am cateodata o rabdare nebuna
sa te-ascult citindu-mi poezii scrise de tine,
sa ma uit la telejurnalul de noapte, la toate catastrofele si necazurile oamenilor intr-o zi care mi se pare prea grea de dus pana la capat,
pana la capatul luminii rasarite din muzica,
linistii rasarite din iarba,
inocentei ascunse de milenii in copii cu chip de inger.

pot spune ca sunt mai treaz daca beau,
am constiinta treaza si daca dorm,
si ma incanta vinul rosu intr-un pahar mare si sorbit dintr-o singura inghititura,
ca si cum as fi in dezhidratare, ca si cum viata mea ar depinde de paharul acela cu vin rosu.

cu tine alaturi, zeita si zana si sirena si tot ce ai mai putea fi, mai mult rea decat buna (dar vezi ca mai bine cu rau decat fara) imi trec toate atat de repede ca nici nu mai realizez linistea ce e,
rabdarea ce e, poezia, si muzica e.