poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 26 .



Madlen 2
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2019-09-15  |     | 



Maşina gonea în noaptea târzie ca speriată. Obrajii Madlenei, erau umezi de lacrimi interminabile. Un drum mizerabil, într-o mahala de la marginea oraşului, o făcu să mai uite de durere, concentrarea la drum o enerva de acuma, gândul că singurul ei sprijin a căzut, o enerva la maxim, nu-i venea a crede, tocmai de aceea a luat maşina, plecând în plină noapte spre a se convinge cu ochi ei de realitatea faptelor. Curiozitatea care o mânca pe dinăuntru era şi mai mare, pentru că primise telefon tocmai de la fratele ei, cel cu care încă, mai avea de încheiat socoteli. Încă îi răsuna acel apel în urechi, care se derula continuu în capul ei, pisând-o. "Bună Madlen! Sunt Sergiu. Scuză-mă că te-am sunat atât de târziu, n-o făceam dacă nu ştiam că eşti interesată." Iar Madlen obosită, dar mai ales supărată, că a fost deranjată de Sergiu, în miezul nopţii, îi răspunse leneş. "Sergiu, scumpule, dar de tine am fost interesată tot timpul, de la un timp încoace, sper că ai observat asta, doar ţin la tine ca la un frate, nu!" La care Sergiu, îi răspunse cu aceeaşi monedă. "Galet al tău, cred că a murit sau e pe moarte, nu ştiu sigur, m-a sunat... cineva... şi m-a anunţat, ştiam că ţii la el foarte mult, într-un fel… semăna cu tatăl nostru, acelaşi luptător feroce, poate chiar mai mult, dacă stăm să ne gândim la ambiţia lui prostească, să ajuţi fără să fii plătit." La care Madlen, reluă aproape sfârşită, nerealizând încă bine ce s-a întâmplat. "Pentru tine, materialistul înfocat, e greu să pricepi asta." Receptorul căzu după aceea, Madlen ducându-se înnebunită la maşină.
După tot filmul acesta, reluat la nesfârşit în capul Madlenei, simţea că înnebuneşte, drumul până la Galet acasă, parcă nu se mai termina, derularea gropilor, dar mai ales tumba maşinii, o scoteau din minţi. În sfârşit se văzu în lumina farurilor, gardul casei unde locuia Galet. Poarta era deschisă, Madlen văzu o femeie bătrână ieşind în grabă, probabil vreo vecină, gândi Madlen, oricum pe întuneric era greu de observat. Coborî în fugă şi alergă pe poartă către casa care era luminată toată, lucru nefiresc pentru acea oră. Madlen, deja avea o presimţire ciudată, se opri ca împietrită la intrarea în casă, neştiind ce să facă, mai ales de ce se află ea la acea oră acolo, însă era prea târziu, nu mai putea da înapoi. Sofia, soţia lui Galet, care o văzu în pragul uşii cu ochii în lacrimi, venii la ea cu braţele deschise, bocind, plină de durere.
- Hai, vino fata mea, vino! Râde ca un copil, zici că e fericit!
Madlen, tremurând din toate încheieturile, înaintă trasă de Sofia, în camera luminată. Galet, era deja îmbrăcat frumos şi stătea împopoţonat în mijlocul patului cu o lumânare aprinsă la cap. Avea o legătură făcută pe sub bărbie, însă cu toate acestea figura era atât de zâmbitoare, încât ai fi zis că a murit fericit. La vederea lui Galet şi întâlnirea atât de stranie cu moartea, Madlen aproape clacă, se întremă din mers, întrebând printre sughiţuri.
- Cum a murit?
- Draga mea, atât de simplu, că nici nu-mi vine să cred că s-a întâmplat, încă mai cred că este viu, aici lângă mine. Doar ce a venit din oraş sau el ştie pe unde a umblat... era vesel, iar eu l-am certat că pleacă cam mult şi se oboseşte prea tare. I-am pus să mănânce, gustând puţin, după care s-a suit în pat să vadă ştirile la televizor, spunând că este tare obosit.
- Nu a pomenit pe nimeni în tot acest timp?
- Ba da! Stai să-ţi zic! Stând aşa în pat lungit şi eu în fotoliul de lângă pat, ne uitam amândoi la ştiri, când deodată puse mâna în piept şi se umplu tot de apă. Eu... ce să fac atunci, mă duc repede după o cană cu apă rece, când m-am întors... n-am apucat decât să-l iau în braţe, atât de rău se simţea, atunci a zis: "Madlen, să se ducă la poartă." Ce-o fi vrând să însemne asta, nu ştiu! Că dus, a fost! Am încercat să-l scutur, doar s-o trezi, că doar i-a mai fost lui rău aşa, în toată viaţa asta a noastră împreună, dar degeaba, uită-te şi tu la el, zace ca un copil, cu zâmbetul pe faţă că a scăpat de necazuri.
- Nu mai spuneţi aşa, doamna Sofia, că doar Galet, era un luptător, nu cred că s-ar fi bucurat niciodată să treacă dincolo, mai ales că aici avea atâtea de rezolvat.
- Toată viaţa lui, a fost un luptător ascuns!
Ultimele două cuvinte făcu legătura cu întreaga conversaţie făcută de Madlen cu Sofia. Madlen, parcă se trezi dintr-o lungă visare, era ancorată acolo în realitate.
- Doamna Sofia, dacă...
- Stai liniştită copila mea, m-a sunat şi Sergiu, până să apari tu, mi-a spus că de toate cele trebuincioase pentru înmormântare, se va ocupa firma, acolo unde a lucrat o viaţă întreagă.
- V-a sunat de mult, Sergiu?
- Nu, doar ce am vorbit cu el şi ai apărut tu, chiar am rămas aşa, pentru că i-am spus să te anunţe şi pe tine, de cele întâmplate. Şti doar că Galet, a ţinut la voi ca la copiii lui, aţi crescut printre picioarele lui.
- Doamna Sofia, noi... cei care am mai rămas din familia Namec, ştim foarte bine câte vă datorăm dumneavoastră şi răposatului Galet.
- Îţi mulţumesc că ai venit atât de... repede! Eu zic că acum ar fi bine să te odihneşti, vom avea mult de umblat şi oboseala se instalează foarte repede. Acum, deocamdată nu mai este nimic de făcut, pe ziuă vom începe să le luăm pe fiecare, rând pe rând. Ce să facem! Toate sunt rânduite şi lăsate de la Dumnezeu, să le ducem pe pământ. Pe lumea ailaltă, 'om vedea noi ce-om mai face!
- Aveţi dreptate, doamna Sofia. Madlen o luă în braţe, aproape mecanic pe Sofia, strângând-o cu putere. Lacrimile începu să curgă fără voie şi se desprinse plângând una în faţa celeilalte, fără a spune nimic altceva.
Maşina o duse înapoi la fel de greu, acum nu mai plângea, sufletul ei era plin de tristeţe, parcă bătaia primită, palma dată o debusolă, dispăreau cei dragi din preajma sa, puterile o lăsau, nu mai vroia să mai lupte, de acum nu mai avea şanse în faţa fratelui său şi nici nu ştia pe cine să atragă de partea ei, fără a fi interesat, deşi era conştientă că nimeni din nici o parte a globului ăsta, nu ar putea să muncească degeaba. Pe tot drumul, care de acuma nu mai făcea parte din viaţă, îi veni în minte o vorbă spusă de Galet, cum avea dreptate că orice mârşăvie se face tot cu oameni, se gândi să-şi ia ca aliat persoana care netezea drumul, aşa că nu mai aşteptă să vină dimineaţa şi sună degrabă la Bramus. Era cu puţin înaintea zorilor, de la fereastra camerei, Madlen întrezărea puţina lumină care dădea să spargă întunericul, acea lumină semăna cu ea, lupta ei era prea firavă, dar la fel ca şi ziua, apărea odată cu trecerea timpului.
- Alo! Bramus? Te-am sunat să-ţi spun că a murit Galet. Zise Madlen aproape şoptit la telefon, neştiind cum să înceapă tatonarea, alese durerea, care ştia că la oamenii duri nu prinde prea mult, dar era de datoria ei să încerce.
Bramus, care se înscria cu succes în rândul celor duri, pentru că altfel nu-şi lua meseria de avocat în serios, răspunse calm.
- Se pare că este noaptea fraţilor, n-am ce face!
- Înseamnă că te-a sunat, Sergiu?!
- Ai ghicit, draga mea!
- Aş vrea să stăm un pic de vorbă. Ştii... mă simt atât de singură!
- Sper că nu vrei să o facem acuma dimineaţa, cu toate că o mică prostioară nu mi-ar strica!
- Tu, chiar nu ai nici un pic de inimă în tine!?
- După cum vezi, vorbesc cu tine, deci exist! Bine, bine! Am să vin chiar acum! În definitiv de ce nu! Şi... iartă-mă pentru cele spuse mai devreme! Madlen... să nu adormi!
Madlen lăsă receptorul jos şi pentru a nu ştiu câta oară, dori să se ducă la plicul din bucătărie, pentru a-i citi conţinutul. Luă plicul şi citi cu atenţie, făcând ochii mari cât cepele, numele destinatarului, Namec Madlen. Se aşeză descumpănită pe scaun, neştiind ce să mai creadă. Dorii să-l deschidă, dar soneria se auzii la uşă, aşa că puse plicul la locul său şi deschise uşa lui Bramus.
- Bună dimineaţa! Condoleanţe, Madlen! Ştiu că Galet, v-a fost ca un părinte, mai ales în vremurile grele, atunci când mama voastră a plecat de asemeni printre cei drepţi, iar tatăl vostru pentru a uita s-a dedat muncii.
- Da, ai dreptate, Matei. Tata şi-a găsit în muncă mângâierea, dar pentru noi a fost mult mai greu, iar familia Galet, ne-a adoptat pur şi simplu.
- Probabil că legătura între tatăl vostru şi Galet, era una cu totul şi cu totul, deosebită.
