am salutat toti oamenii din port,
i-am sarutat ca si cum i-as fi cunoscut
si am urcat increzator in corabia viselor
purtata etern spre constelatii de lumina, spre infinitati de stele
si nemarginiri uriase cuprinse intr-o coaja de ou, de cine stie ce animal astronomic, mai mult decat universal aruncat.

norii incepusera sa planga cu lacrimi de poeti,
cu lacrimi de fecioara asteptand
spirala timpului sa ajunga sa se opreasca intr-o zi la portile sufletului ei
si sa intre fortat inauntru,
ca un hot care intra in casa straina si fura totul.

valurile se deschideau ca in vremea lui Moise, se vedeau scheletele balenelor rapitoare,
urmele pasilor de evrei eliberati si urmele
carelor lui Faraon.

incepea noua aventura,
intrarea in spatiul necunoscut dintre doua lumini paralele, care nu se intalneau niciodata desi s-au nascut din acelasi cuvant.