( Aceste ganduri pot fi intelese,probabil, de catre cei care au citit Karma pura a lui Lazarev)

Pasea descult, abatut,
Cu talpile murdare de pacat
Pe zapada imaculata,
In spatele lui, femeia despletita
Cauta ,desculta si ea, sa-si puie
Talpa mica, murdara, tot de pacat
In urmele lui mari.
Alaturi de el nu i-a dat niciodata
prin cap sa mearga.
Era umbra lui. El nu avea nevoie de umbra.
Pacate. Balanta noastra nu stie sa masoare pacate,
doar arginti si egoisme.

Desi el o inselase, paradoxal sau nu,
pacatul ei era cu mult mai mare.
Pacat, pacatuise fara sa stie.

Ea nu inselase, credea in virtute.
Traia de mult in umbra lui.
Si-l facuse idol, traia prin el si pentru el.
A mers asa in zapada,
Pana cand lacrimile-i curgeau
De-asa naprasnic ger,
In turturi, peste degetele vinete
Din care sangele nu mai curgea
De multi pasi.

Inghetata, pe taram inghetat,
il urma fara sa se intrebe, sa intrebe
Incotro? Ce mai conta, daca era El?
Doar urmele lui o tineau in viata.
Traia pentru a le vedea si a pasi in ele.
Dar s-a oprit in mijlocul neantului
In pustietatea zapezii.
Urmele mari se opreau brusc.

Inainte, se intindea doar zapada alba,
Neumblata. Nu mai erau talpi mari de pacat.
Soarele asfintea, rosu, nepasator,
Muscand parca zapada in departare.
Unde sa-si mai aseze acum urma
Femeia? De-o viata era umbra lui,
Pacatul mic pasind peste cel mare.
Sau mare peste cel mic !

Inca un pas, in gol, pe zapada.
Doar o urma mica, de pacat...mic.
Aveai sa fie ultumul ei pas,
Gandea, simtind ca se afunda
In patul moale, de stele albe, reci.
Trupu-i mic, istovit
Nu mai simtea nimic.
Zambi la gandul ca-l va gasi in rai,
Il va urma si acolo!
L-ar fi urmat fara ezitare si in iad.
Dar nu-l gasi...nu era...

Nu pentru ca nu l-ar fi recunoscut,
Ci pentru ca se trezi drept in purgatoriu.
Singura.
El, pacatosul cu talpa mare,
era singur, in rai.
Pentru ca numai urma mare, din zapada,
Conta pentru ea.
Restul era atat de neinsemnat.

Nu-i spusese nimeni, niciodata,
Ca ce pui mai presus de Dumnezeu,
Ti se va lua.

Pentru ca ea, de ani multi, nu-l vazuse
decat pe el, dumnezeul ei personal.
Ca se inchina la el, ca si-l facuse icoana,
ca jertfea tot, aboslut tot, pentru el.
Nu a stiut. E pacat oare daca nu stii?
Din instinct sau intuitie,
El incercase s-o alunge, o inselase,
tocmai s-o salveze, de el.
Dar nici el nu stia asta, nu stia
De ce o inselase...
Aflase doar in ziua cand zapada
Nu-i mai primise pasii.