poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2414 .



Sindromul - VI -
proză [ ]
Se dedică lui Andrei Kranich

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2010-05-05  |     | 



Trecuseră două luni de la fatidicul accident și Claudiu se simțea mai refăcut. Se gândea tot mai serios să meargă pentru câteva zile să vadă cum decurgeau săpăturile la castrul unde avusese revelația unei alte lumi, de care uneori își aducea aminte cu nostalgie. O liniștise pe sora sa, Maria, care, la auzul accidentului petrecut, voise să vină pentru o săptămână în România. Claudiu i se confesase în detaliu la telefon, povestindu-i prin ceea ce trecuse. Și, mai ales, îi dezvăluise nostalgia care-l apăsa din ce în ce mai crunt ori de câte ori își amintea de întruchiparea Liviei. Imaginea ei îl urmărea peste tot și, deși își impusese ca acea făptură să dispară pentru totdeauna din arealul său afectiv, nu reușise să șteargă nemilos, pentru totdeauna, stampa din care ea îi surâdea blând. Maria i-a promis că-l va face să uite pentru o perioadă de accidentul de pe șantier. Știa că fratele ei este un visător pribeag și că de multe ori, afectiv vorbind, evenimente și oameni îi puteau rămâne în suflet pentru toată viața. Unii redându-i clipa de fericire, după care toți alergăm. Alții umplându-i cu tristețe gândurile. De aceea, după nici o lună de la ultima lor convorbire telefonică, îl sunase într-o seară, târziu.
- Claudiu! îl anunțase ea cu o voce radioasă. Am pentru tine o veste bună. Alain organizează sub sponzorizarea Institutului de Arheologie Preventivă un șantier în Gergovia...
- Locurile vechilor gali, nu?
- Exact. Am dori să faci și tu parte din echipa de arheologi ce va lucra sub comanda profesorului Duchamell, directorul institutului ce sponsorizează acțiunea. Ce zici?
- Maria, mi-ai dat o veste cât un balon de oxigen. Voiam să plec săptămâna viitoare pe malurile Oltului, să văd în ce stadiu sunt lucrările de decopertare la castru...
- Claudiu, uită acel loc! Þi-a făcut atâta rău! Știu de la tine că te-a târât datorită acelui accident nefericit într-o lume de spaime, din care cu greu văd că reușești să ieși...
- Maria, în lumea aceea de spaime trăiește nevăzut, imaginar, o ființă pe care nu o pot uita, oricâte eforturi aș face!
- Acea Livia...nu-i așa?
- Da, buna mea soră! Știi că sunt un romantic incurabil și mă cantonez, uneori, în lumi paralele, deși știu că ele nu pot fi decât reflexia unui sindrom specific celor ce scormonesc măruntaiele istoriei...
- Claudiu, gata cu visarea! Lunea viitoare te așteptăm la Marseille Provence Airport, eu și Alan. Pregătește-te de o expediție interesantă!
Sosirea lui Claudiu în Franța a mai estompat din aplecarea spre reveria din care cu greu realitatea din jur îl răpea uneori. Când a aflat însă că trebuie să participe la recepția oferită la Institutul de Arheologie Preventivă, acolo unde urma să-i cunoască pe viitorii lui colegi de șantier arheologic, Claudiu știa că va avea parte de încă o seară oficială. Sub morga căreia va trebui să se prefacă parte integrantă dintr-un mediu care i-a repugnat mereu. El era omul pământului scormonit cu pasiune, al ploilor ce-i înecau cărările săpate cu o zi înainte, al dimineților îmbrăcate în dulama groasă a frigului, grimate cu pasta umedă a ceții, înmuiate în apretul deloc confortabil al burniței, ce însă nu reușeau niciodată să-i stăvilească avântul. În niciun caz, el nu era omul rafinat al unei atmosfere mondene, atmosferă ce-l strângea ca un smoching împrumutat și neprobat înainte. Alan, cumnatul său, îi făcu cunoștință cu profesorul Duchamell, un bătrânel vorbăreț, foarte politicos. Un chip viu, cu o privire sfredelitoare, păr cănit, dat cu multă briantină. Apoi cu arheologii Phil Thompson și Richard Main de la Institutul Britanic de Arheologie. Fizonomii