Îmi petrec timpul
cu lucruri total nefolositoare...
Acum, de exemplu, scriu o poezie...
La ce folos?
„Hmm, poate o s-o citească ea...”
îmi zic...
Sigur o să-i placă...
Ei îi plac poeziile...
și uite-așa, pun pe hârtie
lucrurile cele mai ascunse
din sufletul meu..., căci
nu aș putea să i le spun așa,
verde-n față...
Oare de la ce vine expresia asta?
Auzi, tu: verde! Și de ce adică verde?
În față, înțeleg...
dar culoarea ce legătură are?
Eh, oricum nu are
prea mare importanță...
Unde rămăsesem?
Aha, cu spusu-n față...
Da.
Nu pot să mă duc la ea
să o iau de mână
s-o privesc în ochi
și să-ncep să mă descarc...:
deci, trebuie să scriu o poezie, și,
dacă ea o va citi, atunci cu siguranță va înțelege
ce e în sufletul meu.
Dacă nu o va citi, atunci
va trebui să scriu alta, și alta, și alta...
Dar vai! M-am luat cu povestitul
Și am uitat să-mi dezvălui iubirea...