e-un întuneric
mereu renăscând printre vise –
pronaos luminat de lumânări
aprinse pentru sufletul celor morți:
catapeteasmă cu candele stinse,
altarul cu zăvorâtele-i porți

apă
a nebotezării:
privirea mea
c-un ochi creștin,
c-un ochi păgân;
picioarele-mi
călcând răstignite
sub stâlpul de foc,
sub stâlpul de fum

e-un întuneric
mereu renăscând printre zile –
pronaos luminat de lumânări
aprinse pentru sufletul celor vii:
cărți sfinte cu galbene file
deschise-ntre-a ști și-a nu ști

inel
de cununie:
uimirea mea
cu verbe creștine,
cu verbe păgâne;
mâinile-mi
împărțind hrana
în aur și vin,
în aur și pâine


e-un întuneric viu și mort
ca răstignitul de pe crucea ce o port –
de-aceea nu deschid altarul ca infirm,
ci ca un sfânt creștin sau ca un sfânt păgân –
cu iubire


e-un întuneric mort și viu
între ce-am fost și ce-o să fiu –
de-aceea-n pragul naosului eu rămân:
un sfânt creștin, un sfânt păgân –
prin lumină



și-a fi păgân, creștin a fi:
sunt vii cei morți și morți cei vii –
prin păcate

de-auzi, dar, doamne-al sufletului meu
(e-un întuneric ud și greu
peste toate)
dă-mi aripi, gheare și dă-mi drum:
prin mine însumi ca să scurm
spre înălțarea-mi …