poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Acest vis uitat în zorile gândului ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-03-04 | | I - Alo! Ce faci, Căposule? Rafael, la telefon. - Salut, Rafii! Ce faci frățioare!? Eu sunt la ora de engleză, înÈ›elegi… - Păi, eu… tocmai ce sunt în Școală, Căposule, nimeni nu È›i-a văzut mutra pe aici, în ultimul timp. - A, vroiam să spun că iau niÈ™te ore în particular de la doamna, Boss… înÈ›elegi! - Auzi, Căposule, ce ore mai exact?! Pentru că tu È™ti mai multă engleză decât doamna, Boss. - NiÈ™te scheme noi, nu È™ti tu… lasă că-È›i explic eu… - Cine este; Rafii, dă-l încoace pe dobitoc! Auzi mă mucosule! Dacă mai vrei să treci la ora mea, miÈ™că-te imediat încoace la mine acasă, că am rămas înÈ›epenită în scula, Căposului! - A, bine doamnă! Da, È™tiÈ›i… eu sunt pe hetero… - MiÈ™că-te odată, dobitocule! - Da, doamnă! A, nu v-am spus, pe mine mă cheamă altfel, dar pentru că de fiecare dată când mi se pune ceva în cap, eu nu discut, mi-au spus, Căposul. Rafael, vecinul meu de cartier, coleg de Școală, eu îl alint câteodată Mitică, pentru că îl chema Dumitru, dar asta se întâmpla foarte rar, în general când aveam nevoie să-mi facă un serviciu sau altele. Profa’ de engleză, o bunăciune căreia nimeni nu-i scăpa, mai ales dacă aveai un corp de invidiat, dacă te mai ducea È™i capul puÈ›in, nu risca femeia cu oricine. Soneria sună, iar noi eram deja la ușă îmbrăcaÈ›i, aÈ™teptându-l pe Rafael. - Ce faci mă, acum se vine!? - Doamnă, sunt gata de atac, pot să mai… - Ce să mai faci după Căposul, Rafael. Doar să dai cu mătura puÈ›in pe acolo! - Doamnă, tocmai ce mi-a ieÈ™it un tulei pe limbă, mi-e să nu vă zgârie frumuseÈ›e de păsărică, nu de altceva, dar aveÈ›i atâtea de predat la engleză! - Auzi, dă-te aproape pramatie, ce eÈ™ti! - Da, ce-am făcut doamnă, că doar ce am picat È™i sunt curat de la ultima noastră… - Tocmai asta este problema dobitocule, nu te speli! Mi-e scârbă de tine, noroc că te potriveÈ™ti la mărimea mea. - Da, doamnă… - Treci în baie È™i fă-È›i duÈ™, până termin… - AuziÈ›i, da Căposu È™i-a făcut duÈ™? - Păi, n-ai zis că eÈ™ti hetero dobitocule, că-È›i lucesc pantalonii pe tine, treci în baie, ia miroase-mă pe mine! - A, mirosiÈ›i a Căposu, deci… - Deci el a fost curat când a sunat la uÈ™a mea dobitocule, iar acesta e parfumul… - Dragostei, doamnă! - Te pleznesc! - Am plecat la duÈ™. - Auzi, Căposule, treci în casă că răceÈ™ti dacă pleci după duÈ™, între timp mai exersăm la engleză. Ar trebui să dai la limbi, pentru că… - Nu cred că mi se potriveÈ™te. Sunt prea grăbit, pentru asta. - Dar mai ai un semestru Căposule, trebuie să te hotărăști ce faci cu viaÈ›a ta. Scuză-mă o clipă, trebuie să-i iau hainele dobitocului, altfel o să miroasă la fel. Casa era foarte frumoasă, aÈ™ezată pe una din străzile acelea cu multă vegetaÈ›ie, trotuare mari, spaÈ›ii verzi generoase, pomi extrem de bătrâni, dar în forță, foarte mulÈ›i castani, erau o frumuseÈ›e pe timpul verii, iar circulaÈ›ia era atât