Gandesc ades in lipsa ta
daca intr-adevar tu m-ai iubit,
si daca da, de ce-ai plecat
lasandu-ma sa plang la nesfarsit?

ma duce gandul spre un vis
in nopti cu stele si cu luna,
si pe-al pamantului necuprins,
candva, eu te tineam de mana.

acele timpuri au trecut,
probabil nu se vor intoarce,
si-atunci ma pierd far’-sa fi vrut
in poza ta care imi place.

si-atunci, cufundat in vesnicie,
te-ating nestiutor pe al tau chip...
"De-i moarte noaptea care va sa vie,
Oana e zorii care-au rasarit !"



(ultimele doua versuri
apartin poetului Daniel Branzai,
fara cuvantul Oana, bineinteles.)