I


- Alo! Ce faci, Căposule? Rafael, la telefon.
- Salut, Rafii! Ce faci frățioare!? Eu sunt la ora de engleză, înțelegi…
- Păi, eu… tocmai ce sunt în Școală, Căposule, nimeni nu ți-a văzut mutra pe aici, în ultimul timp.
- A, vroiam să spun că iau niște ore în particular de la doamna, Boss… înțelegi!
- Auzi, Căposule, ce ore mai exact?! Pentru că tu ști mai multă engleză decât doamna, Boss.
- Niște scheme noi, nu ști tu… lasă că-ți explic eu…
- Cine este; Rafii, dă-l încoace pe dobitoc! Auzi mă mucosule! Dacă mai vrei să treci la ora mea, mișcă-te imediat încoace la mine acasă, că am rămas înțepenită în scula, Căposului!
- A, bine doamnă! Da, știți… eu sunt pe hetero…
- Mișcă-te odată, dobitocule!
- Da, doamnă!
A, nu v-am spus, pe mine mă cheamă altfel, dar pentru că de fiecare dată când mi se pune ceva în cap, eu nu discut, mi-au spus, Căposul. Rafael, vecinul meu de cartier, coleg de Școală, eu îl alint câteodată Mitică, pentru că îl chema Dumitru, dar asta se întâmpla foarte rar, în general când aveam nevoie să-mi facă un serviciu sau altele.
Profa’ de engleză, o bunăciune căreia nimeni nu-i scăpa, mai ales dacă aveai un corp de invidiat, dacă te mai ducea È™i capul puÈ›in, nu risca femeia cu oricine.
Soneria sună, iar noi eram deja la ușă îmbrăcați, așteptându-l pe Rafael.
- Ce faci mă, acum se vine!?
- Doamnă, sunt gata de atac, pot să mai…
- Ce să mai faci după Căposul, Rafael. Doar să dai cu mătura puțin pe acolo!
- Doamnă, tocmai ce mi-a ieșit un tulei pe limbă, mi-e să nu vă zgârie frumusețe de păsărică, nu de altceva, dar aveți atâtea de predat la engleză!
- Auzi, dă-te aproape pramatie, ce ești!
- Da, ce-am făcut doamnă, că doar ce am picat și sunt curat de la ultima noastră…
- Tocmai asta este problema dobitocule, nu te speli! Mi-e scârbă de tine, noroc că te potrivești la mărimea mea.
- Da, doamnă…
- Treci în baie și fă-ți duș, până termin…
- Auziți, da Căposu și-a făcut duș?
- Păi, n-ai zis că ești hetero dobitocule, că-ți lucesc pantalonii pe tine, treci în baie, ia miroase-mă pe mine!
- A, mirosiți a Căposu, deci…
- Deci el a fost curat când a sunat la ușa mea dobitocule, iar acesta e parfumul…
- Dragostei, doamnă!
- Te pleznesc!
- Am plecat la duÈ™.
- Auzi, Căposule, treci în casă că răcești dacă pleci după duș, între timp mai exersăm la engleză. Ar trebui să dai la limbi, pentru că…
- Nu cred că mi se potrivește. Sunt prea grăbit, pentru asta.
- Dar mai ai un semestru Căposule, trebuie să te hotărăști ce faci cu viața ta. Scuză-mă o clipă, trebuie să-i iau hainele dobitocului, altfel o să miroasă la fel.
