vor pleca cu o întreagă capacitate subterană, acaparându-vă atenţia, poate la fel ca mine.
- Vrei să spui, că tu nu eşti partea cea mai grea care ni se poate întâmpla!
- Poate fi un punct de observaţie.
- Dar totuşi, cu toate că nu am cunoştinţe prea mari de economie, banii cu care s-a finanţat toată măgăria asta, nu au fost luaţi de la Firmă?
- Ba da!
- Şi asta nu înseamnă că acei bani ca şi aceştia de astăzi, sunt tot ai Firmei?
- Ai dreptate, numai că mecanismul economic de întoarcere este în plicuri, dar nu cunoaşterea mecanismului mă interesează acum şi lista celor trei.
- Dar dacă vom declanşa mecanismul economic, cei trei sau doi mă rog, nu ar rămâne cu buza umflată?
- Ţi-am mai spus, parcă eşti un copil, nu este timp pentru asta, este o muncă elaborată în multe zile şi pe brânci.
- Dar putem să declanşăm treaba asta şi după citirea testamentului.
- Mecanismul nu poate fi pus în aplicare decât cu semnătura proprietarului, care este probabil pe unul din plicuri.
- Totuşi, ai zis că afacerea este legată economic de firma mare, care v-a putea să-şi revendice dreptul de proprietate.
- Cum poţi fi proprietar la ceva care de fapt nici nu există în realitate, Madlen.
- Atunci...
- Mai bine spune-mi despre verişoara ta Fabia, parcă ziceai că şi ea ştie câte ceva despre afacere.
- Fabia m-a chemat la ea, să-mi spună că vrea să primească şi ea ceva de la unchiul ei.
- Cine nu vrea, până la urmă!
- Eu cred că tata a greşit. Trebuia să ne cheme pe toţi la el şi să ne spună...
- Madlen, baţi câmpii, nimeni nu ştie când moare, pentru că şi-ar rezolva într-un fel sau altul, toate problemele.
- Poate că e mai bine că nu le-a rezolvat în timpul vieţii...
- Tocmai de aceea există testamentul, draga mea, ca să le rezolve.
- Păi dacă zici că Firma a fost mâncată de gaura neagră, testamentul înseamnă că nu mai are nici o valoare.
- Pe undeva ai dreptate, numai că mai există contabilul din umbră, care a lucrat pentru colosul tatălui tău şi acesta sunt sigur, are un as în mânecă, Madlen.
- Dacă acesta a fost Galet...
- Galet, ar fi bine să fi fost el, pentru că el a construit mecanismul de întoarcere, dar nu cred că ar fi fost în stare să accepte, felul acesta de afacere.
- Ai dreptate Pape, a fost prea cinstit.
- Şi prea cuminte, pentru acestea.
- Abia acum sunt luminată, stând la discuţie cu tine, Galet a construit mecanismul acesta pentru a aduce valorile pierdute ale Firmei, acasă la ea. Sunt mai mult ca sigură, că Galet a iubit foarte mult colosul.
- Şi pe tatăl tău, de asemenea.
- Sunt mai mult ca sigură, că cea mai mare parte a Firmei, la construcţie mă refer, i-o datorăm lui Galet.
- Draga mea, să nu detaliem prea mult lucrurile sau mai mult decât ar fi nevoie, cu toate că azi a fost îngropat Galet.
Uşa biroului se deschise umplându-se cu Marmoz, imaginea lui o trezi pe Madlen, la realitate, toată acea discuţie se risipi ca un stol de păsărele speriate. Pape, observă toată acea transformare şi-l concedie.
- Marmoz, du-te şi fă ce şti tu mai bine.
- O muzică clasică, ceva!
- Ce, ce... muzică clasică, ce tot îndrugi acolo? Du-te şi mănâncă ceva, orice!
- A... da, bine... am plecat.
Madlen râdea uşor pe înfundate, Pape se uita la ea neînţelegând nimic.
- Apropo, ce tot spune ăsta despre muzica clasică, că nu mai înţeleg nimic?! Cuvintele acestea, nu se potrivesc deloc cu meseria lui.
- Pape, stai liniştit, a fost o glumă de-a mea când a venit dimineaţă să mă ia, am glumit cu el, zicându-i că ar fi bine să le pună muzică clasică celor care-i... Madlen, arătă cu degetul la gât.
