poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1762 .



Scrisoare
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [crivasic1 ]

2005-05-10  |     | 



„Dragii mei,
Eu mi-am trimis lacrimile să mă preceadă și odată cu ele s-a dus și cel care credea în «noi».
Nu știu de ce, dar parcă m-aș afla pe o insulă pustie. Sentimentele mele au orbit, nu mi-e dor de nimeni, mi-am înconjurat sufletul cu țepi și m-am ascuns în mine. Acum știu cum e să predici în pustiu: te vezi mai bine pe tine, ca ființă limitată. Și în lumea asta fiecare om își are pustiul său. În fapt, fiecare om este singur, pentru că fatalitatea, domnii mei, este apanajul capului plecat, al ochilor prea închiși sau prea deschiși, al urechilor înfundate. Ori o accepți fiindcă nu știi cine ești și ce ar trebui să fii ori fiindcă știi, dar accepți martiriul în numele IDEII. În primul caz e vorba de lașitate, născută din ignoranță sau comoditate, iar pentru cel de-al doilea ai nevoie de mult curaj ca să-ți învingi instinctele, să lupți cu carnea ta, cu sângele tău, în care vuiește viața, să-ți domesticești monstrul care plânge după uniunea asta de celule – în esență doar un mecanism puțin mai complicat. Vocea cărnii (un monstru abject, o bestie angajată în lupta pentru supraviețuire) și altă voce (de fapt doar un amalgam de sunete, de culori, de forme) care șoptește fără a vorbi, vede fără să privească, simte fără să pipăie, aude fără să asculte, miroase fără să inspire, aceștia sunt combatanții, domnilor. «O luptă-i viața» – nimic mai adevărat, da, o luptă sau o continuă înfrângere, un etern mers înainte (sau înapoi) sau un etern popas.”
Nu, eu voi merge înainte, oricât de încet, de repede, târâș-grăpiș, nu contează.
„Hamlet a spus-o în cuvinte puține în fraza lui care bântuie lumea. Da, «a fi sau a nu fi», desigur, o știm cu toții, o cităm, o parafrazăm, o folosim în cele mai banale situații, o mestecăm, dar nu o digerăm niciodată. Plâng de milă noastră, a rumegătoarelor penibile, «o, sancta simplicita!». Am poposit la începutul drumului, nu am știut să mergem mai departe, ne-am oprit la primul han care ni s-a ivit pe cale, ne-am oprit să ascultăm simfonia vieții cântată cu vocea cărnii. Am ales să o ascultăm decât să o vedem, ochii ni s-au acoperit de pleoape, multe pleoape, și am ales visarea. Umbre, asta vedem acum, umbrele noastre care se mișcă, dându-ne senzația (senzația!) că suntem vii, că bem, că auzim voci, că ne este foame, că... Am fost odată copii, trăiam, visam, iubeam, vedeam, dar am obosit acum, am băut prea mult vin și am adormit cu capul pe masa din hanul ticsit de bețivi (ah, binecuvântată fie beția simțurilor, beția senzațiilor!). Nu mai trăim, nu mai iubim, nu mai vedem, am rămas o ulcică umplută cu vin, o strachină de lut în care băltește supa vieții, o supă de carne – lut inert plimbat de pe masă în chiuvetă și apoi în dulap și iar pe masă.
Nu am mai avut răbdare și am intrat în tavernă după prima replică a nefericitului nebun. „Da, «a fi sau a nu fi», știm e veche, cunoaștem.” Și el, care vorbea de secole, nici nu s-a schinuit să vă vadă, pentru că știa. Știa că lutul ars făcut e să se umple iar, și iar, și iar cu vin. Dar a vorbit, vorbește în continuare pentru urechi ce nu aud, înfinge pumnalul pentru ochi care nu văd. Ce poate să spună mai mult? Nu e de ajuns? NU. Fiți atenți, e vorba despre noi: «E oare mai de laudă să suferi/ În sinea ta săgețile și praștia norocului vrăjmaș/ Sau să te înarmezi în fața unei mări de nenorociri/ Și opunându-i-te, să o răpui»”.
Să mă-narmez? Da, cu răbdare. Cu pasiune. Cu viață. Cu altă viață. Lovește-mă. Lutul ars se poate sparge, dar lutul umed care încă se învârte pe roata olarului se poate arcui, se poate remodela. Pe mine nu m-a ars încă focul cărnii, focul umbrelor, peste lutul meu încă mai toarnă meșterul apă. Știu, fantoma destinului mătură cu poalele cămășii ei de noapte câmpiile în care dorm nenăscutele vase de lut. Iarba mai răsare încă din pământul afânat de organisme, ploaia îl mai udă, soarele îl mai pârlește, vântul îi mai răsfiră părul verde. Apoi, într-o bună zi, lutul se înalță în mâna unui meșter, este frământat în palmele lui, se învârte pe roată, se pârlește, se arde, apoi se umple de vin, iar, și iar, și iar, până când o mână neglijentă îl sparge. Și iar, și iar...
Poate sunt nebun, poate visez și eu, poate nu știu nimic, poate citesc toate astea într-o carte, poate rescriu ce au mai scris alții mereu și mereu, poate...


Așa gândeam eu, până când fataliatea mi-a izbit pumnul de carne, oase și sânge în ochi o dată, de două ori, de trei ori,... Am zâmbit – un zâmbet încrâncenat -, am scrâșnit, am strâns din dinți, apoi viața a dat un strigăt animalic, ascuțit – ceva între horcăit și urletul lupilor – și acest urlet s-a spart în unduiri într-o explozie a moleculelor, care a degajat căldura focului umbrelor și mi-a ars lutul.

Cuvintele. Au murit. A rămas lutul. ARS.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!