La portile toamnei

Din pareri despre lume: cicatrici si principii,
sedimenteaza-n mine diguri
care sa opreasca milul fertil
al revarsarilor vietii.
Libertatea mirajului
se termina in sete arzatoare
unde urmele se sterg.

pasii mei - frunze spulberate de vint

Doar ticalosii spun ca viata-i numai adevar,
cei drepti o stiu ca-i si minciuna !
In jur, ramin copacii goi,
impudic nu mi-e trupul in lumina,
ci sufletul pe care parasirea-l violeaza.

Demult, credeam ca am parasit un oras
pe care il iubisem mult
am revenit ca din exil
si l-am privit in ochi
- abia atunci deschis-am portile uitarii...

vad frunzele-n irepetabile caderi
si toate-aceste-amurguri
imi par frunze ce din muguri
invata finalele volute;
e toamna limpede ca apa marii primavara
vad frunzele-n irepetabile caderi
si le culeg din valuri
sa mi le pun pe frunte...



ochi in ochi

Singuratatea e un mare oras
cu cartiere luxoase si periferii mizere; - in el,
singurul meu refugiu este ploaia
iar singura mea arma - luciditatea.
De toti sint proscris fiindca-i intreb care din ei
- cersetori sau imbuibati -
sint falsii mutilati !

Ochii vostri rostesc sentinta:
fugarul acesta a uitat tot
- nu mai stie decit sa astepte !
iar hohotele voastre de ris
sint ecoul pasilor mei...

De-acum, ca sa va sfidez, o sa tac !
Albatrosii vor fi fratii mei; pe ei
nu i-a vazut nimeni, niciodata, plingind
dar eu stiu ca nimeni, niciodata,
nu a privit in ochi un albatros.

esti cu adevarat singur
cind nu te mai privesti cu nimeni
ochi in ochi,
cind nu-ti mai amintesti
de ochii nimanui


*
canisul de pe malul marii
o crizantema
ramasa-n asteptare...


*
la fintina,
albinele beau apa;
in fata mea: un pahar aburit



paginul

ma inchin soarelui,
ma inchin marii,
- zeitei al carei zeu sint



*
departe-n amurg
cocor ratacit in toamna
mi-e inima



anatomia singuratatii

cind iti mingii trupul
e ca atunci
cind invatam sa merg

in seara asta sint singur
o pinza prinsa de furtuna
in virful catargului;
de singuratate nu te apara nici o masca !
nici tutunul, nici alcoolul,
nici amintirile cu care-arunci in trecatori
si tot ce alta data a fost
simbol al luminii si al dragostei
devine borna care iti arata cat de departe
esti tirit de tine insuti...

religii si-ntelepti vorbesc de moarte
inchipuindu-i si regi si-mparatii
- de singuratate nu vorbeste nimeni
ea n-a iesit din cutia Pandorei:
sta ascunsa si isi invirte doar tentaculele-n lume

iti mingii trupul
si-i ca atunci cind invatam sa merg
si-o sa putem fugi...



toamna

sufletul imi e
o salcie
in vint...



atunci

iti voi iesi deodata-n cale
si iti voi spune: eu sint !
in suflet vor fi stele si va fi vint
iar ochii tai vor spune: stiu !



destin

parintii vor sa ma fereasca de aceleasi rani:
imi dau cicatricile lor
ca pe o platose a carei greutate ma raneste
si la durerea lor se-adauga durerea mea
cristalizind noi cicatrici



cintec

te-am privit dintre stele
si ti-am fost
vint soare si copaci
si ti-am fost intrebare si raspuns,
si ti-am fost da si nu
stii tu ?






Noapte de primavara

1. imbratisez mesteacanul
fara sa stiu nimic despre seva
ce curge printre bratele mele
si-l las sa ma duca spre stele

2. viscoleste cald, spiral,
cu seminte rotitoare de artar
ce-mi inmuguresc in suflet
zborul tainic de cocori
intorcindu-se la cuiburi

ploua ezitind
ca un gind adolescent
ce erupe in prima sarutare
iar pe creanga de artar
sta un stol de aripi ude
ce -timide si flaminde-
'mi bat in geam

3. fumez privind prin ploaia grea
a unei nopti torentiale
si ma ametesc exorcizind
din mine chipul tau

in intuneric
se intorc cocorii,
se-ntoarce seva-n floare,
se isca necunoscuta sarbatoare

sufletul meu,
cocor nelinistit gasindu-si cuib,
iti jura Primavara !