- Madlen, scumpa mea, dar cum poţi să te gândeşti că... crezi că Marmoz, ar fi în stare de aşa ceva, îl ţin mai mult ca sperietoare, cred că nu-i în stare să taie nici un pui.
Pape, se enervă la maxim cu toate că ar fi vrut să afişeze calm faţă de Madlen, începu a se plimba ca un leu în cuşcă, neştiind ce tactică să mai adopte, pentru a-şi atinge scopul. Madlen, observă şi gândindu-se la Sergiu, la ea în acelaşi timp, la securitatea lor, încercă ceva cu prudenţă, înghiţind nodurile ce i se puneau în gât, ridică două degete ca la şcoală.
- Şefu, sper că ne daţi drumul acasă, s-a făcut noapte şi astăzi… cu toate că e duminică, ne pontaţi, nu!
- Madlen, cred că ai dreptate, dar totuşi, nu eşti de părere că ar trebui să căutăm lista celor care sunt legaţi de toată afacerea aceasta.
- Eu sunt de acord cu tine Pape, dar este aproape 10 seara, nu mai putem căuta decât în proprietăţile noastre de afară, la ora aceasta mă îndoiesc că mai putem căuta ceva.
Madlen, îşi muşcă buzele de ciudă, că din nou avea gura prea mare, aştepta reacţia lui Pape, cu toate că descoperii în persoana lui, un om destul de inteligent, după o mică pauză de gândire, Pape intervenii aproape zâmbind.
- Parcă vroiai să-mi spui ceva de Fabia, iartă-mă că nu am fost prea atent, atunci la discuţie.
- Cred că v-a fi o noapte foarte lungă!
- Nu mai sunt...
- Ştiu Pape, luni şi marţi, miercuri ne vom înfăţişa la...
- Exact, numai că eu... nu sunt convocat.
- Cum aşa!
- Cum aşa, cum aşa! Foarte bine mersi, am fost lăsat pe dinafară.
- Poate s-a considerat că ţi-ai luat dreptul.
- Nu e drept, doar am muncit foarte mult, pentru a-l instrui pe fiul lui.
- Ai muncit pentru a-l învăţa să fure de al tata, Pape. Nu cred că a învăţat prea multe lucruri frumoase de la tine.
- Nu cred că trebuie să ne mai întoarcem la discuţia aceasta, toate au fost aprobate de iubitul tău tată, atâta timp cât a fost în viaţă, după aceea...
- După aceea ce?
- După aceea am încercat să scoatem la lumină ce este al nostru, ce am construit cu sudoarea noastră.
- Sudoarea ta, semnată de trei oameni pe care nici măcar nu-i cunoşti, ar putea fi orice angajat de la Firma aceasta.
- Ai dreptate în definitiv, partea proastă este că sunt destul de mulţi.
- Pape! Cred că avem un început de drum, vom lua lista cu toţi birocraţii, eliminându-i pe cei care nu s-au bucurat de încrederea tatei.
- Este... da este un lucru bun, cum de nu m-am gândit mai devreme la aceasta. Numai că ar cam fi o problemă, nu mai sunt birocraţi decât aici, mulţi au fost destituiţi deja, cu toţii la un loc am avea mai mult de 250 de persoane, poate chiar mai mulţi.
- Oricum, acum nu ne v-a putea elibera nimeni o listă a angajaţilor, problema aceasta o vom rezolva mâine dimineaţă.
- Totuşi, să ne întoarcem la oile noastre.
- Care oi? Întrebă Madlen, cu un aer nevinovat, ştiind foarte bine despre ce este vorba.
- Fabia!
- Cred că ţi-am spus tot ce ştiam despre subiectul acesta, Pape.
- Madlen, mi-ai spus ceea ce ai vrut tu să aud atunci, acum vreau să aud mai mult. Nu ştiu de ce, dar mi se pare un subiect interesant.
- Aşa, deodată!
- Da, aşa deodată.
- Am putea să bem ceva, mi s-a uscat gâtul de atâta vorbă degeaba.
- A, scuză-mă, eu sunt vinovat! Uite acum o să vezi că Marmoz, este cu adevărat util. Marmoz!
Marmoz, apăru ca un câine linguşitor, lângă stăpânul său, aşteptând ordinul.
- Marmoz, am vrea două cafele de la bucătărie, te rog!
- Imediat, domnule!
- Va fi o noapte foarte lungă. Zise Madlen, întinzându-se în fotoliu.
