poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1096 .



Poiana Narciselor-Capitolul XIII
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gmilescu ]

2011-01-28  |     | 



XIII


Nelu a venit în permisie. Era alt om. Parcă se maturizase și-i stătea tare bine în uniformă de marinar. Se îngrășase și nu mai semăna a copilandru, arăta a bărbat în toată firea. I-a îmbrățișat bucuros de revedere și i-a mulțumit Emei pentru prăjiturile pe care i le trimitea la Mangalia.
- Toți colegii mei vor să se căsătorească cu tine! Spun că ești o bucătăreasă bună și le plac prăjiturile pe care le faci!
Ema nu văzuse un bărbat frumos ca fratele ei. Armata îi priise. Avea dreptate tata când spunea:
- Băiatul care nu face armata nu este bărbat!
- Ema, te rog du-mi ranița în camera mea, îmbracă‑te frumos și vino cu mine! Trebuie să mergem repede undeva!
Au ajuns într-un cartier al Bucureștiului necunoscut de Ema. Curtea și casa erau la fel cu cele prin care se perindase familia lor cu mulți ani în urmă. Ceva neprimitor. Strada era plină de astfel de case. Se vede că lumea o ducea greu. Mirosul de sărăcie o dezgusta pe Ema. Era ceva patologic. Se întreba de multe ori dacă s-a născut așa, sau s-a îmbolnăvit de-a lungul copilăriei, când patru frați întingeau într-un singur ou.
O femeie simplă, cu basma legată sub bărbie, apare ștergându-se pe șorț. Meri nu purta niciodată basma. Fusese alertată de bătăile în poartă ale celor doi veniți.
- A, dumneata ești Nelu! Mi-a vorbit fata mea! O să se bucure mai ales că-i faceți o surpriză, nu se aștepta să veniți!
- Sărut-mâna, sunt în permisie, v-o prezint pe sora mea!
- A! Ce soră drăguță aveți! Intrați, să mergem în casă!
Când au intrat în casă Ema se simțea din ce în ce mai rău. Această casă și în interior păstra izul de sărăcie în care trăiseră ei până acum. Stăpâna cea tânără, de vârsta lui Nelu, se admira în oglindă pregătindu-se să plece undeva, când i-a văzut pe ei. Părea stânjenită și contrariată de apariția celor doi. Îi privea cu o curiozitate greu de ascuns.
- A! Nelu? De ce nu mi-ai scris când vii?
- Am vrut să-ți fac o surpriză, dar văd că nu am reușit!
- Ba cum să nu ... spune ea pe un ton lingușitor și-l sărută luându-l în brațe, prinzându-l după gât, lipindu-se toată de el, uitându-se peste umăr la Ema, care stătea consternată privind tabloul din fața ei.
- Lili, îți prezint pe sora mea! Eu am venit doar să cumpăr cărți pentru biblioteca unității, trebuie să mă întorc repede la Mangalia! Am vrut să vă cunoașteți, să vă împrieteniți, să-ți treacă mai ușor dorul de mine! Data viitoare am să te anunț când vin și voi sta două săptămâni! Cere-i voie mamei tale, vreau să mergem să servim câte o prăjitură!
Nelu le-a luat de braț pe cele două fete și au plecat râzând de poveștile marinarului, care era fericit că-și revăzuse iubita.
Pe stradă mulți băieți care o întâlneau pe Lili se uitau cu reproș la ea că merge la brațul marinarului. Ea se făcea că nu vede. Nelu era atât de fericit că nu băga de seamă. Numai Ema se frământa și se gândea mergând alături de ei că ceva nu este în regulă cu fata asta.
După ce au servit prăjiturile, băiatul ia o mină rugătoare și spune:
- Surioară, mi-ai cunoscut iubita, acum te rog să ne lași singuri! Du-te acasă! Mâine dimineață iau trenul spre unitate, timpul îmi este măsurat! Pa!