de rară, treceau mai mult riveranii pe acolo. Casa avea un hol mare care împărÈ›ea toate intrările, frumos conturate cu uÈ™i din stejar, asemenea celei de la intrare, netrecând încă la era modernă a plasticelor. Te minunai de gresia sub formă de scândură care-È›i dădea atâta căldură, strălucind printre covoarele de lână. O masă de statură mică, dar destul de mare, trona în mijlocul camerei, iar împrejur erau două canapele din piele È™i două fotolii în capete, toate erau puÈ›in tocite, doar atât cât să le stea bine, dar foarte întreÈ›inute, pielea aproape că se mula pe spatele tău, dându-È›i senzaÈ›ia de apropiere, căldură, ceva nobil, cu care nu te întâlneai în toate casele. Tavanul era din lemn, în două culori, una roÈ™iatică, care delimita niÈ™te forme pătrate gălbui deschis modelate frumos pe margini, totul dădea o notă de clasic. Un dulap aproape lipit de perete, probabil că era încastrat, pentru că nu l-am deschis niciodată, stătea pe un perete, iar ceilalÈ›i câți mai erau liberi erau plini de tot felul de firide în acelaÈ™i ton, luminate unele puÈ›in, în care erau tablouri de familie puse în valoare de rame argintate de diferite forme. Totul te lăsa fără cuvinte, cărÈ›ile pe care te aÈ™teptai să le vezi la un profesor în casă, erau într-un birou cu jumătatea exterioară ovală, iar tot ce nu era fereastră, cuprindea cărÈ›i vechi È™i noi, cele mai multe legate în piele, cred date din generaÈ›ie în generaÈ›ie. Biroul era din mahon, frumos întreÈ›inut, sculptat cu motive istorice, de te puneau pe gânduri. Alături era un dormitor simplu, dotat cu tot ce-i trebuie, de la baie proprie, la pat dublu imens, dar nu prea deosebit È™i tot felul de dulapuri pentru haine pe un perete, iar pe celălalt tot în lungul patului, o fereastră imensă, aproape până în pământ, ce dădea într-o grădină imensă. Vara era o plăcere să deschizi fereastra, să-È›i umpli plămânii cu mireasma aceea plăcută de flori È™i iarbă. Celelalte dormitoare nu aveau baie proprie, dar erau asemănătoare acestuia, musafirii care trăgea la profesoară beneficiau de o baie pe hol, în care era È™i Rafael acum, în schimb în cele două dormitoare existau televizoare, ceea ce în dormitorul profesoarei nu vedeai, pentru că ura televizorul, de asemenea nu avea nici în sufragerie. - Deci, ce spuneam Căposule!? A, i-am pus dobitocului o pereche de blugi de-ai mei È™i un tricou curat. - Foarte bine, doamnă! - Ai înnebunit, Căposule! Ce doamnă se culcă cu elevii ei!? - O doamnă care vrea să-i dea societății pregătiÈ›i doamnă, din toate punctele de vedere! - Până la urmă ai dreptate, decât să nenoroceÈ™ti fetele oamenilor, mai bine aÈ™a, mă sacrific eu pentru societatea asta de… - Cred că m-am gândit la ceva… - AÈ™a, ia spune-i tu, profesoarei tale… - Poate ceva hotelier, ceva care să-mi pună tinereÈ›ea în valoare. - Mai ales aventura, în valoare maximă! - Mă rog, cum zici tu. - Da, ce vezi tu în meseria asta, Căposule? - Poate că pot folosi limba engleză, tot mi-ai lăudat-o atâta. - Da, este un lucru