Pape, deschise barul din birou şi luă un pahar îndreptându-l întrebător către Madlen.
- Da, o tărie mică ar merge.
Pape, veni cu două pahare, le aşeză serviabil pe măsuţa dintre fotolii.
- Cred că Fabia, ştie mult mai mult, decât ne-a lăsat ea să credem, mai ales că este şi pe lista testamentară.
- De unde şti, de listă?
- Madlen, sunt totuşi angajat la această firmă şi apoi am avut un aliat în toate acestea, ai uitat?
- A... ştiu acum! Când i-a venit citaţia lui Sergiu, te-ai panicat.
- Nu e normal!
- Nu prea, pentru că n-ai nici o legătură de sânge cu noi, ştiu că de obicei rudele de sânge, sunt prinse în astfel de acte.
- Am fost mai mult decât o legătură de sânge, cum îi zici tu, pentru tatăl tău.
- Şi a mers?
- Observă şi tu, singură.
- Cred că asta te-a ambiţionat foarte tare sau mai tare.
Marmoz intră cu cafelele pe tavă şi le puse pe măsuţă, lângă paharele cu tărie.
- Mai aveţi nevoie de ceva, pot să mă retrag!
- Nu, deocamdată nu.
- De maşină?
- Bineînţeles, cine vrei să ne ducă acasă?
- Am să conduc eu Pape, dă-i drumul lui Marmoz acasă, e destul de târziu.
- Şi poate aşa o să fi şi un pic mai degajată, nu!
- Ce vrei să spui?
- A, nimic!
- Aşteaptă te rog pe hol Marmoz, la intrarea în firmă.
- Am înţeles, şefu.
- Vezi că este un telefon, acolo la biroul secretarei de serviciu, aşează-te lângă el, te sun dacă am nevoie de serviciul tău.
Marmoz, se înclină ascultător, retrăgându-se în tăcere.
- Auzi Pape, hai mai bine să căutăm în biroul Personal, vom scoate noi lista cu salariaţii, dacă tot vrei să muncim de zor.
Încercă Madlen, să îi distragă atenţia de la Fabia, unde simţii şi ea că ar putea fi ceva la mijloc. Pape, simţii o privire anume, se văzu pe întreaga faţă, controlă ceasul de la mână şi zise:
- Am o idee, ştiu că ai vrut să o salvezi pe Fabia, dar oricum nu am putea să stăm de vorbă cu ea la ora aceasta, chiar dacă am face-o ar mirosi repede că este ceva necurat la mijloc şi n-am şti pe unde să scoatem cămaşa, dar ştiu pe cineva care ne poate spune mult mai multe despre Fabia, cred că ar fi persoana perfectă sau cea mai indicată pentru aceste destăinuiri.
Madlen îşi muşcă buzele pentru a nu ştiu câta oară, neştiind ce să mai spună, totuşi bluffă cu un tupeu ieşit din comun.
- Doar n-o să mergem la pomană! Sofia, s-ar bucura foarte mult să ne vadă, deşi e cam târziu.
- Spirituală ca întotdeauna, stau şi mă întreb, de unde ai atâta putere, eşti într-adevăr o fiinţă foarte puternică, Madlen.
- Să o iau ca pe un compliment!
- Ia-o ca pe ce vrei tu, eşti o fată pe cinste, chiar mă faci să te întreb a nu ştiu câta oară, nu vrei să te aliezi cu mine?
- Hai să mergem la Sergiu şi lasă gargara, până la urmă sunt şi eu curioasă să aflu, ce ştie Fabia.
- Frumos, foarte frumos! Tu sună să afli dacă are nevoie de ceva, deşi bucătăria de acolo e mult mai aprovizionată ca aceasta, iar eu am să mă duc să schimb câteva vorbe cu Marmoz.
Toată lumea era tăcută, maşina curgea liniştită pe străzile pustii, Marmoz ocupa aproape tot parbrizul cu corpul lui imens, îţi era foarte greu să vezi un aşa uriaş la volan, Madlen îi admiră încă o dată mobilitatea deosebită, pentru o masă atât de mare. La Firma mare era lumină doar pe holul de la intrare, Sergiu aştepta tăcut, la biroul Lui Galet.
- Cred că acolo ai să ajungi până la urmă, dacă nu-ţi bagi minţile în cap.
- Galet, a fost un om minunat, Pape. Oriunde voi fi, te voi face să plăteşti fiecare poliţă în parte!
