Ce-am sa mai spun astazi?
V-am zis atatea-n pripa...
Ce buzele-au sarutat prima oara
Si n-au uitat pana-n ultima clipa,
Ce flori au mirosit raza de soare,
Prin anotimpuri luandu-i urma
Din copilaria nascuta in mlastini
Si pan-acolo unde se termina umbra...

Pe campul alb
Am rapus demult moartea.
Vreo zece capitole-s de-atunci,
Iar viata-mi pare fara sfarsit,
Ca si cartea.

I-am numarat meandrele
Din varful unui munte,
Ce l-am cutremurat si ieri si-alaltaieri.
Ca-ntr-o alegorie cu tremure rebele
Ghetarii i-am topit
Dezgolind trupu-i incins de primaveri
Si aspre,milenare blesteme.

Priviti frumoasa,pamantie si verde nerusinare
In ultima clipa ce v-am lasat,
Inaintea puhoaielor albei racori glaciare,
Cioclii surasului vostru nebun,extraplat!

Epilog:
Inramate-n sloiuri alegorice de-urat,
Ingrozite pete galbene vor ascunde
Singura privire dintre retine ce-au hotarat
razboiul etern dintre cuvinte si anticuvinte;
Una cu moarte si alta cu nemurire de unde.