Se spune că eterul adulmecă după un voal roz
fin, de mătase, plecat, insă, în vacanță;

și geamurile acestea, da, sunt pictate de îngerii nopții,
un desen medieval, aș putea spune, despre
două aripi simetrice ce își îndreaptă ruga către nori,
de acolo vin fulgii și se așează seara-n pernă, cuminți.

oare ce vom visa în noaptea asta?

Buimaci de somn și de atâtea dorințe, nu ne lepădăm sinele ziua
și nu ne aruncăm pletele pe spate spunând
bine te-am regăsit, casă!
umblăm desculți de noi, cu lumânarea stinsă, fiind prea multă lumină afară;

probabil că ochelarii de soare nu sunt decât un moft, îți spun

îmi este suficient un zâmbet;
te pup și nu uita să lași fereastra deschisă diseară
te voi răpi și vom pleca, probabil, către același ținut,
către aceeași parte nevăzută a culorilor,

acolo, o prozodie, îți este dedicată.