poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2328 .



Parastas cu Eurogold
proză [ ]
orice asemănarea cu realitatea este o pură întâmplare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lucianpalia ]

2010-12-31  |     | 



Am rămas stupefiat, așa, pur și simplu, de când a venit, acum două zile, soacra mea în vizită și mi-a spus că în Bocșa, un sat din munții Apuseni, așezat pe zăcăminte seculare de aur și cupru, s-a declanșat de câteva luni, nebunia generală. N-aș fi aflat aceste lucruri dacă socrul meu, de fapt tatăl vitreg al soției mele, nu ar fi luat și el parte la această nebunie, fiind și el născut în acea localitate.

Totul a început, în vara trecută, când compania internațională Eurogold a început să încheie cu sătenii din Bocșa și Săcărâmb, localități miniere din zonă, antecontracte de vânzare-cumpărare a terenurilor din partea vestică, de lângă fosta carieră de minereu de cupru. De fapt compania auriferă cumpăra pur și simplu un munte. Spunea soacra mea că prețurile erau bune: pentru un hectar de teren agricol compania plătea în jur de un miliard de lei vechi, circa douăzecișicinci de mii de euro. Aveai o casă, o evaluau experții companiei și primeai de la treizeciși cinci de mii de euro în sus, în funcție de mărimea gospodăriei. Am fost uimit când am auzit că n-au existat opoziții, păreri de rău în rândul sătenilor, luări de poziții, așa cum am văzut că existau la Roșia Monatană, o altă localitate din țara moților, care se odihnea și ea pe un munte de aur. Nu. În această localitate, aflată la vreo 40 de kilometri de Deva, orașul capitală a județului Hunedoara, cocoțată la cca opt sute de metri altitudine și de pe care se vedea orașul de la poalelel Cetății ca în palmă, totul s-a petrecut în tăcere, puținele voci care au încercat să se facă auzite nu au avut nici un fel de susținere. Așa că s-au stins.

Reprezentanții companiei și-au făcut bine treaba. Compania multinațională este condusă de un fost director al Regiei Autonome MINVEST Deva, dar și fost prefect al județului Hunedoara, cam în urmă cu vreo zece ani. Așa că lucrările de prospecțiune a muntelui ce ascunde în pântecele sale aur și aramă nu au fost greu de realizat. Sătenii din Bocșa sunt, în cea mai mare parte, foști muncitori ai Exploatării Miniere CORANDA Certej, parte din fosta regie, probabil cunoscuți personali ai negociatorilor companiei, încă din acea vreme și sub acest aspect, relativ ușor de convins.
Vestea că o companie străină cumpără muntele și oferă prețuri bune s-a răspândit aproape instantaneu. Venea pe fondul unei perioade de cinci ani negrii în viața satului. Se închisese mina din Certej, după ce un munte dispăruse de pe hartă în timp de doar câțiva ani. Era vorba de muntele Coranda. Nu mai exista din el decât o urmă imaginară între alți doi munți, o bucată de cer albastru între creste; muntele Coranda mai exista în amintirea bătrânilor locului, cei care își păscuseră oile și vitele, încă de când erau copii, pe acest munte. Cei tineri nu-și mai aminteau, parcă, de muntele Coranda, amintirea acestuia se estompa în lumina cenușie a ultimilor ani. Adunaseră prea multă trudă și durere. De când se stinsese ecoul ultimei explozii sub stâncile de la baza acestui munte marcându-i sfârșitul, și, exploatarea minieră își închisese porțile, în acești oameni murise ceva. Pentru totdeauna. O știau din prima dimineață în care sirenele tăcuseră și nu mai anunțau văi și oameni că începe schimbul de dimineață și muntele va fi învins încă o dată, cu o explozie.
Pentru oamenii din Bocșa și celelalte sate din Valea Certejului au urmat zile de doliu. Se întorseseră din istorie și din poveștile lui Agârbiceanu; unii jurau că noaptea se auzea în pământuri duhul băilor, supărat, că au mutat muntele. Soacra mea zice că uneori, noaptea, tăcerea pădurii de fag devine înfiorătore. Oamenii locului au început să trăiască din nou ca în zilele străbunicilor. Unii s-au dus chiar și în țări străine. Dar nu mulți.