Casa era foarte frumoasă, așezată pe una din străzile acelea cu multă vegetație, trotuare mari, spații verzi generoase, pomi extrem de bătrâni, dar în forță, foarte mulți castani, erau o frumusețe pe timpul verii, iar circulația era atât de rară, treceau mai mult riveranii pe acolo. Casa avea un hol mare care împărțea toate intrările, frumos conturate cu uși din stejar, asemenea celei de la intrare, netrecând încă la era modernă a plasticelor. Te minunai de gresia sub formă de scândură care-ți dădea atâta căldură, strălucind printre covoarele de lână. O masă de statură mică, dar destul de mare, trona în mijlocul camerei, iar împrejur erau două canapele din piele și două fotolii în capete, toate erau puțin tocite, doar atât cât să le stea bine, dar foarte întreținute, pielea aproape că se mula pe spatele tău, dându-ți senzația de apropiere, căldură, ceva nobil, cu care nu te întâlneai în toate casele. Tavanul era din lemn, în două culori, una roșiatică, care delimita niște forme pătrate gălbui deschis modelate frumos pe margini, totul dădea o notă de clasic. Un dulap aproape lipit de perete, probabil că era încastrat, pentru că nu l-am deschis niciodată, stătea pe un perete, iar ceilalți câți mai erau liberi erau plini de tot felul de firide în același ton, luminate unele puțin, în care erau tablouri de familie puse în valoare de rame argintate de diferite forme. Totul te lăsa fără cuvinte, cărțile pe care te așteptai să le vezi la un profesor în casă, erau într-un birou cu jumătatea exterioară ovală, iar tot ce nu era fereastră, cuprindea cărți vechi și noi, cele mai multe legate în piele, cred date din generație în generație. Biroul era din mahon, frumos întreținut, sculptat cu motive istorice, de te puneau pe gânduri. Alături era un dormitor simplu, dotat cu tot ce-i trebuie, de la baie proprie, la pat dublu imens, dar nu prea deosebit și tot felul de dulapuri pentru haine pe un perete, iar pe celălalt tot în lungul patului, o fereastră imensă, aproape până în pământ, ce dădea într-o grădină imensă. Vara era o plăcere să deschizi fereastra, să-ți umpli plămânii cu mireasma aceea plăcută de flori și iarbă. Celelalte dormitoare nu aveau baie proprie, dar erau asemănătoare acestuia, musafirii care trăgea la profesoară beneficiau de o baie pe hol, în care era și Rafael acum, în schimb în cele două dormitoare existau televizoare, ceea ce în dormitorul profesoarei nu vedeai, pentru că ura televizorul, de asemenea nu avea nici în sufragerie.
- Deci, ce spuneam Căposule!? A, i-am pus dobitocului o pereche de blugi de-ai mei și un tricou curat.
- Foarte bine, doamnă!
- Ai înnebunit, Căposule! Ce doamnă se culcă cu elevii ei!?
- O doamnă care vrea să-i dea societății pregătiți doamnă, din toate punctele de vedere!
- Până la urmă ai dreptate, decât să nenorocești fetele oamenilor, mai bine așa, mă sacrific eu pentru societatea asta de…
- Cred că m-am gândit la ceva…
- Așa, ia spune-i tu, profesoarei tale…
- Poate ceva hotelier, ceva care să-mi pună tinerețea în valoare.
- Mai ales aventura, în valoare maximă!
- Mă rog, cum zici tu.
- Da, ce vezi tu în meseria asta, Căposule?
- Poate că pot folosi limba engleză, tot mi-ai lăudat-o atâta.
- Da, este un lucru bun, dacă ești într-un loc cu vad.
- Ești trist să te gândești că nu poți folosi ce ai mai bun.
- Da, este. Ce faci în vacanța asta?
- Chiar nu știu profa. Poate mai vin pe aici, poate plec de acasă.
- A, eu… o să fiu plecată…
- Am înțeles, stai liniștită, nu o să venim în vacanță, poate vrei să experimentezi ceva străin.
- A, te omor, pentru asta, să ști!
- Profa, puteți să mă omorâți pe mine primul! Am făcut duș, cum îmi stă cu hainele…
- Te omor dobitocule, niciodată nu apari când trebuie, totdeauna strici cheful omului!
- Ce-am făcut…
- Taci, taci!
- Am o propunere…
- Să nu te aud, Rafii cu insule de-alea, că iau părinții tăi bilete, să vină măta seara, să ne învelească…
- Auzi, Căposule! Þi-a plăcut în Tenerife, doar că tu învățat cu…
- Auzi, Rafael! Da, mi-a plăcut mult, numai că mie nu-mi priește abstinența omule, fierbe sângele în mine, iar cu măta toată ziua după coada mea, ce era să fac.
- Păi de ce nu ai servit mămica omului, Căposule!
- Haideți doamnă, tocmai dumneavoastră!
- De ce te superi, Căposule? Văd că dobitocul nu are nimic! Poate de-asta te-a luat, are și femeia nevoile ei!
