Nu am stiut
ca poate sa existe "bine";
cand lumea o-mparteam,
prea crud,
in "rau"
si "mult mai rau".

Srain mi-e gandul
ca traiesc din filme
sau din citit de carti;
si greu,
chiar foarte greu
imi e sa cred
ca eu
privesc in doua parti.

A fost un timp
cand cautam iubire,
dar n-am gasit-o
unde-o banuiam;
si-atunci
ma-nvinuiam pe mine.

A fost un timp
cand cautam menire,
si n-am stiut
ca o aveam
demult.

Iar tu...
te-ai ridicat
din veacul efemer trecut;
cand eu,
atunci, prea mut,
stiam ca existai!

Am inteles,
intr-un sfarsit,
ca hohote de plans
larmante,
ale femeilor
ranite,
disperate,
nu imi ajung
sa pun
alaturi
cu lacrima,
abia formata,
de ochiul meu
secat
si rau,
ferit privirii tale.

Cu o soapta,
stand in genunchi,
ma urc,
cerandu-ti tie,
cu un lung
si insetat sarut,
sa fii a mea
o vesnicie!

Si nici atunci n-ar fi destul de mult!