Plouă încet și rar, chiar liniștit...
Nu știu ce simt, aștept să înnebunesc.
Mă uit pe geam și te recunosc...

Dar dispari în următoarea secundă
și tot ce rasună este o bătaie a inimii –
ceva mai tare...

Și plouă încet în continuare...
Iar chipul tau, zâmbind, iarăși apare
cu fiecare strop ce cade încet
din Rai sau Iad, în al meu suflet.

Frumoasă ești!
Mi-e dor de tine dar știu
că totul s-a schimbat.
Acum regret că te-am îndepărtat
dar ce să fac?
Norii, singurii, îmi țin companie
când vântul încă leagănă
petala colorată (din suflet) de amintire.

Sunete de pian nu se mai aud în zbor
și aud pași pășind usor
și mâini reci imi acoperă ochii...
Zâmbind, printre degete,
văd stelele nopții.
Iar cuvintele tale la realitate mă trezesc.
Oh, îngerul meu, cât de mult te iubesc!

Plouă încet în continuare,
Imaginea ta din nou dispare.