Visul tradat
(cintec vechi)


intreaga faptura dansa odata cu inima sa tinara

visul te-a invatat tilcul razelor de luna
si inimii cuprinse de dogoare i-a fost sete
buzele cautau zadarnic izvorul...

apoi, visul te-a invatat sa intelegi
chemarile noptii
si inima ta era cuprinsa de sete
buzele-ti cautau zadarnic izvorul...
iar noaptea s-a spart in cioburi
totul jelea visul ucis...
izvorul curge -nepasator- in adinc
iar tie-ti era tot mai sete

visul a rasarit in inima tinara a izvorului
invatindu-l sa sursure in ritmul muzicii lui

visul l-a invatat tilcul razelor de luna
si chemarile noptii
l-a invatat sa iti inteleaga setea...


izvorul a venit la tine
mingiindu-te cu undele lui
erai o floare a visului tau
si iti era tot mai sete




Poveste

Radacinile rid
Risul roade

Radacinile rod
Rodul ride

Radacinile dor
Dorul doare

Radacinile radacini




la miezul noptii

iubesc blugii mei vechi
privindu-i, astept sa se faca odata cafeaua
si sa vina toamna

iubesc caderea frunzelor
cu miros de hoinareala
si frunzele lipindu-se de frunte




toamna

pe mesele de sah din parc sint frunze
se joaca o ultima partida
cu ciorne de scrisori
mototolite...








berarie in port

mosnegi arunca spre mine
nada de vorba - capete vechi de parima
mirosind a fum si a mare
imi vorbesc
ca si cum ar lua o doctorie si imi spun
ca sint un lup tinar

ma ridic rizind
fara sa stiu prea bine de ce
si inteleg cumva
ca ei asculta vuietul
singelui meu tinar




La foc

1. pe cei cu care
bei ceaiul sub stele
intreaba-i doar de numele mic
va veti mai reintilni vreodata ?
cine stie ? - uneori vei simti
caldura unor focuri indepartate

2. cind nu ramine decit jarul
vatra devine un ochi cu care
privesc in mine
pina dincolo de zare

3. prietene de linga foc,
te-ntreb: noi sintem oare
doar niste crengi pe care Demiurg
le-arunca-n vatra sa-si incalzeasca
singuratatile nemuritore ?





hai-ku

trimit spre tine
o mie de cocori albi
sa mi te-aduca



dacica

sint cu tine, gata sa plec
ca un snop de sageti spre Zamolxe
sa-mprastii norii

demult, singele meu
a profetit dragostea din virfuri de lanci
ca sa avem azi aceleasi semne
incrustate in carne



miez de noapte

cafeaua aburind tacuta
in camera, doar scirtiitul scaunului
cind ma intorc sa te privesc cum dormi



chanoyu

ochiul ceaiului
mi se deschide în suflet
anotimpuri se contopesc
în pacea roºcat amãruie

douã fire de ceai
se rotesc
într-un strãvechi ceremonial
douã gânduri...





obsesia lutului

Ridic ulcioru-n cinstea ta, Khayyam!
Singurãtatea mã îndreptãþeºte sã ºtiu
cã lutul ce-l aduc la buze e trupul fetei
care-þi turna-n privire foc.
Bogaþii dorm în marmuri - din carnea noastrã
se vor face deci cuþitele pentru tãiat metalul
ºi solzii de pe trupul rachetelor...

Oriunde îmi întorc privirea vãd numai lut
care, de mii de ani, se rãzvrãteºte;
trup-lut, trup-lut, trup-lut
aleargã Dumnezeu în mine...



