Mi-e trupul casă pentru zile grele,
Cu porți de fier și uși întunecate,
Ferindu-mă de silă și păcate,
Ademenit cu false temenele.

Dar hainele mă strâng și sunt uzate,
În glastre zac doar fade imortele.
Privesc afară numai prin zăbrele
La văile cu flori însângerate.

Nu mi-am văzut vecinii niciodată,
Dar știu că sunt în lumea de mister
În care vreau să mă trezesc odată.

Mă lupt să evadez și să nu pier.
În casa ce pe viață îmi e dată,
Să nu rămân de-a pururi prizonier.