pământul reavăn s-a umplut de ploi
au încolțit în lut cadavre noi
ca o pădure descompusă oameni triști:
poeți sau târfe sau economiști –
unindu-și balele în ziua de salariu
în lei sau în valuta verdelui travaliu
gestată-n casele de schimb sau casele de toleranță
cu limba spânzurându-se de clanță
alcoolici și drogați sodomizându-se în cheia
pe care-a rupt-o-n broască lacomă femeia
sau poate doar vreun crai hodorogit prin gară
simțea că-i “tânăr mare tare iară”
și aborda studentele frivole decoltate
zâmbind libidinos cu buze salivate
și etalând în aere de fante placa
de care nu s-ar fi îndrăgostit nici vaca
și nici un alt animăluț cu blană care
gândea el că i-ar prinde bine la culcare
să-i încălzească sângele și oasele bătrâne
până la pensie sau barem până mâine
când ar putea ca o dovadă de divină grație
să își salveze casa pe care i-au scos-o la licitație
"ah îmi voi plăti întreținerea și cablul și lumina
cu ce îmi rămâne – că voi avea destul – mă voi plimba cu mașina
din ferentari în băneasa și-apoi la gara obor
acolo-mi plăcea nu mai știu când să cobor
mă salutau toți huserii de gară
“hai să trăiești boierule la bulevard iară?
tânăr mare tare sănătos și voinic?”
ia mă îi ziceam să ai pomană o bere ș-un mic
iar jighimeaua îi apuca îi freca de barbă
și se topea să îi bea sau să îi joace în mare grabă
acolo pe colț era cârciuma preferată
mă cunoșteau ospătarii aveam masă rezervată
mă opream tacticos în prag lăutarii îmi făceau o cântată
și-apoi strigam: “băieți tragedie: în seara asta e lată!”
scoteam din sânul lui avraam virgine pagini de versuri
pipițe șarmante se întreceau în erotice ghersuri
eram diplomat și mitocan fără aură
lumea întreagă pentru mine era ca o gaură…"
apoi tresărea pierdea gândurile îi urca înspre nări
miros de urină și de alte scursori
își ducea mâna la buzunarul de la piept și pripit
se-ntrema dintr-o sticlă cu o gură de spirt
"ah cu asta ce mă mai țin
dar ce deliciu ar fi o sticlă de vin
recunosc sunt hidos sunt bătrân dar sunt om ca și voi
viața mea-i un traseu fără drum înapoi
am fost lider cândva pentru multe etape
azi mi-e carnea prea grea prin atâtea hârtoape"
strigă tare și calm celor de pe peron
o duduie stilată spune-n grabă “pardon!”
și își face loc înspre marginea lumii
moșul simte în aer parcă aburul pâinii
"ah ce-am fost ce-am ajuns și ce dracu-o să fiu
că mă simt ca un stârv ne-ngropat în pustiu
strig put urât dau în oameni cu pietre
dar strigoi parcă sunt nici un om nu mă vede
am să sparg o mașină nu de moft fur benzina
și-mi fac torță din suflet să sporească lumina
să fac scrum oarbe ceruri care scuipă noroi
încolțind în fecale reci cadavre de ploi…"