- Nu ştiu Matei, asta să-mi spui tu. Pentru că noi eram mici pe atunci.
- Închipuie-ţi că nici eu nu eram prea mare! Sunt doar cu câţiva ani mai în vârstă ca voi.
- Suficienţi, ca să vezi mai bine lucrurile.
- Este adevărat, că imediat după băncile şcolii, am avut onoarea ca să zic aşa, să lucrez pentru domnul Namec, dar totuşi, eraţi destul de mărişori, slavă Domnului!
- Nu îndeajuns să înţelegem durerea în sinea ei, aşa cum ni se întâmplă acum.
- Poate că o înţelegi...
- De ce spui asta, doar singur ai spus că te-a sunat Sergiu!
- Da este adevărat, dar uneori nu ştiu ce să mai cred cu băiatul ăsta, Madlen.
- Poate că simte într-un alt mod.
- Poate că simte altceva, dacă-mi dai voie!
- Ce vrei să spui?
- Spun că poate simte...
Bramus se înroşi, nevoind să scoată cuvintele pe care Madlen, le înţelese atât de bine, spre a mai da timp de gândire, atât lui, cât mai degrabă şi ei, în ce parte să încline discuţia.
- Nu vrei o cafea? Ne mai dezmorţim, pe mine cel puţin, noaptea aceasta mi-a dat friguri!
- Ba da, sunt de acord! Zise Bramus, simţindu-se uşurat că nu mai trebuie să continue acea discuţie, care ar fi putut să decurgă urât pentru el.
Nu dură mult şi Madlen sosii în sfârşit cu două căni de cafea, îmbiindu-l pe Bramus să bea. Acesta sorbea liniştit din cafea, nedorind să redeschidă discuţia. Madlen simţii situaţia, tăcând la rândul ei, aşteptând acelaşi lucru, deşi ştia ce a vrut să spună, vroia totuşi să şi audă. Bramus, nu a avut ce face, călcându-şi pe limbă, se gândi să deschidă subiectul, în cu totul altă parte, doar, doar v-a evita o problemă delicată.
- Doamna Sofia, cum se simte?
Madlen simţii problema, dar descoperii o mică conspiraţie la mijloc, pentru că ea nu-i spusese că s-a dus la Galet acasă, imediat ce a aflat vestea.
- Să nu-mi spui că te interesez atât de mult, Matei!
- Într-atât încât aş dorii... chiar să accept, toate prostiile tale, Madlen! Zise Bramus pe un ton jovial, încercând să repare ce-a de-a doua gafă.
- Matei, ce se-ntâmplă? Bănuiesc că nu ţi-a intrat şi ţie morcovul...
- Nu Madlen, poate că nu este vorba numai de asta, dar eu am totuşi sentimente curate faţă de tine.
- Doar nu vrei să-mi spui că te-ai îndrăgostit de fetiţa ce odinioară se juca prin holurile Firmei şi n-ai avut curajul să mi-o spui!
- Aş putea spune şi asta, dar sunt sigur că nu m-ai crede şi v-a trebui să încerc altă strategie.
- Până să moară tata, de ce nu mi-ai spus că mă iubeşti, poate că dacă mă cereai la el de soţie, acum aveai şi tu partea ta, pe care poate o ai şi acum, numai că pe alte căi.
- Draga mea, te înşeli, aş putea să spun, dar iarăşi nu m-ai crede, până la urmă de ce nu, poate că aş vrea să mănânc din partea mai sănătoasă.
- Deci, crezi că partea fratelui meu este un pic alterată?
- Să zicem că are ceva lacune!
- Bănuiesc, că... legislative?
- Se poate spune şi aşa, însă din punctul meu de vedere reparative, Madlen.
- Păi atunci, hai să-l sunăm şi pe el, să-i spunem că totul poate fi foarte frumos reparat şi noi vom trăi până la adânci bătrâneţi...
- Nici chiar aşa, Madlen!
- Dacă tu crezi că poţi repara pielea pârlită a fratelui meu, eu sunt gata să fac o înţelegere cu tine, Matei.
- Şi iată că sângele apă nu se face, frumoasa familie Namec, a învins apele tulburi ale discordiei! Bramus, bătu uşor din palme.
- Păi nu ai spus tu singur, cu gura ta, că problema ar putea fi reparată!
- Sunt întrutotul de acord, însă aici avem de-a face cu mai mulţi factori esenţiali...
- Şi în viaţă! Poate vrei să zici...
- Madlen, acuma nu m-aş duce prea departe cu discuţia, Galet era oricum foarte bătrân, pentru o competiţie atât de grea. Şi... de ce să nu recunoaştem, am început să cedăm şi noi, pe ici pe colo, dar inima bătrână a sărmanului Galet.
Madlen simţindu-se cu "inima" pe căciulă, dădu să roşească şi căută să se eschiveze, ducându-se după două pahare cu apă.
- Sunt sigură că apa ne v-a stinge tot focul pe care îl avem.
- Să fiu sincer, m-ai cam încălzit Madlen, dar trebuie să-ţi spun, dacă există ceva de reparat între voi fraţii, acela care v-a repara, nu voi fi eu.
- Nu cumva crezi că dacă ajuţi la demolare, scapi atât de uşor! Oricum vei plăti într-un fel sau altul şi de ce nu, printr-o faptă frumoasă, Matei.
- Draga mea Madlen, faptele bune, aşa cum vrei tu să insinuezi, sunt totdeauna finanţate de filantropi răi.
- Şi-acum ce vrei! Să caut filantropul care să te finanţeze?
Matei rămase cu ochii pe Madlen, fără a spune nimic, iar Madlen reluă.
- A, nu! Asta întrece orice măsură! Sări Madlen ca arsă, uitând că de fapt ea trebuie să fie bună, pentru a stoarce informaţii de la Bramus.
- Stai liniştită!
- Doar nu crezi că acuma vei fii plătit a doua oară, pentru a repara, ceea ce tu ai stricat! Pentru că, să nu-mi spui tu mie, că nu ţi-ai luat partea?
- Ţi-am spus doar să stai liniştită, ai grijă de sănătatea ta, să nu-ţi pleznească vreun vas! Eu nu am făcut altceva decât să urmez procedura legală, la ce mi s-a cerut. Ce Dumnezeu, doar sunt avocat!
Sării Bramus ca ars, enervându-se la rândul lui.
- Atunci cine este vinovat? Pentru că Sergiu, este în rahat, până la gât.
- Mai sunt şi alţii, poate că nu-i problema mea, Madlen. Este o Firmă extrem de mare!
Madlen, se mai calmă puţin, în capul ei era un talmeş, balmeş nemaiştiind pe unde să scoată cămaşa. Discuţia luase o întorsătură deosebită şi având în vedere că ea îl invitase pe Bramus să vină, încercă să se calmeze trecând la alt ton. Bramus, simţii problema şi doar că nu dădu să râdă, văzând cât de bine conduce discuţia. Faţa serioasă însă, nu-l dădu de gol şi aştepta liniştit ca un animal de pradă, următorul pas al victimei.
- Matei, sunt convinsă că cineva este în spatele acestor manevre. Nu cred că Sergiu, este chiar atât de meschin...
- Sau cel puţin, asta te-a lăsat Galet, să înţelegi, nu?
- Să zicem că da. Însă tot el, este omul care l-a servit pe tata fără a avea merite mai multe, decât cele pe care le-a avut.
- A fost un om modest, Madlen.
- Modestia sau mai degrabă nu a vrut să se amestece în terciul pe care l-aţi amestecat cu atât prisosinţă.
- Terciul din care facem noi parte, inclusiv tu, era şi al lui, pentru că informaţiile vândute de el, nu erau câştigate chiar atât de cinstit.
- Era dator să o facă, simţea că e parte a concernului, nu suferea să-l vadă căzut, mai ales că tata împreună cu Galet, au pus prima piatră la temelia acestui mare colos.
- Dar dacă tatăl tău a dorit toate aceste mişcări? Dacă el, este la baza tuturor relelor?
- Nu cred că e bine să-i vorbim pe morţi de rău, mai ales că acum, mai mult ca oricând, chiar dacă aş fi de acord cu ce-mi spui, tot nu pot să pătez numele tatălui meu.
- Sunt absolut de acord cu tine, Madlen. De altfel nici eu, nu mă gândeam să abordez problema în felul acesta.
- Tata, până şi acolo în groapă, este deosebit de puternic. Nu trebuie să uităm aceasta niciodată, Matei.
- Sunt absolut de acord cu tine, Madlen.
- Iată că am reuşit să ajungem la o idee comună.
- Cred că această idee ar trebui să stea la baza relaţiei noastre.
- Matei, deşi uneori eşti dur, câteodată devii prea linguşitor, nu crezi!
- Scopul scuză mijloacele, chiar şi în cazul tău, Madlen!
- Pe asta, cum trebuie să o iau?
- De bună, Madlen, de bună! Ha, ha, ha...
Râsul se instală de ambele părţi foarte repede, însă Madlen îşi aduse aminte de Galet şi se potoli brusc.
- Unde crezi că trebuie să batem, Matei?
- Cred că cel mai sigur ar fi contabilul.
- Auzi, dar tu mă crezi proastă!? Acum mai ales, că a dat soarele, de când stăm de vorbă!
- Da... este adevărat că...
- Că ce! Doar nu, chiar crezi?
- Vroiam să spun că până şi contabilul este un slujbaş, care nu face altceva decât să execute ordinele, dacă nu vrea să rămână pe drumuri.
- Ei, vezi că ai început să-ţi mai revii! Numele acela îmi trebuie şi după aceea vom face o strategie de bătaie.
- Totul sună perfect Madlen, numai că eu nu pot vorbii...
- Doar nu vrei să spui, că ţi-e frică, să nu-i iei locul lui Galet!
- Da, s-ar putea spune şi asta, deşi nu cred că sunt temeri din această privinţă.
- Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, care este problema Matei? Sper că nu vrei să te iau de bărbat?!
- Nu, nici asta!
- Hai, nu mă mai pisa atâta, tocmai când a devenit totul mai frumos! Când, iată se întrevede şi în capul meu un pic de lumină. Când, de ce să mint, am găsit un bărbat, care să lupte alături de mine.
- Problema este că v-a trebui să fie un acord între noi doi şi atunci vom începe să muncim cot la cot, pentru interesele noastre.
Matei apăsă un pic pe interesele noastre, spre a-i fi clar lui Madlen, despre ce este vorba.
- Adică... ţi-e frică să nu mă întorc?
- Chiar tu mi-ai spus, că vrei să-l scoţi basma curată pe Sergiu.
- Şi ce este rău în asta? Tu trebuie să fii conştient că Sergiu, este fratele meu, iar acum când s-a pus un semn de îndoială pe capul lui, de ce nu, mă gândesc şi la asta, dacă este posibil. Tu nu ai face acelaşi lucru pentru fratele tău?
- Aici sunt de acord cu tine, Madlen. Nu poţi şi nu trebuie să separi familia, pentru nimic în lume.
- Împreună vom fi mai puternici, Matei. Dacă vom avea şi un sprijin bun, ca al tău de exemplu, vom învinge.
- În cazul acesta vom scrie un acord comun, îl vom semna şi totul va fi perfect!
- Trebuia să mă aştept la asta, din partea unui avocat! Bine, fă actul, vino cu el la mine şi după aceea să-i dăm drumul la treabă!
Aproape că nu-i venea să creadă urechilor lui Bramus Matei, îngenunchease pe fiica marelui patron. Se retrase bucuros, lăsând-o pe Madlen, să viseze în continuare la zile mai frumoase.
Totul părea atât de simplu din prisma lui Madlen, dar deodată clişeul i se părea atât de cunoscut. Rămase pe gânduri, neştiind ce să mai creadă. Oare nu tot la fel de fericită era şi atunci când Galet, fusese de acord să o ajute pentru clarificarea problemei. Puse mâna pe piept îngrozită, gândindu-se că şi Matei, ar avea aceeaşi soartă, dar vorbele lui Matei, "bătrâneţea şi inima slabă sunt uşor de atins la efort" o mai liniştii, aşa că îi venii imediat în gând, ultimele cuvinte ale lui Galet.
Maşina zbura ca înfrigurată către birourile tatălui ei, conducând îşi aduse aminte că îi trebuiesc chei pentru a intra şi se controlă ştiind că la ultima vizită luă cu ea cheile tatălui, erau la locul lor. Ajunsă în faţa imensei construcţii se bucură pentru că fratele ei luase toţi birocraţii din sediu, mutându-i în centrul oraşului lângă el, pentru a-i controla mai uşor.
Alese cheia potrivită şi intră în holul imens, ducându-se în cămăruţa micuţă din spatele tejghelei, unde îşi avea locul de muncă Galet. Încă de la intrare se cunoştea că acolo şi-a lăsat amprenta un om dichisit, cu un caracter solid. Cu toate că nu erau decât lucruri simple, întreţinerea bună se cunoştea încă de la uşă, după ea, se afla un vestiar obişnuit, iar după aceea era urmat de un cuier mic ce închidea colţul peretelui. Luând-o în continuare pe partea dreaptă, dădeai de un birou vechi din lemn, bine întreţinut, pe care Madlen îl recunoscu ca fiind biroul la care a lucrat Galet, încă de când era în funcţia de contabil, conservatorismul lui Galet, era bine conturat în această privinţă, Madlen îl mângâie şi-i veni să zâmbească, ştiind că tatăl ei, probabil a intervenit de mai multe ori pentru schimbarea biroului. Deşi era numai lumină artificială, biroul arăta perfect. Micile sertare cu margine din lemn de tei, încadrau partea mai închisă a stejarului, combinaţia era perfectă şi-ţi dădea un aer de linişte. Tăblia la fel, era din două nuanţe, lemn de culoare mai deschisă forma un romb, iar în mijlocul biroului, era o stea în cinci colţuri ce se încadra perfect cu marginile rombului. Următorul perete era ceva mai mare, pentru că acea cămăruţă nu era pătrată, mai degrabă un paralelogram, peretele ducea până aproape de uşă şi era încărcat cu rafturi pe care erau aşezate cărţi de specialitate; contabilitate şi legi. Madlen le mângâie cu mâna uşor, aducându-şi aminte de copilărie, când venea aici cu fratele său şi se jucau construind tot felul de clădiri din cărţile groase ale lui Galet, atunci îşi aţinti privirea asupra pardoselii, care era la fel de îngrijită ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat, plăcile de marmură spartă încadrate de mozaic vişiniu, iar marginea şi plinta erau din mozaic crem, în mijlocul camerei, acelaşi covor pe care se jucau în copilărie, bine întreţinut, dar avea amprenta anilor peste el.
Madlen, după ce făcu roată cămăruţei, trase aer în piept, copilăria era acolo, nu plecase nici o clipă, cu ochii închişi, fratele ei se zbenguia pe după birou trăgând lampa, încurcându-se în cablul de alimentare, mai vedea scaunul din faţa biroului dat într-o parte, iar Sergiu aşezat între picioare conducea de zor maşina, toate acestea erau acolo şi n-au plecat nici o clipă; mirosul cărţilor, al cerii cu care era lustruită pardoseala, îi mângâiau nările. Deschise ochii şi se ancoră în realitate cu putere, sentimentele puneau stăpânire pe ea, astfel încât îi schimba gândirea, se scutură ca şi cum ar fi vrut să scape de coşmarul plăcut la care a supus-o locul acela, îşi aduse aminte imediat că problema cea mai gravă a fost dispariţia mamei lor, fapt ce a dus la toată schimbarea aceasta în viaţa lor.
Încercă să-şi aducă aminte de ce a venit acolo şi se întristă şi mai rău, venindu-i în minte Galet mort şi Sofia îndurerată lângă el. Se îndreptă către birou şi începu căutările, luând fiecare sertar în parte; în primul erau ochelarii aşezaţi într-un toc vechi din piele, totul era atât de ordonat, se cunoştea că avea în sânge meseria de contabil, în acelaşi sertar erau obiecte de scris de la stilou până la creion, nimic nu îi atrase atenţia în mod special, aşa că trecu la următorul, aici era o tabachere veche din argint, de asemenea foarte bine întreţinută, lustruită cu sârg, iar lână ea o brichetă pe benzină, probabil din acelaşi an, poate luate pereche, pentru că şi bricheta era din argint, având inscripţionate aceleaşi modele, Madlen le atinse cu vârful degetelor, fără să le mişte, mai era de asemenea tot pentru fumat, o lulea din lemn, foarte frumos sculptată, un cap de leu în a cărui gură trebuia îndesat tutunul, abanosul strălucea nemaipomenit din denivelările coamei leului, partea cealaltă era atât de încovoiată, încât nici n-ai fi zis că e din acelaşi lemn, lângă pipă era un săculeţ alb cu şiret maroniu în care era tutunul, într-un cuvânt în acel sertar erau instrumente pentru fumat. Aşa că trecu pe partea cealaltă a biroului la celelalte sertare, primul avea plicuri de toate felurile din acelea vechi frumoase, iar sub ele erau coli de scris cu antet, având trecut numele lui Galet, iar colţul acela era tăiat în formă de floare având marginile florale şi antetul aurite, astfel încât în mijlocul lalelei era scrisul. Împinse sertarul la loc şi trecu la ultimul, aici nu erau decât scrisori foarte vechi, aşezate într-un fel deosebit, nemaiîntâlnit până acum de Madlen, toate erau deschise având plicul prins pe spate cu o agrafă, fiind aşezate în câte o coală albă îndoită de-a curmezişul pe care scria numele celui sau celei care le-a trimis. Madlen luă primul vraf de scrisori ce părea a fi de la o doamnă după nume, aşa că le aşeză zâmbind pe birou, găsind numele ei de asemenea scris pe legătură. Scoase plicurile pe birou şi începu să răsfoiască filele îngălbenite de timp, toate erau de pe vremea studenţiei, când mai cerea câte un sfat de la Galet, fără să afle tatăl ei, ştia că Galet era în stare să moară decât s-o vândă, urmă legătura lui Sergiu, dar nimic ieşit din comun. Mai în spate erau scrisori închise şi legate cu aţă groasă în patru, un teanc considerabil pe care dădu să se uite, dar imediat simţii mirosul plicurilor ce veneau din biroul tatălui ei, citi pe primul ce se afla în legătură şi observă că era corespondenţă foarte veche între tatăl ei şi Galet. Ar fi vrut să le citească, să vadă ce a sfărâmat o prietenie atât de puternică sau mai degrabă ce a mişcat-o aşa de tare, transformând-o într-o astfel de legătură în cele din urmă, aproape că nici nu ştia ce să creadă din cursul acestei frumoase colaborări până la urmă, între tatăl ei şi Galet, puse înapoi scrisorile aşezându-le frumos la locul lor, parcă de frica lui Galet, care o mai muştruluia, mângâind-o frumos pe cap, dându-i în acelaşi timp linişte şi înţelegere. Se întoarse pe scaun aşezându-se cu mâna peste spătar punând bărbia pe braţ, rămase cu ochii la bibliotecă, având toate rafturile în ochi, nu ştia de ce a trimis-o acolo, privirea se opri pe o carte groasă tare şi foarte veche, legată în piele, era un tratat despre păsări, hârtia de bună calitate deşi era atât de veche se menţinea bine. Îi venii să zâmbească pentru că era un hobby al lui Galet, îi plăceau foarte mult păsările şi pentru că nu avea timp să le asculte în aer liber, mai ales să le privească, atunci când prindea o mică pauză sau când vroia să se destindă puţin, lua acel catastif şi-l răsfoia. Ţinea foarte mult la carte, atunci când o lua Madlen să se uite la pozele frumoase cu tot felul de păsări, o muştruluia puţin, iar apoi se aşeza la birou, povestindu-i despre pasărea la care se uita Madlen, devenind astfel cartea ei preferată, citind de fiecare dată când avea ocazia despre păsări; ce fac ele toată ziua cât e de mare prin copaci. Se ridică ducându-se către raft, se uită în acelaşi timp către uşă, venindu-i să zâmbească pentru că şi acum avea în instinct să se ferească de Galet, pentru a nu fi prinsă la cartea lui favorită. Luă cartea grea aşezând-o pe birou cu grijă, ca pe ceva de valoare, dorind să o deschidă la pasărea ei favorită, ajunse cu greu la pagina respectivă, era o pitulice frumos desenată pe un ciot de lemn. Ochii i se umplu de uimire, erau frumos aşezate, cu grijă, două scrisori, de data aceasta se vedea că cineva le pusese acolo de curând, pe amândouă era scris numele Madlenei, urmat de câte o cifră, pe un plic 1, iar pe celălalt 2. Madlen, zâmbii văzând cât de ordonat a rămas Galet, până în cea din urmă clipă, luă scrisorile, aruncă o privire pitulicii zâmbind, închizând cartea şi punând-o la loc pe raft. Se întoarse către birou să ia cheile, cu gând să plece, dar uşa se deschise surprinzând-o oarecum cu spatele, având doar un moment la dispoziţie pentru a îndesa scrisorile la burtă sub betelia blugilor, singurul loc unde nu se vedea. În uşă apăru Sergiu şi contabilul Firmei.