*
meandrele readuc in cele din urma raul
in vechea sa albie;
de la eruptia mugurilor
inspre perfectiunea florii,
de la invartejirea matasii
inspre aripile fluturilor,
totul tinde spre clasic

sentimentele mele -
salbaticii veniti in galop dupa prada -
se-nalta-n orase. In rastimpul trecerii
la verticala zambesc trist:
decat privirea din turn,
trupul infierbantat de fuga
putea mai bine sa vada...





balada

de crezi in Cristos ti-e frica de diavol
in Satan daca speri te ascunzi de Cel Sfant
de-i asculti pe profesori fugi de examen
daca mergi cu golanii te feresti de curcani
te temi de raceala umbli gros imbracat
nu vrei tantari dormi cu ferestrele-nchise
de viata te temi iar de moarte ti-e tarse
iubita ti-o pierzi sau n-o gasesti niciodat'

pe popi si poeti ii vreti plini de har
pe marinari ii vedeti in furtuna
aplaudati pe Romeo cand moare pe scene
frumoasele snoabe poarta lacrimi in gene
de mai crezi in dreptate te jertfesti in zadar
caci totul se vinde si-alergi la bazar
marile spirite-ajung in groapa comuna
doar ticalosii se-nfrupta din viata barbar

vulcanii erup nestiuti sub ocean
gradinari maniaci creeaza noi flori
judecatori si borfasi intelepti si nebuni
vanatori de iluzii intre-aceleasi bariere
mugurii nu stiu nimic despre toamna
omida nu stie nimic despre zbor
lebada murind niciodata nu canta
vraciul pe sine nu se descanta



* *
*

Cand e sa bat in lemn,
bat in chitara
Singuratate, doctorie amara

Sa nu ma orbeasca sangele
Picurindu-ti din gheara
Singuratate, doctorie amara

Imi zic: acu’ e acu’
Singuratate, leac pentru toate
Doar pentru dragoste nu...-




* *
*

soarele amar
luna fara har
visul neinvins

nimeni sa nu jure
iubita sa-si fure
ochiul s-a inchis

trupul poeziei
flacara maniei
buzele-au suras

religii si mituri
fata cu chibrituri
sufletul mi-i nins

pasii au soptit
regii au murit
visul neinvins




* *
*

Din marginea prapastiei sa-nceapa norii
sa ma afund in ei si ,nevazut, sa cad
cu toti sa credeti c-am trecut
hotarul zarii zimtuit cu brad

mai smulg durerii inc-o poezie
ca o vaslire ultima de aripi
a unui vultur impuscat in piept
murind in zbor rotit de ciocarlie

pe pamant as vrea s-ajung pe spate
in ultima secunda sa fie-al meu albastrul
marea, muntii, cerul sa-i simt pe saturate
nesantajat de griji, de timp, de moarte





natura moarta

ramas-am fara bani si-s plin de datorii
prieteni ma privesc zambind subtire
si-acum, mai mult ca niciodata,
e jocul Primaverii jocul cu marea infuriata

poate o sa reusesc sa vand ceva:
ceasul mai intai si unele din carti apoi;
o sa pastrez chitara, ibricul pentru ceai,
caietele cu versuri si perdeaua

ramas-am fara bani si-s plin de datorii
prieteni ma privesc zambind subtire
si-acum, mai mult ca niciodata,
e jocul Primaverii jocul cu marea infuriata...




si totusi...

si totusi nu-i atat de negru
dracul precum pare
si fiecare zi-i osarabatoare

ajunga-i lumii rautatea ei
e numai diferenta de lumina
intre imparati si-ntre plebei
ajunga-i zilei rautatea ei

inchide ochii si inchide cartea,
asculta ploaia pe acoperis,
pe strada trece-o fata cu umbrela
si ne privim si ne zambim furis
asculta ploaia pe acoperis,

asculta cum vibreaza o chitara
si trupul imi e loc de joc
talpi de oameni care se iubesc
in primavara il framanta
trupul imi e loc de joc
si-n carne imi infig luciri de stea

sunt un profil privindu-se-n vitrine
cu parul ud si ciufulit
imi e a Primavara si a ras
a dor de-mbratisare si-a lumina...