În drum spre casă Ema vorbea cu ea:
„Ce s-o fi întâmplat cu Livia?” Cum de a putut fratele ei să lase o fată așa de valoroasă pentru Lili? Această fată părea cu două fețe iar cealaltă emana o puritate care nu te putea înșela. Ce gusturi au și bărbații ăștia! Toate calitățile cu care o înzestrase Dumnezeu nu-i ajutaseră cu nimic în sentimentele cu Nelu. De când venise la ei, fata nu dăduse un semn de viață. Fratele nu le vorbise celor din casă de dragostea lui pentru Livia, și nici de Lili nu le pomenise. Își ascundea cu grijă legăturile sentimentale. Acum s-a abătut de la regulă, l-o fi apucat frica că nu-l așteaptă până termină armata și vroia s-o pună jandarm pe Ema, dar nu-i făcea fetei nicio plăcere. Nu-i plăcea Lili și gata! Ea o iubea pe Livia.
Nelu s-a întors acasă seara târziu. Ema nu înțelegea nimic din cartea pe care o citea. Gândurile erau puternice, reușeau să o distragă de la acțiunea cărții. Toți dormeau.
- Surioară, ți-a plăcut iubirea vieții mele? Ai văzut ce frumoasă era? E cea mai frumoasă fată pe care am cunoscut-o! Seamănă puțin cu tine, ai observat? Ce părere ai?
Ea ridică capul din carte stupefiată de fericirea lui, pe care nu avea puterea să o înțeleagă.
- Și Livia?
- Ce ai tu cu Livia? Este o poveste veche de la liceu. Am închis conturile cu ea. Nu-i purta de grijă! Ai văzut-o o dată și acum îmi scoți ochii cu ea. Doresc mult să fii prietenă cu Lili. Aș vrea ca dragostea ei să fie atât de mare încât să-i dea puteri să mă aștepte până termin armata!
Din prea multă afecțiune pentru fratele ei, s-a împrietenit cu Lili. Se vizitau reciproc. Când se întâlnea pe stradă cu băieți, pe Ema n-o recomanda ca fiind sora iubitului ei.
- Lili, cine e gagica?
- E prietena mea!
- A!
Și cel care o întreba o mângâia pe păr, pe obraz, o privea cu subînțeles și se despărțeau făcându-și cu ochiul unul celuilalt.
Altă dată, dacă vedea un băiat și n-o observase, fugea după el, o lăsa pe Ema baltă și se întorcea după ce schimba câteva cuvinte cu el. Fata n-a aflat niciodată ce discuta Lili cu ei. Îi scria din când în când lui Nelu, atenționându-l cât putea de delicat că ceva nu este în regulă cu această fată, cu toate că ei nu-i făcea nimic rău. Pe Ema o ocrotea și, cât îi era cu putință, evita să-i facă cunoștință cu ei.
Nelu s-a ținut de cuvânt, a venit într-o permisie de două săptămâni.
- Mămico, pregătește ceva bun! Sunt mort de foame! Când mă întorc să fie totul gata!
S-a întors seara târziu, Meri îl aștepta cu mâncare caldă pe foc.
- Hai mamă să mănânci, ți-am făcut ce-ți place ție!
- Mămică, nu pot mânca! Simt că mi s-a întors stomacul pe dos! Am venit degeaba! Mâine mă întorc la unitate, poate mi le pui în raniță și le mănânc pe drum!
Niciodată nu văzuseră ele pe chipul băiatului atâta suferință. S-a dus precis la Lili, dar ce s-o fi întâmplat? A venit distrus, nici nu vroia să stea cu ei, prefera să se întoarcă la unitate. Ema își dădea seama că și Nelu trăia într-o lume a lui. Avea secretele lui. Și a plecat...
Peste câteva luni familia primește o fotografie cu Nelu îmbrăcat în uniformă albă de marinar și în brațe cu un copil de câteva luni.