bun, dacă eÈ™ti într-un loc cu vad. - EÈ™ti trist să te gândeÈ™ti că nu poÈ›i folosi ce ai mai bun. - Da, este. Ce faci în vacanÈ›a asta? - Chiar nu È™tiu profa. Poate mai vin pe aici, poate plec de acasă. - A, eu… o să fiu plecată… - Am înÈ›eles, stai liniÈ™tită, nu o să venim în vacanță, poate vrei să experimentezi ceva străin. - A, te omor, pentru asta, să È™ti! - Profa, puteÈ›i să mă omorâți pe mine primul! Am făcut duÈ™, cum îmi stă cu hainele… - Te omor dobitocule, niciodată nu apari când trebuie, totdeauna strici cheful omului! - Ce-am făcut… - Taci, taci! - Am o propunere… - Să nu te aud, Rafii cu insule de-alea, că iau părinÈ›ii tăi bilete, să vină măta seara, să ne învelească… - Auzi, Căposule! Þi-a plăcut în Tenerife, doar că tu învățat cu… - Auzi, Rafael! Da, mi-a plăcut mult, numai că mie nu-mi prieÈ™te abstinenÈ›a omule, fierbe sângele în mine, iar cu măta toată ziua după coada mea, ce era să fac. - Păi de ce nu ai servit mămica omului, Căposule! - HaideÈ›i doamnă, tocmai dumneavoastră! - De ce te superi, Căposule? Văd că dobitocul nu are nimic! Poate de-asta te-a luat, are È™i femeia nevoile ei! - Nu zic nimic, pentru că sunt… iar el este gol… - Ce să-È›i fac Rafael, dacă-È›i place mai mult de doamna de română, atunci o pun cu turnul din Pisa, că nu se mai termina când l-a scos din mine. - AuziÈ›i, când se termină semestrul doamnă? - ÃŽntr-o joi dobitocule! Ce importanță are? - Zi mă Căposule, că tu È™ti mai bine? - Lasă asta, Rafael am înÈ›eles ideea cu terminarea cursurilor, mai bine spune-ne partea frumoasă, dar să fie fără mama ta. - Păi o facem aÈ™a… - Pe mama ta! - HaideÈ›i doamnă! Mă refeream la vacanță, dar dacă tot aÈ›i intervenit, vă prindem È™i pe dumneavoastră. - UimeÈ™te-mă, dobitocule! - Ziceam să plecăm toÈ›i trei la Londra. - Chiar îmi place ideea. Auzi, da tu chiar mă iei la miÈ™to, vrei să zică lumea că aÈ›i plecat cu mama după voi! - HaideÈ›i profa! Chiar arătaÈ›i beton! - Rafael, chiar are dreptate la chestia cu arătatul, numai că nu înÈ›eleg cum o faci tu pe mama ta să plătească bilet pentru bunăciune, când o să-i spui că vrem să plecăm împreună? - Mergem la un congres… - Nu, te omor, nu-i de-ajuns că mi-ai împuÈ›it baia, mai râzi È™i de mine Rafael, dobitocule, tu mă uimeÈ™ti pe zi ce trece, noroc că È›i-a crescut firul de păr pe limbă, că zburai cu totul. - Hai să facem pace profa… vă rog! - Ei nu, că te bat acum dobitocule, uite ce frumos vorbeÈ™te, Căposul! - Doamnă, el È™tie engleză, deci folosiÈ›i acelaÈ™i limbaj! - Zi, să nu-l mănânci cu totul, când vrea el micuÈ›ul, ia să auzim cealaltă variantă, înainte să-i dăm turnul Pisa mamei tale. - Se poate doamnă, dar eu o stimez pe mama prietenului meu. - ÃŽnainte să ne dea lacrimile, să nu uităm că mai am È™i tată… - Cel cu palatul de… - Dacă spui CleÈ™tar, te bat Căposule! - Nu doamnă, de sticlă! - LăsaÈ›i, lăsaÈ›i! Dacă-i spun lui babacu că… - O pui cu profa de engleză, ne ia bilete în Anglia să ne trimită în surghiun. - Nu, la puÈ™cărie dragule, noroc că