Un șir de ceaiuri este viața toată
De cînd ne naștem și până la moarte
Iar la sfârșit, când vieții am dat roată
Putem să scriem despre ceai o carte.
Abea ieșim în lume și ne doare:
Lumină, zgomot, burta și plocon
Primim pentru o scurtă alinare
Litri de ceai facut din anason.
Când în crescendo dinții ies în față,
Urmați și d măselele umflate,
Ne amărâm încă de dimineață
Cu mușețelul cel fără de moarte.
Mai răsăriți, cu ochii spre-o pereche,
Avem trăirea ceea pur-dementă,
Ne doare pieptul, burta, o ureche
Și ne tratăm precis cu-n ceai de mentă.
Mai trece timp și viața se tot duce,
Mai la o bârfă poate, la un troc,
Servești un ceai cu miere și-așa dulce
Bârfeși discret pe la un five o cloock.
Vine o vârstă când te uiți în urmă
Și vezi c-ai ars prea mult, mai iei și pască,
Te îngrozești că vei ieși din turmă
Și bei și ceai făcut din rostopască.
Sau poate ai pășit pe calea vie,
Setea ai mutat-o de pe ruguri
În ceaiul fructelor ce nasc din vie
Savoarea fără margini: ceai de struguri.
Iar la final când arsă-i lumânarea,
Chiar îninte de-a-ți veni sorocul,
Un ultim ceai va fi cu închinarea,
Ceaiul final stropit cu busuiocul.