Vestea că veneticii cumpără muntele, casele, pădurile, că vor primi nu doar bani ci și locuri de muncă, unde să-și trudească, mai departe, oasele, s-a răspândit prin viu grai, a încălicat peste garduri și a zburat din casă în casă. Compania a înregistrat un succes la care nu s-a așteptat. Puțini au fost cei care au încercat să negocieze, dar și aceștia au cedat repede, s-au târguit doar așa, de formă, la gândul că de undeva, deasupra de cer, îi priveau, cutremurându-se, strămoșii. Dar și pentru morți vor fi bani, se liniștiseră aceștia, compania va cumpăra și morții, adică cimitirul, iar oasele, câte se vor mai găsi în locurile lor, în mormintele foștilor băieși, vor fi mutate și ele în case noi, tot pe cheltuiala companiei, într-un nou cimitir. Așa vor fi împăcați și viii și morții.

Deocamdată, o bucurie deplină a cuprins valea cu muntele care va fi împușcat de trei ori într-o zi și va fi măcinat în fălcile puternice din oțel ale concasoarelor până se va alege o pulbere fină numai bună să fie, la sfârșit, transformată în aur.

Soacra mea povestește mai departe, iar noi, cei din jur, parcă îi sorbim cuvintele când plutesc, misterioase, în aer. Spune că a visat, într-o noapte, cum un pește mare a ieșit la suprafață din adâncimile cerului, a coborât sub poalele munteleui Săcărâmbului și a început să sfarme în dinți stâncile. Cînd se spărgeau peste lume se ridica o lumină strălucitoare, de aur. Și a început să dispară de pe cer munte după munte. După care a visat că a trecut pe strada din fața casei o mașină cu lingouri de aur. La volan era fostul director al Regiei Autonome MINVEST Deva, fostul prefect și acual director al companiei multinaționale. Fuma, în timp ce conducea, țigări Goldender, cu foița având o bandă strălucitoare de aur în jurul filtrului; era îmbrăcat în ținută militară de ofițer - trăgea câte un fum din țigară și cânta o cîntare pe care o cântau soldații care treceau la instrucție prin sat, cu vreo douăzeci și ceva de ani în urmă:"mândră țară/tânăr colț de rai/noi visăm să ai/numai flori pe plai/tinerețe, dragoste și cînt/vrem să fie-n veci/pe-acest pământ". Când sfârșea de redat acest vis soacră-mea râdea, își dezvelea semiproteza albă, cu dinți lătăreți și se acompania cu poftă de propriile-i hi-hi-uri, sacadate ca un sughiț. Se minuna cum îi putuse rămâne în minte această cântare, cu iz de epocă de aur, a soldaților.

Bucuria se transformase în nebunie generală. Compania cumpărase, deja, o parte bună din sat, vor fi dărâmate, pe rând, casele, grajdurile, magazinul sătesc, buticul din mijlocul satului, biserica ortodoxă, capela protestantă, cimitirul, grădinița, scoala primară. Se vor muta. Unde se vor muta? Nimeni nu se gândea la aceste lucruri. Banul este ca ochiul dracului, se spune prin partea locului. Acum duhul băilor nu mai închide în adânc sufletele moților, acum a ieșit la suprafață, acum face oferte de nerefuzat. Mai ieri minerii din aceste locuri, solidarizați cu fârtații din Valea Jiului, aflați la vreo sută de kilometri depărtare, strigau "nu ne vindem țara!" Și n-am vândut-o, a adăugat, gânditoare, socra mea. Nu era a noastră.