- Meri, strigă George contrariat, uite, fii-tu ne-a făcut bunici! Futu-i cernica mă-sii, nici nu ne-a anunțat! Băiatul ăsta e plin de surprize! Cu cine l-o fi făcut? În fotografie pare băiețel, n-are mutră de fetiță! Nici nu știu ce să fac, să mă bucur sau să mă supăr?
- Cum, tu, care ești mort după copii, nu te bucuri de copilul lui Nelu?
- Ba mă bucur! Trebuia să aștepte să termine armata! E greu de crescut un copil și pe urmă trebuie să-și termine liceul, să facă o facultate. Are stofă! Și așa armata i-a luat din viață patru ani!
După puțin timp primesc o scrisoare:
”V-am dat fiori, nu? Abia după ce am ajuns la unitate mi-am dat seama că o să credeți că e copilul meu! L‑am rugat pe un prieten de aici din Mangalia să mi-l dea pe fii-su să fac o poză cu el. Nu fiți îngrijorați, când vin acasă îmi termin studiile!
Vă pup pe toți,
al vostru
Nelu.”
Au suspinat ușurați. Asta era, nici măcar nu intenționase să facă glume proaste.
Sâmbătă seara, până a doua zi, Ema s-a pregătit pentru teza de română. Cu o zi înainte, profesorul Păncălăbescu le-a sintetizat toată materia. Avea o voce caldă și melodioasă. Când vorbea despre Mihai Eminescu și opera sa parcă te vrăjea. Îi țâșneau cuvintele din gură ca niște note muzicale din simfoniile lui Beethoven. Și te ținea legat de simfonia lui până suna clopoțelul. Nimeni nu se bucura că se termina ora. Când erau la rând două ore de limba română nu se lua pauză. Elevii nu se grăbeau. Stăteau cuminți în bancă și-și „savurau” profesorul. Ema era eleva lui preferată. Când trebuia să citească paragrafe sau versuri care necesitau ca două persoane să facă dialog, el o scotea pe fată la tablă și făceau un cuplu perfect. Ema se simțea flatată de aprecierea lui și-și dădea silința să-i fie la înălțime. Da! Trebuie să ia nota maximă, vroia să-i lase o amintire frumoasă de elevă silitoare, dă Doamne să vină la anul tot el!
Subiectul de teză nu putea să fie altul decât analiza operei lui Mihai Eminescu în general și în special analiza literară a poeziei fără egal în lume ”Luceafărul”. Păncălăbescu vorbea despre poet ca și când ar fi fost o fată îndrăgostită de el. Spunea elevilor că poetul nostru ar trebui să fie citat alături de cei mai mari poeți ai lumii, cum ar fi Pușchin, Baudelaire, întrucât poetul nostru, în opera lui are o multitudine de sensuri. După el, niciun poet din lume n-a scris cu atâta gingășie despre dragoste, despre țară, era un patriot înfocat. Și se mira cum nimeni din țara noastră nu se îngrijește de opera poetului, s-o cunoască și cei de peste hotare.
Teza Emei a fost un succes. Se despărțise de colegii de la liceu și stătea într-un colț de tramvai doar cu câțiva dintre ei. Comentau lucrarea pe care o dăduseră. Fata era absentă. Era doar cu gândurile ei. Se simțea tristă și obosită.
Doamne, ce bine că Nelu este în armată, n-o mai așteaptă acum să-i îndese cu lingura mâncarea pe gât. Îi va spune mamei că va mânca mâine dimineață.
O bubuitură puternică...Geamuri sparte, țipete de disperare, Ema cade leșinată lovită puternic la ceafă de bara de la tramvai. O basculantă a intrat în viteză maximă voind să traverseze șoseaua înaintea tramvaiului și a intrat chiar în locul unde-și depăna Ema gândurile mergând spre casă. Era noapte. Când s-au lămurit lucrurile, colegii au scos-o pe brațe din tramvai și au dus-o acasă. Familia s-a speriat crezând că a murit și-au început toți să plângă.