aÈ›i împlinit 18 ani. - Noi, a sigur că da! Tocmai de-asta vroiam să plecăm cu un… - Adult, dobitocilor… nu serios, parcă spuneaÈ›i acum două săptămâni, că vă ridicaÈ›i buletinele. - Da… numai că… ne-au încurcat actele… - Dobitocilor, vă omor! - Nu trebuia să o faci de acum… profa! - Alo, alo! - Tu ce mai vrei Rafael? - Ne luăm buletinele È™i plecăm. - Bine Rafael, dezvoltă! - ÃŽi spun tatei adevărul. - Ei nu, că te omor, spune-i că È›i-ai băgat limba în ceaÈ™că, să vezi cum spălăm podelele puÈ™căriilor, dobitocule! - Nu, îi spun că mergem la Londra, eu cu Căposul, È™i cu mama. - Și profa? - Mă duc eu la birou, tata are multă treabă, eu îi spun povestea după care el o să spună că nu are timp, mă v-a pune pe mine să-i fac rezervările… - Da, când o să ajungă actele pentru banii lipsă la contabil, o să vadă că nu este mama ta, ce se va întâmpla Rafael? - O să scriu că este însoÈ›itoarea noastră de la Școală Căposule, iar contabila o să vadă o femeie urâtă, bucurându-se o să-È™i vadă de treabă. - Cum o să facă asta? - O să mergem cu profa de istorie pe acolo să-i arătăm firma tatei, ceva sculpturi vechi… este înnebunită după astfel de obiecte. - Nu-i rău Rafael, acum mai vii de acasă, chiar meriÈ›i să te culci cu mine. - Acum! - Ei nu, eÈ™ti dobitoc, nu È›i-am spus că s-a blocat Căposul în mine. - Da, numai că nu a rămas acolo, să… - Parcă erai hetero, dobitocule, hai, pe cai, apucaÈ›i-vă de treabă, că eu îmi spăl lenjeria aia sexi, să o port la Londra. - Doamna, doamna… - Ce mai este dragule! Spune Rafael! - AuziÈ›i, mi-am spălat degetul mare, lună! Nu de alta… - Valea băieÈ›i, vă aÈ™teaptă doamna de istorie, nu uita Rafael, înainte de a-È›i folosi degetul, bagă-l în gură! - Am înÈ›eles! CredeÈ›i că vrea… - Auzi, dacă n-ai fi aÈ™a simpatic te-aș… fugi imediat la tatăl tău, spune-i de bilete, măcar atât să facă pentru tine. Profa de istorie era o isterică de vreo cincizeci È™i cinci de ani căreia nu puteai să-i mulÈ›umeÈ™ti apetitul pentru obiectul ei, de fiecare dată vroia mai mult, niciodată nu era convinsă că ai spus toată povestea. Cu noi era altceva, tot ce făceam era să vrăjim È™i iar să vrăjim, noi din asta trăiam în Școală, mai ales că eram pe ultima sută de metri să terminăm Liceul. Testam fiecare profesoară, era imposibil să nu cedeze la unul din noi, destul pentru a-l completa pe celălalt, eu eram È™aten spre blond, atletic, musculatură de la natură, iar Rafael era brunet, simpatic, cu pielea un pic închisă, uneori tindeai să crezi că este altceva, dar raÈ›ionamentul È™i mama sa, care avea o piele fină, catifelată, dar nu mai intrăm în detalii, era albă cu părul ca al meu, iar ochii albastru închis, te băgau în boli, era despărÈ›ită de tatăl lui Rafael, căreia îi semăna leit, parcă erau fraÈ›i. Firma pe care o conducea tatăl lui Rafael, aducea profit, o astfel de plimbare, cu bilete luate din timp, era un nimic pentru el. La profesori era un pic mai greu, dar eram o adevărată gaÈ™că, în care aveam fete cărora le plăcea viaÈ›a, ca nouă, ne