Sfaramat e podul dintre două lumi:
lumea ta și-a mea,parcă-am fi nebuni!
Nu știam că dragostea poate fi malefică,
atunci când răsare din tine.
Nu credeam că gândurile-ți toate,
se-ncunună azi în mine...
M-ai pierdut în umbre de amintiri,
cărări troienite...
Care duc spre nicăieri...
Gânduri încâlcite...
Așa-i lumea mea,dar e poezie.
Când simt totu'-adânc aștern pe hârtie...
Este toamnă acum în inima mea,
și regret atâtea...pe toate le-aș vrea!
a sfărâmat podul dintre noi:
lumea ta și-a mea,nu mai suntem doi...
Și te uiți la mine de-acolo de departe:
parcă m-ai mai vrea,dar nu sa mai poate!
Încerc să găsesc un sentiment bun în mormanul de frunze...
Ceva care să-mi pună din nou zâmbetul pe buze.
Și mai aprind o lumânare iluziilor mele ce-au murit în tine!