Urmele pașilor noștri
dorm alături sub pătura de frunze uscate,
vântul jucăuș le descoperă uneori
să vadă dacă umbrele lor mai stau îmbrățișate.
Destinul jucăuș se amuză în sinea lui
iar timpul bătrân și înțelept își vede liniștit de drum;
ochii încercănați de oboseală ai dorului
scrutează zadarnic zarea acoperită de iluzii cu fum
în speranța că te vor vedea venind,
dar himerele travestite în fecioare, ținându-se de mână,
s-au prins într-un dans diabolic și nebun,
mi-au ieșit în cale învăluite într-un voal de lumină
și mă îndeamnă în taină să mă răzbun.

Drumurile noastre ajunse la răspântie s-au despărțit,
vina ne aparține în întregime.
Știu ce loc am avut în inima ta, știi că te-am iubit,
dar neîncrederea ne-a scurtat timpul în lungime
și idealurile, baloane frumos colorate, s-au risipit,
scăpate din legătură de sentimentele devenite infirme.
Stau întins pe canapea, cu privirea pironită pe fereastră,
ascult cu indiferență ropotul ploii cadențat
și mă gândesc că destinul a aranjat întâlnirea noastră
deoarece fiecare dintre noi a mai avut o lecție de învățat.
.

Nefericirea mea este că încă te mai iubesc
și nu m-aș da în lături de la nimic să te pot aduce înapoi,
să umplu cu iubire golurile ce-n suflete ni se adâncesc,
să pavez cu flori calea vieții pe care s-o străbatem iar în doi.