O Cenușăreasă la Librăria Verlag



Un adevăr: temele (actuale) cu care literatura română ar putea cuceri piața literară europeană sau piața americană sunt și puține, și firave. Pe de altă parte, această neadecvare reprezintă și consecința saltului istoric efectuat de Estul post-totalitar direct pe palierul cutumelor lumii libere, la care este constrâns să se alinieze extrem de rapid.





La librăria Verlag, situată în vecinătatea celebrului Kö din Düsseldorf, m-am întreținut mai multe ore cu unul din librari. Căutând împreună în computer lista de autori români pe care i-aș fi putut procura la această librărie, în traducere germană sau doar în limba română, nu am găsit niciunul cunoscut, niciunul de fapt, ci numai un trăitor oscur în Germania, deși nici el nu e vândut, scriind tot în românește, și încă într-o română de ghetou… “Nu am avut oferte atractive de carte românească în ultimii ani, doar, din când în când, Eminescu, în ediții bilingve, germane - române, pe care le cumpără în general unele biblioteci sau centre culturale ori tot etnici români ce voiajează sau sunt rezidenți în Germania”, mi-a spus elegantul amfitrion. “Ce autori români clasici sau contemporani cunoașteți?”, sondez eu mai departe. « Ar fi Eminescu, bineînțeles. Am avut cu ani în urmă și Călinescu, o carte de Nicolae Manolescu. Am avut Culianu, Mircea Eliade, care sunt foarte căutați în Occident. Acum doi ani, Mircea Cărtărescu…Ana Blandiana…Atât. Însă cererea este foarte scăzută , ei nu prea au receptare, nu au cotă pe piața criticii și a publicului german. Să nu uit, totuși, Mihail Sebastian și Norman Manea, da. Ja, ja, succes minunat”, a venit, sincer, răspunsul. Am tras concluzia că, departe de mecanismele reale ale pieței, scriitorii noștri nu prea au nici reclamă, nici promovare. În țară mai merge, încă, politica tunurilor, a relațiilor de grupuri de presiune, dar pe continent, nu.




“Ce teme specifice Estului se caută pe piața beletristică germană?”, am mai vrut să aflu. “În nici un caz Stalin, Ceaușescu, Partidul Comunist sau efectele Gulagului sovietic, persecuții, morți, intoleranțe sau totalitarism. Publicul occidental s-a săturat de temele acestea, confiscate și epuizate de media. Acum oamenii, dacă sunt interesați de carte, vor povești de viață , povești de dragoste, jurnale, romanțări, lecturi relaxante, pentru că viața aici este foarte stresantă…”, m-a dădăcit expertul în marketing cultural. “Ce părere aveți despre utilitarismul literaturii?”, a mai adăugat el, senin…”Evident, am replicat, acesta pare că răspunde la ora actuală funcției celei mai importante a artei: aceea de a purifica de plictiseală și lipsă de ideal pe omul post-tehnologic, expert în mânuirea butoanelor și citirea prospectelor”.

Am izbucnit amândoi în râs, chiar lângă standurile cu albume de turism, ghiduri și prezentări de muzee și obiective turistice. Arta de a gusta viața din plin, lăsând la o parte grijile, amintirile urâte din trecut, necazurile, este bine manageriată în Europa. Important este să călătorești cât mai departe, să te proiectezi în toate culturile lumii, spre a te defini sub aspectul identității…Parcă înțelegându-mi ușoara descurajare, gazda mea mă consolă: “Curaj, scumpă doamnă, pe piața adevărată a culturii nu se găsește neapărat artă adevărată, ci se găsesc doar operele promovate. Aici trăim în lumea produselor culturale. Ministerele de Externe și cel al Culturii române, editorii din România, agenții literari, vor învăța, cu timpul, strategiile de promovare a literaturii și artei voastre naționale, ca pe orice alt produs cu care vor să se afirme la noi.”
Am băut un espresso Illy la cafeneaua librăriei, lângă un palmier, sperând că nu arăt a Cenușăreasă. Răsfoind împreună cu librarul (profesor, editor) cartea autorului român germanizat, unica existentă în centrul marelui oraș, am înțeles că personajul principal era un arhitect apatrid care se îndrăgostește de o negresă necunoscută despre care află ulterior multe informații secrete ce tensionează narațiunea și, după o dragoste maaaaaaare, cei doi se despart. Pasămite, ea se lăsase atrasă de năvodul dorului de Africa…Tipic cocktail multicultural, cool, după rețetă. En vogue. Dar, dacă este bine scris, de ce nu? Oare literatura adevărată să fie altceva decât o artă a scriiturii cu finalitate mai ales estetică și socială?




În Librăria Universității din Bonn, trei săptămâni mai târziu, aflu că s-a vândut destul de bine, acum șase ani, un album românesc despre Muzeul Þăranului Român. “Cui”?, întreb. „Amatorilor de chestii exotice”, îmi răspunse Agata, o profesoară emigrantă, originară din Sibiu, acum librăreasă. „Cum occidentalii și-au înmormântat, din imprudență, tradițiile, în prezent ei caută în neștire parfumul arhaic al ancestorilor altora…”



Angela FURTUNÃ



Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România



*

Blog Angela Furtuna