vremea blestemelor

O urasc pe Yoko Ono
care l-a urat pe Lennon
destinul afon
mai ucise-o chitara

marile calde
inconjurate-s de iarna
latitudini tacute
sufletu-mi cheama

Viata-i paianjen
tu insuti i-esti plasa
focul e mort
doar cenusa-i ramasa

vremea blestemelor
incepe devreme
te minte lumina
ce-ti adie prin gene




tatuatul

cu singuratatea mea ,
ma amestec printre cei ce - si plimba cainii
bine dresata, dar geloasa,
port urmele coltilor ei
ca pe un tatuaj...




* *
*

am privit cerul
oglindindu-se in urmele pasilor tai
si l-am vazut
indepartandu-se incet
prin lut



vis

nenascutul visa
ca a ramas dator
un zbor de pasare
peste timpul cu ereti

nenascutul visa
pe Dumnezeu ca pe - o femeie
ce - l astepta dar se trezi si n - o vazu
asmutindu - si eretii...




* *
*

rani sunt pasii mei
pe care nu le - alina
decat fuga - mi



“ ! ”

Mama,
de ce nu m - ai invatat
cuvintele intregi
si le -ai lasat sa creasca - n mine
sa ma sfasie ?




ochii tai

Dumnezeu a facut lumea
intr - o singura zi;
in celelalte sase
a visat, a sperat,
i - a fost dor
si a facut ochii femeii





* *
*

de nasterea mea
mi-am dat seama tarziu,
cand ajunsesem deja cuvinte
iar sufletul meu era demult insemnat




miez de noapte

cafeaua aburind tacuta. !
in camera, doar scartaitul scaunului
cand ma intorc sa te privesc cum dormi




tabiet

mirosul creionului proaspat ascutit,
flacara cuprinzind batul de chibrit
coala neteda, noaptea cu gust de cafea





pentru toata lumea

alergam intr-o tara de iarba si cer
cu hotarul desenat de zborul de fluturi.
am trait prima despartire de o frunza intomnata
de castan – eram stransi multi ochi stralucitori
si ne cereau sa privim in locuri precise
iar pasii nostri aveau un ritm clar
de sute sau zeci de pasi pe minut...

langa noi , au aprins un foc !
cel mai bine- nvatasem ca am putea fi goniti
iar ei imi zambeau multumiti
ca voi iesi de-acolo bine ars
numai ca ei nu stiau mai nimic
despre sangele tanar,
decat poate ca e ca pasii de tanar :

trebuie sa curga atent si precis
iar orice altceva numeau ....hemoragie
am inteles ca trebuia sa fac contrabanda
cu sangele meu - sa-l trec neinvins
de cumplitele vami spre iarba aceea a mea
de demult si apoi mai departe
sa-l duc neinvins inspre stele...




cea mai frumoasa primavara

Ma cert cu-ai mei, n-am nici un ban,
devin cu-ncetul un student problema
iar in mansarda neincapatoare
adun doar lozuri necastigatoare;
un gang, o scara in spiral
si-ajung in locul de surghiun -
ca sa nu plang m-am exilat din Primavara...
nu mai am visuri, nu mai am dileme:
incertitudini, nazuinti - cu toate-s doar inscriptii
pe baloane de sapun. Voiam sa fie
cea mai frumoasa Primavara !
de curand m-a sarutat o fata
si-un caine dormitand sub o masina
a tresarit si a fugit urland. Voiam....
sa fie cea mai frumoasa Primavara






Cu ochii-nchisi si-o coarda rupta la chitara...