scoteam cum puteam mai bine, cu toate că venea bacul, eram inconÈ™tienÈ›i, dar nu suficient, pentru că unele profesoare, chiar ne dădeau să muncim acasă la obiectele lor, astfel se mai lipea ceva materie de noi, băieÈ›i descurcăreÈ›i cărora le expira cea mai frumoasă perioadă din viaÈ›a unui om. Ultima oră, pentru că atunci când se leagă aia este, o aveam cu profa de istorie, cum nu se putea mai bine, aÈ™a că l-am băgat pe drăgălaÈ™ul de Rafael la înaintare pentru că È™tiam că-i place foarte mult babei de el. - Da, Rafael! De ce stai cu mâna aia în sus, că mă doare capul când te văd agitat, spune mă băiatule, despre ce este vorba? - Doamnă, v-aÈ›i scos! Astăzi tata scoate niÈ™te sculpturi foarte vechi de la beci, tablouri de asemenea, le expune angajaÈ›ilor de la Firmă, m-am gândit că poate aveÈ›i nevoie de o invitaÈ›ie în acest sens, dar dacă nu doriÈ›i, nu-i nimic, o să invit pe… - Auzi măi băiatule, dacă tu crezi că… - Doamnă, mă scuzaÈ›i că intervin, dar cred că doriÈ›i compania unor tineri cizelaÈ›i, ca mine de exemplu, pentru o expoziÈ›ie ca aceasta, mă gândeam, având în vedere că nu am invitaÈ›ie, să vă ofer braÈ›ul meu pentru a savura arta tatălui lui Rafael. - Măi puÈ™lamalelor, dar voi nu sunteÈ›i prieteni buni! - CredeÈ›i-mă doamnă, nu este decât o toană de moment, Veronica este vinovata numărul unu. - Dar ce a făcut săraca? - Se uită numai la Rafael, îl vede mai grec aÈ™a, cică visează Marea Egee când se uită la el, spuneÈ›i-mi dumneavoastră cum aÈ™ putea să îndur, eu sunt cu Marea Neagră, că alta n-am doamnă! - E posibil, Rafael? - Doamnă, eu pentru dumneavoastră fac orice, sunt gata să-l iert pe Căposu pentru toate È™i vă aÈ™tept cu nerăbdare la birourile tatei. - Când mergem dragilor? - Acum, nu suntem la ultima oră, vă acompaniem la Cancelarie, luăm maÈ™ina È™i o zbughim. - Auzi Rafael, toÈ›i patru? - Veronica are laborator, doamnă! A rămas cu tema în urmă… - A, ce rău îmi pare Veronica, dar poÈ›i vedea sculpturile È™i mai ales picturile cu unul din băieÈ›i, poate te hotărăști până la urmă! - Da, doamnă! MergeÈ›i liniÈ™tită cu… dumnealor sunteÈ›i pe mâini bune. - Credeam că… - Doar am vrut să vă încerc Rafael, se pare că sunteÈ›i vigilenÈ›i, dar la ce vă trebuie baba, situaÈ›ia la ea este destul de clară? - Taci, mai încet, vreau să scot niÈ™te bani de la tata, tocmai ce am înÈ›eles că dă mai bine cu profe în vârstă. - ÃŽi plac babele! - Of, n-ai înÈ›eles nimic, noi ne ducem cu baba să ne explice cică, despre istoria modernă, iar tata o să crească în pene când vede ce scoate din ea, profa, înÈ›elegi Veronica, atunci pac sar la cap. - Mai bine mă luaÈ›i pe mine în locul ei, îi fac numărul cu proful de fizică, iar după aceea să mă scuipi dacă nu dă juma’ de Firmă pe numele… - Veronica, să nu fim prea calici, noi vrem ceva de vacanÈ›a asta dintre semestre, atât. - Atunci i-o fac pe aia… - Lasă, noi ne mulÈ›umim cu baba de istorie, merci mult. - Mie ce-mi iese pe gelozie? - Unde ai lacune, Veronica? - La engleză, profa nu mă poate