- Surioară, ce surpriză! Da ştiu că nu pierzi timpul!
- Se pare că a fost mai iute ca noi, Sergiu.
- Pape, doar suntem şi noi aici, acum, împreună cu Madlen! Stai liniştit, ce este al ei, este şi al nostru! Şi invers, nu-i aşa Madlen! Doar suntem cu toţii interesaţi ca lucrurile să se mişte cât mai bine, spre beneficiul nostru, bineînţeles!
- Bună băieţi! Nu ştiu despre ce vorbiţi, dar pe mine m-a apucat nostalgia vremurilor ce au fost odată, venind să sap în amintiri, dar acum că m-aţi deranjat, daţi-mi voie să mă retrag.
- Frumos, frumos! Nu-i aşa Pape, că are talent fata! A apucat-o aşa... nostalgia! Vai de mine, îmi dau lacrimile!
- Domnişoara, poate este mai sufletistă Sergiu, doar este femeie, ce Dumnezeu!
- Iată băiatul bun şi băiatul rău! E cam vechi trucul, băieţi! L-am fumat la Şcoala primară!
- Să nu uităm, că este totuşi, fata lui Namec, domnule Pape! Va lupta până la ultima picătură, cunosc eu rasa aceasta!
- Mai bine ţi-ai băga minţile-n cap şi n-ai mai umbla cu nemernicul acesta! Alătură-te mie şi amândoi vom învinge toate greutăţile. Nu trebuie decât să deschizi ochii mari Sergiu, sângele apă nu se face. Nu uita aceasta, orice s-ar întâmpla!
- Înţepată, înţepată! N-am ce zice! Zise Pape, zâmbind.
- Surioară, am venit după scrisori, dacă asta îţi spune ceva. Tocmai ce am fost pe la răposatul Galet şi doamna Sofia, şi-a amintit că a uitat să-mi spună, ce a mai putut să grăiască Galet, înainte de a murii, Dumnezeu să-l ierte! Şi iată-ne aici, după indiciile lui Galet... care trebuie să recunosc, îţi cam erau adresate după indiciile lăsate, dar ce m-am gândit eu, cu Pape, că n-ar fi rău să aruncăm o privire în cămăruţa lui Galet.
- Dacă mai ai măcar un pic de respect, pentru omul acesta, care şti foarte bine ce a făcut pentru noi, lasă-mă în pace şi hai să plecăm până nu murdărim prea tare totul.
- Un spion trebuie tratat ca atare, Madlen. Zise Sergiu calm.
- Se pare că moşul nu a stat degeaba... a pregătit-o pentru luptă! Uită-te la ea, nu i se mişcă un muşchi pe faţă!
- Pape, acest mic pui de spion, nu poate ajunge la pregătirea noastră! Suntem doi, în primul rând!
- Doi mameluci care nu gândiţi! Asta sunteţi! Soluţia... şi o şti foarte bine Sergiu, nu este decât una singură! Cinstea şi corectitudinea în lupta cu adversarul.
- Dacă adversarul ascunde ceva, cum trebuie acţionat surioară!?
- Sergiu, dacă tu crezi că am ascuns ceva, spune-mi unde? Sub tricoul acesta!? Madlen ridică tricoul deasupra sânilor.
- Pape, faţa la perete că fata s-a apucat de striptis!
- Ce... cumnate, nu-ţi plac!
- Ba da Pape! Dar să zicem totuşi, că e sora mea!
- Iată un lucru bun, să te dai mare cu sora ta! Ce facem cu nenorocitele de documente, pentru care am venit aici?!
- Uite cum vom face, ca să încheiem orice discuţie. Vom căuta toţi în această cameră, pentru că deocamdată doar am intrat cu toţii, cum nimeni nu a ieşit, documentele sunt aici, cine le găseşte, are voie să mi le dea mie!
- Sunt de acord cu tine Sergiu, dar să nu uiţi că sunt şi eu... Namec!
- Foarte frumos! Pape, începu a bate din palme. Iată doi Namec, bine ancoraţi la uscat! Nu uitaţi, pe timp de furtună, trebuie să ieşiţi în larg, acolo aveţi şanse mai mari!
- Contabile, pentru că îţi plac cărţile, ia rafturile acestea, majoritatea sunt cărţi de specialitate, aşa că eşti în branşă. Eu am să iau biroul, iar lui Madlen îi lăsăm vestiarul, şi-aşa nu a mai văzut de mult uniforma lui Galet.
- Sunt de acord. Zise Madlen.
- Pape! Probleme, ceva!?
- Deja m-am apucat de treabă! Zise Pape, îndreptându-se către bibliotecă.
- Pape, nu uita, fiecare carte luată la mână şi pusă la locul ei, nu vreau deranj!
Madlen zâmbii pe sub mustăţi, cu spatele la ei, deschizând dulapul, iată că începe să-şi revină nu e chiar fără inimă, îşi zise Madlen în gând.
Dulapul sau vestiarul cum îi spunea Sergiu, conţinea uniforma de portar a lui Galet, încă o dată se vedea că Galet, a fost un om dichisit. Uniformele erau puse pe umeraşul ei fiecare, cea de iarnă, avea o husă din material alb, subţirel pentru a o feri de praf, iar cea subţire era tot pe umeraş, aranjată frumos, călcată la dungă, curată, impecabilă. Deschise haina la nasturi, pentru a căuta în buzunarele din interior, mâna ageră dădu de hârtie, Madlen tresării, Sergiu care o urmărea cu coada ochiului, observă că sora lui a găsit ceva, aşa că sării ca lupul.
- Surioară! Sper că n-ai nimic împotrivă, dacă te ajut, un pic!
Madlen, încercă să-l îndepărteze de buzunarul de la piept, mutându-se la buzunarele de afară, dar era prea târziu, Sergiu luă costumul cu totul, punându-l pe birou. Madlen aproape că era îngrozită, dar nu mai avea ce face. Pape, se opri din căutat, asistând de la distanţă. Sergiu, se duse la buzunarul de la piept şi descoperii la rându-i hârtia, scoase cu viteză conţinutul buzunarului, toţi priveau către Sergiu, Madlen îngrozită, Pape radiind de fericire, în mâna lui Sergiu se aflau două plicuri albe, Sergiu le întoarse şi citi pe primul Sergiu 1, după care pe următorul Sergiu 2. Madlen, rămase cu gura căscată, nici nu mai respira, iar ochii aproape că-i ieşeau din orbite, dar cine mai avea ochi pentru ea. Sergiu, se aşeză pe singurul scaun, cu plicurile în mână, radiind de fericire, tot nu-i venea să creadă de ce moşul îi lăsase lui cele două plicuri, neştiind că Madlen, le-a găsit deja pe ale ei.
Sergiu, când era copil, obişnuia să mai îmbrace uniforma lui Galet, reuşind în cele din urmă să-l înfurie pe acesta tare, uniforma era destul de mare, iar cei câţiva paşi pe care îi făcea Sergiu, îmbrăcat cu ea, zice-se în pas de defilare, o şifona şi mai ales murdărea pantalonii ce se târau pe jos. Galet, îl prindea pe năzdrăvan în cele din urmă, muştruluindu-l, iar Sergiu, râdea de mama focului, în timp ce fugea din calea lui Galet. Sergiu, văzând aceste imagini în mintea sa, zâmbii cu ochii la cele două plicuri, luă uniforma frumos aşezând-o în vestiar şi netezind-o cu palma.
- Hai, nu deschizi plicurile, să vezi ce ne-a lăsat bătrânul! Zise Pape, frecându-şi palmele.
- Nu. Cred că plicurile mă privesc doar pe mine, atât! Dacă e ceva ce ne-ar putea ajuta, fii sigur, îţi voi arăta.
Sergiu, devenii deodată alt om, cu cele două plicuri în mână, acum era mai pământean, privi cartea groasă, tratatul despre păsări şi apoi o privi complice pe Madlen, fără a spune nimic, nici măcar un muşchi de pe faţă nu i se clinti, îşi dădu seama că plicurile sunt deja la Madlen, acum ştia că informaţiile nu puteau fi utilizate decât contopind plicurile sau poate cine ştie, fiecare avea informaţia lui individuală. Luă lucrurile aşa cum erau şi zise.
- Să mergem Pape! Aici am terminat, nu mai e nimic de făcut! Hai surioară, pofteşte afară! O invită Sergiu pe sora lui, urmând-o către ieşire.
