Pe atunci..

Brutarului Franți Kaluza
Pe-atunci
luna avea rotunjimea proaspătă
a pâinii
câinele o vedea si o lătra
cerându-i să i se dea
copacul în care mă cățăram
scurmacii găinilor
gardul de nuiele
colbul în care alergam
desculț
îmi tot cereau
și le dădeam pâine
de la mine
din suflet
luau câte o firimitură
sau câte un dumicat
și cuibul de vrabie
și pipa stinsă demult
a bunicului
și fumul din horn
stelele toate, firește
mă dăruiam
și toate cele miroseau a pâine
iar eu mă lingeam pe dește
mama mirosea și ea
a pâine caldă și rumenă
pentru că inima ei bătrână
chiar asta era.
pe-atunci
fiind mic și prost
îmi ziceam că
pâine sunt
toate cele care au un rost
și-s bune
și-acum lucrul de care
cel mai mult mă mir
este că
pe-atunci
chiar și pâinea mirosea a pâine.

(Din ciclul “Jurnal liric simerian”)