Nea Vasile din Lunca Corbului și-a făcut icoană. În casa lui de la marginea satului e acum puhoi de lume venită să se închine și să bea o ceașcă de țuică fiartă. Autobuze venite de pretutindeni stau vesele pe câmpurile din fața Primăriei, ca niște herghelii metalice, așteptându-l pe nea Vasile să iasă din casă cu icoana făcătoare de minuni. În semn de evlavie, părinții cumpără copiilor alviță și baloane umplute cu heliu și îi învață regulile de bună cuviință. La fereastra Didinei a lu’ Bebe Tâmplarul s-a amenajat un chioșc de bilete, ca la Euro Disneyland. Pentru un milion de lei vechi, poți să stai toată ziua în frumoasa Luncă a Corbului, unde nu e prea mare lucru de văzut sau de făcut, dar unde lumea e simpatică și se pricepe să facă o țuică pe cinste.
Ziariști, reporteri și cameramani de la televiziuni locale și centrale au sosit încă de la primele ore ale dimineții, fiind primiți de trei consilieri locali și o învățătoare suplinitoare, singurul cadru didactic al singurei școli pentru clasele I-IV. Se spune că aceștia au fost ei înșiși absolvenți ai acestei școli, însă arhiva care ar fi putut să demonstreze acest lucru a dispărut atunci când au intrat rușii în sat, așa cum au dispărut și multe alte lucruri. Mulți dintre aceștia s-au întors la casele lor, însă și mai mulți au preferat să rămână aici, unde au întemeiat familii mixte și numeroase. De-a lungul istoriei, urmașii acestor familii au emigrat în America, Spania, Italia și Israel, ducând astfel mai departe frumoasele tradiții ale oamenilor simpli și cinstiți de la țară.
După discursul emoționant al soției primarului, acesta fiind grav bolnav la pat, ca urmare a suprasolicitării nervoase pe care o produce aproape de fiecare dată procesul tehnologic de fabricare a țuicii, lumea a ascultat un concert de muzică populară autentică, difuzat în boxele de 1000 de wați, împrumutate de la directorul Casei de Cultură, domnul Ion Dumitru, de profesie mecanizator-horticultor. Oamenii satului, împreună cu ziariștii și ceilalți oameni de presă, s-au așezat în fața străchinilor cu sarmale și iahnie de fasole, prilej folositor fenomenului numit „aculturație”, dar dăunător unei substanțe din organismul nostru, numită „colesterol”. Pe baza studiilor empirice făcute în lunile următoare de către un grup de oameni de știință, venit la fața locului, s-a tras concluzia că procesul cultural determină creșterea colesterolului, motiv pentru care s-a recomandat un stil de viață bazat pe moderație și pe o alimentație echilibrată.
O dată cu lăsarea întunericului, nea Vasile a ieșit în prispă cu icoana lui făcătoare de minuni și lumea a început să aplaude. În virtutea obișnuințelor, unii au scandat chiar și lozinci, însă aceștia au fost reduși la tăcere, atrăgânduli-se atenția de către preotul satului că este vorba totuși de un moment solemn. În schimb, s-a permis aprinderea brichetelor și a lanternelor, nu de alta, dar întunericul devenise greu și lumea începuse să se calce pe picioare. Mica ogradă din Lunca Corbului începu să semene cu arena unui concert rock, unde sentimentele de fraternitate și de non-violență erau la ele acasă, ceea ce de bună seamă nu era foarte pe placul oamenilor mai în vârstă, mai conservatori din fire. Aceștia luară cu asalt căsuța lui nea Vasile, care cedă sub presiunea entuziasmului mulțimii răpuse de frig și țuică, astfel că până în zorii zilei bietul om rămase și fără casă și fără icoană. Singura care era cu adevărat fericită era Didina a lu’ Bebe Tâmplarul, care reușise să vândă toate biletele, realizând astfel un venit mulțumitor, atât pentru ea, cât și pentru cei trei consilieri locali. De acuma, aceștia puteau nădăjdui că banii rezultați din impozit vor ajunge să mai toarne o lopată de ciment pe drumul de la Primărie la Biserică, unde se mai aflau încă multe icoane făcătoare de multe alte minuni.
Pe cerul satului Lunca Corbului pluteau baloanele cu heliu, autobuzele zăceau pe câmpuri ca niște herghelii ruginite, iar în aer plutea un parfum de țuică fiartă,
amintire vie a unor vremuri când copiii mâncau alviță și învățau regulile de bună cuviință.