Câteodată obosesc.
Îmi plec fruntea pe umăr,
închid pleoapa,
încep bătăile de inimă să-mi număr
și ațipesc.

ÃŽn somnul scurt,
ca al unui fluture pe firul de iarbă,
nu apuc să visez,
nu apuc să mor,
nu apuc să apuc.

Odihna mi-e scurtă dar plină,
ca a unei clipiri.

Întotdeauna mă trezesc,
întotdeauna.

Pan
20.12.2002