Nu pot s-alung tăcerile din mine,
căci dragostea e încă prea confuză,
dar gândul ce mă poartă către tine,
s-a-nfiripat încet și mă amuză.

Nu-i încă timpul să îți spun cuvinte,
care să-ți dea încredere în mine,
dar totuși știu că inima nu minte,
când fără voie bate pentru tine.

Nu știu când vom putea să fim aproape
și nici nu știu dacă vom fi vreodată,
dar știu că legănările din pleoape
le simt acum pentru întâia dată.

Și totuși vreau suprema răzvrătire,
suflarea tandră-a genelor rebele,
vreau limpezimea dată de iubire,
risipa somnului vegheat de stele.

Dar cufundată-n temeri tot mai preget
s-alung tăcerile ascunse-n mine;
te desenez din lacrimi, cu un deget
și dorul crud mă poartă către tine.

Așteaptă; voi veni; e biruința
tristeților care își spun cuvântul,
iubirea pentru tine mi-e credința
și-aș vrea s-o strig s-audă tot pământul!