- Nu zic nimic, pentru că sunt… iar el este gol…
- Ce să-ți fac Rafael, dacă-ți place mai mult de doamna de română, atunci o pun cu turnul din Pisa, că nu se mai termina când l-a scos din mine.
- Auziți, când se termină semestrul doamnă?
- Într-o joi dobitocule! Ce importanță are?
- Zi mă Căposule, că tu ști mai bine?
- Lasă asta, Rafael am înțeles ideea cu terminarea cursurilor, mai bine spune-ne partea frumoasă, dar să fie fără mama ta.
- Păi o facem așa…
- Pe mama ta!
- Haideți doamnă! Mă refeream la vacanță, dar dacă tot ați intervenit, vă prindem și pe dumneavoastră.
- Uimește-mă, dobitocule!
- Ziceam să plecăm toți trei la Londra.
- Chiar îmi place ideea. Auzi, da tu chiar mă iei la mișto, vrei să zică lumea că ați plecat cu mama după voi!
- Haideți profa! Chiar arătați beton!
- Rafael, chiar are dreptate la chestia cu arătatul, numai că nu înțeleg cum o faci tu pe mama ta să plătească bilet pentru bunăciune, când o să-i spui că vrem să plecăm împreună?
- Mergem la un congres…
- Nu, te omor, nu-i de-ajuns că mi-ai împuțit baia, mai râzi și de mine Rafael, dobitocule, tu mă uimești pe zi ce trece, noroc că ți-a crescut firul de păr pe limbă, că zburai cu totul.
- Hai să facem pace profa… vă rog!
- Ei nu, că te bat acum dobitocule, uite ce frumos vorbește, Căposul!
- Doamnă, el știe engleză, deci folosiți același limbaj!
- Zi, să nu-l mănânci cu totul, când vrea el micuțul, ia să auzim cealaltă variantă, înainte să-i dăm turnul Pisa mamei tale.
- Se poate doamnă, dar eu o stimez pe mama prietenului meu.
- Înainte să ne dea lacrimile, să nu uităm că mai am și tată…
- Cel cu palatul de…
- Dacă spui Cleștar, te bat Căposule!
- Nu doamnă, de sticlă!
- Lăsați, lăsați! Dacă-i spun lui babacu că…
- O pui cu profa de engleză, ne ia bilete în Anglia să ne trimită în surghiun.
- Nu, la pușcărie dragule, noroc că ați împlinit 18 ani.
- Noi, a sigur că da! Tocmai de-asta vroiam să plecăm cu un…
- Adult, dobitocilor… nu serios, parcă spuneați acum două săptămâni, că vă ridicați buletinele.
- Da… numai că… ne-au încurcat actele…
- Dobitocilor, vă omor!
- Nu trebuia să o faci de acum… profa!
- Alo, alo!
- Tu ce mai vrei Rafael?
- Ne luăm buletinele și plecăm.
- Bine Rafael, dezvoltă!
- Îi spun tatei adevărul.
- Ei nu, că te omor, spune-i că ți-ai băgat limba în ceașcă, să vezi cum spălăm podelele pușcăriilor, dobitocule!
- Nu, îi spun că mergem la Londra, eu cu Căposul, și cu mama.
- Și profa?
- Mă duc eu la birou, tata are multă treabă, eu îi spun povestea după care el o să spună că nu are timp, mă v-a pune pe mine să-i fac rezervările…
- Da, când o să ajungă actele pentru banii lipsă la contabil, o să vadă că nu este mama ta, ce se va întâmpla Rafael?
- O să scriu că este însoțitoarea noastră de la Școală Căposule, iar contabila o să vadă o femeie urâtă, bucurându-se o să-și vadă de treabă.
- Cum o să facă asta?
- O să mergem cu profa de istorie pe acolo să-i arătăm firma tatei, ceva sculpturi vechi… este înnebunită după astfel de obiecte.
- Nu-i rău Rafael, acum mai vii de acasă, chiar meriți să te culci cu mine.
- Acum!
- Ei nu, ești dobitoc, nu ți-am spus că s-a blocat Căposul în mine.
- Da, numai că nu a rămas acolo, să…
- Parcă erai hetero, dobitocule, hai, pe cai, apucați-vă de treabă, că eu îmi spăl lenjeria aia sexi, să o port la Londra.