Un strop de dinamita-n adevar - o poezie;
in clipa de triumf: durere si manie !
Arata-mbietor colile albe,
superbi sunt sanii fetelor!
m-aplec cu voluptate spre hartie
si rad cand gheara vietii-mplanta-n mine
barbara ei caligrafie...

iubirea e un anotimp ce dezerteaza
iar eu sunt continentul ce se-neaca
si-as vrea sa-nec in tipat privirea ta mirata
copilaria-i un ghetar
ce-a scufundat Titanicul candva
topindu-se in ape tulburi
fara sa tina nimanui de sete






cine stie ce-i pe Luna ?

cine stie ce-i pe Luna ?
poate nu-i decat minciuna
si nimic n-a fost filmat
poate chiar si pe Pamant
mai exista Atlantida
iar vapoarele-ocolesc
si ne spun ca nu-i nimica
iara clipa-si sterge-aripa
de alb tanar trupul meu...

cine stie ce-i pe Luna ?
Hei, priviti atente-n sus,
Eu, buimac in Primavara
sunt asemeni Atlantidei
Soarele ce-mi bate trupul
e o mana-nfiorata
tinand ritmul pe-o chitara
cine stie ce-i pe Luna ?

ca si puiul de cocor
ce isi intalneste tarmul,
firesc si tandru dar salbatic
precum iarba izbucnind
am in sange dragostea
cine stie ce-i pe Luna




nu trai in maine

nu calca pe caine
nu lovi in nod
nu trai in maine
viata-I ca un pod

nu ruga sarutul
cand te-alunga pleaca
nu trai in maine
viata-i ca o apa

nu-ti ritma tumultul
nu-ti griji vapaia
nu trai in maine
esti un trecator

nu smulge raspunsuri
doar priveste zarea
nu trai in maine
a ta-I departarea

















* *
*

inainte de a-mi bate la usa ganditi-va:
eu nu am iubit niciodata
viata mea ? apa unui pahar
varsat de-un gest brusc...
camasa in care am infruntat rasaritul
am aruncat-o intre rufele murdare
Cataratorii nu stiu sa coboare !
sufletul a ramas asteptand la zenit
generos si nemarginit ca si cerul,
inaccesibil sagetilor.




* *
*

Nu te grabi sa scuturi cenusa,
Pin’ aprinzi focul, nu-nchide usa
S-ajunga lumina carare la poarta
Sa se primeneasca tacerea din vatra

Din minii si tristeti: amintiri fericite
Faguri de bronz investmintati in pelin,
Tu lasa un semn - eu nearsa o punte
Sa stii ca te chem, sa pot sa revin



* *
*

vei intelege oare-aceasta
cand nu vei fi
decat un cactus
ce-a murit de sete?

fiecare-i un tip tare
cel mai tare-n felul lui -
camaradul de transee
luptand pentr-un minut
in plus: minutul de visare
dintre lupte...

ii vad pe toti infrigurati,
cu ochii-ntorsi in sine-i vad
mergind si-uitindu-se-napoi
un caine fuge de-un copil,
un tren mai lasa-n urma-o gara,
si imi e dor si imi e dor
de linistea unor priviri

e-n noi si n-o putem minti
nevoia de tandrete,
de un gand frumos,
necesitatea de a intelege-acestea
inainte de a deveni
doar niste cactusi
ce-au murit de sete







visul nostru de milenii

Cantam dar nu oricand
ci doar la bucurie sau tristete
si ne petrecem viata meditind,
vorbind despre nababi si despre fete
Noi suntem Capitanul Blue si Musul Chang !

Asa de fericiti n-am fost nicicand
de douazeci de ani uitam ca suntem tineri
si ne lasam sa creasca-n vant
barba si pletele ; trupurile ne vor fi
catarge albe-n vijelia de lumina

Ancorele le-am schimbat in port
pe-un felinar, pe o clepsidra si-o chitara
Va mai lasam ca ultim suvenir
siajul dragostei in marea vietii
Noi suntem Capitanul Blue si Musul Chang !




* *
*

ochii fetelor pe care le-am iubit:
gigantic ecou -- petale cazind
le transforma-n cutremur




tinerete

soldatii ce se-ntorc din foc
privesc orgoliosi la cei de-acas’ !
eu ? retras in tineretea mea
ca un calugar in chilie
cum sa va privesc ? am si eu
cicatricile mele din noptile mele
de-asediu duse cu ceaiuri magmatice si biscuiti
cand drumul spre suflet a devenit
atat de piezis si abrubt ; versurile mele ?
ha, ha ! in oricare cetate,
navalitorilor li se arunca-n cap
cu oalele de noapte ...

tineretea mea ?
un rau ce curge in adanc
si nu se mai supune setei !