Toţi trei ieşiră la aer, trăgând cu nesaţ aerul proaspăt de afară.
Ajunsă acasă, Madlen pică obosită moartă, după o noapte plină de alergătură, o zi plină de amintiri, o întâlnire cu fratele ei Sergiu, constatând singură că este manipulat.
Pape, care îl însoţea pe Sergiu aproape oriunde, încercă să-l scoată pe Sergiu din apatia în care căzuse. Nostalgia era instalată de acum, iar aşa cum obişnuia Madlen să spună, sângele apă nu se face, simţii pentru prima dată că este un Namec.
- Sergiu, pentru Dumnezeu, doar n-o să stricăm căruţa pentru nişte amărâte de plicuri!
- Plicurile sunt sigur, sunt doar sfaturi pentru un copil neastâmpărat, aşa că ce crezi tu că ar putea strica!?
- Atunci de ce... nu le deschizi! Să... văd şi eu sfaturile moşului, că doar sunt şi eu băgat în povestea asta!
- Nu cred că te priveşte Pape! Stai liniştit! Sunt un joc de pe vremea când eram doar un copil.
- Da, dar acum... nu prea mai arăţi a copil, chiar deloc! Pape era în culmea enervării, neştiind ce să mai facă pentru a afla secretul plicurilor.
- Este adevărat, dar poţi fi liniştit, că tot ce am făcut împreună, cred că este o construcţie solidă, nu!
- Ce poate fi solid, atunci când avem secrete, unul faţă de celălalt?
Sergiu, zâmbi pe sub mustăţi, văzând cât de ancorat este Pape, în toată povestea aceasta şi niciodată nu s-a gândit cine este de fapt şeful. Cât de uşor a fost dus de Pape, acolo unde a vrut el, socoteala era bună, dar mai erau şi sentimentele, însă cea mai multă muncă o dusese Pape, aşa că se gândi la o situaţie de compromis, pentru a salva problema, într-un mod benefic.
- Uite cum stau lucrurile Pape, am ajuns deja acasă la tine, astăzi nu cred că mai are nimeni poftă de treabă, după toate cele ce s-au întâmplat. Rămâi acasă şi te odihneşte, iar după amiază, vino pe la mine, să deschidem plicurile împreună, vom citi interiorul odihniţi, aranjaţi, lângă un pahar. Ce zici Pape, îţi cer prea mult, doar nu eşti un copil nerăbdător, ce vrea să se joace cu jucăria?!
- Ai dreptate Sergiu! Sunt de acord cu tine, prea multe s-au întâmplat astăzi, nu le mai putem ţine şirul, cât de importante sunt.
- Pe diseară, Pape! La revedere!
- Somnişor, Sergiu!
Ajuns acasă, Sergiu îşi turnă un pahar de vin şi se aşeză în unul din fotoliile comode ale livingului, scoase cele două plicuri din buzunarul de la piept şi le privii zâmbind şi zicând în acelaşi timp "Moşule, moşule! Ce mai vrei să ne faci tu!" gândul îi zbură la Madlen, duritatea parcă răsări în mintea sa, încălzindu-i tâmplele, o vedea în mintea lui, cum pleca din casa părintească, după moartea tatălui lor. Este adevărat că după moartea tatălui lor, Sergiu simţii mai multă libertate oarecum, pentru că tatăl lui îl cam ţinea din scurt, încercând să facă om din el, dar cu asprimea de rigoare, toate astea la un loc şi un om ca Pape, au fost de ajuns pentru a-l trece de partea cealaltă a barierei. Beţiile până noaptea târziu, femeile de cea mai joasă speţă şi mai ales toate astea făcute fără nici un pic de jenă faţă de sora lui Madlen, au determinat-o să plece din casă, dar asta nu era nimic, dacă nu s-ar fi impus cu forţa să preia conducerea Firmei, zicând că el este bărbatul, descendentul tatei, care trebuie să se ocupe de Firmă. Pape, la rândul lui a găsit terenul şi omul nepregătit şi atunci au făcut perechea ideală pentru a face mişcări nelalocul lor în Firmă. Toate ar fi fost bune dacă Pape, nu se lăsa dus de val şi ar fi rămas mai departe credincios, muncii sale şi mai ales Firmei ce i-a dat de lucru, ceea ce nu s-a întâmplat, Sergiu având de acum răul în coastă şi libertatea oarecum validă de a mai face câte un giumbuşluc pe ici, pe colo de la tatăl lui, în timp ce era în viaţă, mergând pete tot pe unde l-a îndrumat Pape, ca un orb.
Plicurile încă stăteau în mâna lui Sergiu, trezindu-se din visare, luă plicul cu numărul 1, aşa cum era specificat şi pe plic de altfel, se uită cu atenţie la el şi constată cu uimire că nu este lipit ci doar închis pur şi simplu. Îl deschise şi scoase singura filă ce era înăuntru, citind.
"Dragul meu, dacă ai găsit plicul, înseamnă că nu te-ai jucat degeaba cu costumul meu, şifonându-l. Sper că l-ai pus la locul lui frumos, fără să-l şifonezi." Sergiu lăcrimă, dar zâmbii în acelaşi timp, continuând să citească. „Ai aici toate etapele ce ar trebui să le parcurgi, dacă vrei să ieşi din încurcătura penibilă, în care ai intrat. Mai există totuşi o problemă şi sper să se fi întâmplat aşa, Madlenei i-am lăsat de asemenea 2 plicuri, în cartea de îi plăcea atât de mult, dacă le-a găsit înaintea ta, ceea ce cred că s-a întâmplat, aveţi fiecare jumătate din etape, ele nu pot fi folosite decât împreună, număr la număr. Am făcut asta pentru a vă împăca şi mai ales pentru a deschide ochii mai bine la nenorocirile din jurul vostru. Dacă doreşti să-ţi salvezi pielea, v-a trebui să conlucrezi cu Madlen, însă dacă vrei să te afunzi în continuare împreună cu Pape, aruncă plicurile sau lasă-le uitate. A, şi nu uita! Să nu îi arăţi plicurile lui Pape! N-o să-i convină şi s-ar putea termina tragic pentru voi, este un om foarte periculos, fără scrupule. Îţi doresc succes! Galet.”
Lacrimile şiroiau pe faţă, Sergiu abia acum după atâţia amar de ani, în care încerca să facă ceva, îşi dădu seama că în spatele afacerilor sale nenorocite, nu a fost decât un singur om, Pape.
Luă telefonul de pe masă şi dori să formeze la Madlen, dar era atât de mişcat de toate câte s-au întâmplat, se simţea ca un nou născut, nu ştia cu ce ar trebui să înceapă pentru a vorbi cu sora lui, puse receptorul înapoi în furcă deznădăjduit şi pierdut. Telefonul sună iar la celălalt capăt al firului era Madlen, Sergiu ridică receptorul mecanic de astă dată ducându-l la ureche.
- Alo!
- Bună, Sergiu! Sunt Madlen, m-am gândit să fac eu primul pas şi te-am sunat să te întreb ce ai de gând să faci?
- Madlen, am citit primul plic, sper că ai făcut şi tu acelaşi lucru!
- Crede-mă nu am avut curajul sunt şi acum în pat, le am lângă mine, mă uit la ele, dar nu pot să cred că Galet, a murit. Ultima noastră legătură cu trecutul s-a dus.
- Mai este şi Sofia surioară.
- Ai dreptate, cum aş putea să o uit sărăcuţa, că doar ea ne-a îngrijit ca o bonă sârguincioasă.
- Madlen, sunt într-o mare încurcătură, Pape poate să ne facă rău, i-am promis că după amiază am să-i dau plicurile să le citească.
- Dar ce este atât de important în plicurile acestea?
- Trecând peste partea lacrimogenă, plicurile sunt un important document ce ar putea să răstoarne tot mecanismul acestei Firme, una peste alta, ducând la salvarea mea, Madlen.
- Dar este senzaţional, Sergiu! Şi ce ai de gând să faci?
- Asta să îmi spui tu Madlen, că toate acestea de la tine au plecat.
- Eu sunt un Namec, frate Sergiu şi nu mă dezic de la toate acestea! Vreau să salvez munca tatei de la pierzanie şi cred că eşti de acord şi tu cu toate acestea, oricum acum nu ai de ales. Pape, nu v-a face ordine în familia noastră Sergiu, fără nici o discuţie.
- Uşor de zis, greu de făcut! Văd că eşti foarte entuziasmată, dar să nu uităm că avem de-a face cu pierderi de vieţi omeneşti, cărora nu ştiu cum le vom face faţă.
- Şi dacă amâni problema cu plicurile, acordându-ne timp pentru rezolvarea problemelor.
- Prea simplu de vorbit, dar prea complicat de înfăptuit! Pape, v-a deveni suspicios şi pericolul v-a creşte mai tare.
- Atunci ce este de făcut, Sergiu?
- V-a trebui să lucrăm cu aceleaşi arme, rămâi acasă, vin spre tine.
- Nu, cred că ar fi mai nimerit să vin eu la tine.
- Bine, atunci grăbeşte-te surioară, trebuie să găsim soluţia salvatoare, într-un timp atât de scurt.
Madlen, închise receptorul luă cele două plicuri în mână şi după o scurtă pauză de gândire, le duse în dulapul din bucătărie, lângă celelalte documente, dobândite după moartea tatălui ei.
Ajunse la Sergiu, casa părintească îi trezi o groază de amintiri, bune şi rele. Sergiu, o văzu că este un pic apatică şi îi turnă un pahar, invitând-o să ia loc.
- Sergiu, nu beau, mai ales acum când avem nevoie să fim lucizi.
- Cum doreşti, ia loc.
Madlen, se aşeză stânjenită, tot nu-i venea să creadă că Sergiu, s-a trezit la realitate, pentru orice eventualitate îşi propuse să fie vigilentă.
- Madlen, reluă Sergiu, ai adus plicurile?