- Doamna, doamna…
- Ce mai este dragule! Spune Rafael!
- Auziți, mi-am spălat degetul mare, lună! Nu de alta…
- Valea băieți, vă așteaptă doamna de istorie, nu uita Rafael, înainte de a-ți folosi degetul, bagă-l în gură!
- Am înțeles! Credeți că vrea…
- Auzi, dacă n-ai fi așa simpatic te-aș… fugi imediat la tatăl tău, spune-i de bilete, măcar atât să facă pentru tine.
Profa de istorie era o isterică de vreo cincizeci și cinci de ani căreia nu puteai să-i mulțumești apetitul pentru obiectul ei, de fiecare dată vroia mai mult, niciodată nu era convinsă că ai spus toată povestea. Cu noi era altceva, tot ce făceam era să vrăjim și iar să vrăjim, noi din asta trăiam în Școală, mai ales că eram pe ultima sută de metri să terminăm Liceul. Testam fiecare profesoară, era imposibil să nu cedeze la unul din noi, destul pentru a-l completa pe celălalt, eu eram șaten spre blond, atletic, musculatură de la natură, iar Rafael era brunet, simpatic, cu pielea un pic închisă, uneori tindeai să crezi că este altceva, dar raționamentul și mama sa, care avea o piele fină, catifelată, dar nu mai intrăm în detalii, era albă cu părul ca al meu, iar ochii albastru închis, te băgau în boli, era despărțită de tatăl lui Rafael, căreia îi semăna leit, parcă erau frați. Firma pe care o conducea tatăl lui Rafael, aducea profit, o astfel de plimbare, cu bilete luate din timp, era un nimic pentru el.
La profesori era un pic mai greu, dar eram o adevărată gașcă, în care aveam fete cărora le plăcea viața, ca nouă, ne scoteam cum puteam mai bine, cu toate că venea bacul, eram inconștienți, dar nu suficient, pentru că unele profesoare, chiar ne dădeau să muncim acasă la obiectele lor, astfel se mai lipea ceva materie de noi, băieți descurcăreți cărora le expira cea mai frumoasă perioadă din viața unui om.
Ultima oră, pentru că atunci când se leagă aia este, o aveam cu profa de istorie, cum nu se putea mai bine, așa că l-am băgat pe drăgălașul de Rafael la înaintare pentru că știam că-i place foarte mult babei de el.
- Da, Rafael! De ce stai cu mâna aia în sus, că mă doare capul când te văd agitat, spune mă băiatule, despre ce este vorba?
- Doamnă, v-ați scos! Astăzi tata scoate niște sculpturi foarte vechi de la beci, tablouri de asemenea, le expune angajaților de la Firmă, m-am gândit că poate aveți nevoie de o invitație în acest sens, dar dacă nu doriți, nu-i nimic, o să invit pe…
- Auzi măi băiatule, dacă tu crezi că…
- Doamnă, mă scuzați că intervin, dar cred că doriți compania unor tineri cizelați, ca mine de exemplu, pentru o expoziție ca aceasta, mă gândeam, având în vedere că nu am invitație, să vă ofer brațul meu pentru a savura arta tatălui lui Rafael.
- Măi pușlamalelor, dar voi nu sunteți prieteni buni!
- Credeți-mă doamnă, nu este decât o toană de moment, Veronica este vinovata numărul unu.
- Dar ce a făcut săraca?
- Se uită numai la Rafael, îl vede mai grec așa, cică visează Marea Egee când se uită la el, spuneți-mi dumneavoastră cum aș putea să îndur, eu sunt cu Marea Neagră, că alta n-am doamnă!
- E posibil, Rafael?
- Doamnă, eu pentru dumneavoastră fac orice, sunt gata să-l iert pe Căposu pentru toate și vă aștept cu nerăbdare la birourile tatei.
- Când mergem dragilor?
- Acum, nu suntem la ultima oră, vă acompaniem la Cancelarie, luăm mașina și o zbughim.
- Auzi Rafael, toți patru?
- Veronica are laborator, doamnă! A rămas cu tema în urmă…
- A, ce rău îmi pare Veronica, dar poți vedea sculpturile și mai ales picturile cu unul din băieți, poate te hotărăști până la urmă!
