Este sau nu este lirism în trecerea norilor
peste primăveri albastre, verzi, aurii?

Da, tremură salcia înverzită și înghețată.
Nu, se înalță și mai sus plopul neînfrunzit.

Murmur de pungi de plastic murdar ca și Omul
spânzurate în crengi după vijelia de-aseară.

Ai zice că în locul lui, dacă nu ai ști că oricum
aceste multicolore flamuri sunt suflete consumate.

Găurite, incapabile să-și mai facă vreodată plinul
din motorina iubirii cea ducătoare spre marele fluviu.

Unde vuietul vine de la bolnavii fără de carte
poate mai mulți decât bătrânii de pe țărmul opus.

Și totuși luna a încolțit și, de va fi destul doliu,
va țâșni către cerul încă neparcelat o arteziană

din ghiocelul cel clopot alb pe sicriul de iarbă
al niciodată fericitului echinocțiu de primăvară

când trecerea norilor nu prea mai e poezie
primăverilor împăturite și stivuite clit prea înalt.