Când chem cuvântul să vegheze visul meu
Îi flutură vântul literele, să ramână gol.
Să rămân și eu, cu el, împrejmuită
De copaci ce se desprind de sol.

Parfumul mării, amețind talazuri,
Conduce-o vrabie înspre ținuturi de ninsori.
Plutind pe aripile ei tăcutul
Și viitoru-i fară de culori.

Un înger o admiră, îi spune ce să facă,
Rostind haotic soapta, un tunet în pustiu.
Decât să mai repete, prefer-acum să tacă
Și tac și eu.. Greșesc. Și știu..