Nu am să te trimit
în albul versurilor fără soț
și nici deasupra miezului,
de marmură
al îngerului
din mijlocul grădinii,
ca pe o inimă singură
ce bate în afară –
ca pe un medalion,
să te mențină între cei vii,
cînd tu te simți,
de atît de demult,
comis-voiajor al morții,
prizonierul din somn,
din vis,
din eternul meu joc.
Amin.