- S-ar putea să fie spiritul tatălui tău pe aici şi nu cred că-i place să audă asta, tocmai de la tine.
- Ce să audă? Ce tot…
- Am fost împreună, servitorii aceluiaşi stăpân.
- Da, numai că unul, chiar a fost servitor de-a binelea, Pape! Zise Madlen, apăsând fiecare cuvânt.
- Până una alta, scoală-te de acolo Sergiu, şi dă-i voie micuţului Marmoz, să se aşeze în locul tău, noi vom merge la biroul Personal, să stăm de vorbă ca nişte copii buni.
- Sergiu, se ridică tăcut şi obosit, luând-o înainte către birou.
- A, Marmoz! Adu te rog, trei pahare cu tărie!
Se aşezară cu toţii la masa biroului, aşteptând să vină şi să plece Marmoz, pentru a nu mai fi deranjaţi în discuţia ce avea să urmeze.
- Orice vei încerca să faci, nu vei scăpa nepedepsit Pape, zilele îţi sunt numărate. Zise Sergiu, după ce se închise uşa după Marmoz.
- Să nu ne grăbim Sergiu. Chiar dacă nu voi câştiga eu bătălia aceasta, noi doi avem datoria de onoare faţă de tatăl tău, să nu pierdem ceea ce el a strâns cu trudă.
- Ha. Ha, ha… aproape că erai gata să mă faci a crede că eşti uman, Pape.
- Indiferent de care parte am fi, deocamdată Pape, are dreptate Sergiu. Zise Madlen, care ascultă totul în linişte.
- Sergiu, suntem aici… în acest birou, pentru că avem de clarificat o situaţie care ne macină pe toţi. Nouă ne trebuie lista cu cei trei responsabili faţă de toată mizeria asta, care a apărut. Trebuie să aflăm cele două persoane, până la citirea testamentului.
- Parcă ziceai că sunt trei.
- Presupun că unul a fost tatăl tău, Sergiu.
- Nu cred că tata ar fi fost în stare să facă astfel de lucruri cu mâna lui. Pape, eu nu mai sunt un copil, iar tu eşti angajat de ceva vreme la Firma aceasta, tata nu cred că s-a implicat, a fost un jucător pe mâna cuiva, sunt sigur de asta.
- Asta înseamnă că avem nevoie de trei persoane. Zise Madlen îngrijorată.
- Mă gândeam că poate Galet, ar putea fi implicat, asta doar aşa, să mai scădem o persoană, dar rumegând mai bine situaţia, singur aici, mi-am dat seama că ar fi imposibil.
- Şi noi am ajuns la aceeaşi concluzie, Sergiu. Totuşi tu ar trebui să şti mai bine, cine se ocupa de contabilitatea tărăşeniei ăsteia.
- Eu am lucrat cu Pape, aici de faţă, el a fost omul meu de legătură între mine şi tata.
- Acum ce mai ai de zis Pape, tu cum ai semnat toate actele? Te întreb din nou, cum ai controlat toată contabilitatea, doar n-ai semnat ca primarul?
- Madlen, ştiu că sunteţi supăraţi pe mine, dar eu nu eram administratorul banilor ce îmi erau eliberaţi de tatăl vostru.
- Nu erai tu contabilul şef al Firmei ăsteia, nu controlai tu toată mişcarea economică a Firmei.
- Da Sergiu, numai că toată aventura asta a fost făcută din conturi secrete, deschise special pentru distracţia ta.
- Conturile numai tu puteai să le deschizi, tu erai contabilul şef. E cazul să jucăm cu cărţile pe faţă Pape, eu una, sunt gata să lupt alături de voi, cu toate că sunteţi un fel de trădători.
- Madlen, Sergiu… măi copii, de data aceasta conturile mi-au fost date de către… ă… înmânate prin poştă, iar tot ce făceam… era să urmez ordinele ce veneau pe aceeaşi cale, ordine ce am crezut până astăzi că sunt de la tatăl vostru, dar acum sunt luminat, mi-am dat seama că toate aceste lucruri erau conduse de un nucleu separat, atent observat de Namec.
- Şi cum vom face toate acestea? Zise Sergiu.
- Acum că vorbim cu toţii aceeaşi limbă, noi am venit la tine să ne spui câte ceva despre Fabia.
