poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2147 .



Creola
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Benedictus ]

2010-03-15  |     | 




Eram tînăr și la început de carieră în orașul S. Locuiam într-un apartament cu chirie, trăiam singur și adînc preocupat de meseria mea. Pînă într-o zi cînd am comis prima mea absență nemotivată de la serviciu. Era o dimineață de noiembrie, însorită dar rece…

*

Mă pregătesc de o nouă zi de muncă dar constat că nu mai am nimic de mîncare. Mă îmbrac și ies în holul insalubru unde curentul rece încărcat cu miasmele de la subsol mă face să-mi trag fermoarul hainei pînă sub bărbie. Apoi traversez bulevardul aproape pustiu la acea oră matinală și mă îndrept spre „Alimentara” de vis-a-vis. Intru, iau coșul de plastic și mă îndrept ca de obicei spre raftul cu conserve chinezească de porc, micul meu dejun în fiecare dimineață. Arunc la repezeală trei-patru cutii în coș și mă îndrept spre încasatoare preocupat să-mi număr banii. În timp ce plătesc observ o mînă mică și murdară strecurîndu-se pe sub brațul meu și apucînd o cutie din coș. Mă întorc brusc, indignat de gestul micului hoț. În fața mea văd însă o țigăncușă slăbuță, murdară, în zdrențe, vînătă de frig. De vreo șaisprezece ani. Mă privește vădit încurcată, cu un zîmbet trist, sfios.
- De ce furi? o iau la rost pe un ton inchizitorial.
- E… bună? mă întreabă ținînd încă în mînă cutia de conserve cu un tremur ușor și neștiind ce să spună, cu ochii sticlind de o foame cronică.
De milă mi se înmoaie inima. I-aș ceda cutia fără probleme dar ce ar putea face cu ea? Imi trece brusc prin minte o idee nebunească: ce-ar fi s-o invit la micul dejun? Și-așa mănînc singur. O iau ușor deoparte:
- Uite cum facem – îi zic. Dacă vrei să vezi cum e și să mănînci ca lumea vino la mine, uite, stau în blocul de vis-a-vis, vezi?, blocul galben de peste drum. Eu stau la primul apartament chiar la parter. O să pregătim micul dejun împreună. Eu merg înainte, tu vii puțin mai în urmă, da? Þine minte, prima ușă la parter.
Mă gîndesc să nu fiu văzut de eventuali cunoscuți cu o asemenea „însoțitoare”. Cîți ar înțelege că m-a cuprins așa din senin mila de o ființă pe jumătate moartă de foame și frig? Intru în apartament și aștept să văd dacă invitația mea „a prins”. După numai cîteva clipe ușa se deschide încet și chipul negricios și speriat al „invitatei” mele își face apariția. Foamea a învins teama de necunoscut.
Cum intră în apartament o opresc la ușă:
- Dă totul jos de pe tine! îi poruncesc grăbit, oripilat de mizeria veșmintelor ei și din teama instinctivă de a nu infecta micul meu apartament.
Se sperie, se întoarce brusc pe călcîie și vrea să fugă.
- Stai – o opresc și răsucesc yala. Stai liniștită. Nu ți se întîmplă nimic. Ai încredere în mine. Nu-ți fac nici cel mai mic rău. Dar nici nu poți mînca așa murdară! Te dezbraci, te speli frumos la baie și pe urmă trecem la bucătărie.
Probabil tonul meu blînd a convins-o. Cu chiu cu vai își leapădă toate zdrențele și rămîne goală și neajutorată, cu mîinile împreunate pe sex, tremurînd ca un fluture cuprins de frig. Înfățișarea ei de copil subalimentat mă dezamăgește oarecum și-mi amplifică doar mila, fără urmă de vreo emoție de altă natură. În sinea mea probabil că mă așteptam să văd forme mai împlinite. Poate de vină e și semiîntunericul din hol. O duc la baie, îi pregătesc apa caldă, șamponul și săpunul și-i fac cîteva recomandări.
- Cînd ești gata, strigi.
Mă întorc la bucătărie să pregătesc micul dejun.
- Gata! o aud după un timp, din baie.
Mă duc să văd „schimbarea la față” dar rămîn decepționat. Părul negru și gros e năclăit și pare și mai murdar. Pe față și pe corp pete de murdărie dezagreabile. Clatin nemulțumit din cap:
- Nu-i bine. Vino să te ajut eu.
Urcă ascultătoare din nou în cadă și îmi încep activitatea cu mult entuziasm. O șamponez și o săpunesc energic. La început o spăl ca pe o păpușă de latex, fără urmă de altă senzație… dar treptat încep să o văd altfel și-mi vin amețeli. În ciuda primelor impresii e un deliciu rar. Pielea e lucioasă și alunecoasă, de culoarea bronzului vechi. Carnea elastică, mușchi fin, alungit, fără pic de grăsime. Trup de balerină sau top-model. Masîndu-i sînii rotunzi, pîntecele mic cît palma mea deschisă, coapsele fine cu mușchi prelungi, netezi, mă cuprind fiori și-mi tremură genunchii sprijiniți de cadă. Simt un val de apă în cerul gurii. Îmi pierd firea și nu mă mai pot stăpîni. Ca în transă hipnotică mi-apropii buzele de pielea ei udă mirosind a șampon de banane. Am o vagă senzație de leșin. Cutremurat de rușine dar și de plăcere în același timp, îmi strecor mîna printre coapsele alunecoase și-i spăl îndelung sexul mic, cu părul fin, ușor bombat, ca o poamă preacoaptă. Sunt puțin uimit ca nu are nici o reacție retractilă, se gîdilă și rîde, rîs cristalin…