- Nu Sergiu, le-am lăsat acasă. Ştii foarte bine că nu plicurile mele sunt prioritatea acum.
- Dacă ar fi trăit Galet, poate ne-ar fi învăţat cum să ieşim din încurcătura aceasta.
- Crezi că Pape, are vreo legătură cu dispariţia lui Galet?
- Am vorbit acum câteva zile despre cât de incomod ar putea devenii moşul pentru afacerile noastre, dar îţi jur, că eu personal nu m-am gândit nici o clipă la o astfel de rezolvare.
- Poate că a murit totuşi, din cauza stresului şi aşa prea puternic pentru el.
- Acum nu trebuie decât să ne gândim la noi, cei rămaşi aici pe pământ, Madlen. Sunt absolut sigur că şi Galet, ne-ar fi sfătuit la fel. Uite, să-ţi citesc şi ţie, partea lacrimogenă din scrisoare. Sergiu, luă scrisoarea cu numărul 1, citind cele scrise de Galet.
- Cât timp mai avem până vine Pape?
- Acum este trecut de ora prânzului, mai puţin de două ore.
- Scrisoarea este bătută la maşină, nu?
- Da Madlen, dar asta nu văd cu ce ne-ar avantaja.
- Să mergem la biroul tatei şi să ne apucăm de treabă.
- Dar semnătura?
- O să vedem Sergiu, v-a trebui însă de asemenea să facem şi un plic adresat mie, pentru că ştia cât de mult ne iubea Galet, pe amândoi.
- O să facem scrisoarea a doua ca şi cum ţi-ar fi adresată ţie, în felul acesta v-a fi bine totul.
Sergiu, care avusese numai note bune la compuneri dictă, iar Madlen scria. Era aproape pe terminate ce de-a doua scrisoare. Madlen se opri din scris şi îl fixă pe Sergiu, gânditoare.
- Iată, a trebuit să moară cel mai drag om nouă, ca să ne aducă din nou împreună, să fim o familie.
- Madlen, abia acum am deschis ochi mari, parcă am avut un voal peste ei. Lucru care mi-a afectat şi gândirea.
- Să sperăm în cele din urmă, că a luat sfârşit copilăria din mintea ta şi maturitatea unei noi gândiri i-a luat locul.
Madlen termină de scris şi cea de-a doua scrisoare. Luă o coală de hârtie şi spre amuzamentul lui Sergiu, se apucă să exerseze semnătura lui Galet.
- Surioară să nu uităm cu cine avem de-a face! Este unul din cei mai buni contabili şi grafologi, pe care l-am putut vedea. Cred că v-a fi foarte greu să-l păcălim!
- Mai încearcă şi tu, ştiu că atunci când luai note proaste la şcoală, o rezolvai foarte uşor cu semnăturile.
- Da, numai că atunci învăţătoarea era mulţumită cu darurile ce le primea de la tata şi atunci închidea ochi mulţumită, chiar dacă uneori îşi mai dădea seama.
Trecu mai bine de o jumătate de oră şi imperfecţiunea semnături ieşea în evidenţă de fiecare dată. Sergiu se dădu bătut.
- N-avem ce face, nu suntem făcuţi pentru aşa ceva.
- Totuşi, cunosc eu persoana care ne v-a ajuta în privinţa aceasta.
- Fără persoane străine, Madlen! Nu-i de ajuns că ne-am băgat deja în atâtea probleme?
- Problemele în care te-ai băgat nu au nici o legătură cu scrisorile acestea. V-a trebui să-l chemăm pe Bramus Matei, avocatul tatei, el ne v-a scoate din încurcătură. Tot el mi-a spus că de asemenea situaţia ta ar putea fi reparată. Acum însă când am primit semnal favorabil, rămas din partea lui Galet, am mai mare încredere că totul va fi bine.
- Şi de unde şti că se pricepe la semnături?
- Este avocat şi avocaţii trebuie să ştie când un act este fals sau nu!
- Să zicem că ai dreptate, dar dacă este în aceeaşi tabără cu Pape, nu ne-am fript!
- Nu este, pentru că a venit de mai multe ori la mine să ne unim forţele de aceeaşi parte a baricadei şi deci nu se poate.
- Aşa, şi la mine a venit tot în aceeaşi problemă, dar asta nu înseamnă că trebuie să avem încredere în el.
- Atunci vom semna noi cum vom putea şi dacă suntem prinşi… vom vedea!
- Madlen, cred că nu e bine ce facem, riscăm prea mult.
- E ceva ceea ce nu ştiu, Sergiu?
- Cred că Pape, are un amestec în moartea lui Galet.
- Cu atât mai mult, va trebui să amânăm lucrurile, iar atunci când vom socoti că a venit momentul, vom scoate şi această informaţie la iveală.
- Tocmai de aceea Madlen. Cred că nu e bine să-l amestecăm şi pe Bramus, în toată povestea aceasta.
- Atunci voi semna eu scrisoarea.
- Stai, dar dacă scriem urmarea în alte scrisori şi ne facem că săpăm în continuare, pentru găsirea lor.
- Chiar tu ai zis, că este un om greu de minţit. Zise Madlen şi semnă în locul în care de obicei Galet scria „ Cu mulţumiri, după care data şi semnătura de mână…
Sergiu, luă scrisoarea semnată de Madlen şi o apropie de original. Se uită cu atenţie sculându-se şi se mută cu scrisorile lângă fereastră. Tot nu-i venea a crede, dar până la urmă zise:
- Draga mea, n-am ştiut că eşti atât de bună. Acum stau şi mă gândesc că pe tine ar fi trebuit să te pun să-mi semnezi carnetul de şcoală.
- Iată o apreciere într-adevăr pe merit, Sergiu. Sper să primesc nota maximă!
- E puţin spus! Uite cum facem, ia tu scrisorile originale şi pune-le lângă ale tale, mai spre seară te voi căuta să facem amândoi strategia de bătaie.
- Ba nu, vom pune scrisorile frumos în seiful tatei, iar tu îţi vei rezolva problemele cu Pape.
- Este adevărat Madlen, că e greu să-ţi cer să ai dintr-o dată aşa, încredere în mine, dar te rog crede-mă, m-am trezit… sunt fratele tău acum. Fiul risipitor s-a întors acasă.
- Atunci nimic mai simplu, ca să-mi demonstrezi dragul meu.
- Cred că e cazul să te retragi, nu e cazul să fim văzuţi împreună, cel puţin acum perioada aceasta.
- Bine, voi pleca imediat, dar nu uita… trebuie să rezolvăm toate problemele acestea până la citirea testamentului.
- Sunt de acord cu tine, Madlen. Citirea testamentului v-a scoate la iveală că anumite valori nu mai sunt, mai ales că şi-au schimbat locul. Nu uita să-ţi păzeşti spatele Madlen, şacalii sunt peste tot.
Madlen, se grăbi să pună scrisorile în seiful tatălui lor şi plecă liniştită. Sergiu, luă la rândul lui plicurile originale, având în ele scrisorile fabricate de ei şi se retraseră înapoi în living lângă paharul de băutură. Constată că erau două pahare, luă paharul Madlenei curăţindu-l şi-l puse la locul lui. Acum totul era bine, se aşeză din nou în fotoliu şi încercă să fie cât mai degajat. Nu apucă să stea prea mult, soneria se auzi enervantă la uşă. Se sculă şi luă paharul cu tărie din care bău o gură bună, pentru a-şi face curaj, după care se duse zâmbind către uşă.
- A, pofteşte Pape, chiar te aşteptam, am încercat să dorm puţin, dar m-a sunat secretara de la birou şi mi-a stricat tot somnul, tocmai mi-a spus că ai trecut pe acolo.
- Sergiu, dacă nu munceşti, nu ai băiete! De altfel ai să vezi şi singur că de la o vârstă în colo, munca v-a devenii singura satisfacţie a omului.
- Ai perfectă dreptate! Să aduc un pahar, ia loc!
- Sper ca scrisorile lui Galet să nu-mi taie pofta, o băutură bună, merge întotdeauna bine, cu veşti bune.
- Sunt de acord cu tine, Pape!
Sergiu, luă cele două scrisori odată ce a lăsat paharul cu tărie în dreptul lui Pape, uitându-se lung la ele, acum parcă îi venea şi mai greu să le deschidă, cu toate că ştia ce conţin, de data aceasta secretul rămânea în familie.
- Nu. N-am avut curajul, aşa cum n-am nici acum cu tine, Pape.
- Nu cred că e momentul să devenim sentimentali. Mai ales acum când avem în faţa noastră un colos de condus. Ştiu foarte bine ce a însemnat Galet, pentru voi amândoi, dar mai ştiu că era un contabil nemaipomenit şi nu cred că a rămas el chiar pasiv la toate câte s-au întâmplat, de altfel a ales să se retragă într-un moment incendiar în viaţa firmei ăsteia.
- Atunci ai tot dreptul să citeşti tu primul scrisorile Pape, având în vedere că suntem aliaţi foarte puternici.
- Am observat încă de când le ţineai astăzi în mână, că nu erau lipite, oare de ce?
- Cine ar putea să le violeze şi mai ales să le desfacă, dacă acestea n-au avut interes să ajungă niciodată la poştă.
- Ai dreptate, dar atunci de ce le-a mai pus în plicuri, putea să le pună pur şi simplu foile scrise.
- Poate pentru a delimita drepturile de citire. Fiecare plic are denumirea sa 1şi 2, după cum se vede.
- Asta înseamnă că una din scrisori nu îţi este adresată, ţie. Apropo, şti ce mă gândeam astăzi când eram la Firmă, că s-ar putea ca să mai existe documente rămase, poate că ar trebui să mai căutăm, n-am văzut deloc numele lui Madlen pe ele.
- Da Pape, ai dreptate, dar să nu uităm că eu sunt cel care conduce firma şi atunci eu voi fi poate şi cel care a primit scrisorile. Încercă să blufeze Sergiu, pentru a-l dezorienta un pic pe Pape.