Când s-a trezit din leșin, era întinsă pe pat cu colegii care nu plecaseră și membrii familiei.
- Nu plângeți, a șoptit Ema, mă fac bine, mă doare capul la ceafă, cred că a fost un accident cu tramvaiul cu care veneam de la liceu! Eram prea fericită! Făcusem o lucrare bună.
Colegii și-au luat rămas-bun și au plecat. Meri și George au vegheat toată noaptea. Unde să te duci cu ea în miezul nopții? Mai bine să stea liniștită-n pat, așa citise el că se procedează când ai lovituri la cap.
- Fata asta are ghinioane, dacă, Doamne ferește, face un cheag pe creier și se prostește? Doamne, ajută-ne, fii bun cu noi! Ea seamănă cu mine, nu mă pune iar la încercare, că-mi pierd mințile!
Ema stătea cu ochii închiși, îi era bine așa. Simțea îngrijorarea părinților și neputința de a o face bine. Simțea același lucru ca George, că nu trebuia să se miște. La ivirea zorilor, George a luat primul tramvai și a venit cu un doctor de la spitalul nr.9. A consultat-o pe fată și a decis că trebuie să stea întinsă în pat timp de o lună de zile și să ia medicamentele prescrise. Să nu fie zgomote în preajmă, să se umble prin casă în vârful picioarelor, fiecare zgomot, cât de mic, în timpanele fetei se aude ca atunci când bat clopotele la biserică. Peste o lună să vină cu ea la control.
Fata s-a făcut bine. A început să se pregătească pentru sfârșitul de an al celor două școli. Doctorul îi recomandase să nu facă eforturi prea mari. Multe materii semănau între ele. Și școala profesională făcea carte ca ei, materiile de specialitate erau în plus. Facultățile nu primeau elevi la examenul de admitere de la școlile profesionale și cele tehnice.
- Ema, anul acesta termin școala! Þi-am spus de câteva ori. Te iubesc de când ai venit în școală! Te-am iubit și când credeam că ești prietena lui Covaci, îmbrăcată în fată, acum în băiat. Dă-mi o șansă! Nu mă respinge! Trebuie să te hotărăști! Nu ne vom mai vedea niciodată! Drumurile noastre se despart. Astăzi trebuie să te hotărăști. Îți respect decizia.
- Nu pot, Romulus, îmi pare rău! La început am crezut că ești cam golan. Timpul și sentimentele curate cu care mă urmărești mi-au demonstrat că ești un băiat de calitate! Copilăria mea a fost grea și anevoioasă. Mi s-au întâmplat multe evenimente care m-au marcat. Știi, eu am avut și accidentul acela, încă nu m-am refăcut. Mie afecțiunea băieților îmi aduce numai suferință! Nu te supăra pe mine, o legătură plină de emoții pentru mine ar fi fatală! Dacă se poate, păstrează-mă în mintea și în inima ta ca pe o colegă mai mică decât tine care te apreciază foarte mult!
- Mi-ar fi plăcut foarte mult să mă iubești! Multe fete ar vrea să fie iubite de mine! Inima mea te-a ales pe tine! Dar iubirea mea n-a avut ecou la tine. Dragoste cu sila nu se poate face! Succes în continuare la cele două școli! Eu peste puțin timp mă angajez la Electromagnetica.
Ema s-a desprins de băiat îndurerată. Știa ce înseamnă suferința. De la vârsta de cinci ani imaginea lui Ninel o urmărea ori de câte ori încerca o relație cu un băiat. Acum poate arăta ca Romulus, doar că era blond cu ochi albaștri. Acesta era brunet cu ochi verzi. Poate din cauza culorii ochilor Ema n-a avut încredere că spunea adevărul. Tot timpul a fugit de el.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!