suporta, pentru că am țâțele mai mari ca ale ei, È™i pace! - Da, engleza! - Este un pic de baltă Rafael, dar engleză, aproape seamănă cu a ei. - ÃŽnÈ›eleg, vei fi răsplătită pentru munca ta, acum dispari că iese profa de la Cancelarie. - Bine Rafael, de tine trag, să È™ti! - Se poate domniÈ™oară, sunteÈ›i ca È™i aranjată… - Da, sunt sătulă de voi, degetele tale sunt bune, dar ce are Căposu în pantaloni acolo, nu se numeÈ™te sculă. - Pa puiule, spor la învățătură! - Vai ce galant eÈ™ti Căposule! De obicei È™tiam că le dădeai cu flit domniÈ™oarelor de acest gen. - Doamna profesoară, încercăm să aplicăm buna creÈ™tere pe care ne-o insuflaÈ›i dumneavoastră profesorii. - Ce ai luat, eÈ™ti de-a dreptul simpatic!? După ce terminăm cu expoziÈ›ia să-mi dai È™i mie, neapărat! - Doamna profesoară, vi-l recomand pe Rafael, are niÈ™te mâini diafane. - EÈ™ti… simpatic, ca de obicei. Să mergem băieÈ›i! Nu È™tiu dacă i se spune artă sau altfel, dar ce am văzut acolo È™i mai ales pentru vârsta mea, era ceva divin. Picturi, reproduceri de bună seamă, după celebri pictori ai timpurilor trecute care au făcut din pictura clasică o adevărată obsesie, dând viață lumii de atunci, viață care place È™i acum unor neavizaÈ›i ca noi, tot felul de beÈ›ivi È™i femei, în toate poziÈ›iile, pentru că dacă le-aÈ™ spune pe nume mi s-ar învârti limba în gură. Sculpturi în bronz, iar ultima găselniță în lemn, de asemenea reproduceri după celebrul nostru sculptor, care ne-a făcut întotdeauna să ne înghiÈ›im vorbele plecându-ne în faÈ›a lucrărilor lui. După laude pe care nu le-am putut auzi mai bine din gura doamnei profesoare, i-am suflat lui Rafael să-i spună situaÈ›ia tatălui său, poate cine È™tie, se îndură de biletele acelea, care erau ieftine la ora aceea. - Știu că eÈ™ti nerăbdător Căposule, dar dacă vrea o confirmare È™i chiar plecăm cu profa de istorie la Londra, am să te strâng de gât! O să-i spun mâine pentru că este mai comod aÈ™a. - Bine Rafael, dar să nu zici că nu È›i-am spus! Tu nu vezi că nici nu se uită la ea, probabil că nu prea i-a plăcut Școala, dacă nici profa de istorie nu are moacă de profesor, atunci… - Bine, bine, Căposule! Da dacă-mi strici vacanÈ›a, tu o să treci în locul meu la ceaÈ™ca profei de engleză È™i atunci să te văd, Căposule! N-am stat pe gânduri, nu degeaba îmi spuneau Căposul, am purces singur la biroul de sticlă al È™efului, tatăl lui Rafael. - Domnule Dumitru, mă bucur foarte mult că ne-aÈ›i acceptat vizita acesta, de altfel cred că v-a spus fiul dumneavoastră, urmează să plecăm în vacanță cu profa la Londra, să continuăm periplul operelor de artă acolo È™i de ce nu, căile istorice. - Am înÈ›eles de la fosta soÈ›ie, că vroia să se implice foarte mult într-o astfel de acÈ›iune, împreună cu voi, da… am auzit È™i numele tău, aÈ™a că poÈ›i sta liniÈ™tit… ca de obicei. - Domnule Dumitru, sunt de acord cu dumneavoastră, dar noi am dori să mergem cu profa, este mai în domeniu È™i ne poate explica în amănunt unele locuri, la care poate noi mai venetici, ne