- Cum adică noi? Madlen, doar n-o să-mi spui că te-ai asociat cu…
- Sergiu, fi un pic mai calm şi gândeşte. Zise Madlen, în timp ce Pape, se sculă şi începu a umbla prin birou ca disperatul, privirea i se transformă, parcă turbă, nu alta.
- Eu am să mă duc la bucătărie, voi mai pune ceva lichide în paharele acestea. Madlen, încearcă să-i explici, că e mult mai bine să fim uniţi.
Pape ieşi pe uşa biroului, trântind-o după el.
- Sergiu, pentru Dumnezeu, nu te mai recunosc! Gândeşte-te că omul acesta ar putea să ne ia ce este mai de preţ, este foarte periculos, tu care ai lucrat cu el, ar trebui să şti asta.
- Ce să ne mai ia Madlen, ce?
- Viaţa Sergiu, viaţa! Eu am fost astăzi la înmormântarea lui Galet şi am văzut unde se termină totul. Crede-mă, acea groapă nu era chiar locul cel mai cald.
O lacrimă se scurse uşor pe obrazul lui Sergiu, puse capul în pământ, fără a mai scoate o vorbă, tăcerea vorbea de la sine între cei doi fraţi. Sergiu, ridică totuşi privirea tulbure către Madlen, pe care cu greu o putea privi în ochi.
- Galet a fost un om minunat, Madlen.
- Ne-a iubit mai mult decât orice, noi am fost pentru el copiii, pe care Dumnezeu nu i-a dat.
- Madlen, noi chiar am avut nevoie de omul acesta, ca să ne facem mari, împreună cu Sofia, ne-au înlocuit părinţii pierduţi.
- Sergiu, tata ne-a iubit la fel de mult, numai că avea nevoie de ajutor, iar Galet a fost acela care i l-a dat, tocmai când avea nevoie mai mare.
- Cred că am înţeles acum, ce avem de făcut.
- Sergiu, o să trebuiască să ne facem fraţi cu Pape, până în punctul acela care ne convine nouă, numai împreună toţi trei vom învinge. Eu nu sunt la zi cu afacerile, dar tu care ai mai învăţat câte ceva din toată mizeria asta, poţi să vezi mai bine lucrurile.
Pape intră cu o sticlă de tărie în mână, dădu să pună în pahare, dar nu băuse nimeni nici măcar o picătură, aşa că lăsă sticla pe masă şi uitându-se la cei doi fraţi, zise.
- Ei copii, de unde începem cu săpăturile? Sergiu, cred că ai să ne spui câte ceva despre Fabia, având în vedere că voi aţi fost mai apropiaţi.
- Nu ştiu dacă relaţia mea…
- În spatele fiecărei relaţii de acest gen, este ceva care trebuie luat în seamă.
- Tot nu înţeleg, Pape?
- Sergiu, Fabia cunoaşte la fel de bine afacerile murdare, dacă pot să le numesc aşa, pe care le făceaţi voi împreună.
- Dar Madlen…
- Doar n-o să-mi spui că i-ai povestit totul în pat, să te dai mascul! Zise Pape, supărat.
- Din contră, nu i-am povestit nimic niciodată, tot ce am făcut pentru Fabia, a fost să-i mai scap câte ceva, să mai aibă şi ea de cheltuială.
- Înseamnă că era la zi cu afacerile tatălui tău, din moment ce ştia să-ţi ceară atât de mult.
- Dar de unde şti tu, că i-am dat mult sau puţin, ce te tot bagi în afacerile acestea!
- Calmează-te băiete, eu am fost omul tău de încredere, doar n-ai uitat asta, nu-i aşa.
- Nu ţi-an spus niciodată cui am eliberat şi ce sumă am pus pe cecurile mele!
- Da, numai că eu am fost contabilul tău Sergiu, trebuia să verific dacă banii ce au plecat, aduc bani sau sunt pierduţi.
- Spion nenorocit!
- Sergiu, tu chiar ai dat bani, pentru a te culca cu farfuza aia!?
- Madlen, a fost mai mult o chestie de ajutor. Ea se văieta că nu are ajutor, pentru că şti foarte bine a rămas fără tată, iar mama ei avea o cifră mică de afaceri, foarte mică.
- Chiar aşa, dar banii aceştia de unde veneau?
- La început m-a trimis tata cu cecuri de ajutor, doar era nepoata lui, cel care nu mai era, fusese fratele lui.
