Misterul nopții

Într-o noapte dulce o fată dormea
Și în somn visarea se înfiripa:
Dulce mai era. Fata din buze mișca,
Visa că se săruta, ea se bucura.

Viforul de-afară-n cameră-a intrat
Și-a tăiat perdeua; pe pat s-a așezat.
A dat plapuma la o parte și s-a apucat
Pe fată s-o dezbrace. A rămas bat:

Corpul ei dulce mirosea a floare,
Iar sânu-i cald întruchipa un soare,
Culoarea pielii, albă ca laptele crud
Strălucea ca steaua cerului ud.

Mâinile tremurânde i se întindeau
Pe sânul moale ele apăsau.
Fata s-a mișcat în sens a plăcere,
Nici pe departe nu era vorba de durere.
Viforul nu se lăsă și continuase,
Se reținu și plecase...

A doua zi fata se sculase,
Leneșă în pat rămase...
Dar când se privise pe corp se speriase;
Cineva noaptea o maltratase!

Lacrimi, lacrimi și iar lacrimi vărsase,
Frumusețea feței de apă se spălase.
Ochii dulci treptat dar repede secau,
Buzele subțiri și netede se uscau.

Rănită până la suflet era fata,
Ce necaz și se durere a adus fapta.
Dar cine a fost acel negru diler,
A rămas pe veci un mister.