tipic britanice, protocolari și sociabili până la un punct. Cu acea morgă desprinsă de sub zidurile fumurii ale Turnului Londrei. Francezul Claude Pascale era mai tânăr decât el, un amestec de libertinaj marseillez în exprimare și de candoare juvenilă în priviri. Un tip pe cinste, de care Claudiu se atașă din prima clipă. Fiind persoane cam de vârsta lui, asta îl mai liniștise, căci întotdeauna membri unei astfel de expediții, dacă sunt mai în vârstă, se ghidează după cutumele lor personale în tot ceea ce fac, neadmițând niciun rabat de la ele. Alain îl rugă apoi să urce la primul etaj, acolo unde Maria, soția lui Duchamell și alte câteva doamne sporovăiau gureșe. Claudiu se lăsă greu dus, căci evita întotdeauna compania grupurilor de femei, unde se simțea ca un intrus. Neîndemânatic în gesturi, confuz în vorbire, neatent la protocol. Urcă în silă cele câteva trepte și îi făcu un semn scurt cu mâna Mariei, ca și cum ar fi implorat-o să-l scutească de acel moment stânjenitor. Atunci, văzu lângă Maria profilul unei femei ce-i tăie respirația. Părul lung, de abanos, prins într-un coc bogat, apoi linia feții trandafirie și, în sfârșit, prelungirea ochilor negri. Ca teleportat păși spre silueta ce-i paralizase toate simțurile. Când Maria vru să-l prezinte și femeia se întoarse, Claudiu scoase un strigăt scurt. Nu, nu se putea înșela! Era Livia! De aceea, într-un automatism pe care nu și-l putuse cenzura atunci, când îi întinsese mâna, șoptise ca în transă: „Livia! Livia!”. Femeia, care să fi avut până în 30 de ani, îl privi contrariată la auzul apelativului. Zâmbi, stânjenită un pic de situație - întotdeauna o femeie suferă, când un bărbat o confundă cu altcineva, ea neștiind dacă acea persoană o întrece sau nu în charm. Îi întinse mâna și se prezentă: „Silvia Mantegiani!”. Acest nume pătrunse ca un cariu lacom în mintea lui Claudiu, răscolindu-i amintirile, purtându-l de pe autostrada inițialei speranțe, atunci când o zărise, pe o uliță, înfundătură plină de noroi și dezamăgire, auzindu-i numele real. Era Silvia Mantegiană, nu Livia căutărilor sale, Livia nopților nedormite, a planurilor sfărâmate în zori! Dar într-o clipă realiză faptul că acea femeie, deși nu era Livia, era totuși o fizionomie ce se suprapunea perfect peste femeia ce îi robise inima în sindromul căruia îi fusese victimă. Repetă ca un ecou târziu de câteva ori numele de Silvia. Aparatul de proiecție, pe care fiecare îl purtăm ascuns în laboratorul cortexului nostru, bombardat zi de zi cu alte și alte fizionomii, făcu un declic și revelatorul fotografic din inima lui Claudiu developă pe loc poza unei întâmplări trecute. Își reaminti că bunul său prieten, Paolo D’Agostino, de la Institutul Italian Al Relicvelor, îi trimisese prin poșta electronică cu o jumătate de an în urmă un set de poze de la un șantier arheologic din Pompeii. Printre figurile ce dădeau culoare și identitate acelor fotografii reținuse fizionomia unei cercetătoare. Care îl acaparase cu fizionomia ei încântătoare. Ochii de afină coaptă, părul lung, de abanos. Îl contactase a doua zi pe D’Agostino cerându-i relații despre ea. Se numea...Silvia Mantegiani! O purtase în suflet și pe retina dorințelor mereu de atunci încolo. Abia acum realiză că ea se alăturase afectiv celorlalte frânturi existențiale ce se suprapuseseră mnemotehnic în derularea sindromului său. Silvia devenise în sindromul său Livia... Livia era Silvia...
Claudiu o întrebă în șoaptă, la ureche: „Pompeii...?”. Silvia îl privi cald, încuviințând din cap, și Claudiu se simți luat de mână pe poteca pădurii unde tufele de afine coapte fremătau. Și acest lucru îi umplu sufletul de speranța că visul său frumos din Villa Rustica se poate împlini încă o dată. Aici, în Provence. În Gallia Narbonensis...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!