- Sunt de acord cu tine Sergiu, numai că Galet, nu prea te avea la inimă, mai ales după ce i-ai făcut surorii tale.
- Pape, până acum nu eram atât de curios, dar acum parcă mi-ai deschis apetitul. Hai să citim una din scrisorile acelea să vedem ce conţine?
- Bine, bine! Şi eu sunt la fel de curios, dar vroiam să mai facem puţină conversaţie lângă această bună tărie, pentru că după scrisoare nu ştiu dacă mai am poftă.
- Atunci dă-i bice! Sergiu, îi întinse scrisoarea cu numărul 1.
Pape, luă scrisoarea o deschise şi se uită la conţinut fără să-l citească, urmărind scrisul, după care semnătura cu mare atenţie. Zâmbind se duse la începutul scrisorii şi începu a citi cu voce tare. Scrisoarea era foarte frumos concepută, mai ales că la un moment dat îl şi înjură pe Pape, ceea ce îl făcu să zâmbească, dar în acelaşi timp să se enerveze că nu găseşte date tehnice. Lucru cel mai tare îl enervă mai ales, că nu-i dădea nici un sfat şi se opri din citit nervos.
- Mi-e imposibil să cred că Galet, a scris o scrisoare adresată ţie Sergiu, care erai ca şi copilul lui, fără să-ţi vândă măcar un pont!
- Pape, dar eu sunt oaia neagră sau cel puţin aşa mă vedea el pe mine. Poate că cealaltă scrisoare ne dă mai multă satisfacţie.
Pape, reluă cititul scrisorii totuşi, de frică să nu fie vreun indiciu care să-i scape. O puse pe masă uitându-se la semnătură de la distanţă. O luă iar în mână studiind semnătura şi după aceea o lăsă luând-o pe cealaltă tăcut. O deschise şi la fel se duse la semnătură, după ce traversă cu atenţie scrisul cu privirea, se întoarse la începutul scrisorii şi parcurse cu mai multă atenţie, totuşi aici printre cuvinte, Sergiu se gândi că ar trebui să-i dea mai mult de gândit şi lăsă să se întrevadă un indiciu, că ar mai fi ceva acte pentru fetiţa lui Galet, adică Madlen. Acum parcă devenii mai interesat şi mai citi o dată scrisoarea lăsând-o jos.
- Va trebui să căutăm noi indiciul lăsat aici, cu toate că se înţelege doar printre rânduri, înainte de a-i da scrisoarea lui Madlen.
Sergiu, se felicită în gând pentru conţinutul frumos al scrisorii şi mai ales pentru indiciu, pe care nici măcar Madlen, nu-l observă. Ştiind însă că are de-a face cu un om deosebit de inteligent, se gândi să-i dea ceva de rumegat, spre a nu creşte suspiciunea. Sergiu, luă şi el cea de-a doua scrisoare făcându-se interesat şi se făcu că citeşte liniştit dându-i lui Pape, posibilitatea de a gândii mai bine informaţia şi mai ales pentru a vedea ce planuri are. Lăsă scrisoarea jos, dar văzând că Pape stă pe gânduri, o luă şi pe cealaltă, parcurgând-o la fel ca pe prima. În sfârşit, Pape explodă.
- Ştiam eu că moşul are ceva! Zise Pape, bătând uşor din palme.
- Acum ţi-ai dat seama!
- Eram sigur că lucrează el la ceva, care să ne răstoarne, dar uite că s-a răsturnat el! Sergiu, sub nici o formă, Madlen nu trebuie să primească scrisoarea.
- Dar dacă ea ne duce la locul unde stă ascunsă informaţia preţioasă? Şi apoi dacă nu îi dăm şi ei o scrisoare măcar, v-a devenii suspicioasă şi v-a presa.
- Ai dreptate! V-a trebui să căutăm negreşit noi întâi şi abia după aceea vom recurge la cealaltă strategie.
- Adică să-i dăm scrisorile şi s-o urmărim!
- Exact dragule! Numai aşa s-au construit marile puteri, prin perseverenţă Sergiu!
- Atunci nu ne rămâne decât să perseverăm şi noi, nu! Dar de unde vom începe căutările?
- Ne vom întoarce unde am fost. De acolo v-a trebui să pornim.
Sergiu de frică să nu găsească chiar ceva pe acolo, materiale rămase de prin studiile moşului, încercă să-l îndepărteze un pic.
- Pape, păi stai puţin, că doar ce am fost astăzi acolo! N-are rost să mai mergem a doua oară, nu cred că vom mai găsii ceva care să ne trezească interesul. Părerea mea este că acolo e o pierdere de timp.
- Bine Sergiu, atunci vom căuta prima dată acasă la Galet. Ne facem că suntem îndureraţi şi vom căuta orice urmă.
- Da, acolo da, este o idee excelentă, Pape!
- Atunci când începem? Nu este timp de pierdut.
- Acum nu mai este mult şi se face întuneric Pape. Şti şi tu cum este; mai ales că am fost astăzi de atâtea ori pe acolo.
- Dar niciodată degeaba, Sofia ne-a dat urma cu plicurile acestea. Dacă nu ne spunea despre ultimele cuvinte ale lui Galet, nu ştiam unde să ne ducem!
Sergiu, nu vroia să-i dea de bănuit nimic pentru a nu-i întoarce hotărârea, ştia foarte bine că acasă la Galet, nu există nici măcar o dovadă, acesta nu vroia s-o supere pe soţia sa văzându-l că munceşte şi acasă, mai ales că de la un timp nu ştia decât de meseria de portar.
- Ai dreptate, Pape! Încă o dată trebuie să-ţi spun, că eşti o comoară la casa omului.
Pape luă paharul mulţumit de cele aflate în scrisori şi sorbii din lichid încet, pe gânduri. Între timp pentru a nu mai studia mult scrisorile, Sergiu le luă şi le băgă fiecare în plicul său.
- Şi nu uita, deocamdată nu dai nici un plic nimănui. Dacă sună să întrebe de ele, te faci că ai treabă, tragi de timp cât poţi!
Exact acelaşi lucru era valabil, pentru Pape, trebuia cu orice motiv să tragă de timp, acum iată, avea unul, trebuia să caute studiile lui Galet, despre firmă, dacă ar fi ştiut că ele au fost chiar în acele plicuri.
- Bineînţeles Pape, lasă pe mine, doar este sora mea!
- Tocmai de aceea îţi atrag atenţia, nu trebuie să cedezi, sub nici o formă! Acum ai dreptate, deja se face seară, iar ziua aceasta este ca şi pierdută. Mâine dimineaţă vom urma acelaşi traseu ca şi astăzi, mai întâi la Galet acasă, iar după aceea la poarta Firmei, vom căuta în hruba lui Galet, imposibil să nu pice ceva.
- Negreşit Pape, aşa vom face.
Pape se hotărî în sfârşit să se retragă, se opri lână uşă, dorind să mai spună ceva, dar se răzgândi imediat.
- Bine. La revedere băiete! Şi nu uita, dacă ai vreo idee, sună-mă la orice oră, voi fi acasă, mai am ceva treabă, ziua e pe sfârşite, dar noi trebuie să fim perseverenţi!
- Şi eu o să mai fac câte ceva, până ce se v-a sfârşi ziua aceasta destul de obositoare de altfel, dacă apare ceva, te voi anunţa negreşit Pape.
- Bine, încă o dată fii atent şi, noapte bună!
- Noapte bună, Pape!
Pape, se îndepărtă uşor către maşină. Oboseala îşi spuse cuvântul chiar şi în persoana lui Pape. Sergiu, aşteptă să se urce în maşină şi nu plecă de la uşă până ce maşina nu se îndepărtă suficient de mult. Ajuns în casă, Sergiu luă receptorul imediat şi formă la sora lui Madlen, povestindu-i cu lux de amănunte cum s-a desfăşurat întrevederea între el şi Pape. După care îi spuse că trebuie să se ducă la poarta Firmei, spre a se asigura că nu mai se găseşte nimic compromiţător pe acolo. Madlen era de acord şi se hotărî să meargă şi ea, dar cu maşina ei, aşa că se întâlniră la sediul Firmei.
- Bună, Madlen!
- Bună seara! Zise Madlen sec, care nu putea să-l ierte aşa dintr-o dată pe Sergiu, neştiind sigur în ce ape se scaldă. Sergiu simţii răceala şi acceptă, de acum nu mai era un copil, după toate câte i-a făcut Madlenei, trebuia să aibă răbdare.
- Madlen, stând de vorbă cu Pape, pe tema scrisorilor, el a rămas cu ideea că ar mai trebui căutat aici la Firmă şi acasă la Galet. Tocmai de aceea m-am gândit să curăţăm bine locul, înainte de a veni mâine cu inamicul la treabă. Ce zici?
- Sergiu, sunt de acord că trebuie să mai căutăm, pentru că mă gândesc şi eu, ca şi tine, ce s-ar întâmpla dacă informaţii importante ar cădea pe mâna lui Pape.
- Să intrăm atunci! Cel mai bine ar fi să ne despărţim aici. Zise Sergiu, în holul mare de la intrarea Firmei.
- Atunci tu caută în biroul lui Galet, iar eu am să mă duc în biroul tatei.
- Bine, Madlen! Cine termină primul, sună la celălalt să anunţe.