uităm ca la poarta nouă, putem descoperi prin ochii profesoarei, mult mai multe cunoÈ™tinÈ›e. - Dacă nu te-aÈ™ cunoaÈ™te foarte bine, de asemenea dacă nu l-aÈ™ cunoaÈ™te pe fiul meu, aÈ™ putea spune că este adevărat ce-mi spui tu acum cu atâta tupeu, pe care îl apreciez foarte mult, dar pentru că È›in la fiul meu foarte mult È™i la tine ca la prietenul lui cel mai bun… sunt gata să renegociez într-un termen veridic. - Ultima încercare, domnule Dumitru. Jur, dacă pierd această discuÈ›ie, o să pierd prietenia fiului dumneavoastră. Sunt sigur că de la distanță îmi citeÈ™te pe față groaza, aÈ™a că voi încerca varianta adevărată. - Te ascult domnule, dar sunt sigur că vreÈ›i să plecaÈ›i cu Veronica, pentru că este nedespărÈ›ită de voi È™i dacă ar merge È™i fosta mea soÈ›ie, v-ar strica ploile. Am dreptate? - Câtă dreptate, domnule Dumitru, numai că Veronica este nedespărÈ›ită de profa de engleză… este sprijinul ei moral, È™tiÈ›i È™i dumneavoastră cum sunt fetele. - Da, nu v-ar încurca?! - Oarecum, pentru că dacă ne traduce totul prin Anglia, pe acolo, n-ar mai avea rost să o luăm. - M-am gândit eu, numai că nu eram sigur, deci până la urmă am ajuns la destinaÈ›ie cu discuÈ›ia È™i făcu un semn fiului său să vină. - Rafael, tatăl tău consideră că Veronica… - Auzi Rafael, de ce nu mi-ai spus că aveÈ›i nevoie de un translator versat în Anglia, uite Căposul a avut curaj să o spună pe față. - Tată, adevărul este că ne traduce! - Pe amândoi? - De obicei pe rând. - Vrea să spună la meditaÈ›ie, fiul dumneavoastră, domnule Dumitru, numai că acum este un pic cam emotiv, obosit… - Te cred È™i eu Căposule, după o dizertaÈ›ie la care la care n-aÈ›i fi participat în viaÈ›a voastră, sunteÈ›i deja surmenaÈ›i. - Noroc că n-am adus-o pe Veronica, aia ne bătea! - Taci Rafael, tatăl tău o să ne cumpere excursia cu doamna de engleză, cum ne-am descurca cu limba engleză pe care o È™tim noi, fără doamna de engleză, aÈ™a că… - La câtă engleză È™tie doamna voastră, mă tem că o să-i traduceÈ›i voi ei! - O cunoaÈ™teÈ›i? - Deloc, domnule! Da, am mai fost È™i eu la È™edinÈ›ele Școlare. - Ne-aÈ›i liniÈ™tit, ei… doamna se pricepe foarte bine… la limbile… mai ales engleze, domnule Dumitru. - Dacă asta doriÈ›i, asta aveÈ›i. - Vă mulÈ›umim, domnule! - MulÈ›umesc, tată! - Oricum nu puteai face tu biletele, pentru că îți trebuiau datele doamnei tale de engleză. - A, da tată! Ce… prost sunt! Lasă că aduc datele pe o coală. - Să nu faci copie după actele de identitate, nici contabilii nu sunt aÈ™a de proÈ™ti cum credeÈ›i voi, scrieÈ›i doar datele, de restul mă ocup eu. - Tată, îți mulÈ›umim din suflet. - Domnule, acum de la bărbat la bărbat… - Căposule nu mai spune nimic, adu-i tatei o copie… - Nu-i nevoie, o am pe cea veche… - A, nu! Acum suntem majori, domnule! Pe buletinele noi o să avem voie singuri. - Bine, ai grijă Rafael, de toate. - Bine, tată. - Hai, tăiaÈ›i-o! LuaÈ›i-vă băbăciunea de pe capul meu! - Acum, acum! - Căposule!
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate