Într-un bazar grecesc, la mare,
E-o piatră cu mai vechi și cu mai noi.
O, Doamne, câtă disperare
Descarcă obiectele, din noi!
Sunt întristat, în disperare
Mă uit să mă agăț de vre-un ceva,
E-atâta dragoste ce moare,
Din tot ce-a fost acum e altceva...
Sandale, săbii și inele,
O broșă mare, chiar și doi cercei:
Unul e alb, parcă din stele,
Altul gravat frumos, ca toți acei
Ce au trudit să-l facă toartă,
La o ureche, fără de cusur
Și-n ramă, lângă clipsuri, poartă
O lacrimă micuță de azur.
Am vrut să-l iau pe-acela doară
Dar el s-a prins cu dor de cel stingher
Și-am cumpărat, a câta oară?
Ce n-am dorit să îmi ofer...
Pe insula albită-n ape
Am adăstat, s-ascult sunetul ei,
Am sărutat un val de clape
Și-n pumn am strâns stingherii mei cercei.
Tortițele, fără pereche,
Le-am aninat pe dreapta, dar de ce
Pe amândouă-ntr-o ureche?
Am vrut oare să scap de farmece?