de când ne-au lăsat fluturii aripile pe umerii
noștri goi
mi-am luat acasă dreptul la nemurire
ca un trofeu revendicat de mucenice și martiri sfioși..
o, atâta inocență în gustul gurii tale
mă determină să cer azil de sărbători brazilor împodobiți
cu privirile noastre de amanți pierduți si rebeli

încă mai putem cerși un loc de nemurire acolo sus
îngerii ne dau acordul să iubim tot cerul
fără amendamente, fără prejudecati...
m-aș fi lăsat in fața lui să-i cer mana cu care
știe să mângăie apa și vântul...
stă pe malul mării și cautș luna plină printre sufletele
părăsite de ecouri și umbre


atat de sus stie sa atinga fericirea din mine
dar, acum e prea preocupat sa-si caute nemurirea pe strazi
printre oamenii munciți de grija zilei de azi, nu de mâine...
am să-i cer mâna să mă lase în cer,
vreau sa iubesc o noapte cu tine
inocența cu care știi să mă seduci cuminte la
o ceașcă de cafea și gustul gurii tale
de bărbat îndrăgostit
îmi aduce aripile înapoi
știi...tu știi..beția asta ne hipnotizează
sa rămânem vesnici amanți.