Au venit banii! Conturile sunt pline! Vestea acesta a scos din amorțeală pe fiecare om din Bocșa, Căci fiecare vindea o gospodărie, un hectar de pământ, un iugăr de pădure, fiecare avea un fânaț măcar. Spune soacra mea că deocamdată nimeni nu și-a pus problema că va trebui în scurt timp să se mute. Unde să se mute? Compania nu le dă alte case. Au mână liberă să plece unde vede. fiecare, cu doi ochi, să plece la oraș, să-și cumpere alte case. Încă nu s-au gândit la acest aspect. Când să se mai gândească?!

Acum, crâșmele din sat sunt pline ochi, cu chflii, de dimineața și apoi, toată noaptea, banii sunt în conturi, oamenii liberi să trăiască cumîi duce capul, au mutat chiar și ulițele satului în marile magazine din Deva. Bocșenii cumpără orice se poate cumpăra. Salve, își strigă când se întîâlnesc. Cumpără. Numai să cumpere. Venea un Crăciun bogat. Fațadele caselor sărăcăcioase s-au îmbrăcat în plase electrice cu lumini strălucitoare. În prunii și chiar și în merii din jurul caselor au apărut moș crăciuni ornați cu lumini multicolore. Când se aprind par, mai degrabă, ca niște doboși mari, roșii. Copii au aruncat săniile de lemn și au primit săniuțe de plastic. Chiar sunt cu mult mai chic. Unii și-au luat ateveuri, le-au garat în șurele mari, în locul căruțelor.

Dar cea mai mare este febra parastaselor. Morți de un an, doi, cinci, zece, douăzeci de ani sunt duminică de duminică pomeniți iar mesele pentru mort curg parcă, din casă în casă. Fiecare și-a amintit că are cel puțin un mort. Mamă, tată, bunici, stră-bunici, stră-strămoși. Să-i țină Dumnezeu morți, că le-au lăsat averea aceasta, atât de prețioasă acum. Și cum să nu le faci parastas, să nu le cinstești memoria.

Spunea socra mea că socrul meu se pregătește să pună parastas pentru tatăl său. Mai are un frate și o soră în viață. Fiecare a primit câte un miliard de lei vechi și drept mulțumire vor să pună parastas la 50 de ani pentru tatăl lor. Nu s-a mai pomenit așa ceva. Când i-a murit tatăl, socrul meu avea patru ani. Nici nu știe dacă i-au făcut vreodată parastas până acum. Toți au murit, pe cine să mai întrebe? Dar acum și-au amintit de el, după 50 de ani. Crucea de lemn s-a prăpădit de mult, mormântul s-a surpat și a redevenit glie. Nici nu știe exact unde îi odihnesc oasele. Acum îl vor sărbători, îi vor face o cruce nouă, de marmură neagră, și vor chema la masă toate neamurile, ca la nuntă, vreo sută de persoane. Că doar un tată are omul pe lume. Vor avea ce vorbi neamurile, despre acest parastas. Ce-i dacă va cheltui o sută de milioane? Rău e că la parastas nu se primesc daruri.

Și alții și-au căutat mormintele familiei, au găsit crucile căzute, deh, n-au mai dat pe acolo de zeci de ani. Noroc cu iarna. Zăpada a făcut egalitate între toate lăcașurile de veci, răsfirându-se, cu generozitate, prin cimitirul de la capătul satului.

Acum, spune soacra mea cu emfază, e bine și pentru morți. Își va aminti cineva și de ei și urmașilor, îmbogățiți miraculos le va dispărea, din suflete, remușcarea. În orice caz, în prima lună a noului an vor urma câteva zeci de parastase. Apoi vor urma nunțile, botezurile ultimilor născuți. Nimeni nu se gândește că într-o zi vor pleca din aceste locuri care vor dispărea de pe hartă. Întâi a fost înghițită Coranda, apoi muntele acesta îi va urma. Și poate, pe rând, satele de pe ceilați munți vor fi vândute și ele. Și când se va fi terminat tot aurul, vor fi scoși din istorie și din geografie toți munții aceștia falnici, conchide soacra mea, patetic.
Va mai rămâne, în urmă, deșertul.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!