* *
*


in toti, ochiul constiintei clipind ;
tic - tac - ul bombei
cu efect intarziat





lectie de perspectiva


arta, religie, muzica rock
vor sa ne-mpace cu viata
pe care, nu stiu de ce,
ne nastem - cu toti - maniosi
de la parinti inspre fii
difracta firescul : disecind-o,
ucidem clipa ridicind
din umeri : cu lucrurile moarte
n-ai ce face .!.

nu inocenta ii apropie pe porumbei de copii
ci trebuinta ochiului lor
de a vedea sub acelasi unghi lumea...




sfarsit de volum

in arta,
disperarea devine impersonala;
fisurile devin decorative...

Christos, crucificat, a strigat:
“ Dumnezeule, de ce m-ai parasit ? “
Artistul, cuprins de lava clipei murmura:
“ Lua-v-ar dracu’ ! “
restabilind intr-un fel echilibrul...





Asa a fost, asa va fi !

Cand mutra mea pletoasa
apare seara-n bulevard,
cucoane cu spranceana trasa
surad ironic pe sub fard.
Strangindu-si buzele subtiri,
pe sub mustati la fel de fine,
m-arata: “ Asta-i ! Vezi bine: un derbedeu !...“
“ Hei, tu, mai scrii?! “

Asa e viata ; ce sa-i faci ?
la mine-n suflet bate vantul
caci pentru tata-s un malac
venit mereu sa ceara bani
iar pentru maica-mea un drac,
un muieratic si-un golan.
Degeaba-mi zic ca-s fericit
cand eu ma duc de-a berbeleacul !

O clipa m-am crezut poet :
(un imbecil umflat in pene :
credeam ca-s suflet in exil ?
eram un rege in izmene !)
Asa a fost, asa va fi !
Iti strigi in versuri tot aleanul
si-apoi iti porti aureola
precum o tarfa sulimanul.

Asa a fost, asa va fi !
Cand ragai de satul nu scrii;
iar cand in arta ratacesti
ca-ntr-un desert de heroina,
sa uiti de ura sau durere
degeaba banii or sa-ti vina :
acuma nu-ti mai fac placere !
Asa a fost, asa va fi !







dor de studentie

mai dorm ades in blugi
mi-e dor de anotimpuri
si sa privesc afara
iubita ca-n poveste
sa-mi tina capu-n poala

cafeaua o racesc
cu picaturi de ploaie
la miezul noptii fumul
fantoma-i prin odaie
din aura veiozei
gust orelor parfumul




* *
*

la salariu
la acvariu
o vioara
Stradivariu

an de an
constantean
n-am un ban
Rus Traian




* * *
te aștept
să ajungi
în anotimpul meu




Baladă la terminarea studenției

Când jarul tinereții s-a mai potolit
Deloc fiind, la 25 de ani, bătrân de tot
Despre fericire neștiind nimic,
Am prins a-l citi pe Aristot

Să aflu de e sau nu e tot un drac
Să ai bani cu carul sau să fii sărac;
Și-așternut-am aste versuri pe hârtie
Amintire-n viitor să-mi fie

Au fost numai câțiva ani de studenție
Și am fost și Newton și Francois Villon
Și s-a stins tulburătorul maelstrom
Lăsându-mi neștirbită bucurie



Mai bine...

Mai bine ordine-n mansardă
decât dezordine-n palat,
mai bine-i s-ai o ciorbă caldă
decât să umbli nemâncat.

Mai bine însă rabzi de foame
decât să fii unul din tâmpii
care-și dă ifose-n saloane:
e-un privilegiu să-ți iei câmpii!

Mai bine însă, stai un pic!
așa cum ne zicea tataia
că și ăl' de-a căzut din pod
mai zăbovi un pic dup-aia...

Mai bine, stai și socotește:
vrei să trăiești ca un om liber
sau în sclavie dar regește?