Lumina pornește odată cu stârcii,
uriașă în fața cerului alb
Sălbatec o urmărește
Ochiul strălucitor al iernii.
Un copac mă învăluie
Cu aspră coajă...

Copacule, tremuri acolo
unde inima mea te-atinge iernatic,
dar coaja ta nu se desprinde nicicând.
Deasupra pădurii
Săgetează o pasăre și țipă

În oglinda albă
a câmpului se răsucește
mută o spadă verde.

Cu-n fir de iarbă
din noiembrie
mă împotrivesc zăpezii.