m-am clătinat în drumul spre casă suflet izbit din senin dor necurat
zarzării mă ocoleau de parcă ar fi venit către ei un duh beat

mă străpungeau și hainele pantofii cimentul clocotea sub talpa grea
târam o geantă ca un leș de versuri dar nimeni nu tăcea nu asculta

mă oglindeam în marmuri pe la garduri de cimitire invadate de gândaci
și-aș fi tocmit pe mai nimic o groapă să ai de sărbători ce să îmbraci

trântite uși aștepți zadarnic restul ai fost servit probabil e de-ajuns
ridică-te vor masa pentru alții ce au rostit bancnote drept răspuns

nu alerga tramvaiul ia-nserarea te va lăsa în fața casei dacă-i ceri
să-și scuture din buzunare floarea neîntâmplatei primăveri