În sfîrșit e gata, o scot pe brațe, ușoară ca o frunză de palmier, o port ca-n vis spre dormitor și o depun cu delicatețe pe canapea îngenunchind alături. În lumina roșie a veiozei de pe noptieră pare o statuetă de bronz antic. O sărut îndelung pe cele mai mici porțiuni ale trupului ei minuscul. Treptat însă îmi recapăt luciditatea și devin perfect conștient că fac un lucru nepermis. Sunt cuprins de remușcări mai ales la gîndul că s-ar putea foarte bine să fie încă virgină. O învelesc ușor cu pătura pufoasă din păr de cămilă, o sărut părintește pe fruntea încă jilavă și încerc să mă ridic cu gîndul de a pregăti masa la bucătărie. Cu ochii închiși îmi pare deja adormită. Sunt invadat de o duioșie fără margini și orice tentație mi se spulberă ca un abur din minte, sunt de-a dreptul îngrozit la gîndul că eram cît pe ce să mă las dus de val și să profit de un copil necăjit, mort de foame și frig. Sunt bucuros că mi-am revenit și mi-apropii din nou buzele de fruntea ei pentru un ultim sărut, convins de-acum că doarme. Ca-n vis întinde mîinile spre mine și-mi încolăcește gîtul cu brațele ei calde și catifelate. Eu sunt stană de piatră sfîșiat de două forțe contrare, amîndouă teribil de tari. Îmbrățișarea ei devine tot mai puternică în pofida slăbiciunii aparente și mă las învins de chemarea ei mută. Mă întind alături de ea sub pătura pufoasă, stîngaci ca un adolescent, cuprins de emoția unui act interzis, paralizat parcă de o teamă nedefinită. Ea se răsucește spre mine, mă acoperă cu trupul ei prelung și fin și mă las iubit în voie de fata care părea atît de neștiutoare dar care știa surprinzător de bine să alinte, să sărute cu pasiune și să facă dragoste ca o femeie desăvîrșită. Treptat mă destind și eu, las la o parte orice remușcări care n-au legătură cu viața reală, și o iubesc la rîndul meu îndelung și tandru, un timp ce mi se pare nesfîrșit. Ea ține uneori ochii închiși și pare pierdută în visare, alteori are ochii larg deschiși cu o privire hipnotică și cuprinsă de frenezie se încordează ca un arc de oțel și mă strînge cu brațele și picioarele ei cu o forță nebănuită pentru trupul ei de fetiță subalimentată. Șoptește uneori cuvinte de neînțeles și mă alintă mereu cu mîinile ei fine pe trupul meu gol…Și-așa trec ore întregi… o contemplu ca pe o mică zeiță, o mîngîi cu nesfîrșită tandrețe, îi șoptesc drept răspuns cele mai frumoase cuvinte care-mi vin in minte. Nu o întreb cum o cheamă. Mi-e teamă să nu aud un nume dezagreabil care să strice tot farmecul acestor clipe divine. O alint doar cu „mica mea creolă” și sub acest nume va rămîne pe veci în sufletul meu. Facem dragoste iar și iar… Nu mai vreau să știu nimic de serviciu , de probleme, de lumea de afară. Sunt copleșit de fericire închis aici cu mica mea „captură”. Am uitat amîndoi de foame dar într-un tîrziu nu mai rezistăm:
- Hai la bucătărie!
Mă ridic sprinten, îmi vine să zbor prin încăpere. O îmbrac cu o cămașă de-a mea, largă și lungă pînă aproape de genunchi, e un vis! O iau pe brațe ca pe o floare de lotus, fac piruete cu ea prin cameră, ea țipă, speriată și încîntată în același timp. O port ca pe un trofeu de-a lungul holului pînă în bucătărie și o așez cu grijă pe scaun. O invit ceremonios să mănînce dar ea n-avea nevoie de invitații speciale. Eu abia gust din cînd în cînd pentru că nu mă satur s-o privesc cum mămîncă de zor, cu gura plină, abia reușind să înghită. Mănîncă și ține ochii închiși de plăcere, ca atunci cînd făceam dragoste…
Dar cum termină sare grăbită de pe scaun, cu o figură speriată, ca și cum și-ar fi adus aminte de ceva foarte grav, iese pe hol și-și caută la repezeală hainele. Sar și eu alarmat de pe scaun, încerc s-o opresc, o cuprind disperat de umeri și o sărut apăsat. Ea însă nu-mi mai răspunde la sărut și nici la îmbrățișarea mea disperată. Constat cu inima strînsă că a redevenit străina de la început:
- Mai rămîi… - îi șoptesc în ureche cu toată căldura glasului meu.
- Nu pot – îmi răspunde scurt și categoric încercînd, încruntată, să-și îmbrace hainele ponosite. Ai mei sunt plecați spre București. Trebuie neapărat să-i ajung din urmă. Mă omoară dacă întîrzii prea mult.
- Mai stai – o rog – doar o noapte…
- Nu, nu pot – repetă încăpățînată, încălțînd ghetele scîlciate, prea mari pentru picioarele ei. Dacă ar mai fi rămas îi găseam poate niște încălțări și ceva haine mai de doamne-ajută.
- Te rog… - mai încerc eu, zadarnic, știind că oricum va pleca.
- Înțelege! Trebuie să plec!
Ce pot să fac? Fericirea e întotdeauna scurtă. Cu o tristețe care mă strînge de gît îi deschid ușa.
Ea îmi surîde trist, pentru ultima oară:
- Trebuie să mă duc…

*

… și dusă a fost. În zdrențele ei fluturate de vînt… În cămașa mea pe care i-am dăruit-o…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!