- Da, doamnă! Mergeți liniștită cu… dumnealor sunteți pe mâini bune.
- Credeam că…
- Doar am vrut să vă încerc Rafael, se pare că sunteți vigilenți, dar la ce vă trebuie baba, situația la ea este destul de clară?
- Taci, mai încet, vreau să scot niște bani de la tata, tocmai ce am înțeles că dă mai bine cu profe în vârstă.
- ÃŽi plac babele!
- Of, n-ai înțeles nimic, noi ne ducem cu baba să ne explice cică, despre istoria modernă, iar tata o să crească în pene când vede ce scoate din ea, profa, înțelegi Veronica, atunci pac sar la cap.
- Mai bine mă luaÈ›i pe mine în locul ei, îi fac numărul cu proful de fizică, iar după aceea să mă scuipi dacă nu dă juma’ de Firmă pe numele…
- Veronica, să nu fim prea calici, noi vrem ceva de vacanța asta dintre semestre, atât.
- Atunci i-o fac pe aia…
- Lasă, noi ne mulțumim cu baba de istorie, merci mult.
- Mie ce-mi iese pe gelozie?
- Unde ai lacune, Veronica?
- La engleză, profa nu mă poate suporta, pentru că am țâțele mai mari ca ale ei, și pace!
- Da, engleza!
- Este un pic de baltă Rafael, dar engleză, aproape seamănă cu a ei.
- Înțeleg, vei fi răsplătită pentru munca ta, acum dispari că iese profa de la Cancelarie.
- Bine Rafael, de tine trag, să ști!
- Se poate domnișoară, sunteți ca și aranjată…
- Da, sunt sătulă de voi, degetele tale sunt bune, dar ce are Căposu în pantaloni acolo, nu se numește sculă.
- Pa puiule, spor la învățătură!
- Vai ce galant ești Căposule! De obicei știam că le dădeai cu flit domnișoarelor de acest gen.
- Doamna profesoară, încercăm să aplicăm buna creștere pe care ne-o insuflați dumneavoastră profesorii.
- Ce ai luat, ești de-a dreptul simpatic!? După ce terminăm cu expoziția să-mi dai și mie, neapărat!
- Doamna profesoară, vi-l recomand pe Rafael, are niște mâini diafane.
- Ești… simpatic, ca de obicei. Să mergem băieți!
Nu știu dacă i se spune artă sau altfel, dar ce am văzut acolo și mai ales pentru vârsta mea, era ceva divin. Picturi, reproduceri de bună seamă, după celebri pictori ai timpurilor trecute care au făcut din pictura clasică o adevărată obsesie, dând viață lumii de atunci, viață care place și acum unor neavizați ca noi, tot felul de bețivi și femei, în toate pozițiile, pentru că dacă le-aș spune pe nume mi s-ar învârti limba în gură. Sculpturi în bronz, iar ultima găselniță în lemn, de asemenea reproduceri după celebrul nostru sculptor, care ne-a făcut întotdeauna să ne înghițim vorbele plecându-ne în fața lucrărilor lui.
După laude pe care nu le-am putut auzi mai bine din gura doamnei profesoare, i-am suflat lui Rafael să-i spună situația tatălui său, poate cine știe, se îndură de biletele acelea, care erau ieftine la ora aceea.
- Știu că ești nerăbdător Căposule, dar dacă vrea o confirmare și chiar plecăm cu profa de istorie la Londra, am să te strâng de gât! O să-i spun mâine pentru că este mai comod așa.
- Bine Rafael, dar să nu zici că nu ți-am spus! Tu nu vezi că nici nu se uită la ea, probabil că nu prea i-a plăcut Școala, dacă nici profa de istorie nu are moacă de profesor, atunci…
- Bine, bine, Căposule! Da dacă-mi strici vacanța, tu o să treci în locul meu la ceașca profei de engleză și atunci să te văd, Căposule!
N-am stat pe gânduri, nu degeaba îmi spuneau Căposul, am purces singur la biroul de sticlă al șefului, tatăl lui Rafael.
