Plângeau, plângeau
Mergeau plângând
Plângeau mereu
Și îl urmau.
La capul lui s-au aplecat
Și tot plângeau neîncetat.
Iar el sta-n-tins pe un covor
Și le zămbea înfiorător
Era rece precum gheața
Și nu putea sa-și miste fața.
Stătea întins și le zâmbea
Era fericit că se ducea
Iar cei din jur se tot rugau
Plângeau mereu și se rugau.
Nu acceptau însă despărțirea
Chiar dacă el primise nemurirea..
Locul acela, din cer, sfânt
Sau chiar de pe pamânt...
Plângeau, plângeau și îl rugau
Să se trezească, dar el sta
Nu le mai auzea, dar aștepta
Înmormântarea sa...
Ajuns la Biserică, slujbă a primit
Iar în cimitir totul s-a înnegrit..
În groapă l-au pus, pământ au aruncat
Și asa s-a dus un mare bărbat..