Madlen, făcu semn cu mâna că înţeles ceea ce i-a spus şi plecă către biroul lui Namec. Sergiu intră în biroul de retragere al lui Galet şi se duse direct la dulapul cu uniforma, luând-o încă o dată la mână. Descheie nasturii la haină şi încercă să caute cu atenţie, în timp ce căuta cu mâna orice însemna hârtie, privirea îi căzu pe sertarul biroului, acolo unde Galet îşi ţinea scrisorile, observă că era un pic mai afară faţă de celelalte, cum Sergiu era un perfecţionist, se duse la sertar şi-l împinse înăuntru, dar acesta se închise insuficient, rămânând în continuare foarte puţin afară. Dori să se retragă să caute în continuare în haină, dar sertarul se deschise înapoi la aceeaşi poziţie, de data aceasta trase sertarul uitându-se cu atenţie în el, până ce parcurse cu ochii toate câte le conţine, nimic nu i se părea în neregulă, nu exista nimic ce l-ar fi putut împinge înapoi afară. Se hotărî să scoată scrisorile deschise, apoi pe cele legate şi împinse sertarul la loc, dar la fel, aceeaşi figură, sertarul revenea în timp. "Moşule, moşule, dacă erai un pic mai atent, mă păcăleai!" Scoase sertarul din locaşul lui, căutând întâi pe partea pe care avea sania, nimic, după care se duse cu privirea în partea verticală din capăt, surpriza a fost mare, acolo era un plic pe care scria "Primul plic de legătură". Îl luă bucuros, cu gândul să se îndrepte cu cea mai mare viteză afară la Recepţie, să o anunţe pe Madlen de ceea ce găsise, dorii să se ridice, însă ceva rece, metalic, îl ţintui la loc, o sudoare rece îl podidi pe tâmple, de frică, trase cu coada ochiului şi-l văzu pe Pape.
- Salut Pape! Te ţii de glume, nu! Încercă Sergiu să o repare.
- Sergiu, să nu ne mai dăm în stambă, fără să fie nevoie. Dă-mi te rog plicul!
- Poftim! Oricum veneam cu el, direct la tine!
- Mai există cineva care ar vrea să vadă plicul, am văzut maşina Madlenei afară.
Abia acum îşi dădu seama cât de mult au greşit venind fiecare cu maşina lui, gândi Sergiu.
- A, te referi la... maşină! Păi era acolo când am venit Pape, dar în clădire nu este. Probabil că a rămas în pană şi a plecat cu altă maşină.
- Stai liniştit! Uiţi că afară este întuneric, de altfel... stând aici în hruba asta pe întuneric, fără geamuri vreau să zic, nu ţi-ai dat seama că folosirea luminii artificiale se vede foarte bine de afară.
- Poate că a venit în timp ce eram băgat aici, concentrat la treabă nu mi-am dat seama că a intrat cineva, de fapt cred că ţi-ai demonstrat asta, nici pe tine nu te-am simţit, aşa că...
- Acum că avem un plic, mai ne trebuie şi al doilea, aici scrie primul plic de legătură.
- Pape, trebuie să recunoaştem că moşul era tare năstruşnic, avea el nişte idei aşa! Lasă fierul mai la o parte, să nu se descarce din greşeală, cred că ţi-ai dat seama de partea cui sunt!
- Până nu stau de vorbă şi cu Madlen, nu mă convingi aşa uşor Sergiu!
- Foarte bine, atunci du-te la ea, acolo unde ai văzut lumina şi discută, eu rămân în continuare aici să caut partea a doua a problemei.
- Nu este nevoie să mă caute nimeni, sunt deja aici! Zise Madlen, care la rândul ei puse în ceafa lui Pape, capacul stiloului luat din biroul tatălui ei, pentru a-şi nota ceva.
- A, a, a... uşurel Pape, nu face mişcări bruşte, sora mea nu prea este învăţată cu armele, e ceva nou pentru ea!
- N-o să scăpaţi aşa uşor!
- Lasă arma jos, uşurel Pape, împinge-o către Sergiu cu piciorul! Zise Madlen.
Pape lăsă uşor arma în jos aplecându-se, timp în care trase cu ochiul şi văzu capacul stiloului ţinut de Madlen. Nu făcu decât un pas lateral şi luă poziţia de luptător, îndreptând arma către amândoi.
- Care vrea să se întâlnească cu Galet! Hai, spuneţi-mi?!
Sergiu şi Madlen ridicară mâinile, alăturându-se în linişte. Madlen, avea în mână cel de-al doilea plic pe care scria simplu "Al doilea plic de legătură"
- Am să iau eu plicul, dacă nu te deranjează prea tare! Zise Pape, luând plicul rapid.
- Acum, cred că partea cea mai grea a luat sfârşit Pape, ar fi bine să ne oprim aici cu toate glumele astea urâte, să ne întoarcem cu toţii acasă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, urmând să găsim o cale, prin care să salvăm Firma, mai ales situaţia asta.
- Cu plicurile acestea, cu ce mai ştiu eu, voi definitiva lucrarea ce am pornit. Nu mai îmi trebuie decât puţin timp şi totul va fi gata. La citirea testamentului veţi fi lefteri, nu mai îmi lipseau decât codurile de acces, care probabil sunt deja aici.
- Pape, dar putem trăi în continuare cu toţii liniştiţi, conducând averea tatei! Zise Sergiu.
- Eu sunt cel care a ridicat acest colos şi tot eu sunt cel care are dreptul la el!
- Foarte bine domnule, dar nu înţeleg ce ai cu noi! Pentru că până la urmă nici n-avem nevoie de toată averea aceasta, care ţine oamenii departe de familiile lor, muncindu-i până la epuizare!
- Ha, ha, ha... frumoasă încercare Madlen! Ce crezi că dacă ţi-a căzut frăţiorul în plasă, o fac şi eu! Într-un fel ai dreptate Madlen, dar să nu uităm că am muncit şi eu, tot până la epuizare, cum spui tu, numai că acum am să-mi iau munca înapoi.
- Dar tu nu ai fost decât un angajat al tatei! Sunt absolut sigur că tata te-a plătit pentru munca ta. Aşa cum am făcut-o şi eu de altfel.
- M-aţi plătit, dar nu suficient, pentru talentul meu nativ!
- De criminal!
- Gata cu vorba! Văd că aţi devenit cam obraznici! Am să fac în felul următor: Madlen v-a merge cu mine şi vom munci împreună la descifrarea plicurilor, iar Sergiu v-a sta aici, tot îţi place hruba asta atât de mult, drept gaj la comportarea civilizată a surorii tale.
Madlen făcu o scenă de disperare şi dădu să plece.
- E, e, e... ce s-a întâmplat? Dintr-o dată ai început să ţii la frăţiorul tău! Nu uita că mai ieri era aliatul meu, Madlen.
- Nu este uman, ce vreţi să faceţi, domnule Pape!
- Stai liniştită Madlen, nu-l mai domnii atâta, nu-i decât un animal de pradă!
La vorbele acestea, Pape împroşcă foc cu privirea fără să spună nimic, uitându-se cu o duşmănie ieşită din comun la amândoi.
- Sunt animalul cu care te-ai înhăitat Sergiu! Până acum câteva ore erai cu mine şi acum... dintr-o dată eşti cu sora ta, instabilitatea nu face bine la afaceri, dragul meu.
- Şi eu la rândul meu sunt animalul, căruia i s-au deschis ochii, Pape. Da, mi s-au deschis ochii şi am constatat, uitându-mă în oglindă, că nu semăn deloc cu tine, cu toate că ţinându-mi ochi închişi, m-ai făcut să cred aceasta.
- Hai să scurtăm pledoariile, o să stai aici până la citirea testamentului, după care vei fi liber să faci ce vrei, altfel n-am ce face, voi fi nevoit să te trimit după Galet. Lucru care se va întâmpla şi dacă sora ta nu v-a conlucra cu mine.
- Sunt sigur că sora mea o să facă totul aşa cum doreşti tu Pape! Ai să vezi că până la urmă, o să-ţi dai seama că suntem oameni de bună credinţă.
- Nici nu mă îndoiesc de aceasta Sergiu, dar sora ta ce părere are!?
- Vom face cum vrei tu Pape, atâta timp cât ne asiguri viaţa.
- Întotdeauna viaţa a depins de fiecare individ în parte, cum şi-o face, valabil şi pentru voi acum. Dacă vreţi să trăiţi, trebuie să mă ascultaţi, lucru care nu este chiar atât de greu. În ceea ce te priveşte, o să venim pe la tine să te mai vedem, cum te simţi, Sergiu. Stai liniştit, n-o să mori de foame!
Sergiu se uită înţelegător către Madlen, vorbind din priviri amândoi îşi dădură seama că altă cale nu există, iar aceasta este una bună atâta timp cât unul dintre ei era liber să acţioneze în vreun fel. Madlen se resemnă, înţelegând foarte bine despre ce este vorba, mai ales că v-a trebui să acţioneze în vreun fel.
- Hai Madlen, avem de muncit, vom descifra aceste două plicuri împreună!
- Sunt sigură că toată munca aceasta te v-a mulţumi. Zise Madlen, uitându-se complice către Sergiu.
- Nu uita, pistolul se poate descărca în orice moment, să nu-i dăm ocazia!
- Prea bine! Să mergem, să terminăm odată, toată povestea asta nenorocită!
Madlen ieşi prima, urmată de Pape, care la rândul lui ieşi cu spatele pentru a-l supraveghea mai uşor pe Sergiu, care rămase în pragul uşii uitându-se la ei cum pleacă.
- A, să nu uit! Sunt sigur că aveţi chei de la intrare amândoi, că doar este clădirea tatălui vostru, fiţi buni şi daţi-mi-le vă rog! Aşa... acum că ştiu ce avem de făcut fiecare, la treabă! Sergiu, cred că-ţi dai seama, că nu ai voie să umbli la sistemele de alarmă, sora ta v-a suferii din cauza aceasta. O să te las liber să hoinăreşti prin toată clădirea, nu voi închide decât uşa de la intrare, deci ai ocazia să mai cauţi date de-ale moşului pe aici. Nu uita, nici o vorbă afară, sora ta v-a suferi pentru aceasta!
- Fii liniştit, voi sta cuminte şi aşa cum ai spus chiar tu, voi mai căuta noi date pe aici.
- Foarte bine, acum că ne-am înţeles, toate fronturile la treabă! Iată nişte fraţi, cumsecade!




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!