-ultima soapta a lui Kranor; visele unui lup tanar-


A plecat noaptea cu pelerina sa albastra,
Si mi-a lasat...
Cadoul rece al diminetii.
Doi pui de zori ce s-au aprins in ochii mei,
Innebuniti de frigul vietii.

Padurea a plecat si ea, departe,
Si mi-a lasat...
Copacii strambi si goi.
Un suvenir, de la batrana mama,
In care sa m-ascund de ploi.

Luna a parasit bolta cereasca,
Si mi-a lasat...
O raza blanda si firava,
Care sa-mi lumineze visele de ceara,
In amintirea sa, bolnava.

A plecat Cerul, s-a retras sub norii aurorei,
Si mi-a lasat...
Un fulg de nea cuprins de foc,
Sa cada si sa-mi arda suferinta,
Ca-n urletele mele nu mai are loc.

Am plecat si eu, in ruinele unei sperante,
Si mi-am lasat...
Umbra ranita, trantita pe zapada alba,
Sa creada ingerii, ca n-am plecat infrigurat,
Si ca singuratatea are mana calda.