- Domnule Dumitru, mă bucur foarte mult că ne-ați acceptat vizita acesta, de altfel cred că v-a spus fiul dumneavoastră, urmează să plecăm în vacanță cu profa la Londra, să continuăm periplul operelor de artă acolo și de ce nu, căile istorice.
- Am înțeles de la fosta soție, că vroia să se implice foarte mult într-o astfel de acțiune, împreună cu voi, da… am auzit și numele tău, așa că poți sta liniștit… ca de obicei.
- Domnule Dumitru, sunt de acord cu dumneavoastră, dar noi am dori să mergem cu profa, este mai în domeniu și ne poate explica în amănunt unele locuri, la care poate noi mai venetici, ne uităm ca la poarta nouă, putem descoperi prin ochii profesoarei, mult mai multe cunoștințe.
- Dacă nu te-aș cunoaște foarte bine, de asemenea dacă nu l-aș cunoaște pe fiul meu, aș putea spune că este adevărat ce-mi spui tu acum cu atâta tupeu, pe care îl apreciez foarte mult, dar pentru că țin la fiul meu foarte mult și la tine ca la prietenul lui cel mai bun… sunt gata să renegociez într-un termen veridic.
- Ultima încercare, domnule Dumitru. Jur, dacă pierd această discuție, o să pierd prietenia fiului dumneavoastră. Sunt sigur că de la distanță îmi citește pe față groaza, așa că voi încerca varianta adevărată.
- Te ascult domnule, dar sunt sigur că vreți să plecați cu Veronica, pentru că este nedespărțită de voi și dacă ar merge și fosta mea soție, v-ar strica ploile. Am dreptate?
- Câtă dreptate, domnule Dumitru, numai că Veronica este nedespărțită de profa de engleză… este sprijinul ei moral, știți și dumneavoastră cum sunt fetele.
- Da, nu v-ar încurca?!
- Oarecum, pentru că dacă ne traduce totul prin Anglia, pe acolo, n-ar mai avea rost să o luăm.
- M-am gândit eu, numai că nu eram sigur, deci până la urmă am ajuns la destinație cu discuția și făcu un semn fiului său să vină.
- Rafael, tatăl tău consideră că Veronica…
- Auzi Rafael, de ce nu mi-ai spus că aveți nevoie de un translator versat în Anglia, uite Căposul a avut curaj să o spună pe față.
- Tată, adevărul este că ne traduce!
- Pe amândoi?
- De obicei pe rând.
- Vrea să spună la meditație, fiul dumneavoastră, domnule Dumitru, numai că acum este un pic cam emotiv, obosit…
- Te cred și eu Căposule, după o dizertație la care la care n-ați fi participat în viața voastră, sunteți deja surmenați.
- Noroc că n-am adus-o pe Veronica, aia ne bătea!
- Taci Rafael, tatăl tău o să ne cumpere excursia cu doamna de engleză, cum ne-am descurca cu limba engleză pe care o știm noi, fără doamna de engleză, așa că…
- La câtă engleză știe doamna voastră, mă tem că o să-i traduceți voi ei!
- O cunoașteți?
- Deloc, domnule! Da, am mai fost și eu la ședințele Școlare.
- Ne-ați liniștit, ei… doamna se pricepe foarte bine… la limbile… mai ales engleze, domnule Dumitru.
- Dacă asta doriți, asta aveți.
- Vă mulțumim, domnule!
- Mulțumesc, tată!
- Oricum nu puteai face tu biletele, pentru că îți trebuiau datele doamnei tale de engleză.
- A, da tată! Ce… prost sunt! Lasă că aduc datele pe o coală.
- Să nu faci copie după actele de identitate, nici contabilii nu sunt așa de proști cum credeți voi, scrieți doar datele, de restul mă ocup eu.
- Tată, îți mulțumim din suflet.
- Domnule, acum de la bărbat la bărbat…
- Căposule nu mai spune nimic, adu-i tatei o copie…
- Nu-i nevoie, o am pe cea veche…
- A, nu! Acum suntem majori, domnule! Pe buletinele noi o să avem voie singuri.
- Bine, ai grijă Rafael, de toate.
- Bine, tată.
- Hai, tăiați-o! Luați-vă băbăciunea de pe capul meu!
- Acum, acum!
- Căposule!