- Ce chestie măreaţă s-a împlinit, doar pentru a scăpa de necazurile pe care le-a primit! Tatăl vostru a muncit mânat de supărarea atâtor morţi apropiaţi.
- Era de un caracter măreţ, cu toate necazurile pe care i le-a rezervat soarta.
- Madlen, cu toate acestea tot n-am înţeles de ce a făcut mizeria asta, putea la fel de bine să-l înveţe meserie pe Sergiu, arătându-i şi angrenându-l în viaţa marelui concern.
- Aici ai dreptate Pape, tata se demodase de la un timp şi m-a lăsat să-mi fac drum singur.
- Cum, construind o gaură neagră, Sergiu!?
- La început nu a fost chiar gaura neagră, dar cu un profesor bun ca Pape, de o calicie fără margini, s-a transformat, iar tata nu a mai putut ţine pasul cu evenimentele care fugeau pe lângă el cu o viteză fantastică.
Pape rămase fără cuvinte, luând paharul sorbea, făcându-şi în gând un plan de atac.
- Dacă stau bine să mă gândesc şi pun cap la cap, tata nici nu mai avea treabă cu afacerea voastră, el nici nu vă mai controla, avea desemnaţi oameni să muncească pentru aceasta.
- Exact, asta e!
- E, e, e… care-i problema! Şti ceva de cei care ne controlau, hai Sergiu, măcar contabilul acela nenorocit.
- Vroiam să spun că de fapt am greşit, tata avea o inteligenţă ieşită din comun.
- Din moment ce ne ţine pe jar acum, gândeşte-te! Zise Pape, conciliant.
- Hai frăţiore, măcar aşa o scăpare pe care ai prins-o fără să vrei de prin birouri, în timp ce mai stăteai de vorbă cu tata. Trebuie să fi avut măcar o mică discuţie, la pescuit, la vânătore, ce Dumnezeu!
- Sergiu, dacă nu avem măcar numele contabilului, nu vom ieşi din gaura asta.
- Frate, nu uita, gaura voastră neagră, o să halească toată Firma, iar miercuri ne vom prezenta degeaba la citirea testamentului!
- Să nu uităm că mai există şi teoria lui Galet, care ne poate salva de la dezastru.
- Pentru fenomenul Galet, ne trebuie timp de rezolvare.
Sergiu rămase imposibil, abia acum se trezi cu adevărat la realitate, groaza de pe faţa lui era de nedescris, îţi dădea impresia că s-a întâlnit cu un animal foarte fioros.
- Bun venit în lumea reală Sergiu, în lumea celor care se hrănesc cu carne vie.
- Pape, n-am crezut nici o clipă că ceea ce facem noi, se v-a întoarce ca un bumerang împotriva noastră, cu atâtea necazuri neprevăzute.
- Staţi liniştiţi copii, istoria se repetă, cine a zis asta, a ştiut el câte ceva despre viaţă.
- Ce vrei să spui?
- Madlen, nu ştiu ce ţi-a povestit Galet, dar poziţia noastră de acum se aseamănă oarecum cu aceea a momentului în care cei doi oameni de afaceri, în faţa cărora nu mai putea rezista nimic, s-au despărţit. Tatăl vostru a rămas să aplice poate acelaşi mecanism de întoarcere construit de Galet, însă pentru Galet, a fost deja prea mult, fiind într-atât de tare afectat, încât a renunţat la lupta pe faţă, fiind mult mai de folos în defensivă.
Sergiu şi Madlen, stăteau ca doi copii, fascinaţii de „povestea” spusă de bunicul, erau atât de multe elemente în acea luptă, încât erau depăşiţi de evenimente.
- Atunci ne întoarcem iar la tine Pape, tu ai fost contabilul tatei.
- Madlen, pentru Dumnezeu, eu am fost contabilul fratelui tău, ce stă cu gura căscată lângă tine, neştiind ca să mai spună!
- Sergiu, concentrează-te, cred că nu-ţi cerem prea mult, fă un efort în seara aceasta.
Sergiu luă un pahar, sorbind uşor lichidul tare.
- Îmi este imposibil să ştiu cine este contabilul din umbră, eu nu am cunoscut problema aceasta până acum, singurul contabil erai tu Pape, atât. Altceva nu mai ştiu nimic.
- Măcar o discuţie care să-ţi atragă atenţia la Fabia, acasă. Simt că ceva se petrece în jurul Fabiei?
- Pape, trezeşte-te la realitate, unchiul a murit înaintea lui tata, chiar dacă unchiul ar avea un amestec în toate acestea, tot nu ne-ar afecta, este mort. Pe noi ne interesează doar cei vii!
- Ai dreptate Madlen! Eşti din zi în zi mai vigilentă, semeni cu tatăl tău, luptătoare până la ultima picătură.
- În cazul acesta vom scoate dosarele cu evidenţa personalului din firmă şi-i vom lua pe toţi prin eliminare, este singura cale.
- Ţi-am mai spus Madlen, sunt în jur de trei sute de contabili.
- Foarte bine, câte o sută de fiecare.
- Copii, sper să merite toată munca aceasta, suntem în biroul cu pricina, nu mai trebuie decât să scoatem dosarele acelea nenorocite.
- Pape, fă onorurile, doar eşti şoarece de birou! Zise Madlen, zâmbind cu gândul că a găsit un fir bun.
- Ce şoarece Madlen, este ditamai şobolanul!
Râse toţi trei, uitându-se bucuroşi unul la altul.
- Înainte de a începe să muncim, cheamă-l pe Marmoz, să ne facă câte o cafea.
Pape ieşi pe uşa biroului, dar se întoarse şi băgă capul pe uşa întredeschisă.
- O muzică clasică, ceva!
- Stai să-l găsim, Pape! Zise Madlen, râzând.
Pape închise uşa după el, Sergiu care nu ştia nimic de povestea aceea, se uită întrebător la Madlen. Aceasta îi povesti, iar el rămase în continuare serios.
- Trebuie să luăm în consideraţie şi varianta aceasta, Madlen.
- Am spus că vom fi fraţi, până la un punct, nu mai mult.
Poate că se v-a retrage şi el, precum Galet, nu o să suporte toată lupta aceasta şi…
- Mă îndoiesc Sergiu, că o să se întâmple ceea ce zici tu. Mai bine hai să căutăm pe aici prin sertarele astea.
- Stai să vină Pape, poate se pricepe mai bine.
Pape, intră şi-i prinse în picioare. Marmoz, care se afla în spatele lui, puse tava cu ceştile de cafea aburind pe birou.
- Gata de atac! Foarte frumos din partea voastră. Hai Sergiu, soarbe un pic de cafea, ştiu că-ţi place fierbinte. Copii luaţi loc în scaunele voastre, eu voi scoate dosarul cu pricina, până ce beţi cafeaua.
Madlen şi Sergiu, se aşezară ascultători pe scaun. Pape, luă primul dulap, căutând cu degetul rapid, pe cotoarele dosarelor, trecu la al doilea, după care la al treilea.
- Bineînţeles că întotdeauna trebuie să fie ultimul, închis pe deasupra, trebuia să-mi dau seama că astfel de informaţii, stau întotdeauna sub cheie.
- Şi-acum ce facem, Pape? Zise Madlen, îngrijorată.
- Căutăm cheia... Zise Sergiu, ducându-se către biroul ce se afla în capul mesei lungi, la care stăteau ei. Luă toate sertarele la mână, căutând chei.
- Într-un singur loc, sunt foarte multe chei în clădirea aceasta.
- Bravo Madlen, începi să ai spirit de observaţie, îmi placi! Pape, luă telefonul din furcă şi formă la Marmoz.
- Nu te mai duci la el?
- Lasă-l să mai slăbească şi el puţin. Marmoz, vino încoace puţin!
Nici nu termină bine de vorbit, că-şi făcu apariţia Marmoz, pe uşa biroului.
- Da şefu!
- Frumos, îmi place! Zise Madlen, chicotind.
- Măi copii, voi unde credeţi că ar putea fi cheia, pentru că eu unul nu aş ţine-o pe panoul acela de chei, la vedere aşa?
- Eu cred că printre mai multe chei, ar fi cel mai bine ascunsă.
- Da, numai că panoul are etichete de inox, pentru fiecare cheie în parte, Sergiu.
- Exact Madlen, fată deşteaptă, dacă te mai interesez, nu uita de ofertă!
- Ce ofertă, Madlen?
- Sergiu, frăţioare! Pape, mi-a propus să-i fiu…
- Partener de viaţă. Zise Pape, făcându-i cu ochiul lui Madlen. Deci cheia trebuie să fie…
- În biroul lui Galet! Zise Sergiu repede, parcă dorind să demonstreze că este folositor.
- Cred că sertarul cu pricina este închis la rândul lui. Zise Marmoz.
- Iată un om care nu stă degeaba! Deci nu te-am angajat doar fizic!
- Ştiu eu, unde este cheia! Intervenii Sergiu.
- Iată micul soldăţel!
- La betelia pantalonilor de la uniformă.
- Bravo copii, mă uimiţi, nu alta! De unde ai ştiut Madlen, că este agăţată la pantaloni?
- De fiecare dată când făcea Sergiu, pe soldatul, era ceva care zornăia acolo.
- Perfect! Marmoz, du-te şi adu-ne cheia de la dulap!
- De la sertar!
- După ce deschizi sertarul!
- Lasă că mă duc eu cu el! Zise Sergiu zâmbind, în cele din urmă, puţin forţat.
- Iată-ne ca o familie, Madlen. Zise Pape, după ce plecară Marmoz şi Sergiu.
- Suntem familia pe care ai fi putut s-o ai foarte bine Pape, dacă nu construiai nenorocita de gaură neagră.
- Chiar dacă nu eram eu, ar fi fost altcineva, ceea ce nu v-aş fi dorit, uită-te cât ne chinuim ca să-l găsim.
- Ba nu, calicia ta nestăvilită, a dat naştere la toate acestea Pape.
- Madlen, doar ţi-am spus că istoria se repetă, afacerea a fost ca o refulare pentru această Firmă, este un mod de salvare. Au pus la păstrare Firma, în felul acesta pentru a o salva, mecanismul v-a funcţiona, este important pentru cine.
Intră Sergiu, cu cheia în mână şi se uită contrariat, nici unul nu se bucură, feţele lor nu erau acelea pe care le lăsaseră la plecare.
- Pape, te rog nu mai insista pe lângă sora mea, relaţia aceasta oricum nu v-a rezista, Madlen are suflet, pe când al tău este rătăcit printre grămezile de bani din mintea ta.
- Ce vrei Sergiu, doar sunt contabil, toate cifrele de pe hârtie sunt bani!
- Nu ar trebui să ne apucăm de treabă, masculi feroce ce sunteţi!
Sergiu, se duse cu cheia la uşa dulapului şi deschise.
- Domnule contabil, aveţi onoarea!
Pape, căută cu atenţie, urmărind şi de data aceasta cotoarele dosarelor. În sfârşit scoase un dosar nu prea gros pe care îl puse cu grijă pe birou. Sergiu şi Madlen, nu mai spuneau nimic, aşteptau să le zică Pape, despre ce este vorba.
- Copii, aici avem listele cu toţi contabilii care s-au perindat prin această firmă, de când a luat fiinţă Firma. Uite cum vom proceda, mai întâi o să căutăm persoanele ce au date de plecare sau au ieşit la pensie, în funcţie de aceste date, cu o mică socoteală de matematică ne vom da seama dacă mai pot fi activi sau nu. Pe cei care sunt inactivi, îi vom tăia cu creionul frumos, după aceea ne vom ocupa de cei care sunt acasă, dar încă mai pot munci, adică sunt în viaţă… boşorogi, dar ne face viaţa amară.
- Şi de cei care sunt angajaţi deja, când ne ocupăm?
- Sergiu, crede-mă… sunt subordonaţii mei, ştiu foarte bine ce le poate pielea!
- Şi Galet, este trecut aici, ia te uită! Zise Madlen, cu zâmbetul pe buze.
- Foarte bine, acum ia un creion şi taie numele lui.
- Dar de ce cu creionul?
- Ca să putem şterge la urmă, Sergiu!
- A, da!
- Vom împărţi fiecăruia câte o pagină şi citim cu atenţie fiecare dată, după care calculăm datele, dacă nu vă descurcaţi numai cu mintea, luaţi câte o foaie de hârtie albă şi aşezaţi cifrele acolo, nu folosiţi colţurile sau marginile listelor, pentru a socoti.
- Ia te uită, funcţionează metoda ta, omul acesta ar trebui să aibă 110 ani!
- Foarte bine Sergiu, văd că ai înţeles, acum şterge-l uşor cu creionul, nu apăsa.
- Sunt sigură că acesta nu face socoteli la firma tatălui meu.
- Hai Madlen, apucă-te de treabă.
Imediat se făcu o linişte totală în birou, toată lumea muncea de zor, la eliminarea contabililor.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!