Marie, la geamul tău iar plâng cireșii
Și lacrimi albe, mari
Se legănă
Până cad pe pământul negru, proaspăt arat.

Nu crezi că mi-e dor de tine,
Că am și eu lacrimi,
Că le simt cum îmi brăzdează obrazul cu gust sărat.


Mi-am uitat poarta inimii descuiată
Vino, poate azi te întorci în ea.
Numai tu ști să-mi usuci lacrimile
Cu săruturi maligne.

Te aștept!