Strig vantului sa nu-ti mangaie parul,
astazi nimeni, nimic sa nu te atinga.
arborii doar sa respire parfumul tau
viu si-n seva lor adanc sa ascunda
taina trecerii tale.

strig norilor sa-ti acopere umbra
vesmantul tau alb pretutindeni
sa nu se mai vada.

si daca tresari, de te simti cuprins
in brate,
e dorul meu ce m-apropie-n tacere
de tine.

e un potop ce ma-nneaca,
o grindina ce ma loveste,
cad in genunchi si sarut talpa-ncrustata-n pamant.

tot ce asupra-mi se abate,
tot pustiul ce sunt, mai
usoare-s cu mult ca o lacrima
pierduta de tine.

vino,vino sa inchidem si noi
o usa de catedrala,
leapada-ti mantia alba pe malul
acestui styx nesfarsit,
un satir sta ascuns primprejur si
fiecare pas ti-l pandeste,

vino sa ne cautam mormintele
din zilele mortii,
sa chinuim un demon cu trupurile
noastre de ceara, vino, vino
sa ne aflam numele,locul
speranta, cauta-ma cat mai

aproape de tine, in parul tau,
pe buze,pe piept,mangaie-ti trupul
si ma vei afla.

strig timpului sa se opreasca aici
-din clipa sa facem statuie-
astazi nimeni,nimic sa nu te atinga.